Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă civilă nr. 2096 din data de 12.10.2016
Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2016 sub nr…../207/2016 contestatorul V.G. în contradictoriu cu CNADNR SA- D.R.D.P. - București și B.E.J. C.G. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea formelor de executare întocmite de BEJ C.G. G. în dosarul execuțional nr. 270/E/2016 și admiterea contestației.
În motivarea contestației se arată că dreptul de a cere executarea silită al creditorului CNADNR este prescris;
Procesul verbal contravențional prin care s-a stabilit obligația contestatorului de a achita tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro este emis în data de 30.03.2011 și devine titlu executoriu 15 zile mai târziu.
În data de 20.05.2016, creditorul CNADNR depune o cerere de executare silită împotriva contestatorului.
Între 15.04.2011 și 20.05.2016 s-a scurs o perioadă de aproape 5 ani. Or, în ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro ce se dorește a fi executat, termenul de prescripție este de 3 ani, conform art. 2517 din Codul civil.
Tariful de despăgubire este în prezent abrogat prin Legea 144/2012 pentru modificarea. OG 15/2002 și nu mai poate fi pus în executare; în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2012, se abroga art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, eliminându-se astfel tariful de despăgubire. De asemenea, art. 15 alin. 2 din Constituția României, edictează că "Legea dispune numai pentru viilor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. ".
Coroborând aceste texte de lege, observăm că, în prezent, sancțiunea tarifului de despăgubire este inaplicabilă, iar de acest lucru beneficiază subiecții activi contravenționali, în temeiul excepției de la retroactivitatea legii din Constituția României.
Susține contestatorul că valoarea cheltuielilor de executare este disproporționate față de creanța executată
Prin încheierea de stabilire de cheltuieli, s-a menționat în mod insidios 12 lei drept onorariu al executorului judecătoresc, restul sumei de 250 de lei fără tva atribuindu-le drept "cheltuieli de executare conform art. 670 alin. 3 pct. 1, 5, 6, 7dmC.Pr.Civ".
Din procesul verbal de cheltuieli elaborat de BEJ C.G. se înțelege că taxele de timbru au fost de două ori reținute în sarcina contestatorului - prima dată prin mențiunea că cei 250 lei reprezintă, printre altele, cheltuieli de executare conform art. 670 alin. 3 pct. 1 din Codul procedură civilă și, ulterior, prin mențiunea "20 lei taxe timbru" de la următorul subpunct.
Având în vedere situația neclară și confuză generată de aceste înscrisuri cu caracter contradictoriu, se solicită instanței de judecată să pună în vedere lui BEJ C.G. să transmită, în mod detaliat, și să facă dovada fiecărei sume de bani în parte pe care înțelege să o execute de la contestator în cuantumul cheltuielilor de executare silita.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea contestației la executare împotriva executării silite demarate de către BEJ C.G. în dosarul execuțional nr. 2707E/2016 și anularea tuturor actelor / formelor de executare silită împotriva contestatorului.
S-a depus la dosar împuternicire avocațială, somația din data de 27.06.2016, înștiințare privind poprirea, încheierea nr.878 din 01 iunie 2016 dată în dosarul nr.2571/207/2016.
BEJ C.G. a depus dosarul nr.270/E/2016.
S-a mai depus la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 39,00 lei.
La data de 29.09.2016 contestatorul a formulat cerere prin care arată că înțelege să nu se judece în contradictoriu cu BEJ C.G., întrucât acesta nu are calitate procesuală pasivă în cadrul contestației la executare, însă solicită instanței să îi pună în vedere să facă dovada cheltuielilor de executare în cuantum de 250 de lei, dispuse de acesta drept cheltuieli de executare conf. art.670 alin.3 pct.1, 5, 6, 7 C.p.c.
Apreciază contestatorul că această sumă este vădit disproporționată în comparație cu onorariul de 12 lei stabilit și solicită ca BEJ C.G. să facă dovada sumelor de 314 lei stabilite în sarcina acestuia drept cheltuieli de executare.
S-a depus la dosar chitanța privind achitarea sumei de 15,00 lei.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În baza procesului verbal de constatare a contravenției seria R11, nr.0046710 din 30.03.2011, emis de către C.N.A.D.N.R - București, contestatorul V.G. a fost sancționat cu amendă contravențională în suma de 250 lei și obligată să achite 28 de euro reprezentând tarif de despăgubire, potrivit art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare pentru fapta de a utiliza infrastructura rutieră fără a deține rovinietă valabilă.
Întrucât contestatoarea contestatorul V.G. nu a achitat obligația de 28 euro stabilite prin procesul verbal s-a adresat BEJ Clemente Gheorghe, în vederea executării silite formându-se dosarul nr. 270/E/2016.
Prin încheierea nr. 878 din data de 01. iunie 2016 s-a admis cererea de încuviințare a executării silite procesului verbal de contravenție seria R11, nr.0046710 emis de C.N.A.D.N.R. pentru suma de 28 euro.
Ulterior prin dovada de înmânare din data de 28/06/2016, ( f.50) contestatorul a primit copie înștiințare, titlu executoriu, somație se plată, încheiere stabilire cheltuieli de executare, încheiere încuviințare și înștiințare începere executare.
Susține contestatorul că dreptul de a cere executarea silită al creditorului CNADNR este prescris și că tariful de despăgubire este în prezent abrogat prin Legea 144/2012 pentru modificarea. OG 15/2002 și nu mai poate fi pus în executare
Potrivit art. 706 alin.1 din C.p.civ. dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar alin. 2 stabilește că termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.
Instanța apreciază, din formularea textului prev. de art. 706 alin.2 C.p.civ. că dreptul constat prin titlul executoriu nu este afectat în substanța sa, dar creditorul nu va mai putea obține executarea silită a acestuia cu concursul forței coercitive a statului.
Potrivit art. 110 alin3 lit. f. din OG 92/2003 R.( legea aplicabilă la momentul emiterii procesului verbal seria R11, nr.0046710 din 30.03.2011 ), procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale, constituie titlu de creanță.
Raportat la aceste depoziții instanța apreciază că tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul verbal nu constituie titlu de creanță, fiindu-i aplicabil cu privire la executarea silită termenul de prescripție de trei ani și nu de 5 ani prevăzut de OG 92/2003 R preluat în Noul cod de procedură fiscală - Legea 207/2015-art. 110.
Prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate, iar potrivit art. 707 alin.2 prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.
Raportat la data nașterii creanței respectiv 30/03/2011, și coroborat cu dispozițiile art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, instanța apreciază că prescripției este supusă dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Astfel dreptul material de a solicita executarea creanței în sensul obținerii unui titlu executoriu, se prescria potrivit dispozițiilor art. 3 alin. l din Decretul nr. 167/1958, în termen de 3 ani de zile de la data la care datoria era scadentă, iar intimata nu a făcut dovada suspendării sau întreruperii termenului de prescripție.
Prin urmare instanța constată că termenul de prescripție a executării silite , de 3 ani, a început să curgă la data 22/04/2013 ( când a rămas definitivă plângerea împotriva procesului verbal în dosarul civil nr.10397/1748/2011, f - 33) și s-a epuizat la data de 22/04/2016, iar executarea a început la data de 19.10.2015, fără ca intimata să facă dovada, potrivit art. 242, C.pciv. a unei cauze de întrerupere sau suspendare a acestuia.
Potrivit art.15, alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea 144/2012 care a abrogat articolul 8, alin 3, din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitoare chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de intrarea în vigoare a legii menționate, în aceste condiții, în virtutea principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța fondului ar fi trebuit să aprecieze că petentul nu mai putea fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația de a plăti suma de 28 de EURO nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Prin Deciziile nr. 385/2013, 112/2014, 385/2014 de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. II din Legea 144/2012, Curtea Constituțională a calificat dispozițiile din art. II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă, Curtea motivând că "prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale ce instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea drumurilor publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15, alin. 2 din Legea Fundamentală".
Este adevărat că art. II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele "aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi", însă această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare.
Potrivit Art. 20, alin. 1 din Constituția României: Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede: "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație."
În Decizia nr. 101/28.02.2013 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II, alin. 6 din OG nr. 29/2011 pentru modificarea și completarea OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, Curtea a reținut că prin dispozițiile de lege criticate se creează discriminări între persoanele care au săvârșit contravenții și se găsesc în aceiași situație. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față însă, persoane aflate obiectiv în aceiași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Ca atare, instanța apreciază că art. II din legea 144/2012 care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor verbale până la intrarea în vigoare a noii legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbale într-o anumită perioadă, acesta nefiind justificat în nici un fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20, alin. 2 din Constituția României, constatând o aplicare discriminatorie a principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța apreciază că se impune înlăturarea de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De altfel, și prin Decizia nr. 112/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OUG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Curtea Constituțională a făcut referire la Deciziile nr. 385/2013 și respectiv Decizia nr. 505/2013 prin care a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin 2 din Constituție
Prin urmare, din motivele expuse, instanța reține că în sarcina contestatorului nu mai subzista, la data depunerii de către creditorul CNADNR a cererii de executare silită, obligația de plată a sumei de 28 de EURO reprezentând tariful de despăgubire , executarea silită fiind, ca atare, nelegală.
Pe cale de consecință în temeiul art. 712 C.pciv. instanța va admite contestația la executare și va anula toate actele de executarea silită, întocmite de BEJ S. D. A. - Craiova, jud. Dolj, în dosarul de executare silită nr. 1020/E/2015.
În temeiul art.453 C.p.civ va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Postat 26.10.2016
| ← Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.... | Nu au probat calitatea lor de proprietari ai drumului aflat în... → |
|---|
