Obligaţie de a face. Calificarea obiectului cererii de către instanţă în servitute pentru executare lucrări. Grăniţuire
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 620 şi urm.;
- Cod procedură civilă: art. 129.
Prin hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de apel s-a constatat existenţa unei convenţii între părţi sau autorii acestora cu privire la instituirea unei servituţi din cele prevăzute la art. 620 şi urm. C. civ., mai exact servitutea de construcţie aproape sau pe linia de hotar, convenţie care - fie că s-a realizat în formă nescrisă, fie că există ca urmare a achiesării părţii pârâte la acţiunea autorului reclamanţilor de a construi mai aproape sau chiar pe linia de hotar - există şi constituie titlu în favoarea reclamanţilor.
Deşi iniţial, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei să le permită accesul pe proprietatea ei pentru executarea lucrărilor de întreţinere la imobil, instanţa de apel nu a schimbat, în această cale de atac, obiectul cererii deduse judecăţii, ci stabilind voinţa reală a părţilor, a calificat corect cererea reclamanţilor, fără ca acest lucru să echivaleze cu o depăşire a atribuţiilor ce-i revin în baza art. 129 C. pr. civ. Instanţa nu este ţinută de încadrarea în drept făcută de partea semnatară a cererii, ci, analizând pretenţiile deduse judecăţii, poate stabili temeiul juridic corect.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,
decizia civilă nr. 140 din 8 mai 2009)
Reclamantul D.C. şi D.M. au chemat în judecată pe pârâta B.V. pentru obligarea acesteia din urmă la a-i permite accesul pe terenul proprietatea ei, în vederea executării lucrărilor de întreţinere la imobilul-casă, conform dispoziţiilor art. 616 C. civ.
Prin precizările depuse ulterior la dosar s-a arătat că obiectul acţiunii este o obligaţie de „a face”, întemeiată pe dispoziţiile art. 1075 C. civ.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând grâniţuirea proprietăţilor în temeiul art. 584 C. civ. şi obligarea reclamanţilor ca în temeiul art. 615 C. civ. să-şi modifice streaşina de la acoperişul casei, în aşa fel încât apa provenind din precipitaţii să se scurgă pe terenul lor. De asemenea, a solicitat ca aceste lucrări să se realizeze în maxim 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 10 lei/zi întârziere.
în sfârşit, pârâta a solicitat ca reclamanţii să fie obligaţi la tăierea salcâmilor situaţi la o distanţă mai mică decât cea legală de hotarul comun, precum şi a crengilor care depăşesc acest hotar şi, de asemenea, să-şi desfiinţeze coteţele de porci construite pe hotarul comun, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii reconvenţionale, pârâta a învederat că reclamanţii au edificată locuinţa exact pe linia de hotar dintre proprietăţile părţilor, dar au construit şi 6 coteţe de porci care sunt o sursă de poluare a aerului şi posedă mai mulţi copaci care afectează grădina deoarece sunt plantaţi exact pe linia de hotar.
Prin cererea din data de 5 noiembrie 2007, pârâta a solicitat ca reclamanţii să fie obligaţi să-şi reconstruiască zidul locuinţei la o oarecare distanţă de hotarul comun, pentru a putea fi modificată şi streaşină.
Prin sentinţa civilă nr. 3222 din 19 iunie 2008, Judecătoria Botoşani a admis acţiunea civilă având ca obiect „obligaţia de a face" şi, în parte, cererea reconvenţională a pârâtei, a obligat pârâta să permită reclamantului accesul pe terenul ei pentru executarea lucrărilor la imobilul grajd şi a stabilit linia de hotar pe aliniamentul 1-2-3-4 din schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică.
Prima instanţă a reţinut că imobilul grajd, construit cu mai mulţi ani în urmă, are unul dintre pereţi situat chiar pe linia de hotar dintre proprietăţile părţilor, că în toată această perioadă, până la ivirea conflictului, reclamanţii aveau acces pe terenul pârâtei în vederea efectuării reparaţiilor necesare, că linia de hotar dintre proprietăţile părţilor este marcată de liziera de salcâmi şi a fost identificată de expert conform raportului de expertiză.
Pârâta a declarat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A susţinut că prima instanţă a soluţionat un raport juridic întemeiat pe un text de lege eronat - art. 1075 C. civ. în loc de art. 616 C. civ., că achiesarea la pretenţiile reclamanţilor s-a făcut de avocatul ales fără ştirea ei, că se impunea o cercetare locală din care să rezulte că reclamanţii au totuşi o serie de construcţii din cele reclamate ca poluatoare pe hotarul comun şi că, în sfârşit, nu este legal să fie obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată, ci la cel mult 1/2 din ele, fiind vorba despre o grăniţuire.
Ulterior, în cadrul dezbaterilor, pârâta şi-a modificat poziţia, în sensul că a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii şi admiterea cererii sale reconvenţionale, cu toate capetele de cerere.
Prin decizia civilă nr. 35/A din 17 februarie 2009 a Tribunalului Botoşani, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, în motivare reţinându-se că voinţa reală
a părţilor o reprezintă asigurarea posibilităţii accesului pe terenul pârâtei, în mod periodic, în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a peretelui aflat pe linia de hotar. S-a stabilit că reclamanţii pretind instituirea unei servituţi pentru executare lucrări, temeiul legal fiind dat de art. 620 şi urm. C. civ.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu a fost criticată grăniţuirea proprietăţilor, iar cu privire la situaţia copacilor existenţi pe linia de hotar nu s-a formulat motiv de apel. S-a mai avut în vedere că în mod corect cererea reconvenţională a fost admisă doar în parte, deoarece reclamanţii au făcut amenajări pentru scurgerea apelor pluviale, iar pe linia de hotar nu sunt construcţii care să adăpostească animale.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat.
A reţinut Curtea că servituţile stabilite prin fapta omului se dobândesc prin titlu (convenţie, testament), uzucapiune sau destinaţia proprietarului.
Prin art. 620-643 C. civ., legiuitorul, ca urmare a faptului că nu a putut să prevadă exhaustiv toate interesele proprietarilor unor fonduri învecinate, a reglementat servituţile constituite prin fapta omului, deschizând posibilitatea instituirii şi altor sarcini, în raport cu necesităţile practice şi interesele celor ce constituie servitutea.
Expresia „orice servitute vor găsi de cuviinţă ” din art. 620 C. civ., dă dreptul proprietarilor celor două fonduri să constituie prin voinţa lor orice servitute care nu contravine ordinii publice.
Prin hotărârile pronunţate anterior, instanţele de fond şi de apel nu au făcut altceva decât să constate existenţa unei convenţii între părţi sau autorii acestora cu privire la instituirea unei servituţi din cele prevăzute la art. 620 şi urm. C. civ., mai exact servitutea de construcţie aproape sau pe linia de hotar, convenţie care - fie că s-a realizat în formă nescrisă, fie că există ca urmare a achiesării părţii pârâte la acţiunea autorului reclamanţilor de a construi mai aproape sau chiar pe linia de hotar - există şi constituie titlu în favoarea reclamanţilor.
Martorii audiaţi la instanţa de fond arată că reclamanţii au ridicat construcţiile în litigiu pe hotarul despărţitor cu mult timp în urmă, în anul 1965, pârâta permiţându-le să folosească poarta existentă în gard pentru a efectua reparaţiile necesare. Pârâta însăşi recunoaşte, la data judecării apelului, că aceste construcţii nu sunt de dată recentă, ci au fost edificate în anul 1980. Or, dacă de atunci şi până în anul 2007, când au izbucnit conflictele între părţi, pârâta nu a luat nicio atitudine în sensul manifestării opoziţiei la construcţia imobilelor pe linia de hotar (sau foarte aproape de această linie), ba chiar a permis reclamanţilor accesul pe terenul proprietatea sa, permiţându-le acestora să folosească poarta existentă în gardul despărţitor, este dovedită dobândirea de către reclamanţi prin titlu (convenţia părţilor) a servituţii de construcţie pe linia de hotar (sau foarte aproape de această linie), servitute care face parte din cele reglementate generic de legiuitor în art. 620 şi urm. C. civ. în consecinţă, dreptul de acces pe terenul pârâtei, solicitat de reclamanţi în vederea întreţinerii construcţiilor, apare ca un drept accesoriu exercitării servituţii principale de construcţie pe linia de hotar, drept recunoscut în mod corect reclamanţilor prin hotărârile pronunţate anterior în prezenta cauză.
Instanţa de apel nu a schimbat, în această cale de atac, obiectul cererii deduse judecăţii, ci, stabilind voinţa reală a părţilor, a calificat corect cererea reclamanţilor, fără ca acest lucru să echivaleze cu o depăşire a atribuţiilor ce-i revin în baza art. 129 C. pr. civ. Instanţa nu este ţinută de încadrarea în drept făcută de partea semnatară a cererii, ci, analizând pretenţiile deduse judecăţii, poate stabili temeiul juridic corect.
| ← Principii ale procesului civil. Principiul contradictorialităţii. | Excepţia autorităţii de lucru judecat. Identitate de obiect. → |
|---|
