Excepţia autorităţii de lucru judecat. Identitate de obiect.
| Comentarii |
|
Art. 1201 C. civ.
- Cod civil: art. 998, art. 999, art. 1201.
Promovând o a doua cerere de chemare în judecată împotriva aceluiaşi pârât, reclamanta a pretins o acoperire integrală a prejudiciului cauzat de acesta prin fapta ilicită constând în incendierea unor plantaţii de salcâmi. Aceasta, în condiţiile în care, prin sentinţa civilă nr. 2550 din 22 octombrie 2007 a Judecătoriei Săveni, a fost admisă acţiunea anterioară a reclamantei şi obligat pârâtul la plata sumei de 56,10 lei, reprezentând prejudiciul pretins cauzat prin săvârşirea aceleiaşi fapte ilicite.
împrejurarea că într-un nou demers judiciar este indicată o altă întindere a prejudiciului - fără ca elemente ulterioare hotărârii irevocabile existente să fi intervenit -nu se constituie într-un obiect nou al acţiunii, distinct de cel supus deja evaluării jurisdicţionale.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia civila şi pentru cauze cu minori şi de familie,
decizia civilă nr. 93 din 16 iunie 2009)
Prin cererea adresată Tribunalului Botoşani, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Botoşani, a chemat în judecată pe pârâtul P I. şi a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 561.003 lei daune, reprezentând
prejudiciul cauzat prin incendierea unei plantaţii de salcâmi aparţinând fondului forestier naţional, din administrarea Ocolului Silvic Truşeşti.
A arătat reclamanta că, în ziua de 28 ianuarie 2007, a izbucnit un incendiu ce a cuprins plantaţia de salcâmi situată în apropierea satului Brăteni, pe care a distrus-o în proporţie de 72-83%, prejudiciul adus astfel fiind evaluat conform art. 2 alin. 3 şi art. 4 din anexa nr. 2 din O.U.G. nr. 85/2006, respectiv art. 1 din Ordinul nr. 415 din 13 iunie
2006, la suma de 561.059 lei.
Că, din rezoluţia emisă la data de 23 martie 2007, în dosarul nr. 166/P/2007, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, rezultă că pârâtul este persoana vinovată de provocarea incendiului, încât acesta trebuia să răspundă, în sensul acoperirii prejudiciului cauzat.
A menţionat că a mai chemat în judecată pe pârât, la data de 22 octombrie 2007, cu privire la săvârşirea aceleaşi fapte, dar că a solicitat atunci, din eroare, obligarea acestuia la plata sumei de numai 56,10 lei din totalul de 561.059 lei al prejudiciului, obţinând sentinţa civilă nr. 51 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei Săveni, favorabilă în limita sumei cerute.
A invocat în drept prevederile art. 998 şi 999 C. civ. şi a depus la dosar copia sentinţei civile nr. 51/2008, a rezoluţiei din data de 23 martie 2007 a Parchetului, a procesului-verbal de intervenţie nr. 4 din 28 ianuarie 2007 întocmit ca urmare a incendiului şi a calcului prejudiciului realizat de Ocolul Silvic Truşeşti.
Instanţa a pus în discuţie din oficiu, în baza art. 166 C. pr. civ., excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 51/2008 a Judecătoriei Săveni, dispunând ataşarea dosarului nr. 1251/297/2007 în care s-a pronunţat aceasta, precum şi a dosarului de urmărire penală nr. 166/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.
Prin sentinţa civilă nr. 352 din 12 martie 2009 a Tribunalului Botoşani, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de instanţă din oficiu şi a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă.
în motivare s-a reţinut că sentinţa civilă nr. 51/2008 a Judecătoriei Săveni, în raport de care s-a invocat excepţia, a rămas irevocabilă prin nerecurare, intrând în puterea lucrului judecat. S-a avut în vedere existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ., şi s-a arătat că nu se poate repune în discuţie întinderea prejudiciului cât timp acesta a fost cuantificat deja în judecata precedentă, în situaţia în care nu se invocă acoperirea unui prejudiciu survenit ulterior judecăţii respective.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea apelului s-a arătat că prin precedenta cerere de chemare în judecată unitatea reclamantă a solicitat din eroare obligarea pârâtului la plata doar a sumei de 56,10 lei însă, nefiind încheiat termenul de prescripţie al dreptului la acţiune, apreciază că este îndreptăţită să solicite diferenţa de prejudiciu rămasă neacoperită.
Consideră reclamanta că se impune admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Examinând apelul, Curtea de apel Suceava a reţinut următoarele:
Conform art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.
Dacă în privinţa cauzei şi a părţilor din proces nu există, în prezenta speţă, elemente de divergenţă, cu privire la obiectul cauzei se impun a fi făcute câteva precizări.
Obiectul cererii de chemare în judecată este pretenţia formulată, folosul urmărit de reclamant, însă nu se rezumă la obiectul material al pretenţiei în înţelesul curent atribuit noţiunii de „obiect”, ci include şi dreptul subiectiv relativ la acel obiect material.
Condiţia identităţii de obiect la care se referă art. 1201 C. civ. nu implică în mod necesar acelaşi obiect material, fiind de ajuns ca la baza ambelor prestaţii pretinse să se afle acelaşi drept, cum este cazul în prezenta speţă.
Nefiind necesară identitatea a însuşi obiectului material, ci doar a obiectului juridic (dreptul subiectiv), dacă dreptul ca atare a fost confirmat printr-o hotărâre irevocabilă, fie că judecata s-a purtat asupra întregului obiect material, fie numai asupra unei părţi a acestuia, excepţia puterii lucrului judecat interzice o nouă judecată, deoarece scopul final urmărit de parte este confirmarea sau infirmarea unui drept supus deja analizei instanţei.
în mod corect a reţinut Tribunalul că obiectul prezentei cereri este aceeaşi pretenţie care a făcut anterior obiectul analizei instanţei, cu privire la aceleaşi părţi, iar cauza noii acţiuni a reclamantei este tot angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, conform art. 998 şi art. 999 C. civ., fiind lipsit de relevanţă faptul că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune nu s-a încheiat.
Cum în prezenta cauză nu s-a solicitat acoperirea unui prejudiciu survenit ulterior primei judecăţi, în mod corect prima instanţă a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind posibilă o repunere în discuţie a întinderii prejudiciului analizat în procesul anterior.
| ← Obligaţie de a face. Calificarea obiectului cererii de către... | Recurs declarat de un terţ. Inadmisibilitate → |
|---|
