Contestaţie la executare. Desfiinţarea titlului executoriu. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 379, art. 399 Legea nr. 105/1992, art. 162, art. 177
1. întrucât actul legalizat de către o autoritate străină, invocat pentru dovedirea mandatului, nu este supralegalizat în condiţiile reglementate de lege şi nici nu cuprinde cel puţin apostila prevăzută de Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, se reţine că nu s-a făcut dovada valabilă a calităţii de mandatar al creditoarei, motiv pentru care contestaţia la executare propriu-zisă se impune a fi admisă, iar formele de executare silită efectuate la cererea pretinsului mandatar anulate.
2. Titlul executoriu îl constituie nu hotărârea arbitrală, ci sentinţa civilă prin care s-a încuviinţat executarea silită a hotărârii arbitrate străine, or pe
calea contestaţiei la executare nu se poate modifica sau desfiinţa hotărârea judecătorească pusă în executare, motivele de fond putând fi valorificate doar în cadrul fazei judecăţii, fie prin cererile adresate primei instanţe, fie prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Jud. sect. 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 4675 din 10 octombrie 2003,
nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 27 septembrie 2002, contestatoare SC G. SA a solicitat desfiinţarea titlului executoriu, precum şi anularea executării silite declanşate la solicitarea creditorului S.M. LTD în dosarul nr. 835/2002 al acestei instanţe; totodată, s-a solicitat şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
în motivare, contestatoarea a arătat în esenţă că poprirea s-a înfiinţat fără înştiinţarea sa prealabilă şi fără ca încheierea de încuviinţare a acestei forme de executare silită să-i fie comunicată, nerespectându-se astfel dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. civ.; de asemenea, s-a arătat că titlul executoriu îl constituie o hotărâre arbitrală străină, deşi a intervenit prescripţia extinctivă; contestatoarea a învederat, totodată, nerespectarea competenţei executorului judecătoresc, astfel cum este prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 3702 C. proc. civ., care fac trimitere expresă la art. 173-177 din Legea nr. 105/1992; în final, s-a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 3766/1999, pronunţată de Tribunalul municipiului Bucureşti, s-a respins cererea de încuviinţare a executării, ca neîntemeiată, astfel încât, în speţă, nu este vorba de o punere în aplicare legală a hotărârii străine, încălcându-se, aşadar, dispoziţiile art. 372 şi art. 269 C. proc. civ.
La termenul din 17 octombrie 2002, instanţa a respins ca nefondată excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu. în şedinţa publică din 26 noiembrie 2002, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării silite. La termenul din 20 decembrie 2002, instanţa a respins ca nefondată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată din oficiu. Tot la acel termen, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al creditoarei, pentru numitul B.I., cu privire la capătul din cerere având ca obiect contestaţia la executare propriu-zisă; ţinând cont însă de caracterul mixt al acestei excepţii, care tinde spre un efect peremptoriu, dar începe prin a avea un efect dilatoriu, instanţa i-a acordat posibilitatea reprezentantului intimatei să depună la dosar un mandat supralegalizat, conform art. 162 din Legea nr. 105/1992, sau cu apostila prevăzută de O.G. nr. 66/1999.
In şedinţa publică din 31 ianuarie 2003, s-a prezentat în instanţă apărătorul T.I., care a depus la dosar împuternicirea sa avocaţială, precum şi o traducere a înscrisului denumit „împuternicire”, solicitând, totodată, acordarea încă a unui
termen pentru a se putea conforma dispoziţiilor mai sus arătate ale instanţei, cerere reiterată şi încuviinţată şi la termenul următor, din 14 februarie 2003.
In şedinţa publică din 21 martie 2003, a fost suspendată judecata cauzei, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Ca urmare a repunerii cauzei pe rol în data de 9 iulie 2003, la termenul din 3 octombrie 2003, instanţa a rămas în pronunţare atât cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al creditoarei, pentru numitul B.I., referitor la contestaţia la executare propriu-zisă, cât şi în ceea ce priveşte contestaţia la titlu. Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 9 octombrie 2003, intimata a solicitat respingerea excepţiei mai sus arătate, cu motivarea că lipsa dovezii calităţii de reprezentant pentru numitul B.I. a fost invocată şi în alte dosare de către contestatoare şi a fost respinsă în mod constant de către instanţele de judecată; totodată, s-a arătat că, în speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art. 67 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce confirmă, o dată în plus, valabilitatea mandatului în discuţie. La dosarul cauzei a fost ataşat, în copie, dosarul de executare nr. 835/2002 al acestei instanţe.
Analizând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al creditoarei pentru numitul B.I., instanţa apreciază că aceasta este vădit întemeiată pentru următoarele considerente:
Executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 835/2002 al acestei instanţe a fost declanşată la cererea numitului B.I., care a pretins că are calitatea de mandatar al creditoarei S.M. LTD. în dovedirea acestei calităţi, atât în dosarul de executare nr. 191/2002 al B.E.J. C.S.A., cât şi la prezentul dosar a fost prezentată împuternicirea în limba engleză acordată în data de 3 iunie 2002, legalizată de statul Pakistan (tradusă în limba română de către traducătorul autorizat I.S., nr. 2931).
Examinând conţinutul „împuternicirii” respective ca act legalizat de către o autoritate străină şi care se invocă în faţa instanţelor române, se constată însă, pe de o parte, că aceasta nu este supralegalizată în condiţiile reglementate expres de dispoziţiile art. 162 din Legea nr. 105/1992 (aşadar, pe cale administrativă ierarhică şi, în continuare, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a I se garanta astfel autenticitatea semnăturilor şi sigiliului) şi nici nu cuprinde cel puţin apostila prevăzută de Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 (în ipoteza în care Pakistanul ar fi fost la rândul său stat semnatar, întrucât România a aderat la această convenţie prin O.G. nr. 66/1999). Pe de altă parte, cerinţele în discuţie nu au fost îndeplinite de către intimată nici pe parcursul judecăţii, deşi, după cum s-a arătat mai sus, i-au fost acordate mai multe termene în acest sens.
în acest context, instanţa subliniază că aspectele invocate prin concluziile scrise de către intimată, respectiv existenţa unor alte hotărâri judecătoreşti prin care ar fi fost analizată valabilitatea mandatului numitului B.I., sunt
nerelevante, întrucât, după cum reiese din decizia civilă nr. 2585A/2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, în cauza respectivă au fost avute în vedere doar pretinsele nereguli invocate de către debitoare în legătură cu contractele succesive de mandat comercial, care au fost încheiate de numitul B.I. şi diverse firme române cu privire la executarea silită a creanţei în litigiu. Nici apărarea întemeiată pe dispoziţiile art. 67 alin. (3) C. proc. civ. nu a fost reţinută de către instanţă, întrucât această normă legală are în vedere, în mod evident, un mandat valabil acordat, iar nu unul afectat de viciul de formă în discuţie.
în consecinţă, instanţa constată că numitul B.I. nu a făcut dovada valabilă a calităţii de mandatar al creditoarei, motiv pentru care contestaţia la executare propriu-zisă va fi admisă, iar formele de executare silită efectuate în dosarul nr. 191/2002 al B.E.J. C.S.A. vor fi anulate.
Referitor la capătul din cererea dedusă judecăţii prin care contestatoarea solicită desfiinţarea titlului executoriu, instanţa precizează că, în speţă, titlul executoriu îl constituie nu hotărârea arbitrală pronunţată de arbitrul unic J.A.S. la sediul Arbitrajului din Londra, ci sentinţa civilă nr. 4806/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, prin care s-a încuviinţat executarea silită a hotărârii arbitrate străine (concluzie întemeiată pe dispoziţiile exprese ale art. 177 din Legea nr. 105/1992). Or, pe calea contestaţiei la executare, indiferent de felul ei, nu se poate modifica sau desfiinţa hotărârea judecătorească pusă în executare. Motivele invocate de contestator sub acest aspect vizează probleme de fond, care însă puteau fi valorificate doar în cadrul fazei judecăţii, fie prin cererile adresate primei instanţe, fie prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Aşadar, în condiţiile în care pe calea contestaţiei la executare nu se poate repune în discuţie hotărârea judecătorească ce se execută, întrucât s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat, instanţa a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere analizat.
| ← Suspendarea executării silite. Ordonanţă preşedinţială.... | Bunurile mobile susceptibile de a fi urmărite silit.... → |
|---|
