Contestatie in anulare.. Jurisprudență Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 234 din data de 06.02.2013
Contestatie in anulare.
Dispozițiile art. 318 C.p.civ. au în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecății recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
În speță, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318(1) C.p.civ. doar în mod formal, fără ca aspectele avute în vedere de legiuitor să se regăsească și în dezvoltarea motivului în considerentele căii de atac, astfel incat aceasta va fi respinsa.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 234 din 06.02.2013)
Constată că, prin decizia civilă nr. 2020/14.11.2012 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr. 4864/2/2012, s-a luat act de renunțarea la judecata recursului promovat de recurenta - debitoare SC D SA, s-a admis recursul formulat de recurenta SC P T SRL și, în consecință, s-a modificat în parte sentința civilă nr. 1343/16.11.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. 2403/2/2007 în sensul înscrierii acestei creditoare cu o creanță reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului închiriat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că recurenta SC P T SRL, societatea de producție pe profilul textile, a închiriat prin contractul 94/05.05. 2004 un spațiu în suprafața de 6048 m.p. de la SC P T I SA, reprezentată de Președintele Consiliului de Administrație, având reprezentarea faptului ca Locatorul este proprietarul spațiului.
Suprafața închiriata fiind foarte mare și costurile pentru aducerea spațiului în stare de funcționare normală, fără inconveniente, au fost foarte mari. La data de 30.08.2011, la sediul recurentei a fost înregistrată adresa transmisa de societatea de lichidare M C SPRL Giurgiu, prin care se invocă faptul că SC D SA este proprietara spațiului închiriat, solicitându-i-se, totodată, o copie de pe contractul de închiriere. Societatea a aflat astfel că SC P T I N SA nu a deținut niciodată calitatea de proprietar al spațiului pe care îl închiriase, ci doar pe cea de administrator, că proprietatea asupra spațiului închiriat aparține SC D SA - societate împotriva căreia s-a deschis procedura de insolventa și că, din data de 30.03.2011, s-a încredințat administratorului judiciar M C SPRL dreptul de a conduce activitatea societății, dreptul de semnătură si de dispoziție asupra conturilor deținute de la debitor, drepturile aferente calității de acționar al SC P T I G N SA și dreptul de dispoziție asupra bunurilor din averea debitorului.
Întrucât firma de lichidare și-a manifestat intenția de a administra bunurile debitoarei D, recurenta P a acceptat încheierea contractului de închiriere nr. 1/30.08.2011 (depus, doar parțial la dosar), prezentându-i administratorului judiciar toate lucrările efectuate asupra spațiului în suprafață de aproximativ 6000 mp ( nu 60 mp, cum în mod eronat a reținut prima instanță), lucrări care, în mod evident, au sporit valoarea patrimoniului debitoarei.
Recunoașterea existentei îmbunătățirilor efectuate de recurentă asupra spațiului închiriat și obligarea locatorului la plata către locatar a contravalorii acestora s-a făcut tocmai în considerarea faptului că locatorul nu dorea o îmbogățire fără justă cauză, prin însușirea unor drepturi care nu-i aparțineau și care purtau asupra îmbunătățirilor efectuate cu costuri considerabile și care au transformat spațiul complet neutilizabil la momentul închirierii sale într-un spațiu perfect adaptat unei eficiente activități de producție în domeniul industriei ușoare.
Curtea a constatat că, în mod neîntemeiat, a fost respinsă de către judecătorul sindic contestația formulată de creditoarea SC P, hotărâre fiind și inadecvat motivată, ignorând reaua credință a administratorului judiciar SC D, care, deși prin contractul de închiriere nr. 1/30.08.2011 a recunoscut îmbunătățirile substanțiale aduse spațiului proprietatea D (dar manifestă și intenția de a menționa în documentele aferente procedurii de insolvență, încheierea acestui contract de închiriere și dreptul de preemțiune al locatarului, la cumpărarea spațiului), a susținut ulterior că SC Dunăreana este terț față de contractul de închiriere precedent nr. 94/5.05.2004 (deși a beneficiat de investițiile realizate în spațiul al cărui proprietar este).
Împotriva acestei decizii, debitoarea SC D SA prin administrator statutar, dar cu confirmarea ulterioară a administratorului judiciar, a promovat calea extraordinară de atac a contestației în anulare în temeiul art. 318 C.p.civ., invocând existența unei grave erori care ar fi condus la înscrierea la masa credală a creditoarei SC P T SRL în absența unor raporturi contractuale.
În motivare, contestatoarea a arătat că recurenta SC P T SRL are în continuare relații contractuale cu SC P T I G N SA în temeiul aceluiași contract nr. 94/2004. Totodată, a susținut caracterul nejustificat al creanței invocate de creditoare cât timp prevederi ale contractului de închiriere îi ofereau dreptul de a efectua îmbunătățiri, dar pe cheltuiala sa și a considerat tardivă declarația de creanță a acestuia.
Analizând cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac prin raportare la dispozițiile art. 318 și 321 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi formulată, potrivit art. 318 C.p.civ., și împotriva deciziilor pronunțate în recurs când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale.
Aceiași parte a mai formulat anterior o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317(1) pct. 1 C.p.civ., înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 8854/2/2012.
Deși prezenta contestație este ulterioară, Curtea constată că prevederile art. 321 C.p.civ. nu sunt încălcate pentru că motivele invocate în aceasta nu existau la data formulării celei dintâi. Astfel, criticile contestatoarei privesc greșeli materiale ce nu ar fi putut fi constatate decât ulterior consultării considerentelor deciziei atacate, iar acestea nu erau redactate și nu puteau fi consultate la data promovării primei contestații în anulare.
Din perspectiva celorlalte cerințe de admisibilitate privitoare la motivele invocate, Curtea constată că dispozițiile art. 318 C.p.civ. au în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecății recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
În speță, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318(1) C.p.civ. doar în mod formal, fără ca aspectele avute în vedere de legiuitor să se regăsească și în dezvoltarea motivului în considerentele căii de atac. Reluând argumentele exprimate cu prilejul judecării recursului, contestatoarea încearcă în fapt formularea unui recurs la recurs sub aparența unei căi extraordinare de atac, conduită nepermisă de lege.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că această contestație în anulare nu îndeplinește cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 318 C.p.civ. și a fost respinsă ca atare.
| ← Contestaţie în anulare. Greşeală materială. Jurisprudență... | Achiziţie publică. Jurisprudență Licitaţii → |
|---|
