Contestaţie la executare. Obligaţia instanţei de a se conforma titlului executoriu
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 400
Motivele ce se invocă într-o contestaţie la executare nu se pot referi la chestiuni de fond, care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Punerea în discuţie, în faţa instanţei de executare, a legalităţii şi temeiniciei titlului executoriu ar duce la încălcarea principiului puterii lucrului judecat.
Deci, în cadrul contestaţiei la executare, instanţa nu este îndreptăţită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părţi, ci trebuie să se conformeze hotărârii puse în executare.
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1353 din 15 iulie 1992
Notă: A se vedea art. 399 C. proc. civ. (pentru contestaţia împotriva executării silite) şi art. 400 C. proc. civ. (pentru contestaţia cu privire la titlul executoriu), astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000 (M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000).
La data de 16 noiembrie 1990, C.M. a formulat contestaţie, solicitând anularea formelor întocmite de executorul judecătoresc în dosarul nr. 624/1990, prin care a fost somată să achite suma de 25.000 lei, ca urmare a soluţionării dosarului de partaj succesoral nr. 254/1990 al Judecătoriei Slatina. în motivarea contestaţiei, petiţionara a arătat că Judecătoria Slatina, prin sentinţa civilă nr. 1978 din 29 iunie 1990, a dispus partajarea bunurilor care constituiau masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor părinţi ai contestatoarei şi intimatului C.M., bunuri printre care figura şi suma de
25.000 lei, despre care instanţa a reţinut că se află în posesia pârâtului şi a inclus-o în lotul acestuia. Cu toate că, prin hotărârea menţionată, a fost obligată să achite pârâtului o sultă de numai 1.400 lei, acesta a întocmit formele de executare pentru suma de 25.000 lei.
Soluţionând cauza în fond după casare, Judecătoria Slatina, prin sentinţa civilă nr. 1460 din 15 mai 1991, rămasă definitivă prin nerecurare, a respins contestaţia, cu motivarea că, din probele administrate, nu rezultă însuşirea de către intimat a sumei de 25.000 lei. S-a mai reţinut că reclamanta a cerut aducerea sumei de 25.000 lei la masa partajabilă abia după ce pârâtul solicitase, prin cererea reconvenţională, includerea în masa succesorală a unei sume de 80.000 lei. Din poziţia avută de reclamantă în procesul de partaj, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei a dedus că reclamanta a recunoscut implicit că suma de 25.000 lei se afla în posesia sa la momentul partajului, în consecinţă contestaţia sa la executarea acestei sume este neîntemeiată.
Prin recursul extraordinar declarat, procurorul general critică hotărârea, ca vădit netemeinică şi esenţial nelegală, deoarece instanţa de executare, deşi nu avea dreptul, a examinat fondul raporturilor juridice ale părţilor, ajungând să modifice o hotărâre judecătorească definitivă.
Recursul extraordinar este întemeiat.
Prin art. 400 C. proc. civ., se dă posibilitatea părţilor sau terţilor interesaţi ca, pe calea contestaţiei la executare îndreptată la instanţa care a încuviinţat titlul executoriu, să lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută. în alin. (2) al aceluiaşi text de lege se prevede că toate celelalte incidente sau contestaţii ce s-ar ridica asupra urmăririi înseşi se vor îndrepta la instanţa care execută hotărârea.
Rezultă, din menţionatele prevederi legale, că motivele ce se invocă într-o contestaţie la executare nu se pot referi la chestiuni de fond, care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Punerea în discuţie, în faţa instanţei de executare, a legalităţii şi temeiniciei titlului executoriu ar duce la încălcarea principiului puterii lucrului judecat. Deci, în cadrul contestaţiei la executare, instanţa nu este îndreptăţită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părţi, ci trebuie să se conformeze hotărârii puse în executare.
Instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare şi-a depăşit competenţa, prin aceea că a administrat probe şi a stabilit o altă stare de fapt cu privire la posesia bunurilor, pronunţând, astfel, o hotărâre esenţial nelegală.
Cum, prin sentinţa civilă nr. 1978 din 29 iunie 1990 a Judecătoriei Slatina, suma de 25.000 lei a fost inclusă în lotul pârâtului, iar reclamanta a fost obligată la o sultă de numai 1.400 lei, instanţa trebuia să constate că formele de executare în dosarul nr. 624/1990 au fost greşit întocmite pentru suma de
25.000 lei, şi nu pentru cea la care a fost obligată reclamanta şi, în consecinţă, urma să admită contestaţia şi să anuleze formele de executare nelegale.
Pentru cele ce preced, recursul extraordinar a fost privit ca întemeiat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (2) lit. a) C. proc. civ., a fost admis, modificându-se hotărârea atacată în sensul arătat, şi, totodată, a fost dispusă obligarea intimatului la cheltuieli de judecată.
| ← Contestaţie la executare. Ordonanţă preşedinţială. Condiţii | Acte de executare a unei sentinţe. Control de legalitate → |
|---|
