Contestaţie în anulare. Comunicarea hotărârii judecătoreşti la domiciliul procesual ales. Tardivitate.

Tribunalul GORJ Decizie nr. 75/2015 din data de 23.01.2015

Contestație în anulare. Comunicarea hotărârii judecătorești la domiciliul procesual ales. Tardivitate.

Potrivit art. 506 C.pr.civ., contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de 1 an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.

În speță, contestația în anulare a fost formulată, , peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 C.pr.civ., calculat potrivit art. 181 C.pr.civ.

Termenul de 1 an prevăzut de art. 506 C.pr.civ este un termen limită, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii și nu dă posibilitatea părților să formuleze contestația în anulare în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la data rămânerii definitive. Astfel, dacă termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii a fost depășit, contestația este tardivă.

Susținerile contestatoarei, în sensul că decizia a fost comunicată avocatului nu au nicio relevanță cu privire la exercitarea căii de atac în termenul legal, întrucât potrivit art. 158 C.pr.civ. în caz de alegere de domiciliu comunicarea actelor de procedură se face la adresa menționată, hotărârea pronunțată în cauză fiind un act de procedură, care a fost comunicată la locul ales în vederea comunicării.

Potrivit art. 185 C.pr.civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Cum, în speță, contestația în anulare a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 C.pr.civ., instanța a respinscontestația în anulare ca fiind tardivă

Dosar nr. Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 75/2015

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE:

Judecător:

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea D F, prin procurator, împotriva deciziei civile nr…. pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr…., în contradictoriu cu intimații ….

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatoarea, reprezentată prin procurator și intimatul M G, reprezentat de procurator , prezenți fiind intimații B Ș, asistat de avocat …și M C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că la data de 19.01.2015, intimații M G și M C au formulat întâmpinare, însoțită de sentința civilă nr.1067/2014, încheierea din data de 03.11.2014, decizia nr…/2014, adresa nr.23762/2013, contractul de întreținere autentificat sub nr.2266/08.07.2002, certificat de moștenitor din data de 01.03.1984, certificat de moștenitor nr.267/2006, certificat de moștenitor nr.290/1987, certificat de moștenitor nr 268/2006, certificat de moștenitor nr.249/1994, certificat de moștenitor nr.269/2006, plan de amplasament, certificat de atestare fiscală, chitanțe, procura autentificată sub nr.4389/2013, acte de identitate iar la data de 20.01.2005 contestatoarea a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 lei.

Instanța invocă excepția tardivității contestației în anulare, acordând cuvântul asupra acesteia, cât și pe fondul cererii:

Pentru contestatoare, procurator .., iar pentru intimatul MG, procurator …nu au putut să pună concluzii, fiind incidente prevederile art. 83 alin.1 C.pr.civ.

Avocat …, pentru intimatul B Ș a solicitat admiterea excepției tardivității și respingerea contestației în anulare ca fiind tardivă, iar pe fond a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 503 C.pr.civ., contestația în anulare fiind, totodată și nemotivată, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar chitanța din data de 25.01.2015.

Intimata M C a solicitat respingerea contestației în anulare.

TRIBUNALUL

Asupra contestației în anulare de față:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr….., contestatoarea DF a solicitat, în contradictoriu cu intimații …. anularea deciziei civile nr…. pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr…. și rejudecarea litigiului înregistrat sub nr…..

În motivarea contestației s-a arătat că este nemulțumită de modul în care a fost apărată în cursul soluționării litigiului și că hotărârea a fost comunicată la domiciliul avocatului și nu la domiciliul său, fiindu-i înmânată cu întârziere.

Contestația a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit dovezii depuse la fila 44 din dosar.

Intimații …au formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației.

Au susținut că hotărârile pronunțate în dosarul nr…. sunt legale, fiind analizate în mod corect actele depuse.

Intimații au depus la dosar sentința civilă nr…./2014, încheierea din data de 03.11.2014, decizia nr…./2014,adresa nr.23762/2013, contractul de întreținere autentificat sub nr.2266/08.07.2002, certificat de moștenitor din data de 01.03.1984, certificat de moștenitor nr.267/2006, certificat de moștenitor nr.290/1987, certificat de moștenitor nr 268/2006, certificat de moștenitor nr.249/1994, certificat de moștenitor nr.269/2006, plan de amplasament, certificat de atestare fiscală, chitanțe, procura autentificată sub nr.4389/2013, acte de identitate la data de 20.01.2005.

La termenul din data de 23.01.2015, s-a depus la dosar o cerere prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că deciziile pronunțate sunt corecte.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției tardivității, reține următoarele:

Prin contestația de față se solicită anularea deciziei nr… pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr…., decizie care a fost comunicată contestatoarei la data de 15.09.2014(fila 43), la adresa menționată în dispozitivul deciziei, respectiv Cabinet de Avocat .., , acesta fiind domiciliul procesual ales de către contestatoare, potrivit cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 506 C.pr.civ., contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de 1 an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.

În speță, contestația în anulare a fost formulată la data de 17.12.2014, potrivit dovezii depuse la fila 4 din dosar, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 C.pr.civ., calculat potrivit art. 181 C.pr.civ.

Se constată, însă, că s-a respectat termenul de 1 an prevăzut de art. 506 C.pr.civ., dar acest termen este un termen limită, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii și nu dă posibilitatea părților să formuleze contestația în anulare în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la data rămânerii definitive. Astfel, dacă termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii a fost depășit, contestația este tardivă.

Susținerile contestatoarei, în sensul că decizia a fost comunicată avocatului nu au nicio relevanță cu privire la exercitarea căii de atac în termenul legal, atât timp cât domiciliul procesual ales a fost menționat ca fiind la Cabinetul avocatului G M, iar potrivit art. 158 C.pr.civ. în caz de alegere de domiciliu comunicarea actelor de procedură se face la adresa menționată, hotărârea pronunțată în cauză fiind un act de procedură, care a fost comunicată la locul ales în vederea comunicării.

Potrivit art. 185 C.pr.civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Cum, în speță, contestația în anulare a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 C.pr.civ., instanța va respinge contestația în anulare ca fiind tardivă.

În temeiul art.453 C.pr.civ., instanța va obliga contestatoarea să plătească intimatului B Ș suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciindu-se că aceasta este în culpă procesuală ca urmare a formulării contestației în anulare cu depășirea termenului prevăzut de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea DF, prin procurator , împotriva deciziei civile nr… pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr…., în contradictoriu cu intimații …., ca fiind tardivă.

Obligă contestatoarea la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul B Ș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.01.2015.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie în anulare. Comunicarea hotărârii judecătoreşti la domiciliul procesual ales. Tardivitate.