Contestaţie în anulare. Greşeală materială. Jurisprudență Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotărâre nr. 261 din data de 05.02.2013
Hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare doar când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
- Articolul 318 Teza I Cod procedură civilă
În cauză, toate motivele invocate atât în contestația în anulare, cât și în precizarea acesteia, privesc aspecte ce țin de judecarea recursului, de aprecierea unor probe și de interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale. Niciunul din motivele invocate nu reprezintă o greșeală materială a instanței de recurs, ci toate se circumscriu unor critici de fond, critici ce nu pot fi primite pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
De altfel, deși invocă drept temei pentru prezenta cale extraordinară de atac dispozițiile art.318 teza întâi Cpc, contestatorul nu arată care sunt greșelile materiale ce au determinat soluționarea greșită a recursului. Contestatorul susține că instanța de recurs, din greșeală (nu din greșeală materială), a omis să observe anumite fapte și împrejurări (incidența art.36 din legea nr.85/2006, nevalabilitatea titlului invocat de oponentă sau prescripția acestuia, deschiderea procedurii insolvenței ulterior cesiunii și înscrierea oponentei în tabelul preliminar de creanțe, lipsa identității între suma solicitată prin opoziție și suma din sentința de condamnare pentru evaziune fiscală), a omis să analizeze anumite aspecte sau să se pronunțe pe anumite cereri, ori din eroare a apreciat greșit anumite susțineri.
Or, toate aceste susțineri ale contestatorului privesc aspecte ce țin de judecata pe fond a recursului, neputând fi încadrate în categoria greșelilor materiale.
Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea a respins ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr.2107/09.11.2012, contestație întemeiată pe dispozițiile art.318 teza întâi Cod procedură civilă.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 261 din 05.02.2013)
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr.11427/14.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.195/3/2012, a fost respinsă ca nefondată opoziția împotriva hotărârii de cesiune părți sociale formulată de petenta DGFP, în contradictoriu cu intimații SC F. F. SRL și F. P..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, față de dispozițiile art.202 alin.23 și art.61 din legea nr.31/1990 rep.,că petenta nu a făcut dovada că hotărârea asociaților prin care s-a dispus cesionarea părților sociale este cauza prejudiciului invocat de titularul opoziției. Mai mult, petenta nu a probat nici existența debitului invocat, nedepunând titlurile de creanță de care s-a prevalat pentru formularea opoziției.
Instanța de fond a mai precizat că, urmare a cesiunii părților sociale, se modifică doar structura asociaților și participarea acestora la formarea capitalului social, fără a dispărea societatea. În aceste condiții nu se intervine în nici un fel asupra pasivului și activului societății, petenta fiind în măsură să-și recupereze pretinsa creanță în condițiile legii, dacă dovedește existența acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta DGFP, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă sub nr.7741/2/2012.
Prin decizia civilă nr.2107/09.11.2012 pronunțată în dosarul menționat mai sus, Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul admiterii opoziției și obligării pârâtului Fabian Petru la plata sumei de 50.636.526 lei.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că prin Hotărârea AGA nr.1/04.11.2011 s-a decis cesionarea de către intimatul-pârât Fabian Petru a 90% din capitalul social al SC F. F. SRL către numita P. M..
Recurenta DGFPMB a formulat opoziție împotriva acestei hotărâri justificat de faptul că intimata-pârâtă SC F. F. SRL are debite restante către bugetul statului în sumă de 50.636.526 lei.
Potrivit art.202 alin.213 din Legea nr.31/1990 creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să-și cedeze părțile sociale.
Dispozițiile art.202 alin.213 din Legea nr.31/1990 au fost introduse prin OUG nr.54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Scopul principal avut în vedere de OUG nr.54/2010 se referă la limitarea abuzului întâlnit în legătură cu executarea, de către asociați, a dreptului de dispoziție asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de părțile sociale deținute, în sensul în care, prevalându-se de dreptul de înstrăinare, aceste persoane nu urmăresc altceva decât zădărnicirea oricăror acțiuni, prezente ori viitoare, întreprinse de organul fiscal în vederea realizării creanțelor deținute față de societatea comercială debitoare, inclusiv asupra propriului patrimoniu în eventualitatea unei angajări a răspunderii solidare.
În acest context, instanța de recurs a reținut faptul că intimatul cedent Fabian Petru a fost condamnat pentru evaziune fiscală în dosarul nr.5963/2004 aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, activitate infracțională desfășurată în perioada ianuarie 1999 - decembrie 2000, fiind obligat la despăgubiri civile în sumă de 501.289 lei (TVA, accize, impozit pe venit) către Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.
Față de societate au fost luate măsuri asigurătorii în baza deciziei nr.35968/20.09.2005 emisă de către ANAF - D. A. F., măsuri contestate de către societate, instanțele judecătorești respingând însă toate contestațiile la executare formulate.
S-a mai reținut că față de societate a fost deschisă procedura insolvenței la data de 26.03.2012, recurenta fiind înscrisă în tabelul preliminar rectificat cu suma de 40.080.935,88 lei cu titlu de creanță garantată conform sechestrului asiguratoriu, astfel cum rezultă din copia tabelului depus de către administratorul judiciar al debitoarei, CII F. N..
Instanța de recurs a mai reținut că eventuala atragere a răspunderii intimatului-pârât Fabian Petru reglementată de art.138 din legea nr.85/2006, nu exclude atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să-și cedeze părțile sociale, în condițiile art.202 alin.213 din Legea nr.31/1990.
În tabelul preliminar rectificat al creanțelor depus de către administratorul judiciar al SC F. F. SRL se face mențiune despre o cercetare penală aflată în curs de soluționare pe rolul DNA, conform unor adrese emise de ANAF în 2007 și 2008.
În concluzie, instanța de recurs a apreciat că se află pe deplin în ipoteza prevăzută de art.202 alin.213 din Legea nr.31/1990 astfel cum a fost modificat de OUG nr.34/2010, motiv pentru care a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, făcând o aplicare greșită a legii. Ca urmare, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul admiterii opoziției și obligării pârâtului la plata sumei de 50.636.526 lei cu titlu de obligații fiscale datorate bugetului de stat.
Împotriva deciziei civile nr.2107/09.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, intimatul-pârât F. P. a formulat contestație în anulare, în termen legal, contestație ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V-a Civilă sub nr.9154/2/2012.
În motivarea contestației în anulare, legal timbrată, contestatorul a arătat că instanța de recurs, din eroare, nu a observat incidentele procedurale existente în cauză și nu a făcut nicio judecată cu privire la acestea.
Este vorba de aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.36 din legea insolvenței și de valabilitatea titlului exibat de intimata-petentă recurentă.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.36 din legea nr.85/2006, contestatorul a arătat că recurenta DGFPMB a adus la cunoștința instanței de recurs faptul că împotriva societății intimate SC F. F. SRL, chemată în judecată pentru a fi obligată la plata aceleiași sume ca și asociatul-cedent, s-a deschis procedura insolvenței. De asemenea, s-a adus la cunoștința instanței de recurs și faptul că recurenta DGFPMB a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanțe al societății intimate.
Contestatorul a arătat că instanța de recurs a omis, din eroare, să analizeze aceste incidente procedurale cu influență directă asupra judecării cauzei și a pronunțat o hotărâre care s-a bazat pe o greșeală esențială, în condițiile în care situația de fapt era alta decât cea de la momentul promovării opoziției.
Referitor la valabilitatea titlului exibat de recurenta DGFPMB, instanța de recurs, din eroare, nu a luat în considerare faptul că presupusul titlu este obiect al unui dosar penal cu nr.404/P/2005 indicat de recurentă și că nu îndeplinește condițiile unui titlu de creanță fiscală potrivit regulilor fiscale, fiind un act de constatare nematerializat până în prezent. Și procesul-verbal nr.2181/07.10.2005 menționează că acesta nu este titlu de creanță.
S-a mai arătat că instanța de recurs nu a observat data titlului invocat, respectiv 07.10.2005, raportat la data introducerii cererii, 28.12.2011, dată la care pretențiile recurentei DGFPMB erau prescrise, termenul de prescripție fiind de 5 ani și începând să curgă de la 01 ianuarie a anului următor.
Așadar, la soluționarea recursului instanța a omis, din eroare, să analizeze incidentul procedural apărut ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței pe de o parte și, pe de altă parte, din greșeală nu a observat că titlul de creanță invocat de recurenta DGFPMB era prescris, ceea cea determinat soluționarea cauzei bazată pe greșeli formale esențiale.
Față de toate aceste motive, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare și, pe calea retractării, anularea deciziei civile nr.2107/09.11.2012 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă și rejudecarea recursul.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art.318 teza întâi din Codul de procedură civilă.
Prin cererea precizatoare a contestației în anulare, cerere depusă la dosar la data de 04.01.2013, contestatorul a reiterat și dezvoltat argumentele pentru admiterea contestației, invocând eroarea în care s-a aflat instanța de recurs la momentul judecării recursului. Astfel, s-a arătat, în plus față de cererea introductivă, că instanța de recurs, din eroare, nu a observat că suma la plata căreia a fost obligat prin sentința de condamnare pentru evaziune fiscală nu este cea solicitată prin prezenta opoziție, nu a luat în considerare faptul că titlul exhibat de recurentă este în realitate o estimare a obligațiilor fiscale, a apreciat greșit susținerile lichidatorului judiciar referitoare la sumele cu care recurenta a fost înscrisă în tabelul preliminar.
De asemenea, s-a arăta că măsurile asigurătorii nu probează faptul că recurenta avea o creanță certă, lichidă și exigibilă față de societate.
Instanța de recurs a omis, din greșeală, să analizeze legătura de cauzalitate între fapta contestatorului-intimat de a cesiona părți sociale și prejudiciul invocat de recurentă, în condițiile în care, ulterior actului de cesiune, s-a deschis procedura insolvenței împotriva societății și a fost înscrisă recurenta în tabelul preliminar al creditorilor.
Totodată, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind obligarea societății intimate la plata datoriilor proprii.
A fost atașat dosarul nr.7741/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă în care s-a pronunțat decizia civilă nr.2107 din 09.11.2012.
Analizând contestația în anulare prin raportare la motivele invocate, Curtea constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care o va respingere ca atare.
Curtea are în vedere faptul că dispozițiile invocate în cauză, respectiv art.318 teza întâi Cod procedură civilă, prevăd că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În cauză, toate motivele invocate atât în contestația în anulare, cât și în precizarea acesteia, privesc aspecte ce țin de judecarea recursului, de aprecierea unor probe și de interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale. Niciunul din motivele invocate nu reprezintă o greșeală materială a instanței de recurs, ci toate se circumscriu unor critici de fond, critici ce nu pot fi primite pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
De altfel, deși invocă drept temei pentru prezenta cale extraordinară de atac dispozițiile art.318 teza întâi Cpc, contestatorul nu arată care sunt greșelile materiale ce au determinat soluționarea greșită a recursului. Contestatorul susține că instanța de recurs, din greșeală (nu din greșeală materială), a omis să observe anumite fapte și împrejurări (incidența art.36 din legea nr.85/2006, nevalabilitatea titlului invocat de oponentă sau prescripția acestuia, deschiderea procedurii insolvenței ulterior cesiunii și înscrierea oponentei în tabelul preliminar de creanțe, lipsa identității între suma solicitată prin opoziție și suma din sentința de condamnare pentru evaziune fiscală), a omis să analizeze anumite aspecte sau să se pronunțe pe anumite cereri, ori din eroare a apreciat greșit anumite susțineri.
Or, toate aceste susțineri ale contestatorului privesc aspecte ce țin de judecata pe fond a recursului, neputând fi încadrate în categoria greșelilor materiale.
Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea a respins ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr.2107/09.11.2012, contestație întemeiată pe dispozițiile art.318 teza întâi Cod procedură civilă.
| ← Dreptul familiei. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte... | Contestatie in anulare.. Jurisprudență Contestaţie în anulare → |
|---|
