Perimare. Întreruperea termenului de perimare. Înţeles.
| Comentarii |
|
Întreruperea termenului de perimare poate interveni prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării pricinii, adică prin diligenţa uneia dintre părţi, manifestată prin orice act de natură procedurală, făcând parte din judecată şi având ca scop continuarea ei.
Prin acţiunea formulată de contestatorul S.T. împotriva pârâţilor M.A.I. şi C.P. S.A M.A.I., înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 25.04.2013, disjunsă din dosarul nr. ... înregistrat la data de 22.03.2012, s-a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei emisă de intimata CASA DE PENSII SECTORIALĂ a M.A.I.,sub nr. .., menţinerea deciziei anterioare de stabilire a pensiei, obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre pensia de serviciu plătită în luna decembrie 2010 şi pensia revizuită conform Legii 119/2010, precum şi la plata dobânzii legale şi a reactualizării sumei datorate.
Prin sentinţa nr. 1669 din 17 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt- Secţia I Civilă, în dosar nr. 2343/104/2012 s-a admis excepţia perimării cererii, invocată din oficiu.
S-a constatat perimată cererea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19.09.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor 1551 C.p.civ. pentru neîndeplinirea obligaţiilor procesuale stabilite de instanţă în sarcina reclamantului.
S-au apreciat incidente dispoziţiile art. 248 C.p.civ., potrivit cu care orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Tribunalul a arătat că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţilor, nemaifiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul.
În motivarea recursului s-a susţinut că înainte de a se împlini termenul de perimare de un an, respectiv în lua august 2013, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. S-a arătat că potrivit art. 249 cod procedură civilă, perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului. S-a criticat respingerea cererii de repunere pe rol şi faptul că a fost constatată perimarea contestaţiei, deşi în cauză intervenise un nou termen de perimare de un an.
La data de 21 noiembrie 2013 intimatul M.A.I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente.
Prin încheierea pronunţată de prima instanţă la data de 19 septembrie 2012 s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 155 ind. 1 cod procedură civilă, având în vedere că nu a fost îndeplinită de către contestator obligaţia instituită în sarcina sa de a preciza cadrul procesual sub aspect pasiv, de a preciza care sunt drepturile salariale sau sporurile care apreciază că nu au fost luate în considerare la calcularea pensiei şi ce dispoziţii legale au fost greşit aplicate.
La data de 19 septembrie 2013 contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol, arătând care sunt persoanele juridice pe care înţelege să le cheme în judecată, precizând că drepturile salariale sau sporurile ce nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei au fost salariul al 13 - lea, primele şi sporurile indicate în desfăşurătorul anexat la dosar şi că, referitor la temeiul de drept invocat, a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile. A arătat că nu poate depune acte în susţinerea argumentelor sale deoarece nu îi sunt eliberate de fostul angajator.
În şedinţa publică de la 17 octombrie 2013 prima instanţă a considerat că precizările făcute prin cererea de repunere pe rol nu sunt lămuritoare în sensul solicitat de instanţă, nefiind precizate în concret sporurile şi veniturile nevalorificate la calcularea pensiei pentru a se face verificările necesare. S-a respins cererea de repunere pe rol şi a fost invocată din oficiu excepţia perimării.
Potrivit art. 248 cod procedură civilă, perimarea este o sancţiune procesuală care se aplică atunci când, din vina părţilor, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an.
Perimarea se constată dacă sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de text, printre care aceea ca rămânerea în nelucrare să se datoreze culpei părţilor şi să nu fi intervenit o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 248 cod procedură civilă rezultă că în înţelesul acestui text culpa părţii constă în neefectuarea de acte de procedură timp de un an, adică fapta săvârşită prin inacţiune, ce contravine obligaţiei instituite prin art. 129 alin. 1 cod procedură civilă, iar nu în împrejurarea că partea prevede consecinţele inacţiunii sale asupra cursului judecăţii.
În condiţiile art. 249 cod procedură civilă, întreruperea termenului de perimare poate interveni prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării pricinii, adică prin diligenţa uneia dintre părţi, manifestată prin orice act de natură procedurală, făcând parte din judecată şi având ca scop continuarea ei. Textul nu prevede nicio restricţie cu privire la subiectul procesual de la care provine actul de procedură şi nici că acest act ar trebui să aibă caracter contradictoriu, astfel încât orice act de procedură îndeplinit în scopul continuării judecăţii poate duce la întreruperea termenului de perimare.
Actul de procedură întreruptiv de perimare este, aşadar, orice act care se raportează la judecată şi tinde la continuarea acesteia, esenţială fiind intenţia avută de parte la data când a formulat respectiva cerere, intenţie care trebuie să prevaleze în aprecierea actului respectiv ca fiind unul care a întrerupt cursul perimării.
Semnificaţia dispoziţiilor art. 249 cod procedură civilă este evidentă, ele fiind interpretate în sensul că ori de câte ori părţile îşi manifestă diligenţa şi îndeplinesc un act de procedură cu intenţia de a fi continuată judecata nu li se poate aplica sancţiunea perimării.
In speţă, prin suspendarea judecăţii la 19 septembrie 2012 instanţa a sancţionat contestatorul, care nu a îndeplinit anumite obligaţii, descrise în încheierea de şedinţă de la 20 iunie 2012. Acesta şi-a manifestat clar intenţia ca judecata să fie reluată, depunând la 19 septembrie 2013 o cerere în care a răspuns, aşa cum a considerat, celor trei chestiuni puse în discuţie de instanţă. Primind cererea de repunere pe rol, tribunalul trebuia să constate că actul de procedură tindea la continuarea judecăţii şi se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 245 cod procedură civilă, repunând cauza pe rol.
Odată reluată judecata, prima instanţă putea să aprecieze dacă prin cererea de la 19 septembrie 2013 contestatorul a îndeplinit toate obligaţiile impuse şi dacă instanţa se consideră lămurită sub aspectul obiectului litigiului şi cauzei acesteia, iar în caz negativ , putea face din nou aplicarea dispoziţiilor art. 155 ind. 1 cod procedură civilă. In această ultimă situaţie, curgea un nou termen de perimare.
Instanţa de control apreciază că formularea cererii de repunere pe rol s-a făcut în termenul prevăzut de art. 248 cod procedură civilă. Astfel, potrivit art. 101 alin. 3 cod procedură civilă, termenele pe ani se sfârşesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare. Termenul care a început să curgă la 19 septembrie 2012 se împlinea la sfârşitul zilei de 19 septembrie 2013, aşa încât formularea cererii în ziua respectivă s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor din codul de procedură civilă.
Faţă de aceste considerente, se constată că dispoziţiile art. 248 şi 249 cod procedură civilă au fost greşit aplicate de tribunal, sentinţa atacată fiind nelegală. Cauza nefiind soluţionată pe fond, ci în temeiul unei excepţii, potrivit art. 312 cod procedură civilă se va admite recursul, se va casa sentinţa şi se va trimite cauza la Tribunalul Olt în vederea continuării judecăţii. (Decizia nr. 9577/28.11.2013 - Secţia I Civilă, rezumat judecător Gabriela Ionescu )
| ← Recurs inadmisibil. Aplicabilitatea dispoziţiilor art.18 ind.1... | Contestaţie în anulare. Inadmisibilitatea formulării de... → |
|---|
