Contestaţie în anulare.Critici referitoare la soluţia instanţei de recurs.
Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 846 din data de 24.09.2013
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 119/99/2013, contestatorul E.G. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate în recurs de Tribunalul Iași sub nr.2600/29.11.2012.
În motivarea contestației în anulare contestatorul arată că: prezenta contestație în anulare este admisibilă în principiu, deoarece sub aspectul respectării condițiilor prevăzute de art.319 Cod procedură civilă instanța competentă material este Tribunalul Iași care a pronunțat hotărârea atacată, fiind respectată condiția de la alin.1; termenul de 15 zile prevăzut de alin.2, teza a 2-a din aceleași din același cod este de asemenea respectat deoarece a luat la cunoștință de hotărâre la data de 19.12.2012, când i s-a eliberat copie legalizată solicitată pe data de 12.12.2012 decizia fiind redactată pe data de 10.12.2012 și a introdus prezenta pe data de 28.12.2012; sunt respectate și dispozițiile art.321 Cod procedură civilă deoarece prezenta contestație în anulare se bazează pe motive care nu au existat la data celei dintâi contestații.
În ce privește admisibilitatea fondului, contestatorul arată că potrivit temeiului de drept invocat "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație … când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală că cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare";.
Contestatorul arată că, considerentele deciziei contestate încep prin afirmarea că instanța a examinat "actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate";, (s.n.) fără a arăta care sunt aceste motive de recurs. Deoarece în cauză, există o decizie de reținere spre rejudecare ale cărei "dezlegări"; sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, potrivit disp. art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă, solicită contestatorul a se observa că aceste "dezlegări";, referitoare la "localizarea terenului în intravilan"; și la existența validării dreptului de proprietate pentru suprafața de 3200 mp teren";, devin, cu autoritate de lucru judecat, motivele de recurs ale contestatorului.
Mai arată contestatorul că instanța de rejudecare, în pag.5 și 6 ale deciziei, face un inventar incoerent și inexact al probatoriului administrat în cauză, dar nu face nici o referire la decizia de reținere spre rejudecare și la motivele de recurs rezultând din aceasta, pe care era obligată să le "cerceteze";, adică la "problemele de drept dezlegate"; de instanța de reținere, care au devenit de drept motivele de recurs ale contestatorului materializate, în împrejurări esențiale că, deși contestatorul posedă validare legală de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3200 mp teren intravilan, i s-a emis TP doar pentru 1000 mp din acel teren, restul fiind atribuit ilegal prin TP contestate și anume 1000 mp pentru intimatul M.C. și 1200 mp în TP comun cu ceilalți intimați.
Contestatorul arată că instanța de rejudecare nu cercetează motivele de recurs obligatorii în această cauză, și anume, legalitatea eliberării TP contestate, situație în care ar fi putut constata și reține că cel puțin pentru TP al intimatului M. C. nu există nici o documentație, ci se rezumă a reține și a declara aspecte lipsite de relevanță în cauză, cum sunt: împrejurarea că cererea contestatorului de constatare a nulității absolute a acestor TP este neîntemeiată deoarece dintr-o adeverință neindicată a Primăriei E. rezultă că fostul proprietar al suprafețelor de teren din TP contestate este defunctul E.I. și nu contestatorul; că potrivit adeverinței nr. 4039/2009 a Primăriei E., terenul rămas de la tatăl contestatorului E. I. "a fost împărțit între moștenitori cu acordul acestora astfel";: TP pe numele M. C. 1000 mp, TP al contestatorului 1000 mp și TP comun 1571 mp.
Mai arată contestatorul că instanța de rejudecare și-a însușit afirmația aberantă a apărătorilor intimatului M. C. și reține în finalul considerentelor, probabil la adresa contestatorului următoarele: "Cu toate că i s-a validat prin Hotărârea nr.2283/1993, dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,32 ha, prin TP s-a dispus constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mare și anume de 0,42 ha";.
Contestatorul arată că instanța de rejudecare nu a respectat procedura de verificare a legalității emiterii TP, așa cum rezultă aceasta din legislația funciară, deși obiectul cauzei îl reprezintă constatarea nulității absolute a unor TP și nici obligațiile procesual civile ale unei instanțe învestite cu rejudecarea unui recurs.
Învederează contestatorul că prin decizia contestată s-a încălcat și principiul non reformatio în pejus întrucât prin decizia de reținere pentru rejudecarea recursului, nu numai că nu se dă nici o relevanță celor două împrejurări esențiale stabilite în favoarea contestatorului prin acea decizie și anume deținerea validării pentru suprafața de 0,32 ha și faptul că acest teren este situat în intravilan, dar aceste aspecte dispar prin soluția de respingere a recursului și, în plus, se pune sub semnul incertitudinii valabilitatea TP al contestatorului pentru suprafața de 1000 mp teren intravilan prin reținerea că ar fi primit TP cu 1000 mp teren în plus față de validarea pentru 3200 mp. Or, așa cum este stabilit unanim în doctrină și jurisprudență, deși principiul non reformatio în pejus nu este prevăzut în mod expres în materia contestației în anulare, el trebuie admis pe considerente de echitate, de logică și umanism.
Contestatorul arată că promovează această cale de atac extraordinară pentru a da posibilitate judecătorilor de la Tribunalul Iași să-și remedieze singuri soluția esențial nelegală și vădit netemeinică pe care au pronunțat-o, însă să nu mai fie nevoit a sesiza alte organe în legătură cu reaua credință sau grava neglijență dovedită în soluționarea acestei cauze. Arată că va depune în timp util la dosar decizia nr.139 din 19.12.2011 a Tribunalului Suceava într-o cauză similară.
Intimatul M.C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și tardivității , iar pe fond respingerea contestației în anulare.
Prin încheirea nr.2396/13.06.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare și a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bacău
Tribunalul Bacău va analiza cu prioritate excepțiile invocate asupra căreia reține următoarele:
1. Excepția tardivității
Conform art.319 al.2 cod procedură civilă împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre dar nu mai târziu de 1 an de la data când hotărârea a ramas irevocabilă.
În speță Hotărârea vizată prin prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunțată la 29.11.2012, iar față de data formulării de către contestator (12.12.2013) a cererii de eliberare a unei copii legalizate după decizie , contestația în anulare promovată la data de 28.12.2012 este introdusă în termenul legal.
2. Excepția inadmisibilității
Față de motivele invocate în cuprinsul contestației în anulare și anume omisiunea din greșeală a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau casare, Tribunalul constată că acestea se circumscriu motivelor expres și limitativ prevăzute de lege pentru care este deschisă părților această cale extraordinară de atac și care se regăsesc în cuprinsul prevederilor art.318 al.1 teza a II a, temeinicia acestora urmând a fi analizată de către instanță prin cercetarea fondului contestației și nu în cadrul excepției de inadmisibilitate.
Asupra fondului contestației în anulare instanța reține următoarele:
Conform art. art.318 al.1 teza a II a se poate formula contestație în anulare când prin dezlegarea dată, instanța de recurs care a respins recursul a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Hotărârea ce face obiectul prezentei contestații în anulare o constituie Decizia nr.2600/29.11.2012 a Tribunalului Iași prin care a fost respins recursul promovat de către recurentul E.G., contestatorul din prezenta cauză, împotriva sentinței nr.1234/2010 a Judecătoriei Hârlău.
Decizia din recurs a Tribunalului Iași, a fost pronunțată ca urmare a admiterii unei prime contestații în anulare pe care același contestator a promovat-o împotriva Deciziei nr. 882/2011a Tribunalului Iași.
În analiza temeiniciei contestației în anulare instanța va avea în vedere Decizia nr.2600/29.11.2012 a Tribunalului Iași prin raportare la motivele de recurs formulate de către contestator împotriva sentinței civile nr.1234/2010 a Judecătoriei Hârlău.
Tribunalul Bacău nu poate reține în acest context apărarea contestatorului cu privire la faptul că în soluționarea celui de-al doilea recurs instanța era ținută de decizia pronunțată în contestația în anulare și că prin respingerea căii de atac i s-a creat părții o situație mai grea, motivat de faptul că prin Decizia nr.549/2012, urmare a admiterii contestației anulare, a fost anulată decizia de soluționare a primului recurs, partea găsindu-se în ipoteza inițială de recurent.
Astfel, cererea de recurs formulată împotriva hotărârii instanței de fond viza aspectul nemotivării acesteia prin ignorarea de către instanța de fond a împrejurării că titularii titlurilor de proprietate în care a fost inclusă suprafața de 2571 mp teren respectiv M.C. și O.E. nu erau îndreptățiți la reconstituire .
Prin Decizia nr.2600/2012, Tribunalul Iași, în mod legal raportându-se la motivele de recurs formulate și nu la cele invocate în contestația în anulare și prin decizia pronunțată în calea extraordinară de atac, a analizat și a răspuns în detaliu criticii formulate de către recurent prin raportare la probatoriul administrat în cauză în cuprinsul considerentelor aflate la filele 5 și 6 ale deciziei.
Chiar dacă instanța de recurs a precizat în mod generic că se referă la motivele de recurs invocate fără a le inventaria, aceasta nu echivalează cu nepronunțarea /omisiunea instanței de a se pronunța asupra lor atât timp cât acestea au fost efectiv analizate, fapt ce reiese cu evidență din lecturare considerentelor deciziei.
În cadrul rejudecării după o anulare a unei prime decizii de recurs, instanța este ținută la a analiza motivele invocate prin cererea inițială de recurs și nu pe cele reținute în considerentele deciziei de anulare, aceasta fiind interpretarea care se desprinde din prevederile art.318 al.1 teza a II a :";…instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare";
Motivele invocate prin prezenta contestație în anulare reprezintă în fapt critici referitoare la modalitatea în care instanța de recurs a înțeles să soluționeze cauza, ceea ce transformă prezenta cale de atac într-un veritabil recurs la recurs, pe calea contestației în anulare instanța nefiind chemată să cenzureze ceea ce s-a judecat cu autoritate de către o instanță de recurs.
Încălcarea principiului non reformațio in peius invocat de către contestatoare nu poate fi reținut ca motiv de admitere a contestației în anulare față de prevederile legale incidente în materia acestei căi extraordinare de atac.
Pentru considerentele expuse și în temeiul de drept analizat instanța va respinge contestația în anulare și în baza art.274 Cod procedură civilă va obliga contestatorul să plătească intimatului M.C. 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.
← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Arest preventiv. Jurisprudență Arest preventiv → |
---|