Contestaţie în anulare. Inadmisibilitatea formulării de intimatul din recurs pt motivul că nu s-a răspuns apărărilor din întâmpinare.
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 318 alin.1 a doua teză cod procedură civilă sunt clare şi precise iar interpretarea lor în sensul că este deschisă posibilitatea intimatului din recurs de a formula contestaţie în anulare pentru că instanţa nu a răspuns apărărilor sale este una contrară legii şi duce la încălcarea principiului securităţii juridice, motiv pentru care contestaţia în anulare este considerată inadmisibilă.
Prin acţiunea adresată Tribunalului Prahova, reclamanţii A. Gh., C.M.M., M.G., Z.P., S.A., G.M. şi C.Gh. au solicitat să se dispună obligarea pârâtei SC P.L. SA la acordarea grupei I de muncă, respectiv condiţii speciale pentru munca desfăşurată în cadrul acesteia, precum şi completarea carnetului de muncă cu aceste menţiuni.
Prin sentinţa civilă nr.3685/23.05.2012, pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a fost admisă acţiunea precizată.
S-a constatat că reclamanţii beneficiază de grupa I de muncă în procent de 100%, cât şi de condiţii deosebite de muncă pentru activităţile desfăşurate în cadrul unităţii pârâte pentru anumite perioade de timp, în procent de 100%.
A obligat pârâta să elibereze reclamanţilor adeverinţe din care să rezulte perioada, grupa de muncă şi procentul în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. L. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-au criticat concluziile raportului de expertiză şi s-a susţinut că au fost aplicate greşit actele normative speciale cu privire la încadrarea în grupe de muncă, respectiv Ordinul 969/1990 al Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice, HG 456/1990 şi HG 559/1990.
S-a arătat că la nivel de unitate, începând cu 1990, angajatorul şi sindicatul au încheiat CCM -uri în ale căror anexe au fost stabilite în mod concret instalaţiile, activităţile şi categoriile de personal ce beneficiază de grupei I şi II de muncă, contracte ce nu au fost contestate niciodată şi întrucât nu s-a cerut anularea acestora, nici expertul şi nici instanţa nu au calitatea şi competenţa să modifice sau să completeze aceste acte.
A solicitat admiterea recursului, iar pe fond, respingerea acţiunii.
Prin încheierea din 14.11.2012, cauza a fost scoasă de pe rol şi înaintată Curţii de Apel
Craiova spre soluţionare, în urma admiterii cererii de strămutare, prin încheierea nr prin
care ICCJ a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Craiova.
Prin decizia nr. 4043 din 17 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova -
Secţia I Civilă în dosarul nr s-a admis recursul, s-a modificat sentinţa şi s-a respins
acţiunea.
La data de 10 octombrie 2013 contestatorii G.M. şi C. Gh. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei din recurs.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile în materie, instanţa de recurs neţinând seama de apărările contestatorilor şi de înscrisurile depuse în recurs, încălcându-se dreptul la un proces echitabil potrivit art. 6 din CEDO şi art. 318 teza II cod procedură civilă.
Contestatorii au arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Constituţie, că trebuie aplicat principiul egalităţii armelor, aşa cum s-a reţinut de Curtea Europeană în cauza Dombo EBV C. Olandei din 27.10.1993 şi că prin dispoziţiile art. 318 teza II cod procedură civilă legiuitorul a pus într-o poziţie dezavantajoasă intimatul căruia nu i se deschide calea contestaţiei atunci când apărările sale nu au fost analizate.
S-a susţinut că art. 318 teza II cod procedură civilă rupe echilibrul impus de principiul egalităţii armelor iar prin reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se garanteze în aceeaşi măsură părţilor dreptul la un proces echitabil.
Contestatorii au arătat că dreptul de a invoca omisiunea cercetării motivelor este un drept garantat pentru ambele părţi şi că se impune aplicarea directă a art. 6 din CEDO deoarece intimatul are dreptul la un proces echitabil şi din perspectiva motivării hotărârii, omisiunea instanţei de a cerceta argumentele părţilor fiind sancţionată de Curtea europeană.
Contestaţia în anulare nu este fondată, urmând să fie respinsă pentru următoarele considerente.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi promovată, potrivit art. 318 teza II cod procedură civilă, atunci instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prin contestaţia în anulare se urmăreşte desfiinţarea unor anumite categorii de hotărâri judecătoreşti doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu pot fi interpretate extensiv, prin similitudine, deoarece s-ar nesocoti raţiunea pentru care a fost reglementată această cale extraordinară de atac şi s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice.
Dacă s-ar extinde motivele pentru care o hotărâre irevocabilă poate fi retractată s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiaşi recurs şi astfel la căile de atac prevăzute de lege s-ar adăuga un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Soluţionând contestaţia în anulare, instanţa trebuie să aibă în vedere şi practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului, care, pronunţându-se în cauza MITREA vs. România, nr. 26105/03, la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în lipsa unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Faptul că partea care promovează contestaţie în anulare şi instanţa a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la soluţionarea anumitor probleme de drept nu justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Dispoziţiile art. 318 teza II cod procedură civilă se referă exclusiv la posibilitatea formulării contestaţiei în anulare dacă s-a omis cercetarea unui motiv de recurs, ceea ce duce la concluzia că nu este deschisă această cale de atac pentru intimatul care susţine că nu au fost cercetate apărările sale, formulate prin întâmpinare.
Instanţa constată că modul în care este reglementat acest motiv al contestaţiei şi conformitatea textului cu normele constituţionale nu intră în atribuţiile instanţei de judecată, fiind exclusiv competenţa Curţii Constituţionale, judecătorul fiind chemat să aplice legea, iar nu să o creeze, introducând şi adăugând, prin intermediul art. 6 CEDO, dispoziţii legale procedurale noi cu privire la calitatea procesual activă a părţilor în cazul contestaţiei în anulare specială şi cu privire la motivele pentru care această contestaţie poate fi introdusă.
Pe de altă parte, faţă de susţinerile contestatorului, se constată că nu este admisibilă contestaţia în anulare nici prin aplicarea directă a practicii CEDO în materia dreptului la un proces echitabil.
Instanţa are în vedere prevederile art. 20 alin. 2 şi ale art. 148 alin. 2 din Constituţia României, care consacră principiul aplicării prioritare pentru tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, însă trebuie subliniat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut, ci el poate permite restricţii admise implicit, atâta timp cât aceste restricţii nu duc la atingerea substanţei dreptului. În plus, aceste restricţii sunt conforme cu art. 6 alin. 1 din Convenţie dacă urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat (cauza F.E. împotriva Franţei, Hotărârea din 30 octombrie 1998 şi cauza Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, nr. 41.727/98).
În acest context, dispoziţiile art. 126 alin 2 din Constituţie sunt în sensul că procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, astfel că reglementarea restrictivă, pentru anumite cazuri, a căilor de atac nu constituie o ingerinţă a statului în dreptul părţilor de acces la instanţă, ci constituie o ordonare a comportamentului procesual, atribuţie a statului de drept, care nu este echivalentă cu atingerea substanţei dreptului de acces sau cu încălcarea principiului egalităţii armelor.
În ce priveşte exercitarea dreptului la apărare ca parte în derularea unui proces echitabil, instanţa constată că dreptul la apărare include dreptul pârâtului de a fi ascultat, iar încălcarea lui constă în negarea oricărei posibilităţi efective a pârâtului de a se opune cererii în justiţie şi, prin aceasta, de a fi audiat în instanţă înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Nici dreptul la apărare nu este garantat fără restricţii, deoarece prin lege se recunosc drepturi procedurale şi părţii adverse, în scopul unei bune administrări a justiţiei.
Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil potrivit articolului 6 din CEDO include în esenţă obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile ( cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994 - cererea nr. 18390/91, cauza Higgins împotriva Franţei din 19 februarie 1998 - cererea nr. 20124/92).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat însă în repetate rânduri că cerinţele referitoare la obligaţia de motivare nu trebuie să fie disproporţionat de ridicate şi că acestea pot varia în funcţie de natura hotărârii şi de circumstanţele concrete ale cauzei. În această privinţă, trebuie să se ţină seama de natura hotărârii, precum şi de deosebirile existente între sistemele juridice ale statelor contractante.
Nemotivarea hotărârii, respectiv omisiunea de a analiza un motiv de recurs este reglementată în sistemul nostru de drept ca un motiv al contestaţiei în anulare, dar nereglementarea unui motiv care vizează necercetarea apărărilor intimatului din recurs nu poate deschide calea căii extraordinare de atac pe temeiul art. 6 din CEDO, pentru că dreptul la un proces echitabil nu a fost niciodată interpretat de instanţa europeană într-o asemenea manieră.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziţiile art. 318 alin.1 a doua teză cod procedură civilă sunt clare şi precise iar interpretarea propusă de contestatori este una contrară legii, care duce la încălcarea principiului securităţii juridice, motiv pentru care, constatând că nu este prevăzut de art. 318 cod procedură civilă motivul invocat şi nu este deschisă posibilitatea intimatului din recurs de a formula contestaţie în anulare pentru că instanţa nu a răspuns apărărilor sale, contestaţia de faţă se va respinge ca inadmisibilă.
(Decizia nr. 9329/07.11.2013 - Secţia I Civilă, rezumat judecător Gabriela Ionescu)
| ← Perimare. Întreruperea termenului de perimare. Înţeles. | Suspendarea executării hotărârii din apel. Obiect. → |
|---|
