Recurs inadmisibil. Aplicabilitatea dispoziţiilor art.18 ind.1 Cod procedură civilă şi la judecarea căilor de atac.
| Comentarii |
|
Reevaluarea pretenţiilor în urma administrării probelor, după momentul introducerii acţiunii şi momentul declarării căii de atac, nu poate fi luată în considerare ca şi criteriu de reevaluare a obiectului cererii cu ocazia declarării căii de atac, întrucât valoarea obiectului cererii în raport de care se stabileşte competenţa instanţei şi calificarea căii de atac se face numai în limitele procedurale cuprinse de art. 112 şi 132 Cod de procedură civilă.
Competenţa instanţei, atât sub aspectul soluţionării acţiunii în fond, cât şi sub aspectul calificării căii de atac şi al competenţei instanţei investite cu soluţionarea căii de atac a rămas câştigată după parcurgerea primului ciclu procesual.
Reclamantul A.P.V. a chemat in judecat pârâta ADS solicitând să fie obligată pârâta la plata daunelor cominatorii pentru 67 de zile (50 lei pentru fiecare zi de întârziere), şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 94 lei pentru punerea în aplicare a deciziei nr.255/09.03.2010, pronunţată de Tribunalul Olt , despăgubirile reprezentând prejudiciul cauzat pe perioada 2006-2009 ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor care îi reveneau pârâtei potrivit capitolului VII din Legea nr.247/2008.
La data de 14.12.2010 reclamantul, în temeiul art.132, alin.1 C.proc.civ, şi-a precizat cererea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3444 lei, solicitând transformarea daunelor cominatorii în daune interese compensatorii.
La termenul de judecată din data de 18.01.2011 reclamantul şi-a mărit câtimea obiectului cererii, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 96203 lei, după cum urmează: 42525 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de 52,50 ha pe anii 2009, 2010, 2011; 29009 lei, reprezentând plata directă unică cuvenită pentru suprafaţa de 52,50 ha pentru anul 2009 şi 24669, reprezentând plata directă unică cuvenită pentru suprafaţa de 52,50 ha pentru anul 2010.
La termenul de judecată din 22.02.2011, la interpelarea instanţei, reclamantul a precizat că temeiul de drept al acţiunii, îl reprezintă dispoziţiile art.998-999 Cod civil, iar suma solicitată reprezintă prejudiciul pe care pârâta i l-a cauzat prin lipsa de folosinţă a terenului pe perioada celor anilor agricoli 2009-2011.
Prin Sentinţa civilă nr. 340/25.02.2011 instanţa a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, a tardivităţii formulării precizării la cererea de chemare în judecată şi a informităţii cererii de chemare în judecată, iar pe fond, a respins cererea de chemare în judecată.
Recursul declarat de către reclamantul A.P.V. împotriva acestei sentinţe a fost admis de Tribunalului Olt prin decizia nr. 808/2011 prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia, cu prim termen de judecată la data de 29.06.2011.
La data de 27.09.2011 reclamantul a depus o cerere completatoare prin care a solicitat, pe lângă capetele ce cerere deja formulate, ca pârâta ADS să predea reclamantului terenul retrocedat în suprafaţă de 20 ha, pe raza localităţii C., judeţul Olt.
Reclamantul a arătat că prin hotărârea C. J. Olt, i s-a validat amplasamentul pentru suprafaţa de 52,50 ha , teren agricol situat pe raza localităţii T., judeţul Olt, prin preluare de la SC A.
Ulterior, ADS a învederat că inventarul preluat de la ADS este eronat, astfel că documentaţia a fost refăcută. C.J. Olt, a emis o nouă hotărâre, prin care i s-a validat amplasamentul pe raza localităţii T,. judeţul Olt preluat de ADS de la Academia Română.
Reclamantul a precizat că, având în vedere împrejurările mai sus-menţionate, a fost nevoit să intenteze o acţiune în justiţie pentru plata de daune cominatorii, acţiune admisă de către Judecătoria Corabia prin sentinţa civilă nr.1310/25.11.2009, modificată prin decizia Tribunalului Olt, în urma cărora ADS a fost obligată să predea pe bază de protocol terenul în termen de 30 de zile, cu plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi.
Reclamantul a mai învederat instanţei că abia la data de 01.08.2011 s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 32,50 ha, pe raza localităţii T., judeţul Olt, iar pentru diferenţa de 20 ha nu fost pus în posesie.
Reclamantul a concluzionat că a fost lipsit de folosinţa terenului în suprafaţă de 32,50 ha până la data de 01.08.2009 şi este lipsit şi în prezent de posesia suprafeţei de 20 ha, iar prejudiciul este aferent anilor agricoli 2009, 2010, 2011 şi 2012.
Reclamantul a învederat că prejudiciul suferit constă în subvenţia ce se încasa de la stat pe anii 2009 şi 2010 plus un minim de profit ce ar fi constat în producţie de grâu ce se realiza pe anii 2009, 2010 şi 2011. subvenţia ce trebuia încasată avea un cuantum de 53.678 lei iar producţia minimă de grâu ce s-ar fi obţinut avea o valoare de 42.525 lei astfel că prejudiciul total suferit de reclamant s-a ridicat la suma de 96.525 lei.
In al doilea ciclu procesual s-a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea agricultură, iar la termenul de judecată din 18.10.2011 reclamantul a mărit câtimea obiectului cererii sale la suma stabilită în expertiza efectuată în cauză, respectiv subvenţia neîncasată în anii 2009 şi 2010 şi 2011 în cuantum de 94.820 lei , beneficiul nerealizat în anii agricoli 2009, 2010 , 2011, în cuantum de 111.600 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1492/18.10.2011 pronunţată de Judecătoria Corabia a fost admisă in parte cererea de chemare in judecată, obligată parata ADS sa predea pe baza de protocol către C. L.C. suprafaţa de teren de 20 ha cuvenita reclamantului; s-a dispus totodată obligarea aceleiaşi pârâte să plătească reclamantului suma de 56 156,4 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţa a terenului in suprafaţa de 20 ha, pe anii 2010-2011, respectiv la plata sumei de 1291 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentinţe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurentul reclamant, solicitându-se modificarea sentinţei in sensul admiteri cererii de chemare in judecată, astfel cum a fot precizată.
Împotriva aceleiaşi sentinţe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurenta pârâtă, care a învederat că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Prin decizia nr. 229/2012 din 20 Februarie 2012 pronunţata în dosar nr. 1795/213/2010*, Tribunalul Olt a admis recursurile formulate de recurentul reclamant APV şi recurenta pârâtă ADS, împotriva sentinţei civile nr.1492/18.10.2011, pronunţată de Judecătoria Corabia, a casat sentinţa civilă nr. 1492/18.10.2011 pronunţată de Judecătoria Corabia şi a reţinut cauza spre rejudecare.
Rejudecând cauza, Tribunalul Olt a pronunţat decizia civilă nr. 820 din 24 septembrie 2012, prin care a admis excepţia tardivităţii modificării acţiunii.
A constatat decăzut reclamantul din dreptul de a-si modifica acţiunea.
A dispus judecarea separata a cererii formulata la data de 27.09.2011 privind obligarea paratei ADS să predea reclamantului terenul in suprafaţa de 20 ha situat pe raza localităţii C., jud. Olt, sens în care a disjuns cererea si a înaintat-o Judecătoriei Corabia spre competenta soluţionare.
A admis in parte acţiunea formulata de reclamantul APV, având ca obiect „ pretenţii”.
A fost obligată parata ADS să plătească reclamantului suma de 56 156,4 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţa a terenului in suprafaţa de 20 ha, pe anii 2010-2011 şi să plătească suma de lei 1072,96 lei, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecata.
Împotriva acestei decizii , precum şi a încheierii din data de 23.01.2012 şi a deciziei nr. 229 din 20.02.2012 a declarat recurs reclamantul, criticând calificarea căii de atac. S-a susţinut că obiectul cererii sale a fost evaluat la 206 420 lei, aşa încât sentinţa primei instanţe trebuia atacată cu apel, temeiul de drept constituindu-l dispoziţiile art. 998, 999 cod civil.
Recurentul a făcut o expunere a cererilor formulate şi a hotărârilor pronunţate asupra cererilor sale, a arătat că prejudiciul pe care l-a suferit pentru faptul că nu a fost pus în posesie asupra terenului pentru care are titlu de proprietate constă în beneficiul nerealizat şi nu se rezumă doar la 20 ha, ci la întreaga suprafaţă de 52,50 ha teren.
Recurentul a precizat în ce constă prejudiciul pretins a fi acoperit de pârâtă , concluzionând că acţiunea sa trebuia admisă pentru întreaga sumă solicitată, de 206 420 lei.
Recurentul a achitat taxa judiciară de timbru la valoarea pretenţiilor contestate.
La data de 13.03.2013 intimata pârâtă a formulat întâmpinare, susţinând că recursul nu a fost motivat în fapt şi în drept, invocând excepţia inadmisibilităţii recursului, potrivit art. 377 alin 2 pct. 4 şi art. 299 cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 2422/14 Martie 2013, Curtea de Apel Craiova a respins recursul declarat de reclamant ca inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 299 c.p.c., constituie obiect al recursului hotărârile pronunţate în apel, precum şi cele pronunţate în primă instanţă şi nesupuse apelului şi hotărârile organelor cu activitate jurisdicţională.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă cu claritate că hotărârile irevocabile nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de codul de procedură civilă, ceea ce nu este admisibil.
Dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie trebuie raportat la alte norme constituţionale care prevăd că procedura de judecată este prevăzută de lege ( art. 126
alin 2) şi că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac, în condiţiile legii ( art. 129).
Aceste dispoziţii duc la concluzia că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege.
Numai astfel se poate respecta principiul preemininţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi, implicit, principiul securităţii raporturilor juridice, potrivit cu care o hotărâre irevocabilă nu mai poate fi pusă în discuţie, în afara căilor extraordinare de atac stabilite de lege.
In speţă, recurentul a declarat recurs împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunţate de instanţa de recurs, asupra cererii sale de chemare în judecată, care a avut două capete de cerere şi anume o cerere în materia fondului funciar şi o cerere în pretenţii, evaluabilă în bani, căreia i se aplică dispoziţiile art. 282/1 c.p.c. , potrivit cu care litigiile al căror obiect are o valoare sub 100 000 lei nu sunt supuse apelului.
Faptul că obiectul acestei acţiuni este unul evaluabil în bani rezultă atât din dispoziţia expresă a codului de procedură civilă, cât şi din motivarea Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.830 din 10.12.2008, decizie pronunţată de ICCJ în soluţionarea recursului în interesul legii şi obligatorie pentru instanţele de judecată, conform art. 330/7 alin. 4 c.p.c.
Cât priveşte cererea având ca obiect obligarea pârâtei de a preda către Comisia Locală de fond funciar C. o suprafaţă de teren, instanţa constată că art. 5 din Titlul XIII legea 247/2005 stabileşte că hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului.
Art. 1 din acelaşi titlu defineşte procesele funciare ca fiind plângerile, contestaţiile şi alte litigii apărute în urma aplicării legii fondului funciar, în categoria acestora încadrându-se şi acţiunile având ca predarea terenurilor ce au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.
In al doilea ciclu procesual, judecătoria a soluţionat această cerere pe fond iar tribunalul, după ce a calificat corect calea de atac împotriva sentinţei ca fiind recursul, a rejudecat acţiunea şi a dispus disjungerea şi judecarea separată a cererii. Asupra disjungerii acestui capăt de cerere nu s-au adus critici în recursul de faţă.
In cea ce priveşte cel de al doilea capăt al acţiunii, acela în pretenţii, instanţa constată că în primul ciclu procesual reclamantul a precizat că suma pe care o solicită de la pârâtă cu titlu de despăgubiri este de 96 205 lei, temeiul cererii sale fiind dat de dispoziţiile art. 998, 999 cod civil, care au fost analizate pe fond de instanţele anterioare iar în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere şi administrarea probei cu expertiza tehnică, a precizat că valoarea pretenţiilor sale este de 206 420 lei.
Curtea apreciază că momentul la care se face evaluarea şi stabilirea obiectului cererii, potrivit dispoziţiilor art.112 alin.2 din codul de procedură civilă este cel al formulării cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă. Stabilirea obiectului cererii, cu caracteristica sa - valoarea, se realizează la momentul învestirii primei instanţe şi al stabilirii cadrului procesual, moment dedus din coroborarea dispoziţiilor art.112 cu art.132 din Codul de procedura civilă, adică cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în apel sau în recurs nu poate fi modificat obiectul cererii de chemare în judecată, aspect dedus din interdicţia expresă conţinută de prevederile art. 294 alin.1 (pentru apel) si art.316 coroborat cu art.294 alin.1 (pentru recurs).
Cât timp valoarea pretenţiilor reclamantului a fost stabilită în primul ciclu procesual la o sumă sub 100 000 lei, sunt perfect aplicabile si prevederile art.18/1 Cod de procedură civilă, potrivit cu care instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. Problema calificării căii de atac, dincolo de aspectul compunerii instanţei din 2 sau 3 judecători, implică de fapt problema competenţei unei instanţe ca instanţă de apel sau ca instanţă de recurs. Cât priveşte aspectul reevaluării pretenţiilor în urma administrării probelor, după momentul introducerii acţiunii şi momentul declarării căii de atac, Curtea apreciază ca o astfel de modificare(care determină matematic şi economic o modificare a pretenţiilor), nu poate fi luată în considerare ca şi criteriu de reevaluare a obiectului cererii cu ocazia declarării căii de atac, întrucât valoarea obiectului cererii în raport de care se stabileşte competenţa instanţei şi calificarea căii de atac se face numai în limitele procedurale cuprinse de art. 112 şi 132 Cod de procedură civilă.
În plus, în speţă se constată că reclamantul şi-a reevaluat pretenţiile după casarea cu trimitere, în cel de al doilea ciclu procesual, iar competenţa instanţei, atât sub aspectul soluţionării acţiunii în fond, cât şi sub aspectul calificării căii de atac şi al competenţei instanţei investite cu soluţionarea căii de atac a rămas câştigată după parcurgerea primului ciclu procesual.
Nu este fondată, astfel, opinia recurentului în sensul că s-a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art.282/1 alin.1cod procedură civilă, în sensul că valoarea litigiului era de peste 100 000 lei.
Pentru aceste considerente, apreciind că, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 282/1 alin. 1 şi art. 299 Cod de procedura civilă, litigiul de faţă având un obiect de o valoare de până la 100.000 lei, calea de atac exercitată împotriva sentinţei primei instanţe nu putea fi decât recursul, Curtea, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 1 din Codul de procedura civilă a respins recursul ca inadmisibil, hotărârile atacate fiind irevocabile, iar încheierea de calificare a căii de atac fiind conformă normelor legale.
(Decizia 2422/14 Martie 2013 - Sectia I Civilă, rezumat - judecător Emilia Bălteanu ).
| ← Inadmisibilitatea recursului la recurs. Clasificarea cererilor... | Perimare. Întreruperea termenului de perimare. Înţeles. → |
|---|
