PRETENŢII. FACTURI NEACHITATE, PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE. LIPSĂ CONTRACT.

Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 106 din data de 09.04.2014

Prin sentința civilă nr. 3152/29.11.2013 PRONUNȚATĂ DE Judecătoria RV s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC CD SA prin mandatar CRCMS SRL împotriva pârâtului LEA, acțiune având ca obiect c/v facturi pentru energia electrică consumată și penalități de întârziere.

Instanța a reținut că potrivit art. 969 alin. 1 din Vechiul cod civil (art. 1270 din Noul Cod Civil), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar din interpretarea art. 1082 din Vechiul Cod civil (art. 1548 din Noul Cod Civil) instanța a reținut că în materie contractuală neexecutarea culpabilă a obligației se prezumă, revenind părții reclamante doar sarcina de a dovedi existența obligației decurgând din convenție, respectiv a obligației pârâtului de a achita contravaloarea energiei furnizate, probă care nu a fost făcută în cauză în nici un fel de către reclamantă.

Din analiza dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă, instanța a reținut că revine reclamantei obligația de a-și dovedi pretențiile invocate.

A mai motivat că reclamanta nu a depus la dosar nicio dovadă din care să reiasă existența unui contract între reclamantă și pârât, contract care să fie semnat de părți în executarea căruia să fi fost emise facturile în cauză.

Facturile emise pe numele pârâtului, s-a apreciat că nu au nicio forță probantă în ceea ce privește dovedirea existenței unui contract între părți, aceste fiind simple înscrisuri emise în mod unilateral de reclamantă și care nu au fost semnate sau însușite în vreun fel de pârât, de esența înscrisului sub semnătură privată fiind existența semnăturii părților de la care emană.

De asemenea, instanța de fond a considerat că nu sunt întemeiate nici susținerile reclamantei, potrivit cărora facturile emise au fost acceptate de către pârât, întrucât acesta nu le-a contestat în condițiile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice.

De asemenea, nu a fost primită nici apărarea reclamantei, potrivit căreia nu este nevoie de contractul încheiat cu pârâtul, întrucât contractele în materie sunt contracte de adeziune aprobate prin Decizia ANRE nr.57/1999, publicată în Monitorul Oficial, astfel încât nimeni nu poate invoca necunoașterea legii și neînsușirea clauzelor prevăzute în contractele cadru.

Instanța a considerat că această susținere este neîntemeiată, întrucât și în situația în care ar fi vorba de contracte de adeziune, reglementate prin lege, pentru ca drepturile și obligațiile rezultate din aceste contracte să ia naștere, este nevoie de o manifestare de voință a părților în acest sens, pentru a se naște raportul juridic respectiv.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 106/09.04.2014 de către Tribunalul T, care a reținut că din analiza disp. art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HGR 1007/2004, rezultă fără echivoc că între părți trebuie să existe un contract încheiat în formă scrisă, care trebuie să cuprindă cel puțin clauzele din contractul cadru.

Faptul că prin decizia nr. 57/1999 a ANRE au fost aprobate contractele cadru pentru consumatorii de energie electrică și că decizia a fost publicată în M.O., nu poate duce la concluzia că părțile au încheiat un contract de adeziune începând cu data la care s-a înregistrat consumul de energie electrică în locuința pârâtului, în condițiile în care nu s-a depus o dovadă că acel contract a fost semnat, element esențial pentru dovedirea consimțământului la încheierea oricărui act juridic

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre PRETENŢII. FACTURI NEACHITATE, PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE. LIPSĂ CONTRACT.