CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Hotărâre nr. 3180 din data de 11.10.2013
Prin cererea înregistrată sub nr.5482/207/2012 și precizată oral la data 16.10.2012, în ședință publică, reclamanta SC H SRL a formulat, în contradictoriu cu intimații PD, BEJ GDși terț poprit Banca Română pentru Dezvoltare, contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare silită întocmit de BEJ GD în cadrul dosarului de executare nr.46/2012, solicitând instanței să dispună anularea tuturor formelor de executare silită îndeplinite în dosarul execuțional menționat mai sus, încetarea executării silite, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, în temeiul art.403 al.1 C.p.c.
În motivarea contestației, se arată că intimatul PD își întemeiază pretențiile pentru care a demarat sau a solicitat continuarea executării silite pe dispozițiile deciziei civile nr.1143/R pronunțată la data de 04.03.2010 de Curtea de Apel București, în dosarul nr.18620/3/2009 care a avut ca obiect decizia de concediere din data de 9.04.2009, decizie de concediere care a fost anulată de instanță și, pe cale de consecință, contestatoarea a fost obligată la reintegrare și la plata drepturilor salariale.
Menționează contestatoarea că în baza deciziei civile menționate mai sus, intimatul a demarat mai multe executări silite, pentru diferite perioade, executări silite care au făcut obiectul contestațiilor la executare, toate contestațiile fiind admise de către instanțele competente, respectiv Judecătoria Caracal sau, după caz, Tribunalul Olt, cu excepția unei singure contestații care a fost admisă parțial.
Se mai arată că, ceea ce este particular în cazul de față este faptul că, ulterior datei de 09.04.2009, când a fost concediat în mod ilegal intimatul, acestuia i-a încetat contractul individual de muncă, în mod legal, la data de 25.06.2009, fapt confirmat, în mod irevocabil la data prezentei, de toate instanțele investite de către intimat, respectiv cu contestație împotriva deciziei de concediere, precum și cu recursul acestuia care a fost soluționat de Curtea de Apel București.
Arată contestatoarea că, mai mult, intimatul a promovat și căile extraordinare de atac pe care le avea la dispoziție, respectiv revizuirea și contestația in anulare, ambele fiind respinse de instanțele investite, confirmându-se astfel, in mod irevocabil, legalitatea și temeinicia deciziei de concediere in baza căruia contractul individual de muncă al intimatului a încetat la data de 25.06.2009.
Menționează contestatoarea că toate pretențiile intimatului PD, întemeiate pe decizia civilă nr. 1143/R pronunțată în dosarul nr.18620/3/2009, nu mai sunt de actualitate, fiind, prin urmare, neîntemeiate și, implicit, ilegale, în caz contrar, încălcându-se autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești pronunțate de către instanțele care au soluționat aspectele care țin de legalitatea deciziei de concediere în temeiul căreia relația de muncă dintre contestatoare și intimat a încetat în mod legal.
Consideră contestatoarea că există și o serie de alte încălcări ale procedurii executării silite care ar putea fi incidente in cazul de față, însă apreciază că motivul invocat și realitatea tuturor hotărârilor judecătorești sunt suficiente pentru admiterea prezentei contestații la executare.
Intimatul PD a formulat întâmpinare la contestația la executare silită formulată de contestatoarea SC H ROMANIA SRL Caracal, invocând excepția inadmisibilității contestației formulate, iar pe fond, solicitând respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Precizează intimatul că prin invocarea existenței unei alte decizii de concediere, respectiv decizia nr.75/25.06.2009, se repune in discuție situația de fapt soluționată de Curtea de Apel București, care prin considerentele reținute în încheierea din data de 10 iunie 2010, respectiv hotărârea dată de către instanță față de cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.1143/R/04.03.2010, pag.4, unde instanța arată faptul că " instanța de recurs putea și trebuia să facă abstracție de existența acestei decizii ( decizia de concediere nr.75/25.06.2009) cu atât mai mult cu cât nici o dispoziție din legislația muncii în vigoare nu permit unui angajator să emită două decizii de concediere cu privire la același salariat, susceptibile de a-și produce efecte juridice concomitent";.
Având în vedere că instanța care a pronunțat hotărârea a cărei executare se contestă a pronunțat și o hotărâre ce a lămurit deja aspectele invocate de către contestatoare prin prezenta contestație, este evident faptul că nici un argument al contestației nu poate să formuleze argumentarea unei veritabile contestații la executare in conformitate cu disp.art.399 și urm., fapt pentru care solicită ca instanța să constate inadmisibilitatea prezentei acțiuni.
În ceea ce privește fondul cauzei, solicită instanței să aibă în vedere că hotărârile pronunțate de către Curtea de Apel București in dosarul nr.18620/3/2009, respectiv încheierea din data de 10 iunie 2010, hotărâre dată de instanță la cererea SC H ROMANIA SRL de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.1143/R/04.03.2010, cât și încheierea din data de 8 dec.2011, pronunțată în același dosar, sunt hotărâri care au fost deja soluționate, toate problemele ridicate de către contestatoare în prezenta cauză, fapt pentru care solicită ca instanța să aibă în vedere autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri în prezenta cauză.
Față de cele menționate, intimatul invocă autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește problemele ridicate de contestatoare, acestea făcând deja obiectul controlului judiciar, solicitând să se aibă în vedere faptul că ambele hotărâri menționează aceeași dispoziție față de decizia nr.75, "Cât privește decizia de concediere nr.75/25.06.2009, din moment ce Curtea de Apel București nu a fost sesizată cu privire la legalitatea și temeinicia acestui act juridic, și deci nu avea obligația de a se pronunța pe aspectul valabilității acesteia înseamnă că ea nu poate fi considerată un impediment în calea punerii în executare a dispozițiilor din decizia vizată de cererea de lămurire.
Susține că nici o dispoziție din legislația muncii în vigoare nu permit unui angajator să emită două decizii de concediere cu privire la același salariat, susceptibile de a produce efecte juridice concomitent.
Arată că prin contestația la executare se urmărește remedierea neregulilor săvârșite în cadrul procedurii execuționale sau explicarea dispozitivului hotărârii ce constituie titlul executoriu și poate avea ca efect numai modificarea sau anularea executării fără ca să schimbe fondul soluției pronunțate prin titlul executoriu pus în executare, instanța investită cu contestația la executare indiferent de forma sa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei, de natură să pună în discuție hotărârea judecătorească ce se execută deoarece partea interesată a avut posibilitatea să le valorifice in cadrul judecății fie prin cererile adresate primei instanțe, fie prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, căci în caz contrar, s-ara duce atingere puterii de lucru judecat.
Mai arată intimatul că motivele de contestație invocate de către contestatoare sunt doar critici ale titlului pus în executare, respectiv decizia civilă nr.1143/R/04.03.2010 de către Curtea de Apel București în dosar nr. 18620/3/2009 ce a modificat in parte dispozitivul sentinței civile nr.6933/05.11.2009, pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr. 18620/3/2009, contestația formulată și care nu pune în discuție nici un aspect al neregularității formelor de executare silită efectuate ci încearcă a se invoca o hotărâre judecătorească ulterioară care nu are nici o influență asupra hotărârii executate, neexistând autoritate de lucru judecat, obiectele celor două dosare fiind diferite.
Mai mult, contestatoarea printr-o eroare gravă consideră că autoritatea de lucru judecat are o hotărâre ulterioară, pe când este pe deplin statuat faptul că autoritatea de lucru judecat o are o hotărâre anterioară asupra unei hotărâri ulterioare.
Având în vedere toate aceste aspecte, intimatul solicită respingerea contestației formulată, ca inadmisibilă sau neîntemeiată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea procesului.
La data de 26.10.2012, BEJ GD a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Se menționează că potrivit disp.art.2, alin.1 din Lg. nr.188/2000, executorul judecătoresc este investit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit disp.art.7 alin.1 din aceeași lege, executorul are atribuția de a pune în executare dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii.
Arată că, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte intr-o acțiune in fața instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.
Calitatea procesual pasivă a executorului nu este determinată nici măcar de opozabilitatea unei hotărâri judecătorești pronunțată cu privire la actul de executare efectuat de către acesta în măsura în care actele acestuia sunt supuse controlului instanțelor de judecată și în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public ori obligat să respecte o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin încheierea din data de 30.10.2012, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite.
La dosar la data de 2.11.2012, contestatoarea a depus concluzii scrise, în care dezvoltă motivele contestației, completându-le cu motive vizând neregularitățile procedurale care viciază executarea silită.
Astfel invocă că, deși avea obligația comunicării concomitente a adresei de înființare a popririi, aceasta a fost expediată de executor contestatoarei abia la data de 27.09.2012 față de data de 19.09.2012, data la care a fost expediată către terțul poprit.
De asemenea invocă faptul că despăgubirile care fac obiectul dosarului de executare nr.46/2012, au fost calculate inclusiv pentru perioada iulie 2009 - iunie 2010, deși despăgubirile pentru această perioadă au fost stabilite în mod irevocabil prin hotărârile pronunțate în dosarul nr.3572/207/2010 (4526/207/2012 - renumerotat).
La data de 2.11.2012, au fost formulate concluzii scrise de către intimat PD, prin care se invocă lipsa calității procesuale a intimatului BEJ GD și a terțului poprit BRD București precum și excepția inadmisibilității contestației.
La data de 19.11.2012 reclamanta SC H ROMANIA SRL a depus la dosar o nouă cerere de suspendare a executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 46/2012 al BEJ GD, până la soluționarea contestației la executare, însoțită de: extrase de cont din 25 și 26.11.2012, adresa nr.5243/13.11.2012 emisă de BRD Groupe Societe Generale-Agenția Caracal, ștate de salarii aferente lunilor iulie-septembrie 2012, extras din revisal pe lunile iulie-noiembrie 2012, din care rezultă numărul angajaților societății, extrase din registrul comerțului central computerizat care atestă situația financiară a societății pe anii 2008-2011.
La termenul din 20.11.2012, contestatoarea a depus la dosar o cerere de renunțare la suspendarea executării silite iar instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimat PD prin întâmpinare și excepția lipsei calității procesuale a intimatului BEJ GDși excepția lipsei calității procesuale a terțului poprit BRD București, invocate de intimat BEJ GD prin întâmpinare și de intimat PD prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 2.11.2012.
Prin sentința civilă nr. 4979 din data de 20 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr. 5482/207/2012, s-a respins excepția inadmisibilității contestației la executare privind pe contestatoarea SC H ROMÂNIA SRL, pe intimații PD, B.E.J.GD și pe terțul poprit BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - BRD - Groupe Societe Generale SA.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J.GD. S-a respins contestația la executare formulată împotriva intimatului BEJ GD pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Banca Română pentru Dezvoltare - terț poprit.
S-a luat act de renunțarea de către contestatoare la judecarea cererii de suspendare a executării.
S-a admis în parte contestația la executare privind pe contestatoarea SC H ROMÂNIA SRL, pe intimatul PD și pe terțul poprit BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - BRD - Groupe Societe Generale SA.
A fost anulat procesul verbal de cheltuieli nr.46/19.09.2012 și actele de executare subsecvente efectuate în dosarul de executare nr.46/2012 al B.E.J.GD.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, potrivit art. 399 alin.1 C.p.c., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare iar potrivit alin.2, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. Totodată, potrivit alin.3, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Având în vedere aceste dispoziții, instanța a constatat că legea prevede posibilitatea formulării contestației la executare pentru neregularitățile privind actele de executare efectuate de executor (și care au fost invocate atât prin cererea introductivă, în mod general de către contestator fiind dezvoltate ulterior prin concluziile scrise).
Astfel, instanța a apreciat că excepția inadmisibilității contestației la executare nu este întemeiată, fiind prevăzută de lege ca modalitate de sancționare cu nulitatea a actelor de executare nelegale, considerent pentru care a fost respinsă.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a BEJ GD, instanța a reținut că acesta nu este parte a executării silite, in sensul ca acesta nu realizează actele de executare silita in considerarea vreunui drept personal, ci acționează ca instituție special abilitata prin Legea nr 188/2000 a executorilor judecătorești.
Ca urmare, Biroul Executorului Judecătoresc nu poate fi chemat in judecata in calitate de intimat in cadrul contestației la executare, întrucât recunoașterea dreptului ori interesului dedus judecății de către contestator nu poate fi opusa acestuia.
Instanța pe calea contestației la executare, nu poate fi investita decât să verifice legalitatea si temeinicia actelor de executare efectuate in cadrul executării silite instrumentate de către executorul judecătoresc, calitatea de părți neputând-o avea in cazul de fata decât creditoarea si debitorul acestuia.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - BRD - Groupe Societe Generale SA invocata de intimatul PD, instanța, din cuprinsul adresei emisa la 27.06.2007 in dosarul de executare nr 505/13387/2002 de BEJ M.M, a constatat ca s-a dispus înființarea popririi pe sumele datorate de terțul poprit BRD debitorului SC H SRL, pana la concurenta sumei de 524728,02 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 452 alin.1 C.p.c. " sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani(...) datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente";. Pe cale de consecinta, calitatea procesuală pasivă a terțului poprit presupune existenta unei identitati între cel obligat în raportul juridic obligațional creat în cadrul executării silite în urma înființării popririi (terțul poprit fiind cel care datorează contestatorului o sumă de bani) și cel care este chemat în judecată.
Astfel, instanța a apreciat că terțul poprit are calitate procesuală pasivă în cauză, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit invocată de intimatul PD ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 46/2012 al BEJ GD, până la soluționarea contestației la executare formulată la data de 19.11.2012, instanța, având în vedere dispozițiile art.246 C.p.c. și cererea de renunțare depusă la dosar, a luat act de renunțarea de către contestatoare la judecarea cererii de suspendare a executării
Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că prin decizia civilă nr.1143/R din 4 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr.18620/3/2009(7063/2009), s-a respins ca tardiv recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. H România S.R.L. împotriva sentinței civile nr.6933/5.11.2009 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis recursul declarat de recurentul-intimat PD împotriva aceleiași sentințe, s-a modificat în parte sentința atacată, s-a admis contestația, s-a dispus anularea deciziei nr.35/09.04.2009 emisă de contestatoare și reintegrarea intimatului PD în funcția avută anterior și a fost obligată contestatoarea S.C. H România S.R.L. la plata către intimatul PD a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la efectiva reintegrare, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Intimatul s-a adresat BEJ RVpentru declanșarea procedurii de executare silită împotriva contestatoarei, iar în baza acestei cereri BEJ a format dosarul de executare nr. 136/2010.
Prin sentința comercială nr.350/7 Aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.3572/207/2010 (irevocabilă prin decizia civilă nr.1297/13 octombrie 2011 a Tribunalului Olt prin care s-a anulat recursul declarat de recurentul intimat PD, ca netimbrat), s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea S.C.H România S.R.L. în contradictoriu cu intimatul PD, împotriva formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.136/2010 din cadrul Biroului Individual Executor Judecătoresc RV, s-a anulat în parte somația emisă de BEJ RVîn dosarul execuțional nr.136/2010 la data de 09.06.2010, procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 12.05.2010 și procesul verbal de eliberare a sumei executate în cuantum de 320078,90 lei, din care 305648,90 lei drepturi salariale și 14430 lei cheltuieli de executare și s-a dispus restabilirea situației anterioare desființării executării silite efectuată de Biroul Executorului Judecătoresc RV în dosarul de executare nr.136/2010, prin obligarea intimatului PD de a restitui suma totală de 220794,82 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor de natură salarială suma de 215544,90 lei pentru perioada iulie 2009 - iunie 2010 și contravaloarea cheltuielilor de executare suma de 5249,92 lei, ce a făcut obiectul executării silite, în patrimoniul contestatoarei S.C. H România S.R.L. Caracal.
În considerentele sentinței comerciale nr.350/7 Aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.3572/207/2010, s-a reținut că debitul datorat de contestatoare intimatului este de 99284,08 lei, din care suma de 90104 lei reprezintă contravaloarea drepturilor de natură salarială pentru perioada iulie 2009-iunie 2010.
La data de 10.08.2012, s-a format un nou dosar de executare pe rolul BEJ GD, având numărul 46/2012, în vederea executării silite a obligațiilor stabilite în sarcina contestatoarei prin decizia civilă nr.1143/R din 4 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr.18620/3/2009(7063/2009), executarea fiind încuviințată prin încheierea din data de 17.08.2012 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.4618/207/2012.
Analizând motivele invocate de contestator în vederea susținerii contestației, instanța a considerat că, deși au fost pronunțate ulterior deciziei nr.1143/R/04.03.2010, hotărârile invocate de contestatoare (sentința civilă nr.5594/29.06.2010 și decizia nr.1220/13.02.2012) nu afectează calitatea de titlu executoriu al deciziei nr.1143/R/04.03.2010, care în caz de neexecutare poate fi pusă în executare silită.
Eventualele contrarietăți între decizia nr.1143/R/04.03.2010 și hotărârile invocate de contestatoare ar putea fi eventual lămurite printr-o cerere de revizuire, dar și în această cale de atac extraordinară, în cazul admiterii, singura posibilitate prevăzută de lege, în art.327 C.p.c., este anularea hotărârii ulterioare, deci nici prin această cale de atac, teoretic nu ar putea fi blocată executarea silită a deciziei nr.1143/R/04.03.2010, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr.18620/3/2009(7063/2009).
În ceea ce privește susținerea contestatoarei că executorul, deși avea obligația comunicării concomitente a adresei de înființare a popririi, aceasta a fost expediată contestatoarei abia la data de 27.09.2012 față de data de 19.09.2012, data la care a fost expediată către terțul poprit, instanța a constatat că este neîntemeiată, dispozițiile legale în vigoare neimpunând comunicarea concomitentă a adresei de înființare a popririi către terțul poprit și către debitor ci doar obligația înștiințării debitorului cu privire la înființarea popririi, înștiințare care a fost făcută în cauză (art.454 alin.1 C.p.c.).
Raportat la susținerea contestatoarei că despăgubirile care fac obiectul dosarului de executare nr.46/2012, au fost calculate inclusiv pentru perioada iulie 2009 - iunie 2010, deși despăgubirile pentru această perioadă au fost stabilite în mod irevocabil prin hotărârile pronunțate în dosarul nr.3572/207/2010 (4526/207/2012 - renumerotat), instanța a constatat că prin raportul de expertiză efectuat de expertul contabil MEs-a stabilit că cuantumul total al despăgubirilor reprezentând salarii reactualizate este de 571236,82 lei, suma fiind aferentă perioadei iulie 2009 - iulie 2012, conform graficului aflat la fila 61 și care face parte din raportul de expertiză.
Din această sumă, executorul judecătoresc a reținut că SC H România S.R.L. datorează doar suma de 486382,82 lei la care se adaugă cheltuielile de executare în cuantum de 38345,2 lei stabilite conform procesului verbal de cheltuieli nr.46/19.09.2012 (fila 63), deci în total 524 728,02 lei, suma cu privire la care s-a înființat poprire pe conturile contestatoarei deschise la terțul poprit BRD Groupe Societe Generale.
Instanța a reținut că suma de 486382,82 lei a fost obținută de executor prin scăderea din valoarea rezultată în urma expertizei a sumei de 84854 lei, indicată de intimatul PD în cererea de executare silită adresată executorului (fila 20) și care reprezintă diferența între suma de 305648,9 lei (distribuită către intimat în urma popririi în dosarul de executare nr. 136/2010 al BEJ RV) și suma de 220794,9 lei (cu privire la care s-a dispus, prin sentința comerciale nr.350/7 Aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.3572/207/2010, restituirea către contestatoare).
Prin acest mod de calcul, executorul a intrat peste puterea de lucru judecat a sentinței comerciale nr.350/7 Aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.3572/207/2010, prin care s-a stabilit că despăgubirile reprezentând contravaloarea drepturilor de natură salarială, datorate pentru perioada iulie 2009-iunie 2010 intimatului PD de către contestatoare sunt în suma de 90104 lei, fiind încasate de acesta, în urma popririi și distribuirii sumei de 305648,9 lei, în dosarul de executare nr. 136/2010 al BEJ RV.
Astfel luând ca baza de calcul pentru stabilirea despăgubirilor salariale, suma de 571236,82 lei, stabilită de expertul contabil ca fiind aferentă perioadei iulie 2009 - iulie 2012, executorul a ignorat că anterior fusese achitată către intimatul PD suma de 90104 lei (stabilită prin sentință irevocabilă), aferentă perioadei iulie 2009 - iunie 2010.
Instanța a constatat, de asemenea, că suma stabilită de expert ca reprezentând reactualizarea despăgubirilor salariale, aferentă perioadei iulie 2010-iulie 2012, este în cuantum de 331407,66 lei (rezultată în urma cumulării sumelor din ultima coloană a graficului realizat de expertul contabil), aceasta fiind suma care ar fi trebuit avută în vedere de executor, ca bază de calcul, pentru a stabili suma care trebuie executată silit.
Din această sumă executorul ar fi trebuit să deducă suma de 220794,9 lei (cu privire la care s-a dispus, prin sentința comercială nr.350/7 Aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.3572/207/2010, restituirea către contestatoare), rezultând, în urma compensării, un debit total de 110612,76 lei la care urmau să se adauge eventualele cheltuieli de executare stabilite prin raportarea la această sumă și nu la suma de 486382,82 lei, cum eronat a procedat executorul.
Instanța a constatat, față de aceste considerente, că executarea silită efectuată de executorul judecătoresc GD, începând cu stabilirea cheltuielilor de executare a fost făcută pentru o sumă mai mare decât cea datorată de contestatoare, totodată fiind stabilite eronat și cheltuielile de executare.
Astfel potrivit art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.188/2000, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:…d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Potrivit acestei dispoziții legale, onorariul executorului ar fi trebuit stabilit, prin raportare la debitul de 110612,76 lei, până la cuantumul maxim de 6406,1276 lei, calculat potrivit art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.188/2000, însă din procesul verbal de cheltuieli nr.46/19.08.2012, rezultă că în dosarul de executare nr.46/2012 onorariul executorului a fost stabilit la suma de 10163 lei, deci peste maximul legal.
Întrucât instanța nu poate suplini acordul de voință intervenit între executorul judecătoresc și intimatul PD și nu poate stabili cuantumul onorariului executorului, care urmează a fi stabilit prin negocierea directă între aceștia, însă în limitele legale, prin urmare nu poate stabili nici cuantumul cheltuielilor de executare. În consecință, instanța a constatat că procesul verbal de cheltuieli nr.46/19.09.2012 a fost nelegal întocmit și implicit și actele de executare ulterioare acestuia sunt nelegal efectuate având în vedere că privesc recuperarea unei creanțe mai mari decât cea datorată efectiv și a cheltuielilor de executare stabilite în cuantum nelegal.
Întrucât nu poate stabili cuantumul exact al sumei totale care urmează a fi executată silit, instanța a apreciat că nu poate menține parțial actele de executare cu privire la o anumită sumă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenta contestatoare SC H România SRL și recurentul intimat PD.
În recursul declarat, recurenta contestatoare SC H România SRL, critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea contestației la executare, așa cum a fost formulată.
În motivare, se arată că instanța de fond a dat o interpretare eronată probatoriilor administrate.
Astfel, au existat două decizii de concediere, contestatoarea datorând drepturi salariale pe perioada 09.04.2009 - data emiterii primei decizii de concediere și 25.06.2009, data emiterii celei de a doua.
Titlul executoriu reprezentat de decizia 1143/2010 a fost deja pus în executare. Împotriva aceste executări s-a formulat contestație la executare, ce a fost admisă integral și s-a pronunțat astfel cu autoritate de lucru judecat cu privire la solicitările intimatului PD. S-a soluționat inclusiv cererea acestuia de reintegrare în funcție, în sensul că aceasta nu mai este posibilă având în vedere sentința nr. 5594/2010 și decizia 1220/2012 pronunțate în dosar 31114/3/2009.
Instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că Tribunalul Olt a soluționat irevocabil problema reintegrării în funcție a intimatului, însă nu a făcut-o, soluția pe care o putea pronunța era în sensul că reintegrarea nu mai are temei și este la modul obiectiv imposibilă, întrucât între timp a intervenit o altă cauză de încetare a contractului individual de muncă.
De asemenea, instanța de fond trebuia să constate că societatea contestatoare nu datorează nicio despăgubire intimatului, sens în care trebuia să anuleze toate actele de executare din dosarul 46/2012.
Ceea ce trebuia instanța de fond sa stabilească este modul in care efectele celor doua decizii, respectiv nr.1143/R/2010 si nr.1220/2012 se întrepătrund si se condiționează reciproc, având in vedere faptul ca intre părți a existat un singur contract de muncă.
În consecință, pentru motivele invocate , solicită admiterea recursului în sensul admiterii contestației la executare și pe cale de consecință anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosar nr. 46/2012 și a executării însăși, ținând seama și de dispozitivul titlului executoriu care arată că despăgubirile se datorează până la reintegrare, ori reintegrarea nu mai este posibilă, aspect constatat cu autoritate de lucru judecat.
În concluzie, solicită să se ia act că pentru cheltuielile de judecată se vor adresa pe cale separată.
Recurentul intimat PD solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivare, se arată că instanța de fond a încălcat formele de procedură, întrucât după ce dosarul a rămas în pronunțare, contestatoarea a invocat motive ce nu au fost puse în discuția tuturor părților.
Contestatoarea a solicitat introducerea în cauză a biroului executorului judecătoresc și a terțului poprit, cerere care, de asemenea, nu a fost pusă în discuție.
Mai mult, cauza a rămas în pronunțare fără ca apărătorul intimatului să fie prezent și fără ca petenta să facă dovada achitării integrale a taxelor de timbru.
De asemenea, instanța de fond nu a arătat care au fost motivele pentru care a respins excepția inadmisibilității contestației la executare, care era întemeiată pe dispozițiile art. 399 și următoarele, cod procedură civilă, contestație prin care se repune în discuție situația de fapt soluționată prin hotărâre definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat.
Apreciază recurentul că a fost o eroare a instanței introducerea în cauză a terțului poprit, fără să țină seama de faptul că acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauza de față.
In ceea ce privește a doua cerere de suspendare a executării silite, se arata ca recurenta contestatoare nu avea posibilitatea ca in același dosar sa formuleze o alta cerere de suspendare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.5,7 și 9 și art. 304 /1 cod procedură civilă iar recursurile au fost legal timbrate.
La data de 25.02.2013 recurenta contestatoare SC H România SRL a formulat intâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul intimat PD, ca nefondat.
In motivare, a arătat că prin concluziile scrise contestatoarea a dezvoltat numai motivele invocate prin contestatia la executare. Introducerea in cauza si citarea executorului judecătoresc in cauza si a terțului poprit nu sunt de natura a vătăma interesele recurentului intimat.
Contestația la executare a fost timbrata in cuantumul legal; in caz contrar, instanta judecătoreasca investita cu soluționarea caii de atac având posibilitatea , daca constata ca in fazele anterioare taxa nu a fost plătita in cuantumul legal, sa dispună obligarea părtii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, in condițiile art.20 al.5 din legea rn.146/1997.
La pagina 5 a hotărârii reculate se regăsește motivarea soluției de respingere a excepției de inadmisibilitate a contestației.
Terțul poprit are calitate procesuala pasiva, in raport de prevederile art.452 al.1 C.pr.civ.
La data de 27.02.2013 recurentul intimat PD a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de contestatoarea SC H România SRL, ca nefondat.
In motivare, s-a arătat că prin recursul declarat de contestatoare s-a formulat o cerere nouă, aceea de intoarcele a executarii silite, cerere inadmisibilia in calea de atac a recursului.
S-a arătat ca recurenta contestatoare incearca punerea in discutie, in fata instantei de executare a validitatii titlului executoriu, că sent civ. nr.5549/29.06.2010 nu este susceptibila de executare.
Se sustine ca recurenta contestatoare pune in discutie probleme si argumentari ce nu au facut obiectul cercetarii fondului, cu referire la salariul lunar ce ar trebui sa faca obiectul executarii silite.
In recurs s-a administrat proba cu inscrisurile noi depuse la dosar de recurenta contestatoare.
Ambele părti au formulat concluzii scrise.
Prin decizia civilă nr.330 din 22.03.2013, Tribunalul Olt admis recursurile declarat de recurenta contestatoare SC H România SRL, și recurentul intimat PD, domiciliat în Constanța, str. Răscoala 1907, nr. 15, bl. M1, sc. A, ap. 13, județul Constanța, împotriva sentinței civile nr. 4979 din data de 20 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr. 5482/207/2012, în contradictoriu cu intimata terț poprit Banca Română pentru Dezvoltare, a casat sentința și a trimis cauza la instanța de fond, pentru rejudecare.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a apreciat în raportat la dispozitiile legale incidente in cauza, relativ la recursul declarat de recurenta contestatoare SC H România SRL, ca acesta este fondat, deoarece judecatoria a solutionat procesul fără a intra in cercetarea fondului întrucât nu a analizat incidența și eficiența pe care o poate primi în cauză decizia de concediere nr.75 din 25.06.2009, a cărei legalitate a fost constatată prin sentința civilă nr.5594/29.06.2010, irevocabila prin decizia nr.1220/13.02.2012 , in dosarul nr.31114/3/2009.
S-a constatat, din continutul contestatiei la executare cu care a fost investită instanta de fond, ca motivul pe care aceasta s-a intemeiat a vizat existenta deciziei de concediere nr.75/2009 si efectele pe care aceasta le poate avea raportat la executarea silită.
Prin decizia civilă nr.1143/R din 4 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr.18620/3/2009(7063/2009), s-a respins ca tardiv recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. H România S.R.L. împotriva sentinței civile nr.6933/5.11.2009 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis recursul declarat de recurentul-intimat PD împotriva aceleiași sentințe, s-a modificat în parte sentința atacată, s-a admis contestația, s-a dispus anularea deciziei nr.35/09.04.2009 emisă de contestatoare și reintegrarea intimatului PD în funcția avută anterior și a fost obligată contestatoarea S.C. H România S.R.L. la plata către intimatul PD a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la efectiva reintegrare, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Recurentul intimat PD s-a adresat BEJ RVpentru declanșarea procedurii de executare silită împotriva contestatoarei, iar în baza acestei cereri BEJ a format dosarul de executare nr. 136/2010.
Prin contestatia formulata debitoarea contestatoare a invocat existenta deciziei de concediere a intimatului creditor, inregistrata sub nr.75 din 25.06.2009, care ar face imposibila reintegrarea in functie a acestuia cu consecința inexistentei unui temei pentru plata despăgubirilor egale cu salariul de la data concedierii nelegale- dispusa prin decizia de concediere nr.35/09.04.2009, si pana la efectiva reintegrare.
Aceste aspecte insa nu au făcut obiectul analizei instanței de fond, care s-a rezumat doar la a retine ca sentinta civilă nr.5594/29.06.2010 si decizia nr.1220/13.02.2012 nu afectează calitatea de titlu executoriu al deciziei nr.1143/R/04.03.2010, care, in caz de neexecutare, poate fi pusa in executare silită.
Este adevarat ca decizia nr.1143/R/04.03.2010 reprezinta titlu executoriu.
Trebuia insa analizat daca mai era posibila sau nu reintegrarea, iar in caz afirmativ era necesar să se stabilească perioada pentru care creditorului i se datorau drepturile salariale stabilite prin decizia Curții de Apel București, ce constituie titlu executoriu și dacă acestea au fost achitate.
În acest sens trebuia să se dea eficiență și aspectelor statuate cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 591/29.05.2012 pronuntata de Tribunalul Olt in dosar nr.6119/207/2010**, dar și prin decizia nr. 253/16.01.2012, pronuntata de Curtea de Apel București in dosarul nr.31112/3/2009, care nu vizează doar perioada ianuarie - februarie 2009 ci și perioada ulterioară (aprilie - iunie 2009). Era necesar a se solicita si a se depune la dosarul cauzei și procesul verbal de distribuire menționat în dec. nr.263/2012, precum si sentinta civilă nr.5594/29.06.2010 si decizia nr.1220/13.02.2012.
Referitor la solicitarea de intoarcere a executarii silite, formulata prin cererea de recurs, Tribunalul a constatat că aceasta nu poate fi primita, deoarece in recurs nu se pot face alte cereri noi, astfel cum stabilesc dispoz art.316 rap. la art.294 al.1 C.pr.civ.
Față de cele ce preced, in temeiul dispoz art.312 al.5 C.pr.civ, Tribunalul a admis recursul si a casat sentinta instantei de fond, cu consecinta trimiterii cauzei la aceeasi instanta pentru rejudecare, cu respectarea celor stabilite anterior.
Relativ la recursul declarat de recurentul intimat PD, consecință a admiterii recursului declarat de contestatoare si a casării sentintei instantei de fond, a fost admis si recursul acestuia.
Raportat la motivele invocate de acest recurent, Tribunalul a constatat că este fondat cel referitor la încălcarea de catre instanta de fond a principiilor dreptului la apărare și contradictorialitatii, ce guverneaza procesul civil, deoarece din incheierea de sedinta din data de 16.10.2012 nu rezulta că cererea formulata de contestatoare privind introducerea in cauza a BEJ GRsi a terțului poprit ar fi fost pusa in discutia contradictorie a părtilor, astfel ca recurentul intimat, reprezentat de apărătorul său, nu a avut posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere asupra acesteia.
Instanța de recurs a stabilit drept limite ale rejudecării ca instanta de fond să pună in discutia contradictorie a părtilor cererea de largire a cadrului procesual, cu respectarea principiilor enuntate mai sus si a dispozitiilor art.135 C.pr.civ, urmând a se verifica masura in care contestatoarea a inteles sa invoce noi motive ale contestatiei la executare, pe calea concluziilor scrise, iar in caz afirmativ - acestea se vor pune in discutia contradictorie a părtilor. Totodată, având in vedere faptul ca sentinta instantei de fond a fost c casată, urmeaza ca aspectele invocate de recurentul intimat privind timbrajul contestatiei la executare sa fie verificate de judecatorie.
Referitor la exceptia de inadmisibilitate invocata la fond de recurentul intimat, respinsa de judecatorie, Tribunalul a constatat ca aceasta solutie a fost motivată (a se vedea in acest sens- pagina 5 a hotărârii recurate).
In ceea ce priveste a doua cerere de suspendare a executarii, s-a constatat ca la fila 274 dosar fond se află cererea de renunțare la suspendarea executării silite formulata de către recurenta contestatoare, de care instanța de fond a luat act, astfel că analiza acesteia nu s-a mai impus.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute in vedere si cheltuielile de judecata efectuate in recurs.
Cauza a fost înregistrată spre rejudecare pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr.5482/207/2012* la data de 12.06.2013 stabilindu-se termen pentru judecare la data de 21.06.2013 când au fost citate părțile.
La dosarul cauzei au mai fost depuse decizia nr.591/29.05.2012 a Tribunalului Olt, raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit în dosarul de executare nr.46/2012 al BEJ GD, raport de expertiză contabilă efectuat în dosarul nr.3572/207/2010 al Judecătoriei Caracal,raport de expertiză contabilă întocmit de expert asistent în dosarul nr.3572/207/2010 al Judecătoriei Caracal,decizia nr.253/16.01.2012 a Curții de Apel București, sentința nr.350/07.04.2011 a Judecătoriei Caracal, decizia nr.1297/13.10.2011 a tribunalului Olt, note de ședință formulate de către intimatul PD, sentința civilă nr.969/20.02.2013 a Judecătoriei Caracal, sentința civilă nr.5594/26.09.2009 a Tribunalului București, decizia nr.1220/13.02.2012 a Curții de Apel București, decizia nr.253/1601.2012 a Curții de Apel București, proces-verbal întocmit de contestatoare și intimatul PD la data de 19.07.2012,recipisa nr.489/06.11.2012 , nr. 7/09.01.2012, nr. 8/09.01.2013, nr.47/23 .01.2013,nr.48/23.01.2013 emise de BRD -Agenția Caracal și adresele executorului judecătoresc înaintate terțului poprit în vederea distribuirii sumelor conform recipiselor menționate anterior.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 399 alin.1 C.p.c., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare iar potrivit alin.2, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. Totodată, potrivit alin.3, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Instanța de recurs a stabilit drept limite ale rejudecării, ca instanta de fond să pună in discutia contradictorie a părtilor cererea de largire a cadrului procesual, cu respectarea principiilor incidente și a dispozitiilor art.135 C.pr.civ, urmând a se verifica masura in care contestatoarea a inteles sa invoce noi motive ale contestatiei la executare, pe calea concluziilor scrise, iar in caz afirmativ - acestea se vor pune in discutia contradictorie a părtilor și verificarea timbrajului contestației la executare , aceste aspecte fiind soluționate prin încheierea din data de 20.09.2013.
Referitor la limita rejudecării stabilită de instanța de recurs constând în a a se stabili daca mai era posibila sau nu reintegrarea, iar in caz afirmativ să se stabilească perioada pentru care creditorului i se datorează drepturile salariale stabilite prin decizia Curții de Apel București, ce constituie titlu executoriu și dacă acestea au fost achitate pornind de la premiza că decizia nr.1143/R/04.03.2010 reprezinta titlu executoriu, instanța de fond reține în baza probelor administrate până în prezent ,că reintegrarea intimatului este posibilă în condițiile în care acesta deține un titlu executoriu care se referă clar și strict la aceste aspecte ale plății de către contestatoare a drepturilor salariale până la reintegrarea în funcția deținută anterior.
Faptul că s-a emis de către contestatoare o a doua decizie de concediere a aceluiași intimat care trecând prin filtrul instanțelor de judecată a fost menținută prin efectul respingerii contestației, nu este de natură sa aducă atingere titlului executoriu deținut de către intimatul PD.
Important în economia probelor din dosar este și procesul-verbal de la fila 125 încheiat între contestatoarea SC H ROMÂNIA SRL și intimatul PD din cuprinsul căruia pe lângă intenția unanim acceptată de către ambele părți în sensul compensării convenționale a creanțelor datorate reciproc până la aceea dată, intimatul a făcut propunerea de a-și depune demisia după ce în prealabil va fi fost reintegrat în muncă concomitent cu plata drepturilor salariale la zi, propunere față de care contestatoarea s-a angajat să dea un răspuns în termen de zece zile după ce anterior a prezentat motivele care fac imposibilă reintegrarea .
De altfel, reintegrarea poate avea loc în mod legal în baza titlului executoriu deținut de către intimatul PD iar obligația angajatorului de ai plăti drepturile salariale se întinde peste data emiterii celei de-a doua decizii de concediere, nr.75/2009 și până la efectiva reintegrare, neexistând nici un impediment legal în reintegrarea intimatului chiar și în prezența celei de-a doua decizii de concediere din moment ce acesta din urmă și-a manifestat disponibilitatea de a fi reintegrat.
Trebuie să dăm eficiență aspectelor statuate cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 591/29.05.2012 pronunțata de Tribunalul Olt in dosar nr.6119/207/2010* și prin decizia nr. 253/16.01.2012, pronunțata de Curtea de Apel București in dosarul nr.31112/3/2009, care nu vizează doar perioada ianuarie - februarie 2009 ci și perioada ulterioară (aprilie - iunie 2009) ,însă nu putem ignora dreptul actual pe care l-a dobândit intimatul prin efectul desființării primei decizii de concediere.
În privința cuantumului sumei datorate de către contestatoare intimatului conform înscrisurilor existente la dosarul cauzei și în raport de data promovării prezentei contestații, instanța reține deși despăgubirile pentru această perioadă au fost stabilite în mod irevocabil prin hotărârile pronunțate în dosarul nr.3572/207/2010 (4526/207/2012 - renumerotat), prin raportul de expertiză efectuat de expertul contabil MEs-a stabilit cuantumul total al despăgubirilor reprezentând salarii reactualizate ca fiind în sumă de 571236,82 lei, aferentă perioadei iulie 2009 - iulie 2012, conform graficului aflat la fila 61 și care face parte din raportul de expertiză.
Executorul judecătoresc a reținut că din această sumă, SC H România S.R.L. datorează doar suma de 486382,82 lei la care se adaugă cheltuielile de executare în cuantum de 38345,2 lei stabilite conform procesului verbal de cheltuieli nr.46/19.09.2012 (fila 63), deci în total 524 728,02 lei, suma cu privire la care s-a înființat poprire pe conturile contestatoarei, sumă obținută de executor prin scăderea din valoarea rezultată în urma expertizei a sumei de 84854 lei, indicată de intimatul PD în cererea de executare silită adresată executorului (fila 20) și care reprezintă diferența între suma de 305648,9 lei (distribuită către intimat în urma popririi în dosarul de executare nr. 136/2010 al BEJ RV) și suma de 220794,9 lei (cu privire la care s-a dispus, prin sentința comerciale nr.350/7 Aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.3572/207/2010, restituirea către contestatoare).
Însă procedând astfel executorul a adus atingere puterii de lucru judecat a sentinței comerciale nr.350/7 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.3572/207/2010, prin care s-a stabilit că despăgubirile reprezentând contravaloarea drepturilor de natură salarială, datorate pentru perioada iulie 2009-iunie 2010 intimatului PD de către contestatoare sunt în suma de 90104 lei, fiind încasate de acesta, în urma popririi și distribuirii sumei de 305648,9 lei, în dosarul de executare nr. 136/2010 al BEJ RV, ignorându-se totodată că anterior fusese achitată către intimatul PD suma de 90104 lei stabilită prin sentință irevocabilă, aferentă perioadei iulie 2009 - iunie 2010.
Astfel, trebuie avută în vedere la stabilirea despăgubirilor salariale datorate , suma de 571236,82 lei, stabilită prin expertiză ca fiind aferentă perioadei iulie 2009 - iulie 2012, iar suma stabilită de expert ca reprezentând reactualizarea despăgubirilor salariale, aferentă perioadei iulie 2010-iulie 2012, este în cuantum de 331407,66 lei care rezultă în urma cumulării sumelor din ultima coloană a graficului realizat de expertul contabil aceasta fiind suma care ar fi trebuit avută în vedere de executor, ca bază de calcul, pentru a stabili suma care trebuie executată silit și din care ar fi trebuit să scadă suma de 220794,9 lei cu privire la care s-a dispus, prin sentința comercială nr.350/7 Aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.3572/207/2010, restituirea către contestatoare, rezultând, în urma compensării, un debit total de 110612,76 lei la care urmau să se adauge eventualele cheltuieli de executare, debit identic cu cel stabilit de către instanță la prima judecare în fond a cauzei.
Conform recipisei nr. 8/9.01.2013 emisă de BRD - Agenția Caracal, a fost consemnată pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc suma totală de 139.299,42 lei care urma să fie remisă intimatului PD , sumă compusă din suma de 110612,76 lei datorată de către contestatoare conform raționamentului prezentat anterior de către instanță, diferența de 28686,66 lei reprezentând cheltuielile de executare, cheltuieli care se încadrează în limitele prevăzute de legea nr.188/2000, diferența până la suma totală asupra căreia s-a înființat poprirea fiind restituită contestatoarei conform recipiselor nr.47 și 48 din 23.01.2013 reprezentând suma totală de 385.428,6 lei, distribuirea sumelor realizându-se astfel de către executor în baza sentinței civile nr.4979/20.11.2012 a Judecătoriei Caracal, sentință executorie până la data la care a fost judecat recursul, împotriva acesteia respectiv până la data de 22.03.2013.
Este de reținut că suspendarea provizorie a executării silite dispusă la primul ciclu procesual a produs efecte până la respingerea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare iar la cea de a doua cerere de suspendare a executării silite contestatoarea a renunțat, astfel încât deși sentința a fost casată în recurs, consecința fiind a ceea că nu mai produce nici un efect, renunțarea la cererea de suspendare a executării silite subzistă și în prezent instanța urmând să o respingă ca neîntemeiată întrucât este obligată să se pronunțe asupra sa din moment ce a fost investită și cu acest capăt de cerere.
Cu toate acestea, constatând că poprirea a fost înființată inițial pentru o sumă datorată de către contestatoare mai mare decât cea reală și în baza unui proces verbal de cheltuieli de executare care la rândul său a fost întocmit nelegal și a stat la baza înființării popririi contestate,instanța va admite în parte acțiunea dispunând anularea acestor acte de executare vădit nelegale și netemeinice.
În condițiile în care instanța reține că distribuirea sumelor a fost făcută de către executorul judecătoresc conform calculelor rezultate ca fiind corecte atât la prima judecată cât și la cea de a doua judecată în fond a cauzei, va fi respinsă și cererea de întoarcere a executării silite formulată de către contestatoare ca rămasă fără obiect.
Postat 31.10.2013
← CONTRAVENŢII. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare... | CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|