Contestaţie în anulare. Motiv prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 2 rap. la art. 24 alin. 1 şi 27 pct. 7 C. pr. civ. Tardivitate. Soluţie
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă;
- Cod civil: art. 1169.
Cum, în speţă, pe de o parte, hotărârea contestată face parte din categoria acelora care se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, în sensul prevederilor art. 3712 alin. 1 C. pr. civ., iar pe de altă parte, intimatul nu a făcut dovada finalizării executării acesteia prin bună înţelegere ori a demarării procedurii executării silite, deşi sarcina probei îi revenea potrivit art. 1169 C. civ., contestatoarea se află în termenul prevăzut de art. 319 alin. 2 teza I C. pr. civ., sancţiunea decăderii fiind greşit invocată.
Incompatibilitatea, abţinerea sau recuzarea judecătorilor nu aparţine instituţiei de drept procesual referitoare la competenţa absolută a instanţelor judecătoreşti (materială sau teritorială), dedusă din interpretarea per a contrario a textidui legal, art. 159 C. pr. civ., care defineşte explicit şi imperativ necompetenţa absolută şi, deci, eventuala nesocotire a prevederilor art. 24 alin. 1, art. 25 şi art. 27 pct. 7 C. pr. civ., pretinsă de contestatoare în susţinerea căii extraordinare de atac, nu poate constitui un temei de exercitare a contestaţiei, admisibilă numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,
decizia civilă nr. 173 din 22 mai 2009)
Prin decizia civilă nr. 109 din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel Suceava - Secţia minori şi familie a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.V. şi pârâta C.L., împotriva deciziei civile nr. 153/A din 8 iulie 2008 a Tribunalului Botoşani -Secţia civilă (dosar nr. 543/40/2007).
împotriva acestei decizii, pârâta C.L. a formulat contestaţie în anulare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu intimatul C.V., să se dispună anularea deciziei şi rejudecarea recursului.
în motivarea contestaţiei în anulare pârâta a arătat, în esenţă, că în cauză sunt incidente prevederile art. 317 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ., referitoare la pronunţarea hotărârii de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, în sensul că, din completul de judecată a recursului, în al doilea ciclu procesual, au făcut parte doi judecători care se pronunţaseră deja în cauză, în primul ciclu procesual, ocazie cu care s-a procedat ia admiterea recursului contestatoarei, cu consecinţa casării cu trimitere pentru rejudecarea apelurilor, încât aceştia erau incompatibili să
judece al doilea recurs, faţă de prevederile art. 24 alin. 1 şi art. 27 pct. 7 C. pr. civ., iar decizia pronunţată în aceste condiţii este lovită de nulitate.
Intimatul C V. s-a opus contestaţiei, solicitând respingerea acesteia, cu cheltuieli de judecată. A invocat în principal excepţia tardivităţii căii extraordinare de atac, motivată de executarea prin bună învoială a hotărârii de partaj bunuri comune, în conformitate cu decizia civilă nr. 153/A din 8 iulie 2008 a Tribunalului Botoşani, iar în subsidiar, netemeinicia criticilor arătate în susţinerea contestaţiei, motivată de lipsa incidenţei în cauză a prevederilor art. 24 alin. 1 şi ale art. 27 pct. 7 C. pr. civ. referitoare la incompatibilitatea, respectiv abţinerea şi recuzarea judecătorilor.
Examinând legalitatea şi temeinicia contestaţiei formulate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivului de anulare invocat, Curtea apreciază că aceasta a fost declarată în termenul legal, însă nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 319 alin. 2 C. pr. civ., contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c) C. pr. civ. - 15 zile de la înfiinţarea, popririi sau de la data primirii somaţiei de către debitor, ori de la care acesta a luat cunoştinţă de executare; împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Cum, în speţă, pe de o parte, hotărârea contestată face parte din categoria acelor acte care se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, în sensul prevederilor art. 3712 alin. 1 C. pr. civ., iar pe de altă parte, intimatul nu a făcut dovada finalizării executării acesteia prin bună înţelegere, ori a demarării procedurii executării silite, deşi sarcina probei îi revenea potrivit art. 1169 C. civ., contestatoarea se află în termenul prevăzut de art. 319 alin. 2 teza I C. pr. civ., sancţiunea decăderii fiind greşit invocată.
Din această perspectivă, susţinerea intimatului că se refuză de către contestatoare primirea sultei nu poate avea relevanţă decât sub aspectul susţinerii nefinalizării executării, intimatul putându-se prevala de alte căi procedurale în vederea executării obligaţiei de plată.
Astfel, în aplicarea prevederilor art. 137 alin. 1 C. pr. civ., excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare urmează a fi respinsă.
Pe fondul cauzei se reţine că, potrivit art. 317 alin. 1 pct. 2 şi alin. 2 C. pr. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţia în anulare şi atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă, cu condiţia ca acest motiv să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, sau, în cazul invocării prin cererea de recurs, să fi fost respins, întrucât era nevoie de verificări de fapt ori ca recursul să fi fost respins fără a fi judecat în fond.
Textul legal sus-menţionat deschide calea extraordinară de atac, de retractare, a contestaţiei în anulare, exclusiv pentru situaţia în care, prin hotărârea pronunţată, instanţa încalcă dispoziţiile legale imperative, de ordine publică, referitoare la competenţă, de strictă interpretare şi aplicare, sancţionată cu nulitatea în condiţiile art. 105 alin. 1 C. pr. civ., care, fiind una expresă, presupune şi vătămarea părţii interesate, până la dovada contrarie, conform alin. 2 al aceluiaşi articol.
După cum este unanim recunoscut, competenţa ratione materiae interesează repartiţia atribuţiilor între diferitele categorii de instanţe ale sistemului judiciar, ierarhia care le uneşte fiind de ordine publică şi asigurând înfăptuirea justiţiei, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.
Astfel, potrivit art. 159 C. pr. civ., „necompetenţa este de ordine publică: 1. când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura”.
Aşadar, incompatibilitatea, abţinerea sau recuzarea judecătorilor nu aparţine instituţiei de drept procesual referitoare la competenţa absolută a instanţelor judecătoreşti (materială sau teritorială), dedusă din interpretarea per a contrario a textului legal sus-citat, care defineşte explicit şi imperativ necompetenţa absolută şi, deci, eventuala nesocotire a prevederilor art. 24 alin. 1, art. 25 şi art. 27 pct. 7 C. pr. civ., pretinsă de contestatoare în susţinerea căii extraordinare de atac, nu poate constitui un temei de exercitare a contestaţiei, admisibilă numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie.
De altfel, împrejurarea că doi membri ai completului de judecată care a pronunţat decizia contestată în recursul declarat în al doilea ciclu procesual au participat şi la pronunţarea deciziei în primul ciclu procesual, prin care s-a admis recursul şi s-a dispus casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, deşi reală, nu este de natură să atragă sancţiunea incompatibilităţii acestora, în condiţiile în care, prin prima hotărâre nu s-a procedat la analiza fondului cauzei şi soluţionarea raportului juridic litigios, cu consecinţa dezînvestirii instanţei.
Faţă de cele ce preced, constatând că nu este dat motivul de anulare invocat, Curtea, în temeiul art. 319 alin. 1 şi art. 320 C. pr. civ., o va respinge ca atare.
| ← Recurs declarat împotriva încheierii de trimitere a cauzei la... | Principii ale procesului civil. Principiul contradictorialităţii. → |
|---|
