Contestaţie la executare. Condiţii de aplicare

C. proc. civ., art. 399, art. 400

Potrivit art. 399 C. proc. civ., pe calea contestaţiei la executare, persoana interesată poate solicita instanţei de judecată desfiinţarea actelor de executare nelegale care o vatămă, dar nu poate solicita modificarea sau desfiinţarea hotărârii puse în executare, întrucât toate apărările trebuia valorificate în faţa primei instanţe sau prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1781 din 10 noiembrie 1994

Prin sentinţa civilă nr. 174 din 12 ianuarie 1994, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins contestaţia la executare formulată de reclamanta SC B. SA, în contradictoriu cu intimatul C.N., împotriva sentinţei civile nr. 1610/1993 a

Judecătoriei sectorului 5, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1092/1993 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, ca nefondată.

împotriva sentinţei Judecătoriei sectorului 5, a formulat apel contestatoarea, invocând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, pe considerentul că intimatul nu este proprietarul terenului şi nu a făcut dovada calităţii de moştenitor. De asemenea, şi-a motivat apelul pe faptul că pe teren se află mijloace fixe imobiliare de valoare foarte mare, care nu pot fi ridicate.

Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

în conformitate cu prevederile art. 399 C. Proc. Civ., orice executare silită se poate contesta de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, dar cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 400 C. Proc. Civ. Motivele invocate de apelantă nu constituie impedimente legale la executarea silită, în sensul art. 400 C. Proc. Civ. Investiţiile de valoare mare, existente pe teren, nu pot constitui impedimente la executare.

Tribunalul a constatat apelul ca nefondat şi l-a respins în baza art. 296 C. Proc. Civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare. Condiţii de aplicare