Revendicare. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

Judecătoria CARACAL Sentinţă civilă nr. 3495 din data de 12.11.2013

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caracal sub nr. 6420/207/2012 reclamanții FM, FVI, FAG, FL, FCau chemat in judecată pârâții MUNICIPIUL CARACAL-PRIN PRIMAR, CLC, COOPERATIVA UM, COOPERATIVA UM- LA LM, MF, CVR, SC C SRL, SC C SRL-LA CF, SC G SRL-LA SI, SC G SRL, SL, SC MG SNC, SC MG SNC-LA GM, BP IG, IȘV, MI, MV, DD, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate că titlurile pârâților asupra spațiilor comerciale numerotate în evidența Municipiului Caracal de la …, nu produc efecte juridice în nici un fel, să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie spațiile ocupate de aceștia în imobilul situat în Caracal, ..., identificate ca spații comerciale, numerotate în evidențele mun. Caracal de la ....

In motivarea acțiunii, arată reclamanții că imobilul teren și construcție situat în Caracal, ..., a aparținut autorului acestora FAși fusese transmis acestuia de la tatăl său FI, astfel cum rezultă din cuprinsul testamentului făcut în Slatina, în baza testamentului din l. apr. l933 făcut la Slatina.

Titlul autorului a fost înscris în Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Olt cu nr. 21 din 29. ian. l935, iar în baza Decretului nr. 92/l9ș0, autorul acestora a pierdut posesia imobilului său.

Mai arată reclamanții, că pârâții au dobândit proprietatea asupra imobilelor individualizate ca atare - părți ale imobilului (teren și construcție), situat în ..., prin contractele de vânzare cumpărare nr. 7976/14 aprilie 2000,7975/l4 aprilie 2000, 7973/l4 aprilie 2000, 8806/l8. aprilie 2000, 8999/9 mai 2000, 7021/l4 apr. 2000, 7977/l4. aprilie 2000 și 7980/l4. aprilie 2000.

Contractele de vânzare cumpărare, au fost încheiate în temeiul hotărârii Cons. Local Caracal nr. l4 din 29. febr. 2000, fiind menționat expres că ";imobilul situat la…aparține Domeniului Prival al Consiliului Local al mun. Caracal, în baza documentelor legal doveditoare ce fac parte integrantă din prezentul contract";.

Se mai arată de către reclamanți că, nici un document apt a configura în persoana Consiliului Local Caracal, calitatea de proprietar asupra imobilului nu este anexat contractelor de vânzare cumpărare, iar contractele au fost încheiate în anul 2000, după intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998, act normativ care stabilește asupra obligației ambelor părți contractante de a depune diligențe în aflarea situației juridice reale a imobilului care urmează a fi înstrăinat. Astfel că, nu poate fi invocată preeminența înscrisului care constituie titlul pârâților, deoarece dispozițiile legii speciale -Legea nr. 10/2001- privesc exclusiv contractele de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/199ș, iar spațiile închiriate, parte a imobilului din Caracal, str. …, au destinația de spații comerciale și nu au făcut obiectul Legii nr. 112/199ș. Ele nu au ieșit niciodată din patrimoniul autorilor lor, ci s-a pierdut doar atributul posesiei prin abuzul săvârșit de statul român în anul 19ș0. Deci, titlurile pârâților nu produc efecte juridice pentru că ele vizează frauda la lege potrivit principiului "frauda corupe totul";.

Mai arată reclamanți că, ei sunt moștenitori cu titlu universal ai lui FA, care a fost proprietarul imobilului, iar efectul relativ al dobândirii imobilului - prin preluare abuzivă, potrivit Decretului nr. 92/19ș0 - face ca actele de vânzare cumpărare încheiate ulterior, în mod succesiv, să fie lovite de aceeași ineficiență juridică ca și actul însuși al autorului în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară, potrivit criteriilor privind opozabilitatea titlurilor care sunt opuse în pricină. Imobilul se află în posesia pârâților care invocă dreptul de proprietate asupra spațiilor, determinat de încheierea contractelor de vânzare cumpărare cu Primăria Caracal, dar niciodată imobilul nu a aparținut altcuiva decât autorului lor, iar preluarea abuzivă a a acestuia în anul 1950, nu constituie titlu valabil.

Ipoteza aparenței imobilului la domeniul privat al Consiliului Local Caracal nu poate fi validată juridic pentru că imobilul a fost întotdeauna în proprietatea autorului lor, titlurile pârâților nu există, înscrisurile care atestă în contră sunt în frauda legii, astfel că se impune compararea titlurilor și să se dea eficiență titlului care provine de la autorul al cărui titlu este preferabil.

În cadrul acestei comparații, consideră reclamanții că titlul lor este preferabil pentru că provine de la adevăratul proprietar, titlul statului nu a existat și nici nu există, deoarece nu există o modalitate legală în care acesta să fi fost dobândit, deci titlul pârâților nu există, deoarece imobilele nu puteau fi înstrăinate valabil, determinat de destinația lor concretă, asumată de către toți pârâții: spații comerciale.

În drept, reclamanții își întemeiază cererea pe disp. art. 111 C.p.civ., art. 480 - 481 vechiul C. civ., art. ș63 C. civ..

În dovedire, reclamanți au depus la dosar copii de pe registrul de transcripțiuni, matricola nr. 2, certificatul de moștenitor nr. 14/20.01.2004, certificat de moștenitor nr. 45/12.04.200ș, buletinul oficial nr. 50/20.04.1950, adresa nr. 77/A/24.02.200ș emisă de Guvernul României, adresa nr. 578/4.05.2005 emisă de Direcția Județeană Olt, adresa nr. 2287/28.05.2008 emisă de OCPI Olt, dispoziția nr. 3569/26.09.200ș, raport de specialitate nr. 13475/23.09.2005, proces verbal de predare primire nr. 19.450/22.12.2005, H.C.L. nr. 14/29.02.2000 și adresa la HCL.

La termenul din data de 27.11.2012, pârâta mun. Caracal, prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat: excepția autorității de lucru judecat cu privire la cele două capete invocate de reclamanți raportat la decizia civilă nr. 1348/16.11.2009 a Curții de Apel Craiova și a prevederilor art. 163 C.p.civ. și excepția inadmisibilității cererii reclamanților deoarece imobilele ce fac obiectul prezentei cauze au făcut obiectul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6.03.194ș - 22.12.1989.

Pe fond, pârâtul solicită respingerea cererii reclamanților ca netemeinică și nelegală.

În dovedire, reclamanți au depus la dosar copia sentinței civile nr. 4755/18.11.2008 a Judecătoriei Caracal, decizia civilă nr. 103/19.03.2009 a Tribunalului Olt, decizia civilă nr. 1348/16.11.2009 a Curții de Apel Craiova, sentința civilă nr. 115/8.02.2010 a Tribunalului Olt, sentința civilă nr. 153/31.03.2010 a Tribunalului Olt, decizia civilă nr. 112/15.04.2010 a Curții de Apel Craiova, decizia civilă nr. 1644/23.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheierea din 12.09.2011 a Curții de Apel Craiova, decizia civilă nr. 304/13.09.2011 a Curții de Apel Craiova.

La termenul din data de 8.01.2013, pârâții ÎȘV și MF au depus întâmpinare prin care au ridicat excepția inadmisibilității cererii reclamanților și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții, deși legali citați în instanță cu mențiunea de a achita provizoriu taxă de timbru în cuantum de 2.965,80 lei, pentru termenele din data de 27.11.2012 și 8.01.2013, aceștia nu s-au conformat obligației legale ce le revenea.

La termenul din data de 8.01.2013, instanța a invocat din oficiu, în baza art. 129 alin. ș și art. 137 al. 1 C.p.civ, raportat la art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepția nelegalei timbrări a acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 122 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr. 6420/207/2012, s-a admis excepția nelegalei timbrări invocată de instanță din oficiu.

S-a anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții ca netimbrată și au fost obligați aceștia în solidar, la plata către: pârâta MF a sumei de 500 lei, către pârâtul ÎȘVa sumei de 500 lei, către pârâtul DD a sumei de 1500 lei și către pârâta SC C SRL a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru, iar prezenta cerere fiind evaluabilă în bani se taxează conform art. 2 al. 1 lit. f cu suma de 2.965,80 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

În temeiul art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997, constatând că la primirea dosarului cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată, instanța a pus în vedere reclamanților să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.965,80 lei, sub sancțiunea anulării cererii, fiind acordate în acest sens două termene de judecată, dar reclamanții nu au făcut dovada achitării acestei taxe invocând în cauză disp. art.1 lir. r din Legea nr. 146/1997.

Instanța nu a reținut incidența în cauză a disp. art. 1 lit. r din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora " acțiunile și cererile, introduse de proprietari sau de moștenitorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 - 22.1.21989, sunt scutite de la plata taxei de timbru"; așa cum susțin reclamanții, deoarece aceștia revendică imobilele în cauză de la persoane fizice, imobile pe care acestea le-au cumpărat de la stat după decembrie 1989.

Ori, art. 1 lit. r din Legea nr. 146/1997, nu distinge între temeiul juridic al revendicării, ci are în vedere doar calitatea reclamantului de proprietar sau de moștenitor al proprietarului, precum și împrejurarea ca imobilul în litigiu să fi fost preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6.03.194 - 22.1.21989.

Ca atare, legiuitorul a intenționat să scutească de la plata taxei de timbru numai acțiunile în revendicarea imobilelor care îndeplinesc cele două condiții, ori în cauza de față, imobilele sunt revendicare de la persoane fizice, care le-au cumpărat de la stat după anul 1989, astfel că acțiunea în revendicare întemeiată pe disp. dreptului comun, așa cum este cazul în speță, se timbrează la valoare.

Instanța a reținut că, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit al. 3 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea cererii.

Față de aceste considerente, reținând că până la termenul din data de 8.01.2013, stabilit în acest sens, reclamanții, deși citați cu mențiunea să achite taxa de timbru sub sancțiunea anulării cererii, nu și-au îndeplinit această obligație, în temeiul art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 a admis excepția nelegalei timbrări, invocată de instanță din oficiu și a anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții FM, FVI, FAG, FL și FC, solicitând admiterea recursului și reținerea cauzei pentru soluționare în primă instanță la Tribunalul Olt.

În motivare au arătat că hotărârea este nelegala pentru ca a fost pronunțata de o instanța care nu a fost investită cu judecarea pricinii; motivul de recurs tine atât de încălcarea competentei altei instanțe (dispozițiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ.), cât și de aceea că prin judecarea unei cereri cu care instanța nu a fost învestită au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești (dispozițiile art. 304 pct. 4 C.proc.civ.);

S-a mai menționat că hotărârea este nelegală pentru ca legea (specială) a fost greșit interpretată și aplicată, neexistând practic o motivare a hotărârii, iar modalitatea de judecată vădește preconcepții grave în legătură cu o categorie de cereri care au creat practică și a căror modalitate de soluționare este deja statornicită (dispozițiile art. 304 pct. 7 pct. 9 C.proc.civ.);

S-a mai precizat că hotărârea este nelegală: pentru că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 274 C.proc.civ. (dispoziții art. 304 pct. 9 C.proc.civ).

În motivare au arătat că au sesizat Tribunalul Olt cu o cerere în revendicare, cererea a fost trimisa prin poștă, adresa menționată pe plic este cea a Tribunalului Olt, destinatarul menționat pe plic fiind aceeași instanță si mențiunea de pe prima pagină. este "Către, Tribunalul Olt — Secția civilă.

S-a mai precizat că din eroare cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal deși demersul lor a fost unul determinat întrucât au încercat înregistrarea cererii la Tribunal, prin serviciul Registratură, însă au fost refuzați.

S-a mai precizat că aceasta a fost poziția lor în legătura cu această chestiune încă de la primul termen fixat în vederea judecării pricinii, prin care a trimis în mod repetat note de ședința în care a arătat în mod expres și explicit intenția de a sesiza Tribunalul Olt.

S-a mai arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanța care nu a fost investită cu judecarea pricinii; motivul de recurs ținând atât de încălcarea competentei altei instanțe (dispozițiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ.), cât și de aceea că prin judecarea unei cereri cu care instanța nu a fost investită au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești (dispozițiile art. 304 pct. 4 C.proc.civ.),

S-au mai invocat și prevederile art. 93, 94 si art. 95 din Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit cu care cererea urma sa fie înaintată pentru a fi înregistrata la instanța căreia i-a fost adresată, respectiv Tribunalului Olt.

Au mai arătat și s-a susținut ca orice acțiune în contra constituie o încălcare a dreptului expres consacrat de dispozițiile de procedură si de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

Cererea este adresată Tribunalului Olt, iar înregistrarea sa pe rolul Judecătoriei Caracal nu poate produce efecte, regula generală a instanțelor este în sensul ca judecătorul așteaptă procesul, nu îl provoacă. Așa fiind, câtă vreme instanța nu este sesizată, instanța nu poate păși la judecată.

Dispozițiile art. 159 indice 1 al. (4) C.proc.civ. impun judecătorului verificarea competentei sale, "consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constata competenta instanței sesizate" (subl.sbs.).

In speță nu există nici demersul impus de dispoziția (de procedură) si nici încheierea care sa cuprindă elementele indicate în mod expres ca obligatorii.

Încălcarea regulilor imperative care țin de investirea instanței se sancționează — în condițiile art. 105 C.proc.civ. (în forma sa în vigoare la data formulării cererii) — cu nulitatea actului.

S-a mai arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea, neexistând o motivare a hotărârii, iar modalitatea de judecată vădește preconcepții grave în legătură cu o categorie de cereri care au creat practici și a căror modalitate de soluționare este deja statornicită (dispozițiile art. 304 pct. 7 si pct. 9 C.proc.civ.);

In legătură cu timbrajul s-a menționat că în temeiul art.15 lit. r din Legea nr.146/1997 sunt scutite de plata taxei de timbru acțiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, introduse de proprietarii sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente.

Așadar, textul legii nu distinge după cum cererea este îndreptată împotriva statului sau împotriva unor persoane fizice, ci are în vedere: calitatea reclamantului de proprietar sau de moștenitor al proprietarului, precum și împrejurarea că imobilul în litigiu să fi fost preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

S-a mai arătat că stabilirea taxei judiciare de timbru s-a dispus fără un criteriu (reclamanții nedeterminând nicio valoare a obiectului pretenției lor, ci, exclusiv pentru rațiuni care țin de stabilirea competentei instanție au arătat ca valoarea — art. 112 al. (1) pct. 3 C.proc.civ. — este una de peste 500.000 lei.

S-a mai precizat că în mod greșit s-a dispus obligarea lor către intimați la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 01.04.2013 intimata MCprin primar a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea cererii a arătat că potrivit prevederilor art. 2 pct.1 1it. b C.pr.civ., Tribunalul judeca. " procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei (RON), cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii, sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar".

Având în vedere faptul ca obiectul cererii de chemare in judecată este revendicare imobiliară întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480-481 C civ. și acțiune în constatare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ, consideră că sunt incidente prevederile art.1 pct.1 si art.13 C pr.civ., iar soluționarea celor două acțiuni sunt de competenta teritorială și materială a Judecătoriei Caracal și nu a Tribunalului Olt.

In conținutul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se stipulează, la art. 20 alin.1 ș i alin. 3 că. ,,taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar" neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii "

Stabilindu-se competenta ca instanța de fond a Judecătoriei Caracal, ținând cont de prevederile art. 129 alin. 5 C.pr.civ., li s-a pus in vedere recurenților reclamanți, la termenul din 27.11.2012, sub sancțiunea anulării cererii, de a achita taxa de timbru.

La termenul din data de 08.01.2013, nefăcându-se dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanța de fond, a invocat, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a acțiunii, drept pentru care, ținând cont de art. 20 alin. 1 Si alin. 3 din Legea nr. 146/1997 precum ș i a art. 137 al.1 C pr.civ a admis excepția nelegalei timbrări și a anulat cererea de chemare in judecată, conform Sentinței civile nr. 122 din 15.01.2013.

In ceea ce privește punctul II din recurs, consideră ca mențiunea cu privire la lipsa motivării sentinței sunt eronate, întrucât, așa cum rezultă din sentința civilă recurată, motivarea acesteia este cu privire la neîndeplinirea obligației de a achita taxa judiciară de timbru, instanța nu a luat în calcul soluționarea fondului.

Cu privire la punctul III din motivele de recurs, consideră ca instanța a interpretat și a aplicat în mod legal dispozițiile art. 274 C.pr.civ. care prevede la alin. 1 că ,,Partea care cade in pretenții va fi obligata, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata";.

In drept, își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 115 — 118 C.pr.civ.

Intimatul CLC, reprezentat prin BV— președinte, a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate ca titlurile pârâților asupra spatiilor situate în Caracal, … -identificate ca spatii comerciale, numerotate în evidentele municipiului Caracal de la 1 la 8 nu produc efecte juridice de nici un fel, invocând aceleași apărări ca și cele expuse de primar prin întâmpinarea formulată de acesta, nemaipunându-se reluarea argumentelor.

La data de 10.04.2013, au formulat întâmpinare intimații pârâți ÎȘV și MI, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea cererii au arătat că au cumpărat spațiile comerciale, revendicate, iar sentința a fost pronunțată de o instanță competentă potrivit art. 2 pct.1 lit. b C.p.c

S-a mai învederat că potrivit art. 92 pct.1 și 2 din Regulamentul de ordine interioară, Tribunalul Olt a primit cererea transmisă prin poștă și stabilind obiectul acesteia ca fiind revendicare imobiliară, a înaintat cauza spre soluționare Judecătoriei Caracal, unde a fost înregistrată potrivit dispozițiilor art. 95 și următoarele din Regulament.

S-a mai precizat că în mod corect a interpretat instanța de fond dispozițiile art.15 lit. r din legea 146/1997 raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, apreciind că cererea recurenților nu este scutită de plata taxei de timbru în baza acestui temei, recurenții beneficiind de această scutire în alte litigii care au vizat nulitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate între ei și autoritatea publică.

Au mai învederat că în mod corect s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.3, 4 7 și 9 Cod procedură civilă reține următoarele:

O primă critică privește competența instanței de fond privind soluționarea cererii deduse judecății, în raport de faptul că a fost sesizată ca instanță competentă Tribunalul Olt, față de care instanța reține următoarele:

Recurenți reclamanți au formulat acțiune în revendicare, având ca obiect spațiile comerciale situate în Municipiul Caracal, strada …. județul Olt, cererea de chemare în judecată fiind adresată Tribunalului Olt, prin corespondență.

Analizând actele dosarului se constată că această cererea a fost înaintată pe cale administrativă, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin.1 lit. l din Regulamentul de Ordine Interioară și a competențelor pe care Președintele secției civile, le are de a organiza activitatea administrativ-judiciară a secției, spre competentă soluționare Judecătoriei Caracal, reținându-se că aceasta a fost din eroare îndreptată către Tribunalul Olt.

Se mai reține că odată primită această cerere de Judecătoria Caracal a fost repartizată aleatoriu în sistem ecris, primind un număr de înregistrare, unui complet de judecată, care funcționează în cadrul acestei instanțe.

Odată ce a fost înregistrată cererea de chemare în judecată se constată că această instanță este cea care a fost învestită să soluționeze litigiu, iar singura modalitatea în care instanța se poate dezinvesti este hotărârea de declinare a competenței și nu pe cale administrativă așa cum au solicitat recurenții reclamanți.

Astfel că prin prisma celor mai sus expuse apare ca neîntemeiată această critică, având în vedere că singurul argument pe care recurenții l-au adus în privința competenței, este acela că au adresat cererea Tribunalului Olt și nu Judecătoriei Caracal, fără a face trimitere la dispozițiile legale care reglementează competența materială a instanțelor judecătorești.

O altă critică este aceea a faptului că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art.15 alin.1 lit. r Legea 146/1997, față de care tribunalul reține următoarele:

Din analiza actelor dosarului tribunalul constată că la data primirii cererii de chemare în judecată instanța de fond a stabilit în sarcina recurenților obligația de plată a taxei de timbru "provizorie"; în cuantum de 2965,80 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, punându-le în vedere recurenților reclamanți prin citație să achite această taxă.

Însă la data de 26.11.2012 reclamanții recurenți au formulat o cerere prin care au învederat că obiectul cererii nu este unul evaluabil, fiind incidente dispozițiile art.15 lit. r din legea 146/1997.

Instanța a soluționat problema incidenței dispozițiilor legale mai sus menționate prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 08.01.2013, când a acordat cuvântul asupra "excepției nelegalei timbrări";, fără însă a pune în discuție calificarea cererii formulate de recurenții reclamanți, calificare de care depindea modalitatea în care urma să procedeze instanța de fond în privința soluționării incidenței dispozițiilor legale mai sus menționate.

În lumina celor mai sus expuse tribunalul a constatat că prin cererea formulată de reclamanții recurenți la data de 26.11.2012, s-au formulat critici în legătură cu stabilirea taxei de timbru, specifice unei cereri de reexaminare a taxei de timbru, cerere a cărei soluționare este supusă dispozițiilor art. 18 alin.2 din legea 146/2997, potrivit cu care împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.

Neprocedând în acest sens tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, tribunalul la data de 22.05.2013 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza la instanța de fond, pentru rejudecare.

În rejudecare instanța de fond urmează să pună în discuția părților calificarea cererii formulate la data de 26.11.2012, prin prisma motivelor invocate de recurenții, reclamanți, urmând totodată să analizeze incidența dispozițiilor art.15 alin.1 lit. r legea 146/1997 prin prisma calității reclamantului de proprietar sau moștenitor al imobilului, precum și al împrejurării dacă acest imobil a făcut obiectul preluării de către stat sau alte persoane juridice în perioada menționată, neavând relevanță în această problemă, calitatea actualilor deținători a imobilului revendicat.

Totodată tribunalul a mai reținut că pentru verificarea competenței materiale în temeiul art.159 indice 1 C.p.c, care se impune după soluționarea problemei timbrajului, întrucât competența nu se poate analiza decât în privința unei cereri regulat introduse, ceea ce în speță presupune analizarea cu întâietate a timbrajului, instanța de fond va pune în vedere reclamanților recurenți să precizeze valoarea obiectului dedus judecății, criteriu față de care urmează să se stabilească și competența materială, și care trebuie să fie avut în vedere și în stabilirea timbrajului, în situația în care instanța de fond ar ajunge la concluzia că o astfel de cerere se timbrează.

Dosarul a fost înregistrat la data de 11.09.2013 pe rolul Judecătoriei Caracal, sub nr. 6420/207/2012*.

La data de 30.09.2013, reclamanții FM, FVI, FAG, FL și FC, au depus la dosar o cerere - notă, prin care au menționat că estimează după putință în condițiile art.112 pct. 3 Cpc, (în forma sa incidentă, anterioară datei de 15.02.2013), valoarea obiectului cererii la suma de 500.001 lei.

Totodată, raportat la disp. art. 2 pct.1 lit. b Cpc, au solicitat să se constate că este competent să judece prezenta cerere Tribunalul Olt.

Prin încheierea de ședință din data de 1.10.2013, s-a dispus citarea reclamanților cu mențiunea să se prezinte la instanță sau să comunice dacă cererea depusă cu ocazia primului ciclu procesual, din data de 27.11.2012, în care se invocă dispoz. art.15 lit. r din Legea nr.146/1997, are caracterul unei cereri de reexaminare sau nu, iar în caz afirmativ, să înainteze precizare scrisă în acest sens.

La data de 22.10.2013, FM, FVI, FAG, FL și FCau depus prin serviciul registratură o cerere prin care au solicitat reexaminarea taxei de timbru formulată prin cererea din data de 27.11.2012 în dosarul nr. 6420/207/2012, motiv pentru care în temeiul disp. art.18 alin. 2 din Legea nr.146/1997, Hotărârii C.S.M. nr.143/2012 și Hotărârii Colegiului de Conducere nr.4/15.03.2012, instanța a înainta spre soluționare această cerere la completul C 6.

Prin încheierea de ședință din data de 29.10.2013, instanța a admis cererea de reexaminare formulată de reclamanții FM, FVI, FAG, FL și FC, drept pentru care s-a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2965,80 lei stabilită de către instanță, în sarcina acestora și s-a constat conf. art.15 alin.1 lit.r din Legea nr.146/1997 că cererea formulată este scutită de taxa judiciară de timbru.

La termenul din data de 12.11.2013, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Caracal, excepție ridicată atât de reclamanți, cât și de pârâții MF, ÎȘVși MI.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției ridicate instanța reține că:

Reclamanții au formulat acțiune în revendicare, având ca obiect spațiile comerciale situate în Municipiul Caracal, strada …. județul Olt, iar la termenul din data de 1.10.2013 au comunicat instanței că estimează valoarea obiectului cererii la suma de 500.001 lei.

Conform disp art. l37 alin. l din vechiul C.p.c. instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b din vechiul C.p.civ., în materie civilă tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Deoarece în speță este vorba de o acțiune în revendicare a unui imobil pe calea dreptului comun, a cărui valoare este estimată de reclamanți la peste plafonul de 500.000 lei, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului.

În raport de dispoziții legale mai sus menționate, instanța constată că competent să soluționeze cererea de revendicare, este Tribunalul Olt - Secția I Civilă, deoarece reclamanții și-au estimat valoarea obiectului cereri la peste 500.000 lei, plafon până la care cererea putea fi soluționată de judecătorie.

Având în vedere aceste considerente și disp. art. 158 al. 1, art. 159 al. 2, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b din vechiul C.p.civ., instanța urmează să admită excepția de necompetență materiale a Judecătoriei Caracal și să decline competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul Olt - Secția I Civilă.

Deoarece Judecătoria Caracal nu este instanță competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza în primă instanță, urmează ca excepția inadmisibilității și cea a autorității de lucru judecat să fie soluționate de tribunal, care este instanță competentă să soluționeze cauza pe fond.

Postat 30.11.2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revendicare. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)