CONTESTAŢIE LA EXECUTARE TAXĂ DE POLUARE.. Jurisprudență Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 166 din data de 02.05.2014
Prin contestația adresată Jud. Alex. La nr. 4526/740/19.09.2013, ANAF T a solicitat în contradictoriu cu creditorul MNS și bej anularea actelor de executare silită emise și constatarea inadmisibilității acestei executări pentru suma reprezentând taxă poluare obținută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
A susținut contestatoarea că în speță, creditorul MNS a apelat la executarea silită prin intermediul executorului judecătoresc în loc să facă uz de procedura specială de recuperare a unei astfel de creanțe împotriva statului român, aprobată prin Ordinul Ministrului finanțelor nr. 2626/02.11.2010.
Prin sentința civilă nr. 602/20.02.2014, Jud. Alex. A a respins contestația, a constatat că executarea silită prin poprire a fost pornită pentru cheltuieli de executare, întrucât debitul reprezentând taxă poluare a fost achitat și a apreciat caracterul legal al actelor de executare întocmite și faptul că executarea silită însăși se desfășoară cu respectarea tuturor condițiilor cerute de disp. art. 372 și urm. Cpc.
Prin motivele de recurs formulate de contestatoare s-a susținut în esență că executarea contestată are ca temei un raport juridic generat de o lege specială, respectiv OUG nr. 50/2008, aplicându-se procedura de restituire prevăzută de Ordinul Ministerului finanțelor nr. 2626/2010 și nu dreptul comun în materia executării silite, ignorarea acestei proceduri atrăgând nelegalitatea hotărârii instanței de fond.
Prin decizia civilă nr. 166/02.05.2014, trib. T a respins recursul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că nu există nici un temei legal care să îl oblige pe intimatul-creditor să urmeze o altă procedură decât cea reglementată de normele procedurale civile privind punerea în executare a unui titlu executoriu.
Odată stabilită calitatea de debitor a unei instituții a statului, aceasta nu are alte drepturi decât cele ale oricărui alt debitor, adică poate de bunăvoie să procedeze la executare sau poate fi supus executării silite. Creanța creditorului intimat a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, așa încât recurenta avea cunoștință de aceasta, fiindu-i opozabilă.
Cum recurenta debitoare nu a înțeles să execute creanța benevol, în mod legal și temeinic, intimatul creditor a cerut punerea în executare.
Se mai reține că, protecția dreptului subiectiv al creditoarei își are izvorul atât în disp. art. 6 C.E.D.O., cât și în art. 1 Protocolul 1 la Convenție, jurisprudența C.E.D.O,. fiind constantă în a admite că o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești s-ar putea admite în circumstanțe excepționale, din lipsă de fonduri bănești, fără a aduce atingere termenului rezonabil și caracterului practic și efectiv al dreptului consacrat de prevederile convenționale (vezi cauzele Șandor și Sabin Popescu c. României ori Săcăleanu c. României).
De asemenea, nu se poate reține critica potrivit căreia, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile OUG nr. 50/2008, atâta vreme cât acest act normativ era abrogat la data formulării contestației la executare și acesta privea numai procedura de stabilite, contestare a taxei e poluare și nu executarea silită, după obținerea titlului, recursul fiind astfel respins, ca nefondat.
| ← PRETENŢII DECURGÂND DIN CONTRACTUL DE ARENDĂ. PENALITĂŢI DE... | CONTESTAŢIE REPREZENTATIVITATE SINDICAT. GREŞITA INTERPRETARE... → |
|---|
