Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară. termen de declarare a apelului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 94/A din data de 11.02.2016
Potrivit dispozițiilor art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, or, pentru litigiile ce au ca obiect soluționarea conflictelor individuale de muncă există dispoziții speciale sub acest aspect și derogatorii de la norma legală anterior evocată, respectiv prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe.
Legea nr. 62/2011: art. 215;
Cod pr. civ. : art. 468 al.1.
Prin Sentința civilă nr. xxx, Tribunalul Harghita a admis excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, invocată de către reclamant și, în consecință:
- a dispus anularea ca nelegal a Ordinului nr. 247/23.02.2015, de sancționare disciplinară a reclamantului A.L., emis pe seama acestuia de către pârâta Curtea de Conturi a României;
- a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi, Președintele acesteia dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-un ordin emis în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare prin raportul comisiei de disciplină, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, în același sens fiind și prevederile art. 252 alin. 1 din Codul muncii, însă, astfel cum rezultă din actele dosarului, Președintele Curții de Conturi a fost înștiințat de săvârșirea de către reclamant a abaterii disciplinare imputate la data de 28.11.2014, motiv pentru care emiterea ordinului de sancționare la data de 23.02.2015 s-a făcut cu depășirea termenului de 30 de zile anterior amintit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad din aceeași circumscripție, conform prevederilor art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Prin intermediul memoriului de apel s-a susținut că prin pronunțarea hotărârii atacate a fost nesocotit dreptul de dispoziție al părților, principiu prevăzut de art. 9 din Codul de procedură civilă, întrucât nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul nu a invocat argumente ce vizează excepția prescripției răspunderii disciplinare, din perspectiva în care aceasta a fost examinată de către prima instanță, fiind încălcate sub același aspect și prevederile art. 8, art. 13, art. 22 alin. 6 și art. 204 alin. 1 din Codul de procedură civilă
S-a mai arătat că la primul termen de judecată, 17.09.2015, apărătorul reclamantului a invocat, într-o manieră confuză și neclară, aspecte ce vizează prescripția, însă a făcut referiri la depășirea termenului de comunicare a actului contestat și la depășirea termenului de comunicare, către instanța de judecată, a documentației ce a stat la baza emiterii ordinului de sancționare, astfel încât calificarea acestor apărări drept excepție de fond, prin aplicarea prevederilor art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, este profund greșită, instanța trebuind să rețină, din contră, incidența prevederilor art. 247 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora părțile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare și excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute.
De asemenea, apelanta a contestat și obligarea sa la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei, arătând sub aspectul menționat că prestația apărătorului reclamantului s-a rezumat doar la reprezentarea acestuia la primul termen de judecată, când cauza a și fost soluționată, motiv pentru care instanța de fond era datoare să facă aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 din codul de procedură civilă și să reducă din valoarea onorariului avocațial.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul a invocat, în principal, excepția tardivității căii de atac, susținând sub acest aspect că apelul a fost declarat cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe, termen prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, arătând că, deși cererea de chemare în judecată a fost redactată de către reclamant, acesta a făcut referire la emiterea ordinului de sancționare cu depășirea termenului legal, motiv pentru care criticile apelantei nu sunt întemeiate, prima instanță aplicând în mod corect prevederile art. 39 alin. 1 din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi, precum și pe cele ale art. 252 alin. 1 din Codul muncii, iar relativ la cuantumul cheltuielilor de judecată, a arătat că acesta nu este disproporționat față de activitatea depusă în cauză de către avocat, care l-a reprezentat în instanță și a formulat concluzii scrise.
Apelanta nu a depus răspuns la întâmpinare, dar prin concluziile orale formulate prin reprezentant, la primul termen de judecată în apel, a solicitat a respingerea excepției tardivității căii de atac, susținând că nu sunt incidente sub acest aspect prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011, ci dispozițiile art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care prevăd un termen de 30 de zile.
Examinând cu prioritate excepția invocată în cauză, în acord cu prevederile art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele relevate în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, or, pentru litigiile ce au ca obiect soluționarea conflictelor individuale de muncă există dispoziții speciale sub acest aspect și derogatorii de la norma legală anterior evocată, respectiv prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe, astfel că nu poate fi primită apărarea invocată de către apelanta-pârâtă din perspectiva incidenței termenului prevăzut de art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, constatând că este aplicabil în cauză termenul de 10 zile instituit prin art. 215 din Legea nr. 62/2011, Curtea a reținut că, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila 191 din dosarul de fond, hotărârea primei instanțe i-a fost comunicată pârâtei la data de 16 noiembrie 2015, iar apelul a fost declarat la data de 2 decembrie 2015 (fila 2 dosar apel), cu depășirea termenului legal menționat, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, aceasta neformulând cerere de repunere în termen, prin invocarea prevederilor art. 186 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1, raportat la art. 451 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se va dispune obligarea apelantei-pârâte la plata în favoarea intimatului-reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate acestuia în calea de atac, constând în onorariu avocațial (fila 26 dosar apel).
| ← Contestaţie decizie de reţinere din salariu cu încălcarea... | Apel admis. trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi... → |
|---|
