Hotărâre pronunţată în contradictoriu cu o altă persoană juridică. Inopozabilitate. Contestaţie la executare. Admisibilitate

C. proc. civ., art. 399 C. com., art. 7

Faptul că unul din asociaţi face parte atât din societatea comercială -persoană juridică străină, cât şi din societatea comercială - persoană juridică română nu are relevanţă, ştiut fiind că, potrivit art. 7 C. com., persoana juridică, respectiv societatea comercială, are calitatea de comerciant, cu drepturile şi obligaţiile ce-i revin din raporturile comerciale.

Contractul de închiriere fiind încheiat cu persoana juridică străină, în mod nejustificat se încearcă evacuarea în baza unei sentinţe pronunţate în contradictoriu cu un alt comerciant, persoană juridică română.

Trib. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 13 din 10 ianuarie 1995

Prin cererea din 21 aprilie 1993, SC E.M. S.R.L. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei civile nr. 231 din 2 aprilie 1992, solicitând să fie anulate formele de executare cu privire la această societate, executare ce se referă la evacuarea sa din spaţiul comercial închiriat în Gara de Nord.

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6268 din 10 iunie 1994, a respins contestaţia la executare, pe considerentul că sentinţa de evacuare s-a pronunţat în contradictoriu cu contestatoarea, existând asemănări de titulatură între cele două societăţi, ceea ce nu exclude posibilitatea ca contestatoarea să folosească mai multe denumiri, iar M.O. figurează asociat în ambele societăţi.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC E.M. SRL, criticile vizând modul în care instanţa de fond, rezolvând contestaţia la executare, a reţinut situaţia de fapt. Astfel, apelanta arată că se încearcă evacuarea sa în baza unei sentinţe civile pronunţate în contradictoriu cu SC O.M.T.B. SRL.

Analizând ansamblul probator al cauzei, instanţa constată că apelul este fondat.

Astfel, contractul de închiriere a fost încheiat între SC M SRL, persoană juridică străină, cu sediul în Turcia, fapt confirmat chiar de către recla-manta-intimată, prin concluziile scrise. Faptul că unul din asociaţi face parte atât din societatea comercială-persoană juridică străină, cât şi din societatea comercială-persoană juridică română, nu are relevanţă, ştiut fiind că, potrivit art. 7 C. Com., persoana juridică, respectiv societatea comercială, are calitatea de comerciant, cu drepturile şi obligaţiile ce-i revin din raporturile comerciale. în speţă, contractul de închiriere a fost încheiat cu persoana juridică străină, situaţie în care, în mod nejustificat, se încearcă evacuarea în baza unei sentinţe pronunţate în contradictoriu cu un alt comerciant, persoană juridică română.

Pentru aceste considerente, apelul a fost admis, iar sentinţa a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis contestaţia la executare şi s-a dispus anularea formelor de executare.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotărâre pronunţată în contradictoriu cu o altă persoană juridică. Inopozabilitate. Contestaţie la executare. Admisibilitate