Contestaţie act fiscal. Analiza activităţii contribuabilului. Nelegalitatea impunerii ca urmare a fracţionării intervalului de timp avut în vedere la efectuarea controlului fiscal.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 4477 din data de 24.05.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. 13.915/86/16.12.2010, reclamanta S.C. "X"; S.R.L. Suceava - prin lichidator "Y"; Suceava, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat anularea Deciziei nr. 74 din 16.06.2010 și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 1604/27.10.2009, înregistrată sub nr. 78541/29.10.2009 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Suceava - Activitatea de Inspecție Fiscală.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 74 din 16.06.2010 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava - Biroul de Soluționare Contestații s-a dispus respingerea ca nedepusă în termen a contestației formulată de societate împotriva Deciziei de impunere nr. 1604/27.10.2009, înregistrată sub nr. 78541/29.10.2009 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Suceava - Activitatea de Inspecție Fiscală.
Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009 a fost înregistrată la organul emitent sub nr. 78541/29.10.2009, iar prin adresa cu același număr, un exemplar al deciziei, împreună cu Raportul de inspecție fiscală nr. 78802/26.10.2009 a fost transmis administratorului societății.
Prin sentința nr. 822 din 20.10.2009 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de reclamantă și desemnarea în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvență "Y"; Suceava, astfel încât, începând cu data de 20.10.2009 administratorul societății nu mai avea dreptul să reprezinte firma rezultând că trimiterea deciziei contestate s-a făcut în mod greșit fostului administrator.
A arătat reclamanta că, în cuprinsul deciziei contestate organul fiscal a invocat dispozițiile art. 43, 44, 68, 205 - 207 din O.G. nr. 92/2003, pct. 3.11 din O.M.F.P. nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003, art. 101 C.pr.civilă, însă conținutul acestor prevederi legale este irelevant în raport cu procedura viciată de comunicare a actului administrativ - fiscal de către autoritatea fiscală.
Totodată, s-au invocat dispozițiile art. 44 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, susținându-se faptul că procedura de comunicare a fost respectată de organele fiscale, decizia fiind comunicată celui care a reprezentat-o și care, conform art. 44 din legea sus - menționată, avea obligația de a-i informa pe ceilalți reprezentanți ai societății, respectiv administratorul judiciar sau lichidatorul.
Din conținutul acestei motivări, organul fiscal recunoaște faptul că decizia a fost comunicată celui care a reprezentat societatea și nicidecum celui care reprezintă societatea în momentul comunicării actului, astfel că art. 44 din Legea nr. 85/2006 invocat de pârâtă nu prezintă relevanță în planul modalității de comunicare ci conține anumite obligații în sarcina debitorului, nerespectarea acestora atrăgând sancțiunea amenzii prevăzută de art. 108 ind. 1 al. (1), pct. 2 lit. d) și e) din codul de procedură civilă iar controlul respectării prevederilor articolului revine judecătorului sindic ce aplică și sancțiunea.
A mai arătat reclamanta că, faptul că debitorul ( fostul administrator ) nu ar fi respectat dispozițiile art. 44 din Legea nr. 85/2006 nu poate atrage răspunderea societății comerciale și sancționarea acesteia cu decăderea din dreptul de a formula contestație pe considerentul că termenul de depunere a fost depășit..
Totodată, art. 44 din lege are în vedere obligația debitorului cu privire la informațiile deținute de către acesta anterior deschiderii procedurii insolvență. Comunicarea Deciziei de impunere nr. 1604/27.10.2009 s-a realizat după deschiderea procedurii de insolvență, motiv pentru care informațiile privind comunicarea și conținutul deciziei fiscale în cauză exced normei legale invocate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca nefondată și menținerea Deciziei nr. 74/16.06.2010 ca legală și temeinică.
A arătat că Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009 a fost comunicată reprezentantului societății la data de 02.11.2009 sub semnătură de primire iar contestația, înregistrată sub nr. 6255, a fost depusă la data de 29.04.2010, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 al. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Cu privire la susținerile reclamantei, pârâta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 47 al. 1 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea dacă nu și-a declarat intenția de reorganizare și nicidecum că acesta nu mai are calitatea de administrator al debitoarei.
Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009 a fost comunicată, potrivit dispozițiilor art. 44 al. 2 din O.G. nr. 982/2003, administratorului societății reclamante. Mai mult, la data semnării de primire a deciziei, societatea era în termenul de 10 zile de predare la dosarul de insolvență a actelor și informațiilor prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea nr. 85/2006, termen stabilit prin sentința nr. 822/2009 privind deschiderea procedurii insolvenței față de societate, iar administratorul judiciar nu își preluare încă atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Tribunalul Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 1010 din 10 februarie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. "X"; S.R.L. Suceava - prin lichidator "Y"; Suceava, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, a anulat Decizia nr. 76/16.06.2010 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava - Biroul de Soluționare Contestații.
A fost obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. 1604/ 27.10.2009.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Având în vedere cererea pendinte s-a constatat că potrivit art. 44 alin. 1 și 2 din OG nr. 92/2003 actul administrativ fiscal trebuie comunicat, pentru a fi opozabil, contribuabilului căruia îi este destinat.
Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009 a fost comunicată la data de 02.11.2009 lui S.C., administrator al S.C. "X"; S.R.L.
Însă, prin sentința comercială nr. 822/20.10.2009 a Tribunalului Suceava s-a deschis procedura insolvenței față de S.C. "X"; S.R.L., fiind desemnat administrator judiciar "Y"; Suceava.
Prin urmare, începând cu data de 20.10.2009 fostul administrator S.C. nu mai avea calitatea de reprezentant legal al S.C. "X"; S.R.L., iar comunicarea deciziei de impunere făcută acestuia nu era valabilă.
Contrar argumentelor organului fiscal, prin deschiderea procedurii insolvenței, fostului administratorului i s-au retras atributele de reprezentare a societății, iar împrejurarea că decizia de impunere a fost comunicată înăuntrul termenului de predare a actelor și informațiilor prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu validează comunicarea titlului către acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de critică enunțate, pârâta a invocat situația că, deși față de reclamantă a fost deschisă procedura insolvenței ( prin sentința nr.822/20.X.1999 a Tribunalului Suceava), administratorului reclamantei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, conform prevederilor legale; că la data primirii deciziei de impunere - 2.XI.2009 reclamanta era în termenul de 10 zile de predare a documentelor administratorului judiciar numit care nu-și preluase încă atribuțiile, etc.
Motivele de recurs invocate de pârâtă, cu trimitere la prev. art.304 pct.7,9 Cod pr.civilă, nu au putut face însă obiectul de analiză al tribunalului în acel cadru procesual, reținându-se prevalența în cauză a excepției necercetării fondului.
Cu referire la reclamantă, s-a observat următoarea situație juridică:
Prin sentința nr. 822 din 20.X.2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței reclamantei, cu consecința ridicării dreptului de administrare pentru administratorul acesteia și numirea în calitate de administrator judiciar a "Y"; Suceava.
În această situație, la data de 27.X.2009, când a fost emisă decizia de impunere în discuție, reclamanta era reprezentată legal de administratorul judiciar - "Y"; Suceava, căruia trebuia să-i fie comunicată ca atare.
Ori în cauză, contrar celor menționate, decizia de impunere a fost comunicată la data de 2.XI.2009 (ulterior sentinței nr.822/20.X.2009), administratorului reclamantei S.C., care nu mai reprezenta legal reclamanta și nu putea conduce activitatea acesteia, conform prevederilor Legii nr.85/2006 - art. 47 alin.1.
Conform acestor considerente, sentința de admitere a contestației reclamantei a fost apreciată ca întemeiată, ea anulând Decizia nr.76/16.06.2010 prin care DGFP Suceava a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere, ca nedepusă în termen.
S-a constatat că instanța de fond a procedat eronat însă, la obligarea pârâtei de a soluționa pe fond contestația împotriva deciziei de impunere, în loc de a proceda ea însăși la soluționarea fondului cauzei - contestația fiind considerată a fi fost introdusă în termen, în lipsa dovezii de comunicare a deciziei de impunere reprezentantul legal către reclamantei "Y"; Suceava.
Astfel, prin Decizia nr.2017 din 2 iunie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea fondului cauzei.
Cauza a fost reînregistrată sub același număr pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 12.07.2011, la C6 F Cont.
Prin Încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2011, președintele completului de judecată a invocat din oficiu excepția de incomptibilitate și în temeiul disp.art.98 din ROI a trimis cauza în vederea soluționării excepției.
Prin repartizare aleatorie, cauza a fost soluționată de C7 F Cont prin Încheierea de ședință din data de 10 octombrie 2011 când a fost admisă excepția de incompatibilitate, dosarul fiind trimis pentru repartizare aleatorie, cu blocarea C6 F Cont.
Cauza a fost repartizată aleatoriu, C7 F Cont la data de 11.10.2011.
Reclamanta a depus la dosar precizări, prin care a arătat că, în condițiile în care reclamanta a justificat achiziția stocului scriptic de marfă in valoare totală de 576.209 lei (implicit stocul lipsă în valoare de 214.070 lei), cu documentele prevăzute la art.146 alin.1 din Codul fiscal, dreptul de deducere a TVA achiziția de marfă este indiscutabil, motiv pentru care suma de 40.673 lei reprezintă TVA deductibilă aferent soldului de 214.070 lei.
Astfel, conform mecanismului de deducere a TVA, din perspectiva Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, posesia documentelor solicitate si îndeplinirea cerintelor mentionate, conferă dreptul de deducere a TV A., organul de inspectie fiscala trebuind sa tina seama, la calculul TVA de plata neinregistrata (aferent lipsei din gestiune), de TVA deductibila aferent soldului in suma de 40.673 lei.
Fata de considerentele arătate, solicită admiterea contestatiei si desfiintarea Deciziei de impunere 1604/27.10.2009, înregistrată sub nr.78541/29.10.2009, emisă de către A.N.A.F.- D.G.F.P. Suceava - Activitatea de inspecție fiscală, cu privire la obligația de plată reprezentând TVA in suma de 41.893 lei.
Pârâta a solicitat prin precizările depuse la dosar (fila 24-26) respingerea contestației ca nefondate, întrucât pentru suma de 214.070 lei reclamanta nu a putut dovedi existența faptică a stocului, rezultă că aceasta avea obligația de a colecta TVA aferentă acestor mărfuri lipsă în gestiune și adaosului comercial aferent, așa cum prevede și art. 128 alin. 4 lit. d din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificat.
Prin sentința nr.1235/23.02.2012, Tribunalul Suceava - Secția de contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea, ca nefondată, reținând următoarele:
Prin contestația depusă la organul fiscal, reclamanta a contestat măsurile stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 1604/27.10.2009, înregistrată la Activitatea de Control Fiscal sub nr. 78541/29.10.2009 privind suma totală de 43.011 lei, reprezentând: 1028 lei impozit pe profit, 90 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit si 41.893 lei reprezentând TVA.
Cum reclamanta nu a putut dovedi existența faptică a bunurilor constatate lipsă în gestiune, în sumă de 214.070 lei, tribunalul a apreciat că în mod legal organele fiscale au colectat TVA aferentă stocului și adaosului aferent.
Potrivit art. 128 alin. (4) lit.d) din Legea nr. 571/2003, reprezintă operațiune ce intră în sfera de aplicare a TVA bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepția celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c). Așadar, câtă vreme reclamanta nu a probat că lipsa în gestiune se datorează uneia din situațiile prev. la alin.8 lit.a) - c), evidențiate ca atare în gestiune, ea nu este exceptată de la plata TVA.
Prima instanță nu a primit susținerea reclamantei că are dreptul la deducerea TVA tocmai pentru că, așa cum s-a constatat, suma de 214.070 lei reprezintă o lipsă în gestiune pentru care avea obligația legală de a colecta TVA, iar dreptul de deducere nu a fost exercitat în condițiile prev. la art. 146 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal: pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1); Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) și (2), trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei, cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă.
Or, reclamanta, în calitate de prestator de servicii a emis facturi către diverși clienți care nu au fost recepționate si înregistrate în contabilitatea acestora, iar în calitate de beneficiar, a înregistrat cu întârziere factura emisă de SC "Z"; SRL Suceava, nesocotind termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru a putea beneficia de deducerea taxei.
Tribunalul a reținut, referitor la modul de calcul al TVA, că raționamentul reclamantei este corect atunci când afirmă că TVA de plată la bugetul de stat se calculează ca diferența între TVA colectată si TVA deductibilă, dar pornește de la premisa greșită că TVA în valoare de 41.893 lei a fost colectată, acest lucru nefiind posibil datorită faptului că facturile emise de reclamantă nu au fost recepționate, facturile originale regăsindu-se la furnizor, așa cum au constatat comisarii Gărzii Financiare cu prilejul verificărilor efectuate la data de 05.06.2009 și materializate în procesul-verbal de constatare nr. 605119 încheiat la aceeași dată.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a respins acțiunea formulată de SC "X"; SRL Suceava împotriva Deciziei de impunere nr. 1604/27.10.2009 a DGFP Suceava, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. "X"; SRL prin lichidator "Y"; Suceava, criticile sale vizând împrejurarea că modalitatea de calcul însușită de pârâtă nu este corectă.
În speță, această metodă de determinare a TVA datorată bugetului de stat în cazul stocului scriptic de marfă la 31.05.2009 (lipsa în gestiune) a fost aplicată de către Garda Financiară Suceava prin procesul verbal de constatare nr.605119/05.06.2009, în condițiile în care stocul scriptic de marfă avea o valoare mai mare decât stocul constatat cu prilejul inspecției fiscale (602.571,09 lei cu o TVA deductibilă de 114.488 lei).
Procedând la aplicarea adaosului de 3%, comisarii Gărzii Financiare au determinat un stoc scriptic în valoare de 620.648 lei cu o TVA colectată de 117.923 lei.
Folosind metoda menționată mai sus (602.571 lei x 19% = 114.488 lei - TVA deductibilă aferentă soldului, 620.648 lei x 19% = 117.923 lei - TVA colectată), a rezultat o TVA de plată neînregistrată (aferentă lipsei din gestiune) de 3.435 lei, la care se adaugă TVA aferentă facturii fiscale nr.569/18.03.2009 în sumă de 5.009 lei, rezultând o TVA totală de plată de 8.444 lei.
În condițiile în care stocul scriptic de marfă constatat de organul de inspecție fiscală avea o valoare redusă față de cel reținut de Garda Financiară Suceava (214.070 lei), în mod evident și fără echivoc, TVA de plată neînregistrată (aferentă lipsei din gestiune) trebuie să fie inferioară valorii de 8.444 lei.
Prin decizia nr.3388 din 12 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de recurenta S.C. "X"; SRL, prin lichidator "Y"; Suceava, împotriva sentinței nr.1235/23.02.2012, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.13915/86/2010*, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, a casat sentința atacată cu reținerea cauzei pentru rejudecarea fondului, fixând termen pentru judecarea cauzei la data de 06.07.2012
S-a reținut în motivarea soluției că, așa cum rezultă din cuprinsul susținerilor reclamantei (filele 15-19 dosar fond) și ale pârâtei (filele 24-25 dosar fond), în cauză există o dispută asupra modalității de calcul a TVA, dar și asupra situației de fapt. Astfel, reclamanta invocă un proces-verbal emis de Garda Financiară, ale cărui constatări sunt diferite de acelea ale inspecției fiscale. Pe de o parte pârâta susține că sumele calculate de Garda Financiară nu sunt relevante, întrucât procesul-verbal nu reprezintă titlu de creanță, iar, pe de altă parte nu sumele calculate de Garda Financiară se contestă.
Cum prima instanță nu a analizat argumentele reclamantei privind modalitatea greșită de calcul a TVA, nu a analizat neconcordanțele dintre raportul de inspecție fiscală și procesul-verbal întocmit de către Garda Financiară, Curtea a apreciat că nu a fost cercetat pe deplin fondul cauzei, motiv pentru care, în temeiul art.312 al.1, 2, 5 din Codul de procedură civilă, art.20 din Legea nr.554/2004, a admis recursul, a casat sentința atacată și a reținut cauze spre rejudecarea fondului.
Cu ocazia rejudecării fondului cauzei, instanța a administrat proba cu expertiză contabilă, considerând necesar a cunoaște părerea unor specialiști cu privire la împrejurările de fapt care fac obiectul dosarului.
Examinând probatoriul administrat în cauză, prin decizia nr.4477/24.05.2013, Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, cu ocazia rejudecării fondului, a constatat că acțiunea este, în parte, întemeiată, astfel încât a admis acțiunea; a anulat decizia nr. 74/16.06.2010 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava; a constatat contestația depusă în termen; a modificat, în parte, decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009, în sensul menținerii obligației de plată pentru 2059 lei TVA și 324,77 lei majorări de întârziere.
În fapt, reclamanta SC "X"; SRL Suceava a făcut obiectul unui control al Gărzii Financiare în ziua de 04.06.2009, ocazie cu care s-a întocmit Procesul verbal de constatare nr. 605119/05.06.2009. Ca efect al controlului și urmare a celor constatate, Garda Financiară Suceava a solicitat în baza adresei nr. 605119/12.06.2009 un control al ANAF Suceava în vederea stabilirii obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat pentru aspectele sesizate.
Controlul Agenției Naționale de Administrare Fiscala din cadrul DGFP Suceava s-a desfășurat in perioada 04.10.2009 - 23.10.2009 și în urma acestuia s-a încheiat Raportul de inspecție fiscală nr. 78802 din 26.10.2009.
Prin Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009, înregistrată sub nr.78541 din 29.10.2009, emisa de către A.N.A.F.- D.G.F.P. Suceava - Activitatea de inspecție fiscală, s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 43,011 lei, reprezentând: 41.893 lei-TVA, 1.028 lei - impozit pe profit, 90 lei - majorări impozit pe profit.
Reclamanta SC "X"; SRL a contestat Procesul verbal și Decizia de impunere considerând nereale concluziile acestora.
Prin decizia nr. 74/16.06.2010, contestația împotriva deciziei de impunere a fost respinsă de către Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. Suceava, ca tardiv formulată.
Trebuie de precizat că, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 2017/02.06.2011 a acestei instanțe, s-a statuat irevocabil că, în mod eronat, prin decizia nr. 74/16.06.2010, contestația reclamantei a fost respinsă ca tardivă, fiind necesar ca instanța să analizeze fondul cauzei.
Cu privire la obligațiile fiscale impuse la plată reclamantei, Curtea a constatat că divergența de opinie dintre părțile litigante, constă în perioada care trebuia avută în vedere de către organele fiscale pentru stabilirea sumelor restante.
Astfel, pârâta pornind de la Procesul verbal de constatare întocmit de Garda Financiară din data de 04.06.2009 a prezentat o modalitate de calcul plecând de la balanța de verificare la data de 30.04.2009, unde se menționează un sold debitor al contului 301 "Materii prime " = 516.578,05 lei.
De asemenea anexa nr. 4 la Raportul de inspecție fiscală "Situația aprovizionărilor cu mărfuri în perioada 30.04.2009-04.06.2009"; stabilește un sold la data de 04.06.2009 de 576.208,63 lei. Raportul de inspecție fiscală parțială preia în luna octombrie 2009 aceste sume fără a verifica și analiza activitatea economică a societății în perioada 04.06.2009-30.09.2009, documentele de evidență primară și contabilă aferente acestei perioade, o fișă a contribuabilului privind situația TVA și Impozit pe profit.
Pe de altă parte, reclamanta consideră că obligațiile fiscale datorate bugetului de stat prin valorificarea Procesului Verbal de Constatare nr. 605119/05.06.2009 întocmit de comisarii Gărzii Financiare Suceava, care fac obiectul controlului fiscal din luna octombrie 2009 trebuiau stabilite prin verificarea documentelor de evidenta primară și contabilă aferente perioadei 04.06.2009 -30.09.2009, deoarece în această perioadă a desfășurat activități economice, achiziții și livrări de bunuri, prestări de servicii - lucrări de construcții, activitate economică pentru care a depus deconturi de TVA și a întocmit balanțe de verificare.
Curtea și-a însușit opinia expertului desemnat în cauză, în sensul analizei documentelor pentru intrări și ieșiri materiale de construcții, modul de întocmire a notelor de intrare recepție, facturile de vânzare către clienți, situațiile de lucrări - prestări servicii lucrări în construcții, inclusiv modul de înregistrare în evidența contabilă a acestor documente pentru perioada 01.01.2009 - 30.09.2009, întrucât cuprinde o analiză detaliată a activității reclamantei, ori ceea ce interesează în cauză este realitatea operațiunilor economice impuse taxării desfășurate de reclamantă și nu analiza fracționată a activității acesteia.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că reclamanta a întocmit în mod eronat declarațiile de TVA pentru perioada 01.01.2009 - 30.04.2009, existând diferențe între evidența contabilă (documente de evidență primară, jurnale de TVA) și declarațiile de TVA întocmite.
Pentru a stabili corect TVA de plată, s-au centralizat pentru perioada 01.01.2009-31.12.2009, comparativ sumele reale pentru TVA colectat și TVA deductibil și sumele înscrise de societate la întocmirea declarațiilor de TVA.
Diferențele constatate provin :
1. Din întocmirea declarațiilor fiscale în mod eronat;
2. În luna iunie 2009 s-a omis înregistrarea în evidența contabilă a facturii Nr. 379/05.06.2009 de stornare a avansului facturat în luna martie 2009 în valoare de -16.806,72 lei cu un TVA colectat aferent stornării de -3.193,27 lei.
Aferent soldului scriptic în valoare de 18.765,36 lei, s-a calculat TVA de plată aferent în valoare de 3.565 lei care, coroborat cu rezultatul lunilor anterioare, determină la data de 30.09.2009 un TVA de recuperat în valoare de 2.364,00 lei.
S-a constatat că pentru perioada 01.10.2009-31.12.2009 sumele declarate de societate în deconturile de TVA sunt corecte.
La data de 31.12.2009 datorită deconturilor de TVA aferente lunilor octombrie și noiembrie 2009, rezultă ca societatea are TVA de plată în valoare de 2.059,00 lei.
Pentru TVA-ul de plată calculat în perioada 01.09.2009-31.12.2009 s-au calculat accesorii astfel:
- La TVA de plată în valoare de 11.599,00 lei aferent lunii ianuarie 2009, având scadența în data de 25.02.2009, s-au calculat accesorii pentru perioada 25.02.2009-25.03.2009 în valoare de 324,77 lei;
-TVA de plată în valoare de 796 lei aferent lunii octombrie 2009, având scadența în data de 25.11.2009, nu s-au calculat accesorii pentru perioada 25.11.2009-31.12.2009 având în vedere că societatea a intrat în insolvență în data de 10 octombrie 2009;
- TVA de plată în valoare de 1.263,00 lei aferent lunii noiembrie 2009, având scadența în data de 25.12.2009, nu s-au calculat accesorii având în vedere că societatea a intrat în insolvență în data de 10 octombrie 2009;
În concluzie societatea are obligația de a plăti TVA la data de 31.12.2009 în valoare de 2.059,00 lei și accesorii aferente în valoare de 324,77 lei.
Curtea a observat că pârâta, inclusiv în obiecțiunile formulate față de raportul de expertiză, critică perioada avută în vedere la efectuarea expertizei, considerând nelegală reanalizarea activității contabile a reclamantei pentru a perioadă mai lungă de timp, fără a critica, în fond sumele stabilite de experți și fără a invoca considerente ori un temei de drept care să confirme perioada avută în vedre la control de organul fiscal.
Ori, așa cum s-a arătat mai sus, atâta timp cât expertul a verificat activitatea reclamantei pentru perioada 01.01.2009 -30.09.2009, constatând că în realitate, pentru această perioadă reclamanta datorează 2059 lei cu titlu de TVA și 324,77 lei, majorări de întârziere, Curtea urmează a înlătura susținerile pârâtei, dând curs, astfel, principiului realității operațiunilor taxabile realizate de către societatea reclamantă.
În aceste condiții, în baza art.18 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 74/16.06.2010 a D.G.F.P. Suceava și, constatând contestația depusă în termen, a modificat, în parte, decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009, în sensul menținerii obligației de plată pentru 2059 lei TVA și 324,77 lei majorări de întârziere.
| ← Decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea... | Acces la justiţie. Redeschiderea unui proces soluţionat... → |
|---|
