Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 27/2014 din data de 26.02.2014
DECIZIE Nr. 27/2014
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta contestatoare ………. împotriva sentinței civile nr. …….. din ……… pronunțată de …….. în dosarul nr. ………., în contradictoriu cu intimații ………., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat ………. pentru apelanta contestatoare ………. și intimata …………., asistată de avocat ………., lipsă fiind intimatul ……….
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prin Serviciul Registratură la data de ……… s-a depus la dosar de către reprezentantul intimatei ……….., avocat ………., o cerere de amânare pentru imposibilitatea prezentării în instanță, întrucât susține dosare la Tribunalul ….., Judecătoria ……… și Tribunalul ………., după care,
Avocat ………..pentru intimata ……… depune la dosar practică judiciară, respectiv contestația la executare formulată de ………. împotriva intimatului ………. soluționată prin sentința nr. …….. pronunțată de Judecătoria ………. în dosarul nr. ………….
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat ………. pentru apelanta contestatoare ……. solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii contestației la executare și în principal anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul nr. …….., iar în subsidiar anularea parțială a încheierii nr. ………. și a tuturor actelor de executare subsecvente, cu înlăturarea sau reducerea cuantumului onorariului executorului și onorariului avocatului, precum și întoarcerea executării silite. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat ……… pentru intimata …….. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ……….., la data de ………., sub nr. ……….., contestatoarea ……… a formulat, în contradictoriu cu intimații …….., contestație la executare prin care a solicitat:
a) în principal, anularea încheierii nr. ……… privind stabilirea cheltuielilor de executare, a somației din ……., precum și a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul nr. ……… aflat pe rolul ……….,
b) în subsidiar, anularea parțială a încheierii nr. …….. privind stabilirea cheltuielilor de executare, a somației imobiliare din ……., precum și a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul nr. ……. aflat pe rolul ………, cu înlăturarea sau reducerea obligației de plată a onorariului avocatului și a onorariului executorului judecătoresc, cu cheltuieli de judecată.
Totodată, a solicitat și suspendarea executării silite cu privire la creanța în cuantum de ……… lei reprezentând cheltuieli de executare (onorariu executor judecătoresc și onorariu avocat), până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că prin sentința comercială nr. ……., Tribunalul …….. a dispus obligarea ……… la plata contravalorii acțiunilor deținute de creditoare anterior retragerii acesteia din societate și că prin notificarea din data de ………, adresată creditoarei personal, ……., a arătat că înțelege să plătească voluntar debitul datorat, solicitând în acest sens creditoarei ca până la data de ………să îi comunice contul bancar și toate datele necesare pentru efectuarea plății reprezentând debitul rezultat din acest titlu executoriu, urmând ca la data de ……… să se prezinte la sediul …….. pentru a-i fi înmânată dovada achitării debitului datorat și, față de refuzul de a da curs acestei solicitări, prin notificarea nr. …….. comunicată creditoarei prin intermediul ……. . și-a reiterat intenția în sensul achitării de bună-voie a debitului în cuantum de ….. lei (…… lei reprezentând contravaloarea acțiunilor actualizată cu rata inflației și taxa de timbru în cuantum de ……… lei) solicitând acesteia să se prezinte la data de …….., ora 9.00 la sediul său în vederea încasării acestei creanțe și că a arătat totodată că această notificare reprezintă ofertă reală cu privire la acceptarea plății debitului decurgând din sentința nr. ……….. și produce consecințele prevăzute de lege.
Contestatoarea a mai arătat că prin încheierea din data de ………., pronunțată de Judecătoria …….. în dosarul nr. ………., instanța de executare a încuviințat executarea silită a contestatoarei la cererea ……… iar prin somația nr. ……… emisă de …….., i s-a pus în vedere să achite suma de ……… lei în termen de o zi de la data primirii somației, în cazul contrar urmând a se proceda la executarea silită.
Că, prin încheierea nr. ………. s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de ……. lei, respectiv: ……. lei reprezentând taxe de timbru și taxe poștă, ….. lei reprezentând cheltuieli formare dosar,…….. lei reprezentând cheltuieli redactare adrese, ……. lei reprezentând cheltuieli emitere somație, ……… lei, reprezentând cheltuieli arhivare dosar, …. lei reprezentând consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale, ….. lei reprezentând onorariu expert contabil, ….. lei (TVA inclus) reprezentând onorariu executor judecătoresc și ……. lei reprezentând onorariu avocat și că prin O.P. nr. ….., ……. a plătit în contul ….. suma de ……. lei, reprezentând creanța deținută de creditoarea ….. împotriva societății, față de neindicarea contului bancar aparținând creditoarei.
A mai arătat contestatoarea că, în cauză, nelegalitatea actelor de executare rezultă evident din faptul că s-a început o executare silită, în condițiile în care …….., anterior efectuării oricărui act de executare, a început procedura de plată voluntară, din prevederile art. 622 Noul Cod proc. Civ, rezultând evident că executarea silită are caracter subsidiar față de executarea voluntară, obligațiile stabilite prin titlul executoriu putând fi aduse la îndeplinire prin executare silită numai dacă acestea nu au fost aduse la îndeplinire de bunăvoie, în speță, …….. notificând creditoarei voința expresă, clară și fermă de a plăti de îndată debitul încă la data de …….., anterior efectuării oricărui act de executare, somația fiind comunicată …….abia la data de …….., de asemenea, …….. efectuând plata la data de …., în aceeași zi cu primirea somației.
În acest context, contestatoarea a mai menționat că la data de …..nu fusese efectuat nici un act de executare silită, întrucât abia la data de ……… instanța a încuviințat executarea silită, astfel încât executorul judecătoresc avea obligația să se abțină de la orice acte de executare până la finalizarea procedurii ofertei reale, pentru acest motiv, comunicând somația din data de ……., executorul judecătoresc a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 188/2000, conform căruia "activitatea executorilor judecătorești se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților".
Cu privire la nelegalitatea încheierii nr. ………, contestatoarea a arătat că, având în vedere faptul că a achitat debitul rezultat din sentința comercială nr. ……… chiar în ziua în care a primit somația, respectiv la data de …….., este evident că este aplicabilă ipoteza reglementată de art. 669 Noul Cod proc. civ., față de executarea de îndată a obligației privind plata debitului datorat, în aceste condiții, înțelegând să conteste încheierea nr. ……. cu privire la onorariului de avocat și al onorariului executorului judecătoresc, nu și cu privire la celelalte cheltuieli de executare.
În privința onorariului executorului judecătoresc, contestatoarea a arătat că prin încheierea nr. ………., s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita suma de …….. lei (TVA inclus) reprezentând onorariu executor judecătoresc, apreciind stabilirea acestui onorariu ca total nejustificat, față de cuantumul exagerat al acestuia, în raport cu activitatea depusă de executorul judecătoresc de la momentul înregistrării cererii de executare de către creditoare și până la data plății voluntare efective a debitului datorat, precizând totodată că, prin raportare la prevederile art. 39 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/2000, onorariul maxim pentru executorul judecătoresc este de .. lei (TVA inclus) acesta fiind chiar onorariul pretins în prezenta cauză, în acest sens, arătând că, potrivit art. 669 alin. 4 Noul Cod proc. civ., onorariul executorului judecătoresc poate fi cenzurat de instanța de judecată, ținându-se cont de volumul activității depuse de executor, precum și de probele administrate în cauză. Or, din actele de executare comunicate …….., rezultă că cererea de executare silită a fost înregistrată la data de ….., executarea silită a fost încuviințată la data de ……., iar somațiile imobiliare și adresele de înființare a popririi au fost comunicate ……. la data de ….. iar activitatea executorului în perioada ……… s-a limitat doar la formularea cererii de încuviințare, comunicarea somațiilor către debitor și adreselor de înființare a popririi către terții popriți, cheltuielile privind efectuarea acestor acte au fost stabilite în mod separat de cuantumul onorariului, aspect ce rezultă din încheierea nr. ………, în acest context, obligarea …….. la plata onorariului executorului fiind nejustificată, având în vedere că, pe lângă aceste cheltuieli privind emiterea somațiilor și adreselor de executare, s-au stabilit și cheltuieli reprezentând consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale în cuantum de ………. lei.
A mai arătat contestatoarea că pe rolul aceluiași executor se află executări silite pornite de alți creditori ai …….., având ca obiect o creanță decurgând din același titlu executoriu - sentința comercială nr. …….., precum și creanțe similare decurgând dintr-o altă hotărâre pronunțată într-un litigiu având același obiect, prin urmare activitatea executorului nu numai că s-a rezumat la formularea unor adrese și somații, dar acesta nu a făcut decât să înlocuiască în actele de executare emise în celălalt dosar numele creditorului și cuantumul creanței, toate celelalte coordonate rămânând neschimbate și având în vedere că activitatea executorului până la data plății voluntare și efective a debitului s-a limitat numai la emiterea unor adrese și somații, …….,executându-și de îndată obligația decurgând din titlul executoriu, este evident că perceperea unui onorariu maximal este total nelegală, solicitând instanței să dispună, în principal, înlăturarea obligației de plată a onorariului executorului, având în vedere că pentru actele de executare efectiv realizate s-au perceput cheltuieli separate de onorariul stabilit iar, în subsidiar, reducerea onorariului proporțional cu activitatea depusă de executor de la momentul înregistrării cererii de executare până la momentul plății efective a debitului datorat.
Cu privire la onorariul avocatului, contestatoarea a arătat că acesta este disproporționat de mare în raport cu activitatea practic inexistentă a avocatului în faza executării silite, cu atât mai mult față de intenția manifestată de ……., în sensul achitării voluntare a debitului datorat reiterând, în acest context, că …….., a insistat în executarea voluntară a obligației decurgând din titlul executoriu nr. …….. notificând în acest sens creditoarea inițial la data de ……. prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și ulterior la data de ……. prin intermediul executorului judecătoresc, în această fază, oricum activitatea avocatului se rezumă doar la formularea cererii de executare silită, prin care se solicită punerea în executare a hotărârii judecătorești învestită cu formulă executorie, activitatea propriu-zisă fiind realizată de executorul judecătoresc, care solicită încuviințarea executării silite și face demersurile ce se impun în vederea realizării creanței din titlu și că, raportat la situația concretă dedusă judecății, respectiv la îndeplinirea obligației de plată a debitului datorat de îndată ce a fost somată conform art. 667 Noul Cod proc. civ., respectiv chiar în ziua primirii somației, a arătat că activitatea avocatului între momentul înregistrării cererii de executare silită și data îndeplinirii obligației în mod voluntar de către …….., este total inexistentă, această concluzie rezultând chiar din încheierea nr. ………, prin care se arată că au fost percepute cheltuieli în mod separat pentru consultațiile juridice în legătură cu actele execuționale, diferite de onorariul avocațial.
Prin urmare, având în vedere rolul pur pasiv al avocatului în executarea care face obiectul prezentei contestații, mai ales în contextul în care creditorul a fost consiliat de către executor cu privire la dosarul de executare și demersurile ce se impun în cauză, este evident că onorariul de ……… lei este vădit disproporționat în raport cu activitatea depusă de acesta de la momentul înregistrării cererii de executare, respectiv …….. și până la momentul achitării voluntare a debitului datorat, respectiv ………, considerente pentru care a solicitat anularea parțială a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul de executare silită nr. ……….
Cu privire la suspendarea executării silite, contestatoarea a arătat că pretinsa creanță în cuantum de …. lei reprezentând cheltuieli de executare (…..lei - onorariu avocat și respectiv ….. lei - onorariu executor) a fost stabilită cu încălcarea dispozițiilor art. 669 alin. 2 teza a doua Noul Cod proc. civ., având în vedere activitatea extrem de redusă a executorului judecătoresc, precum și activitatea inexistentă a avocatului de la momentul înregistrării cererii de executare (…….) până la momentul achitării voluntare a debitului datorat (…….), precizând, în continuare că, executarea silită a unei creanțe nedatorate este de natură a agrava situația financiară dezastruoasă în care se găsește în prezent, întreaga activitate fiind paralizată, ca urmare a procedurilor execuționale declanșate concomitent de mulți foști acționari asupra conturilor bancare, asupra veniturilor din chirii și asupra imobilelor societății, în acest sens, arătând că atât intimata din prezenta cauză, cât și alți creditori ai societății au pornit simultan atât executare prin poprire, cât și executare imobiliară, asupra imobilelor.
Că, în cadrul celorlalte dosare de executare, s-a dispus numirea unui administrator sechestru, care să încaseze toate veniturile de la chiriașii ……., astfel încât, în acest moment, ….., nu realizează venituri, de vreme ce conturile bancare sunt poprite, veniturile în numerar sunt încasate de administratorul sechestru, bunurile imobile sunt sechestrate, iar executorii judecătorești refuză ridicarea acestor măsuri fără plata integrală a sumelor urmărite, care includ cheltuielile de executare contestate de subscrisa, situația economică fiind extrem de gravă, având în vedere că, pentru a evita intrarea în faliment a societății, a fost obligată să contracteze un credit în valoare de ……… euro, pentru executarea obligațiilor privind plata creanțelor reprezentând prețul acțiunilor depuse de către acționarii retrași din societate și că, deși a plătit sume considerabile de bani, nici până în prezent nu au fost emise încheierile privind încetarea executării silite, dimpotrivă existând situații în care au fost încasate sume suplimentare de la terții popriți, peste ceea ce făcea obiectul dosarului de executare.
Contestatoarea a mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 669 alin. 4 teza finală Noul Cod proc. civ., suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni, prin urmare, având în vedere pe de o parte caracterul vădit nelegal al executării silite demarate împotriva sa pentru o creanță nedatorată, constând în cheltuieli de executare reprezentate de onorariu de avocat și onorariul executorului judecătoresc, iar pe altă parte situația financiară gravă cu care se confruntă, contestatoarea a solicitat să instanței să dispună suspendarea executării silite a creanței în cuantum de …….. lei până la soluționarea contestației la executare.
Concluzionând, contestatoarea a solicitat admiterea contestației, anularea parțială a încheierii nr. …. privind stabilirea cheltuielilor de judecată, a somației imobiliare din …., precum și a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul nr. ……. aflat pe rolul BEJ …., cu înlăturarea sau reducerea obligației de plată a onorariului executorului și a onorariului avocatului, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata ……..a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect, respingerea contestației la executare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cererea privind suspendarea executării silite a titlului executoriu, în ceea ce privește creanța reprezentând cheltuielile de executare, intimata ………. a solicitat respingerea acesteia ca fiind rămasă fără obiect, întrucât executarea s-a efectuat în totalitate, atât în ceea ce privește debitul principal cât și în ceea ce privește cheltuielile privind executarea silită.
În ceea ce privește solicitările contestatoarei privind anularea executării silite, anularea tuturor actelor de executare, respectiv constatarea nulității actelor de executare, pentru motivul că debitoarea ar fi început anterior demarării executării silite procedura de plată voluntară, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiate și în atare condiții înlăturarea acestora.
Intimata ……… a mai arătat că, creditoarea a înțeles să se adreseze executorului judecătoresc în vederea aducerii la îndeplinire a dispozitivului titlului executor pentru motivul că debitoarea a avut suficient timp la dispoziție să își execute obligația de bună voie și cu toate acestea nu a înțeles să o facă, astfel că, față de această împrejurare, coroborat cu faptul că în tot acest timp debitoarea a procedat la întocmirea a o serie întreagă de acte care făceau imposibila executarea silită sau cel mult tergiversarea acesteia, cesionând contractele de închiriere a spatiilor comerciale imobile aflate în proprietatea acesteia către alte societăți comerciale, care încasau sumele plătite de diverși chiriași pentru folosința spatiilor respective, este evident ca nu se aștepta ca stingerea obligației de plată stabilita prin titlul executoriu să fie făcută de bună¬voie, astfel că, în atare condiții, la data de ………., a înțeles să demareze procedura de executare silită, întrucât din punctul său de vedere era evident că fără a exista o constrângere din partea executorului judecătoresc debitul nu se putea stinge pe cale amiabilă, învederând instanței și aspectul că debitoarea a cunoscut de înregistrarea dosarului de executare silita încă de la data de ….., când executorul judecătoresc i-a făcut cunoscut reprezentantei debitoarei, în persoana d-nei ……. având funcția de director economic, faptul că pe rolul B.E.J ……. se află înregistrate dosarele de executare silită nr…… privind pe creditoarea de față, respectiv dosarul nr. ….. privind pe creditorul ….., ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal nr. …., prin care s-a convenit ca sumele cuvenite creditorilor din cele două dosare de executare înregistrate pe data de ….. să fie reținute după emiterea somațiilor din sumele ce au fost consemnate pe seama și la dispoziția B.E.J …. în dosarul nr…….., respectiv dosar nr………., ramase în plus după achitarea debitelor și a cheltuielilor de executare din cadrul respectivelor dosare.
Cu această ocazie executorul judecătoresc i-a adus la cunoștință reprezentantei debitoarei și faptul că în conformitate cu art.669 alin.2 C.pr.civ : "debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau după caz efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar" în atare condiții, notificarea contestatoarei la care face trimitere din data de ………, emisă ulterior înregistrării cererii de executare silită, este lipsită de relevanță și nu poate constitui temei în vederea admiterii contestației la executare cu consecința anularii formelor de executare.
În privința susținerilor debitoarei-contestatoare, cu privire la faptul că prin notificarea nr…….., și-ar fi reiterat intenția de a achita de buna voie debitul potrivit titlului executoriu, și că această notificare ar reprezenta oferta reală, la care creditorul nu a dat curs, intimata ……….a arătat că nici aceste susțineri nu pot fi primite de vreme ce intenția de plată a debitoarei a fost ulterioară înregistrării cererii de executare silită, moment care produce consecințe în ceea ce privește obligația suportării cheltuielilor de executare silită. Astfel, acceptarea din partea creditoarei a unei plați voluntare după înregistrarea dosarului de executare silită și în condițiile în care nu există nici o garanție din partea debitoarei în sensul respectiv, ar fi avut drept consecința directă, suportarea cheltuielilor de executare în totalitate de către creditor, situație care conducea în mod evident la micșorarea patrimoniului creditorului din motive exterioare voinței acestuia, astfel că, în atare condiții nu ne aflăm în prezența unei plați voluntare, ci dimpotrivă, plata s-a efectuat după momentul sesizării executorului judecătoresc, și evident consecința este suportarea cheltuielilor de executare în totalitate de către debitoare și față de acest raționament, solicitarea debitoarei-contestatoare de a se anula încheierea nr. …….. prin care s-au stabilit cheltuielile de executare apare ca nefondată.
Referitor la criticile privind onorariul executorului judecătoresc, intimata a apreciat că și acestea sunt nefondate mai ales față de experiența anterioară a executorului judecătoresc în ceea ce privește executarea silită a debitoarei solicitată de alți creditori, astfel, debitoarea-contestatoare a înțeles să se sustragă în permanență de la plata sumelor cuvenite creditorilor acționari retrași din societate, pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului titlului executor fiind efectuate o serie întreagă de acte de executare în dosarele anterioare, acte în urma cărora s-a reușit a se constrânge debitoare să contracteze un credit bancar din care să acopere creanțele tuturor creditorilor din dosarele anterioare. Or, este evident că odată încheiată executarea silită a debitoarei în dosarele de executare silită anterioare, pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului titlului executor în ceea ce o privește pe creditoarea din cauza de față se impunea parcurgerea acelorași etape deosebit de costisitoare însă, trecând peste aceste rațiuni care justifică onorariul perceput de executorul judecătoresc, în măsura în care acesta este în limitele legale, a apreciat că nici acesta nu poate fi cenzurat.
În ceea ce privește cuantumul onorariului avocațial, intimata a apreciat că acesta este mai mult decât rezonabil, activitatea de executare silită presupunând cel puțin în ceea ce privește pe debitoarea de față o serie întreagă de acte și demersuri, aspect cunoscute cu ocazia executărilor silite declanșate împotriva debitoarei de către alți creditori în dosare anterioare, astfel, față de multitudinea actelor care urmau a fi îndeplinite, în condițiile în care nu s-ar fi făcut plata, acte ce constau în identificarea bunurilor imobile, identificarea chiriașilor, a numerelor cadastrale a imobilelor proprietatea debitoarei susceptibile de urmărire silită, numirea de administrator sechestru în vederea administrării în bune condiții a imobilelor care erau închiriate la diverși chiriași pe sume modice, onorariul avocațial perceput nu este susceptibil de a fi cenzurat, solicitând instanței să observe că această executare silită, precum și toate cheltuielile efectuate s-au datorat în exclusivitate contestatoarei-debitoare, care nu a înțeles să facă plata decât în momentul când a sesizat executorul judecătoresc, fiecare creditor fiind îndreptățit să formuleze sau nu o cerere de executare silită pentru drepturile ce i se cuvin potrivit titlului executor, acest aspect nefiind îngrădit de nici o dispoziție legală, nefiind culpa creditorului că debitoarea nu a înțeles să își achite obligațiile de bună voie și astfel să evite toate cheltuielile ocazionate de executarea silită, așadar, cheltuielile privind onorariul avocațial și onorariul de executor judecătoresc aferente dosarului de executare sunt perfect legale.
Intimata a mai arătat că obligația de plată îi incumbă contestatoarei în raport de dispozițiile art. 998-999 cod civil referitoare la răspunderea pentru fapta proprie, în condițiile în care temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, onorariul avocațial fiind stabilit inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele prevăzute în alin. 3 al textului menționat, care sunt: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurarea poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante, dispozițiile de procedură privind cenzurarea cheltuielilor fiind menite să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului ori, în cauza de față, pe lângă faptul că executarea silită putea fi destul de anevoioasa și implica o serie întreagă de activități desfășurate de către apărătorul ales, se poate aprecia cuantumul rezonabil al onorariului avocațial perceput, reaua credință a contestatoarei fiind demonstrata de faptul ca în primul rând aceasta nu a înțeles să efectueze plata de buna-voie în conformitate cu dispozițiile art.622 C.pr.civ.
De asemenea tot cu referire la reaua-credință de care dă dovada contestatoarea, intimata a arătat că pe rolul B.E.J … s-a aflat dosarul de executare silită nr.. privind executarea silită a contestatoarei pentru o sumă în cuantum de ……. lei cu titlu de debit constând în contravaloarea acțiunilor deținute de un număr de 22 de acționari, conform titlului executor reprezentat de sentința nr…… a instanței Tribunalul …. pronunțată în dosarul nr……, împotriva acestei sentințe fiind declarat recurs și cerere de suspendare a caracterului executor al titlului cereri ce au fost respinse de către instanța Curtea de Apel ….. în urma strămutării dosarului de la Curtea de Apel ….. Așadar, executarea silită în cadrul acestui dosar a fost suspendată circa un an de zile tot ca urmare a demersurilor contestatoarei care s-au dovedit a fi nefondate. De asemenea, s-a mai formulat de către contestatoare inclusiv contestație la executare împotriva formelor de executare din cadrul dosarului respectiv, cerere ce a fost respinsă de asemenea în mod irevocabil de către Judecătoria …… respectiv Tribunalul ……... De asemenea, pe rolul B.E.J …….. s-au aflat dosarele de executare silita nr…, ….. privind pe creditorii ……... Și în cazul acestor dosare de executare silită, debitoarea-contestatoare a formulat contestații la executare, contestații ce s-au dovedit a fi nefondate fiind respinse de Judecătoria Tg-Jiu, intimata apreciind relevant să aducă la cunoștința instanței și aceste aspecte tocmai în ideea formării unei convingeri foarte clare a instanței asupra temeiniciei cererilor formulate de către contestatoare, solicitând instanței să procedeze la analiza cauzei în raport de interesul nelegitim urmărit de către contestatoare.
Prin serviciul de registratură al instanței, la data de ……, reclamanta a depus o cerere prin care a completat obiectul cererii inițiale, solicitând:
a) întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare, urmând să constate că cererea de suspendare a executării a rămas fără obiect,
b) anularea procesului-verbal din …. emis de BEJ ….. în cadrul dosarului de executare nr. ………, pentru următoarele argumente:
- prin cererea introductivă, a solicitat în principal anularea executării silite și a actelor de executare, iar în subsidiar anularea parțială a acestei încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, cu înlăturarea sau reducerea obligației de plată a onorariului avocatului și a onorariului executorului judecătoresc, solicitând totodată și suspendarea executării silite cu privire la creanța în cuantum de ……. lei reprezentând cheltuieli de executare (onorariu executor judecătoresc și onorariu avocat), până la soluționarea contestației la executare. Că, prin O.P. nr. ….., a plătit în contul BEJ ……., suma de ……. lei, reprezentând creanța deținută de creditoarea ……. împotriva societății, fără a achita însă și cheltuielile de executare cu privire la care arătat că le va contestata, față de nelegalitatea modului de stabilire a acestora. Totodată, a mai arătat că, cheltuielile de executare în cuantum de ….. lei au fost reținute însă de executorul judecătoresc din sumele încasate de la terții popriți și eliberate în contul BEJ ….. (onorariul de executor) și respectiv în contul creditoarei ….. (onorariul de avocat), aspect ce rezultă din încheierea nr. ……., astfel că, în aceste condiții, cererea privind suspendarea executării încheierii nr……, cu privire la creanța în cuantum de …… lei, reprezentând cheltuieli de executare a rămasă fără obiect, având în vedere că această creanță a fost executată silit.
A mai arătat contestatoarea că, potrivit art. 722 și urm. Noul Cod proc. civ., consecința firească a anulării unui act de executare silită este întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară, numai astfel putându-se restabili legalitatea încălcată, prin urmare, procedând la anularea încheierii nr……, a solicitat instanței să dispună și cu privire la întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare, în sensul restituirii sumei de …….. lei.
- prin procesul-verbal din …. întocmit de BEJ ….. se reține că i s-ar fi adus la cunoștință d-nei ……., directorul economic al ……., că în conformitate cu dispozițiile art. 669 alin. 2 Cod pr.civ. "debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite, sau după caz, efectuate după data înregistrării cererii și până la data realizării integrale a creanței, chiar dacă el a făcut plata voluntar (...)" iar aceasta ar fi fost de acord cu plata integrală a debitelor și a cheltuielilor de executare în dosarele nr. ….. și respectiv nr. …...Conform art. 53 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, " în îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor sale, executorul judecătoresc va întocmi încheieri, procese-verbale și alte acte de procedură, cu formele și în termenele prevăzute de lege";. Potrivit art. 682 NCPC, "dacă din lege nu rezultă contrariul, pentru toate actele de executare efectuate în cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale care vor cuprinde următoarele mențiuni: (...) semnătura executorului, precum și, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistă la efectuarea actului de executare""; mențiunea de la alin. 1 lit. 1) este prevăzută sub sancțiunea nulității. Prin urmare, procesele-verbal sunt întocmite "pentru actele de executare efectuate în cursul executării"; ceea ce nu este cazul în speță, procesul-verbal atacat fiind întocmit fără legătură cu vreun act de executare. Totodată, procesul-verbal fie nu este întocmit în prezența directorului economic al ……., fie nu cuprinde semnătura acesteia, în calitate de "persoană care asistă la efectuarea actului de executare", în ambele cazuri sancțiunea fiind nulitatea actului. Că, într-adevăr, veridicitatea și legalitatea aspectelor confirmate într-un asemenea proces - verbal subzistă doar în ipoteza în care acesta poartă semnătura părții interesate, situație în care se prezumă că aceasta a consimțit cu privire la cele consemnate în actul respectiv. Totodată, a mai arătat că, menționarea faptului că reprezentantul ……… ar fi fost de acord cu plata integrală a cheltuielilor de executare în cele două dosare de executare nu poate reprezenta o dovadă a recunoașterii obligației de plată a acestor cheltuieli de executare, de vreme ce acest proces-verbal nu a fost semnat și de titularul acestei pretinse obligații, ci numai de executorul judecătoresc. Mai mult decât atât, executorul judecătoresc a redat doar parțial textul art. 669 alin. 2 Noul Cod proc. civ. cu privire la cheltuielile de executare, "omițând" exact partea esențială, respectiv faptul că obligația debitorului de a plăti cheltuielile de executare în cazul achitării voluntare a debitului privește numai cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și al avocatului, proporțional cu munca depusă de aceștia.
La data de …….., prin serviciul de registratură al instanței, contestatoarea a depus un răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației la executare și în principal anularea încheierii nr. …. privind stabilirea cheltuielilor de executare, a somației din ….., a procesului-verbal din ….., precum și a tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. ………, iar în subsidiar anularea parțială a încheierii nr. …….. și a celorlalte acte de executare silită emise în acest dosar, cu înlăturarea sau reducerea obligației de plată a avocatului și a onorariului executorului judecătoresc, cu cheltuieli de judecată, având în vedere următoarele argumente: prin cererea introductivă, ……. a solicitat în principal anularea executării silite și a actelor de executare, iar în subsidiar anularea parțială a încheierii nr. …. de stabilire a cheltuielilor de executare și a actelor de executare, cu înlăturarea sau reducerea obligației de plată a onorariului avocatului și a onorariului executorului judecătoresc. Ulterior, față de achitarea cheltuielilor de executare contestate în cauză, a înțeles să completeze obiectul cererii inițiale, solicitând instanței să dispună întoarcerea executării silite și repunerea părților în situația anterioară, precum și anularea procesului-verbal din ……. emis de BEJ ………, precizând că, achitarea creanței în cuantum de ….. lei reprezentând cheltuieli de executare nu reprezintă în nici un caz o recunoaștere a legalității modului de stabilire a acestora prin încheierea nr. …….., plata creanței fiind realizată exclusiv îi scopul încetării executării silite începute împotriva ……. și care ar fi putut avea consecințe devastatoare pentru societate.
A arătat contestatoarea că prin întâmpinarea formulată, intimata pretinde că, întrucât achitarea voluntară a creanței decurgând din titlul executoriu reprezentat de sentința nr. …. ar fi realizată după momentul înregistrării cererii de executare silită, ….. i-ar incumba obligația privind achitarea integrală a cheltuielilor de executare, susținere care este fundamentată greșit.
În primul rând, a arătat contestatoarea, că nelegalitatea actelor de executare rezultă din faptul că s-a început o executare silită, în condițiile în care ……., anterior efectuării oricărui act de executare silită, a început procedura de plată voluntară notificând creditoarei voința expresă, clară și fermă de a plăti debitul de îndată încă de la data de ……., or, la data de ……… nu fusese efectuat nici un act de executare întrucât abia la data de ….. instanța a încuviințat executarea silită, astfel încât, executorul avea obligația de a se abține de la orice acte de executare până la finalizarea procedurii ofertei reale, în acest context, momentul înregistrării cererii de executare silită nu prezintă nici o relevanță sub aspectul stabilirii vreunei obligații în sarcina debitorului, de vreme ce acesta este opozabil exclusiv creditorului și executorului, nefiind adus la cunoștința debitorului anterior efectuării vreunui act de executare și față de faptul că plata s-a realizat la data de ……. în aceeași zi cu primirea somației reprezintă un aspect imputabil exclusiv creditoarei intimate, care a refuzat în mod sistematic, fără justificare, să se prezinte sau să indice datele necesare în efectuării plății respective, motiv pentru care până la acest moment ……. s-a aflat în imposibilitatea efectivă de a executa obligația stabilită în sarcina sa. În acest sens, conform art. 1510 și 1511 Noul Cod civil, creditorul poate fi pus în întârziere când refuză să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu își poate executa obligația, iar punerea în întârziere a creditorului produce efectul obligației creditorului de a repara prejudiciile cauzate prin întârziere debitorului, nicidecum efectul vreunei obligații în sarcina debitorului de a suporta eventualele cheltuieli de executare silită. Prin urmare, toate susținerile intimatei privind neefectuarea plății anterior acestui moment se impun a fi înlăturate întrucât neexecutarea acestei obligații a fost cauzată de refuzul acesteia de a primi plata.
În al doilea rând, a arătat contestatoarea, că aspectele consemnate în procesul-verbal din …… nu prezintă absolut nici o relevanță juridică, de vreme ce acest proces-verbal nu este întocmit în prezența directorului economic și nu cuprinde semnătura acestuia, în calitate de "persoană care asistă la efectuarea unui act de executare silită". Menționarea faptului că reprezentantul ……. ar fi fost de acord cu plata integrală a cheltuielilor de executare în dosarul nr. ……. nu poate reprezenta o dovadă a recunoașterii obligației de plată a acestor cheltuieli de executare - așa cum susține intimata, de vreme ce acest proces-verbal nu a fost semnat și de titularul acestei pretinse obligații, ci numai de executorul judecătoresc. Tocmai din aceste considerente, a arătat contestatoarea, a înțeles să completeze obiectul inițial al cererii, solicitând instanței anularea acestui proces-verbal, indicând pe larg motivele de nelegalitate cu privire la acest act prin cererea completatoare formulată la data de ……, în acest sens, intimata neputând invoca tocmai procesul-verbal care face obiectul cererii de anulare în scopul de a combate argumentele ……...
În al treilea rând, a arătat contestatoarea, chiar în ipoteza în care ar aprecia că data înregistrării cererii de executare silită ar produce consecințe cu privire la obligarea debitorului la plata cheltuielilor de executare, oricum acesta nu ar fi în nici un caz obligat să suporte integral aceste cheltuieli, așa cum greșit susține intimata. Dispozițiile art. 669 alin. 2 teza a II- a Noul Cod pr. civ. prevăd expres că "în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și dacă este cazul, al avocatului creditorului proporțional cu activitatea depusă de aceștia " și având în vedere că …….. a procedat la executarea de îndată a obligației privind plata creanței, chiar în ziua primirii somației, în cazul în care s-ar reține în sarcina sa obligația suportării cheltuielilor de executare, cuantumul acestora ar fi evident proporțional cu activitatea depusă efectiv de executor sau avocat de la momentul înregistrării cererii de executare la momentul achitării voluntare a debitului datorat, condiții în care, opinia intimatei, în sensul că plata făcută după momentul înregistrării cererii de executare nu ar avea caracter voluntar, sunt lipsite de orice fundament și relevanță, de vreme ce dispozițiile art. 669 Noul Cod proc. civ. prevăd expres posibilitatea achitării voluntare a debitului anterior sau ulterior somării debitorului, în funcție de acest moment stabilindu-se cuantumul cheltuielilor executare. Că, toate susținerile intimatei referitoare la pretinsa obligație ……., în calitate de debitoare, de a suporta integral cheltuielile de executare sunt nefondate, în contextul în care există dispoziții legale exprese care stabilesc că, în cazul achitării voluntare a debitului datorat deîndată ce debitorul a primit somația, acesta este obligat să suporte onorariul executorului sau al avocatului numai proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Intimata a arătat că onorariul maximal perceput de executorul judecătoresc ar fost în mod legal stabilit, având în vedere că în alte dosare de executare silită aflate rolul altui executor ar fi fost efectuate numeroase acte de executare pentru a constrânge debitoarea să achite creanțele supuse executării silite. Or, faptul că într-un alt dosar de executare aflat pe rolul altui executor judecătoresc având alți creditori, creanța s-a realizat într-un interval mai mare de timp de la momentul înregistrării cererii nu poate justifica modul de stabilire a onorariul executorului judecătoresc în prezenta cauză, având în vedere că modul și durata soluționare a fiecărui dosar de executare este diferită în funcție de particularitățile ce individualizează dosarul respectiv. Că, dosarul nr. ….. aflat pe rolul BEJ ……… - la care probabil se face referire - cererea de executare silită este formulată de 21 de creditori, astfel încât, este evident că se impunea efectuarea unui număr mai mare de acte sau adrese de către executorul judecătoresc. Pe de altă parte, în nici un caz nu i se poate imputa faptul că s-a sustras în permanență de la plata creanțelor foștilor acționari ai societăți, așa cum în mod greșit susține intimat. În acest context, a arătat contestatoarea că prin încheierea din ….. dispusă în dosarul …….., Curtea de Apel …… - constatând urgența precum și necesitatea unei executări silite iminente și posibil nelegale, a dispus suspendarea provizorie a caracterului executoriu al sentinței nr. ……., măsură care a durat până la data de ……., la care s-a respins recursul formulat împotriva sentinței prin decizia nr. …… pronunțată de Curtea de Apel ….., prin urmare, …….. nu poate fi acuzată de rea-credință sau tergiversare executării obligației stabilite prin sentința nr. ……., de vreme ce suspendarea caracterului executoriu al acesteia reprezintă un drept legal câștigat, recunoscut prin încheiere irevocabilă. Dimpotrivă, ulterior pronunțării deciziei nr. …….. și încetării suspendării caracterului executoriu al sentinței recurate, ……. a întreprins toate demersurile pentru a contracta un credit bancar, aceasta fiind singura posibilitate de achita creanțele tuturor acționarilor retrași din societate. Că, așa cum arată însăși intimata, criteriul avut în vedere de executor la stabilirea cheltuielilor de executare îl reprezintă "multitudinea actelor care urmau a fi îndeplinit în condițiile în care nu s-ar fi făcut plata";. Or, acest criteriu este unul eventual neputându-se aprecia cuantumul rezonabil al onorariului executorului judecătoresc în funcție de ceea ce se preconizează că se va face în dosar, ci raportat concret la actele de executare efectiv îndeplinite în cauză, arătând că, într-adevăr, perceperea unui onorariu maximal ar fi fost justificată dacă executorul ar fi procedat la acte complexe de executare silită constând în urmărirea silită și respectiv vânzarea silită a imobilelor, în vederea realizării creanței. Având în vedere însă faptul că ……… a achitat în mod voluntar debitul datorat chiar în ziua primirii somației este evident că, în conformitate cu dispozițiile art. 669 alin. 2 Noul Cod proc. Civ., nu poate fi obligată decât la suportarea onorariului executorului judecătoresc proporțional cu activitatea efectiv depusă până la acel moment.
Referitor la cuantumul onorariului de avocat perceput în cauză, contestatoarea a arătat că, intimata în mod greșit apreciază că acesta ar fi rezonabil în raport de dificultatea, complexitatea, precum și timpul efectiv alocat cauzei, conform art. 132 din Statutul profesiei. Raportat la criteriile prevăzute de art. 132 din Statul profesiei, se poate constata că, față de inexistența oricărei activități avocațiale în această fază a procesului, respectiv executarea silită, onorariul în cuantum de ………. lei este pe deplin nejustificat. Nelegalitatea obligării …….. la plata onorariului de avocat este vădită, având în vedere că, în cadrul executării silite, creditoarea a fost consiliată de executorul judecătoresc, activitate pentru care s-au stabilit în mod separat cheltuieli de executare. Faptul că executarea silită ar fi fost anevoioasă și că ar fi putut implica o serie de activități desfășurate de avocatul ales nu reprezintă un criteriu care să justifice legalitatea stabilirii onorariului avocațial, ci doar unul ipotetic, dispozițiile procedurale privind cenzurarea cheltuielilor de judecată/executare sunt menite să împiedice abuzul de drept, în speță, fiind un abuz de drept stabilirea unor cheltuieli de executare prin procesul-verbal încheiat la data de ………., în condițiile în care încă de la data de …….., a notificat creditoarea despre dorința de a face plata voluntară a debitului.
Prin urmare, contestatoarea a solicitat respingerea tuturor argumentelor invocate, admiterea contestației la executare și să se dispună, în principal, anularea tuturor actelor de executare silită precum și a încheierii nr. ……… iar, în subsidiar, anularea parțială a încheierii nr. ……… și a celorlalte acte de executare silită emise în acest dosar, cu înlăturarea sau reducerea obligației de plată a avocatului și a onorariului executorului judecătoresc, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea depusă prin serviciul de registratură al instanței, la data de …….., contestatoarea a completat obiectul cererii inițiale, solicitând și anularea parțială a încheierii nr. ……… emisă de BEJ ……… prin care s-a dispus încetarea executării silite în dosarul de executare nr. ………, având în vedere următoarele argumente: prin cererea introductivă, a arătat că a solicitat în principal anularea încheierii nr. ……. privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și a tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. ………, iar în subsidiar anularea parțială a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, cu înlăturarea sau reducerea obligației de plată a onorariului avocatului și a onorariului executorului judecătoresc. Ulterior, a completat obiectul cererii solicitând anularea procesului-verbal din ……. emis de BEJ ……… în dosarul de executare nr. ……., precum și întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare. La data de ………. i s-a comunicat încheierea nr. …... prin s-a dispus încetarea executării silite în dosarul nr. …….. față de realizarea integrală a obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința nr. ……., conform art. 702 alin. 1 pct. 1 Noul Cod proc. civ. Că, în cuprinsul acestei încheieri s-a reținut că la data de ………, la sediul B.E.J ………, s-ar fi prezentat dna ……., în calitate de reprezentant al debitoarei și că ar fi fost de acord ca debitul din dosarul de executare nr. ……... inclusiv onorariul și cheltuielile de executare să fie reținute în totalitate, după emiterea somației, din sumele ce au fost consemnate pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc. Această încheiere a fost întocmită pe baza aspectelor consemnate în procesul verbal din data de ….., referitoare la faptul că reprezentantul legal al ……. ar fi fost de acord cu plata integrală a cheltuielilor de executare însă, așa cum a arătat și în prima cerere completatoare, acest proces verbal este nelegal, fiind un act care emană exclusiv de la executorul judecătoresc, fără a fi încheiat în prezența reprezentantului legal și fără a purta semnătura acestuia. Că, încheierea nr. ……., ca și procesul-verbal din data de ……., nu poate reprezenta o dovadă a recunoașterii obligației de plată a acestor cheltuieli de executare, de vreme ce această încheiere nu este semnată și de titularul acestei pretinse obligații, ci numai de executorul judecătoresc. Pe de altă parte, anularea încheierii nr. ….. privind stabilirea cheltuielilor de executare atrage totodată și anularea încheierii nr. ………, în calitate de act subsecvent care urmează același regim juridic ca și actul principal, având în vedere că încetarea executării silite urmează a se dispune conform modului în care instanța va stabili înlăturarea sau reducerea obligației de plată privind achitarea cheltuielilor de executare. Prin urmare, a solicitat să se dispună anularea parțială a încheierii nr. ……… emisă de BEJ ……..prin care s-a dispus încetarea executării silite în dosarul de executare nr. ………, atât pentru motive intrinseci de nulitate, cât și pentru motive ce rezultă din calitatea acesteia de act subsecvent.
Prin sentința nr. …….din ……. pronunțată de Judecătoria ….. în dosarul nr. ……… a fost respinsă contestația la executare ( așa cum a fost modificată și completată ulterior) formulată de contestatoarea …….., în contradictoriu cu intimații ……. și Biroul Executorului Judecătoresc ……...
A fost obligată contestatoarea la…….. lei cheltuieli de judecată intimatei…...
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. …….., Tribunalul ….. a dispus obligarea …….. la plata contravalorii acțiunilor deținute de creditoare anterior retragerii acesteia din societate.
Prin încheierea din data de ………, pronunțată de Judecătoria …… în dosarul nr. …., instanța de executare a încuviințat executarea silită la cererea BEJ ……. iar, prin somația nr. …….. emisă de BEJ ………, i s-a pus în vedere să achite suma de …….. lei în termen de o zi de la data primirii somației, în cazul contrar urmând a se proceda la executarea silită.
Că, prin încheierea nr. ……… s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de ……. lei, respectiv: …. lei reprezentând taxe de timbru și taxe poștă, ……. lei reprezentând cheltuieli formare dosar, …. lei reprezentând cheltuieli redactare adrese, ……. lei reprezentând cheltuieli emitere somație, ……. lei, reprezentând cheltuieli arhivare dosar, ……. lei reprezentând consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale, ……. lei reprezentând onorariu expert contabil, …….. lei (TVA inclus) reprezentând onorariu executor judecătoresc și …….. lei reprezentând onorariu avocat și că prin O.P. nr. ….., ….. a plătit în contul BEJ …. suma de ….. lei, reprezentând creanța deținută de creditoarea …. împotriva societății, față de neindicarea contului bancar aparținând creditoarei.
S-a reținut că, în vederea punerii în executare a sentinței comerciale nr. ……. a Tribunalului ……….., cererea de executare silită formulată de intimata …….. a fost înregistrată la BEJ ……… la data de ……, iar la data de …….. contestatoarea, prin director economic ………, a luat cunoștință de executarea silită, după cum reiese din copia procesului verbal nr………. încheiat de BEJ ……….
Ulterior, la data de …….. contestatoarea și-a făcut cunoscută intenția de a plăti debitul urmărit, iar o plată efectivă parțială s-a făcut la data de ……. prin O.P. nr. ………..
Conform prevederilor art. 622 alin. 1 "Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie";, iar conform prevederilor alin. 2 "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel";.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 669 alin. 2 C.pr.civ. "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia";.
S-a reținut că, contestatoarea a plătit suma de ….. lei la data de …….., deci după înregistrarea cererii de executare silită la BEJ …….., împrejurare față de care apar ca lipsite de temei toate susținerile contestatoarei referitor la nelegalitatea actelor de executare privind cheltuielile de executare (onorariu executor și onorariu avocat), cheltuieli pe care instanța nu le consideră disproporționate față de munca efectiv prestată, motiv pentru care a respins cerere ( cu toate modificările și completările ), ca nefondată.
Întrucât contestatoarea este cea care a căzut în pretenții, instanța, văzând și prevederile art. 453 C.pr.civ., a obligat-o la plata a……… lei cheltuieli de judecată intimatei ( onorariu avocat).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta contestatoare ………, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul fie a interpretării și aplicării greșite a legii, fie a omisiunii de a cerceta toate argumentele invocate în cauză.
În ce privește motivele de nelegalitate a menținerii actelor de executare în dosarul nr. …….., s-a arătat că în motivarea contestației, apelanta a invocat atât aspecte generale vizând nelegalitatea actelor de executare silită întocmite în dosarul nr. ……., cât și aspecte particulare privind nelegalitatea unor anumite acte de executare silită (încheierea nr. ……. privind stabilirea cheltuielilor de executare, procesul-verbal din …….., încheierea nr. ……….. prin care s-a dispus încetarea executării).
Deși argumentele invocate presupun o cercetare complexă a legalității actelor de executare efectuate în dosarul nr. …….., prima instanță a procedat la o analiză superficială a aspectelor deduse judecății, limitându-se la a conchide în sensul respingerii contestației, fără a prezenta motivele care au format convingerea sa.
S-a susținut că hotărârea nu cuprinde argumentele care au format convingerea instanței în sensul înlăturării criticii privind nelegalitatea actelor de executare întrucât în cauză s-a început o executare silită, în condițiile în care apelanta, anterior efectuării oricărui act de executare silită, a început procedura de plată voluntară.
În susținerea nelegalității actelor de executare, s-a arătat că s-au încălcat grav două texte legale:
-dispozițiile art. 622 NCPC care statuează expres că executarea are caracter subsidiar față de executarea voluntară, regulă care nu a fost respectată în cauză, trecându-se direct la executarea silită, în condițiile în care subscrisa am notificat creditorului voința expresă, clară și fermă de a plăti de îndată debitul încă de la data de …….., anterior efectuării oricărui act de executare, somația fiind comunicată subscrisei abia la data de ………, dată la care subscrisa am efectuat și plata debitului.
-dispozițiile art. 5 din Legea nr. 188/2000 conform cărora "activitatea executorilor judecătorești se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților", având în vedere că la data de …….. nu fusese efectuat nici un act de executare silită întrucât abia la data de …….. instanța a încuviințat executarea silită, astfel încât executorul avea evident obligația de a se abține de la efectuarea oricărui act de executare până la finalizarea procedurii ofertei reale.
Deși hotărârea judecătorească trebuia să cuprindă analizarea legalității actelor de executare prin prisma respectării/nerespectării celor două texte legale, aceasta nu cuprinde decât concluzia instanței în sensul că toate susținerile contestatoarei ar fi lipsite de temei întrucât contestatoarea a plătit creanța după înregistrarea cererii de executare, fără a se face absolut nici o referire la procedura ofertei reale începute anterior efectuării oricărui act de executare.
Dincolo de faptul că instanța nu motivează în nici un fel înlăturarea argumentelor privind declanșarea executării silite în contextul inițierii procedurii plății voluntare, concluzia instanței în sensul menținerii legalității acestor acte "întrucât debitul ar fi fost achitat după înregistrarea cererii de executare" este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 622 NCPC, precum și a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 188/2000.
Legalitatea/nelegalitatea actelor de executare nu se apreciază prin raportare la momentul sesizării organului de executare, ci la momentul la care în cauză s-a întocmit primul act de executare silită.
Aceasta deoarece cererea de executare nu se comunică debitorului, nefiind supusă nici unei forme de publicitate, executarea silită dobândind caracter public abia la momentul comunicării încheierii de încuviințare a executării silite, astfel încât până la acest moment debitorul nu poate lua la cunoștință despre începerea executării silite împotriva sa.
Prin urmare, față de situația dedusă judecății, cercetarea judecătorească nu trebuia să se limiteze doar la a se aprecia că debitul datorat a fost achitat ulterior sesizării organului de executare, ci trebuia să verifice dacă la acest moment fusese sau nu întocmit vreun act de executare.
Având în vedere că voința expresă, clară și fermă de a achita voluntar debitul datorat a fost notificată personal creditorului încă din data de ………, anterior emiterii oricărui act de executare și anterior încuviințării executării silite, față de principiul legalității executării silite statuat de art. 625 NCPC precum și de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc avea obligația de a se abține de la continuarea procedurii silite până la finalizarea ofertei reale, dând astfel eficiență executării voluntare.
În același sens sunt prevederile art. 1524 NCC, conform cărora "debitorul nu este în întârziere dacă a oferit, când se cuvenea, prestația datorată, chiar fără a respecta formalitățile prevăzute la art. 1.510-1.515, însă creditorul a refuzat, fără temei legitim, să o primească".
De asemenea, s-a susținut că instanța în mod greșit a reținut că "la data de ……… contestatoarea a luat la cunoștință de executarea silită, după cum reiese din copia procesului-verbal nr. ………", în contextul în care acest act a făcut obiectul contestației la executare, iar instanța avea obligația cercetării legalității acestui act prin prisma argumentelor invocate în cauză.
Într-adevăr, prin cererea completatoare nr. ………, apelanta am contestat legalitatea procesului-verbal din …….. prin care se reține că directorului economic al subscrisei i s-ar fi adus la cunoștință dispozițiile art. 669 alin. 2 NCPC și că aceasta ar fi fost de acord cu plata integrală a debitelor și a cheltuielilor de executare, invocând două motive:
În primul rând, nelegalitatea procesului-verbal din …….. rezultă încălcarea art. 682 NCPC, deoarece potrivit acestor prevederi procesele-verbale sunt întocmite doar "pentru actele de executare efectuate în cursul executării";, iar procesul-verbal atacat nu are absolut nicio legătură cu actele de executare.
De asemenea, procesul-verbal fie nu este întocmit în prezența directorului economic al subscrisei, fie nu cuprinde semnătura acestuia, în calitate de "persoană care asistă la efectuarea actului de executare", în ambele cazuri sancțiunea fiind nulitatea actului.
În al doilea rând, veridicitatea și legalitatea aspectelor confirmate într-un proces-verbal subzistă doar în ipoteza în care acesta poartă semnătura ambelor părți, caz în care se prezumă că acestea au consimțit cu privire la cele consemnate în actul respectiv.
Or, prima instanță nu numai că nu a cercetat niciunul dintre aceste argumente invocate în cauză, dar nici nu a soluționat capătul de cerere privind anularea procesului-verbal din ………, în contextul în care în practicaua hotărârii pronunțate se reține expres că prin cererea completatoare s-a solicitat anularea acestui proces-verbal, fiind redate criticile de nelegalitate invocate cu privire la acest act.
Netemeinicia hotărârii este vădită, întrucât instanța nu numai că nu soluționează această cerere cu care a fost expres învestită, dar mai mult își fundamentează motivarea pe constatările efectuate de executorul judecătoresc în acest proces verbal, fără ca în prealabil să procedeze la verificarea legalității acestui act cu care fusese legal învestită.
B) Nelegalitatea menținerii onorariului executorului judecătoresc și a onorariului avocatului din faza executării silite
a) în subsidiar, apelanta a solicitat anularea parțială a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, cu înlăturarea sau reducerea obligației de plată a onorariului avocatului și cu reducerea obligației de plată a onorariului executorului judecătoresc, arătând că atât onorariului executoriului în cuantum de ……… lei, cât și onorariul avocatului din faza executării silite, în cuantum de ………lei sunt disproporționat de mari în raport cu activitatea efectiv depusă între momentul înregistrării cererii de executare (………) și momentul achitării voluntare a debitului datorat (……….).
În considerentele hotărârii pronunțate instanța, menține legalitatea încheierii nr. …….. prin care s-au stabilit cheltuielile de executare arătând că "instanța nu le consideră disproporționate față de munca efectiv prestată", fără a se arăta însă concret care sunt argumentele care au format convingerea instanței în acest sens.
Într-adevăr, instanța se limitează a conchide că, cheltuielile de executare au fost proporționale cu activitatea depusă de executor și respectiv avocat, fără ca în considerentele hotărârii să facă vreo referire la activitățile care ar fi justificat perceperea unui onorariu maximal în cazul executorului judecătoresc și a unui onorariu avocațial în cuantum de ………lei, în condițiile în care plata s-a făcut în mod voluntar ulterior notificării exprese a voinței subscrisei în sensul executării voluntare a obligației stabilite în titlul executoriu.
Pentru a se aprecia asupra legalității/nelegalității modului de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța avea obligația de a verifica dacă există un raport de proporționalitate între cuantumul onorariile stabilite (executorului/avocatului) și activitatea efectiv prestată între momentul plății voluntare a debitului datorat.
În lipsa oricărei analize privind existența/inexistența proporționalității între cheltuielile stabilite și activitatea depusă de executor/avocat, hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât soluția pronunțată nu poate constitui corolarul motivelor ce o preced.
b) Concluzia instanței în sensul că onorariile (avocatului/executorului) ar fi legal stabilite este fundamental greșită, având în vedere că din probele existente la dosarul cauzei rezultă expres lipsa oricărui raport de proporționalitate între aceste cheltuieli stabilite și activitatea depusă de executor/avocat.
În perioada ……… activitatea executorului judecătoresc s-a limitat la formularea cererii de încuviințare a executării silite, comunicarea somațiilor către debitor și a adreselor de înființare a popririi către terții popriți (……..).
Cheltuielile privind efectuarea acestor acte au fost stabilite în mod separat de cuantumul onorariului, aspect ce rezultă din încheierea nr. ………. Prin urmare, obligarea subscrisei la plata onorariului executorului este nejustificată, având în vedere că, pe lângă aceste cheltuieli privind emiterea somațiilor și adreselor de executare, s-au stabilit și cheltuieli reprezentând consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale în cuantum de ……… lei.
În contextul în care pe rolul aceluiași executor se află dosare de executare ale altor creditori având ca obiect creanțe decurgând din același titlu executoriu - sentința comercială nr. ….., activitatea executorului judecătoresc a constat doar în înlocuirea în adresele de executare emise în celălalt dosar a numelui creditoarei și cuantumului creanței, toate celelalte coordonate rămânând neschimbate.
Or, în aceste condiții, perceperea unui onorariul maximal ….. lei contravine însuși scopului avut în vedere de legiuitor la instituirea dispozițiilor art. 39 alin. 1 din Legea nr. ….., acesta urmărind instituirea unor onorarii maximale doar în cazul executărilor silite care necesită un volum mare de activitate din partea executorului și un grad de dificultate și răspundere sporit, constând în urmăriri mobiliare și imobiliare.
Prin urmare, stabilirea unui onorariu maximal care se justifică doar în cadrul executărilor complexe pentru o activitate care s-a rezumat exclusiv la emiterea unor adrese și somații în perioada ……. nu corespunde principiului proporționalității stabilirii cheltuielilor de judecată prevăzut expres de art. 669 alin. 2 teza a II -a NCPC, atrăgând nelegalitatea modului de stabilire a onorariului executorului judecătoresc și implicit a încheierii nr. ……..
b) In perioada ……… activitatea avocatului este inexistentă, astfel încât perceperea onorariului în cuantum de ……… lei este total nejustificată, cu atât mai mult având în vedere intenția manifestată de societatea apelantă, în sensul achitării voluntare a debitului datorat.
Onorariul în cuantum de …….. lei este vădit disproporționat față de activitatea inexistentă a acestuia, mai ales în contextul în care executorul judecătoresc a perceput separat cheltuieli în cuantum de …….. lei pentru acordarea consultațiilor juridice în legătură cu actele execuționale.
Prin urmare, având în vedere rolul pur pasiv al avocatului în executarea care face obiectul acestei contestații, mai ales în contextul în care creditoarea a fost consiliată de către executor cu privire la dosarul de executare și demersurile ce se impun în cauză, este evident că onorariul de ……. lei este disproporționat în raport cu activitatea depusă de acesta la momentul achitării voluntare a debitului datorat, respectiv …...
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, apreciază că apelul este nefondat, urmând a fi respins, reținându-se următoarele considerente.
Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că deși contestatoarea a notificat creditorului voința expresă de a plăti de îndată debitul prin emiterea notificării din data de ………, totuși intenția contestatoarei debitoare de a executa de bună voie obligația sa s-a materializat și a fost adusă la cunoștința creditorului după data începerii executării silite-….., ca atare nu se poate vorbi în speță de o executare de bună voie a obligației în accepțiunea prevederilor art.622 C.proc.civ., care să atragă consecința anulării actelor de executare silită ulterioare plății de bună voie a debitului.
Prin urmare, interpretarea dată de instanța de fond textului art.622 din noul cod de procedură civilă este în deplină concordanță cu intenția legiuitorului, care a stipulat că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.
Așadar, este neîntemeiată susținerea apelantei contestatoare în sensul că a notificat creditorului voința expresă, clară și fermă de a plăti de îndată debitul încă la data de …., anterior efectuării oricărui act de executare, deoarece plata nu s-a realizat efectiv, iar somația a fost comunicată abia la data de …….. De asemenea, contestatoarea a efectuat plata la data de …….., în aceeași zi cu primirea somației.
A susținut că la data de ………. nu fusese efectuat niciun act de executare silită, întrucât abia la data de ……. instanța a încuviințat executarea silită, astfel încât executorul judecătoresc avea obligația să se abțină de la orice acte de executare până la finalizarea procedurii ofertei reale, iar pentru acest motiv, comunicând somația din data de ….., executorul judecătoresc a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 188/2000, conform căruia "activitatea executorilor judecătorești se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale părților".
Tribunalul constată că o cerere de executare silită a fost adresată de intimata ……..către BEJ …….. încă de la data de ……., care este data în raport de care instanțele trebuie să analizeze drepturile părților.
Nu în ultimul rând trebuie remarcat faptul că titlul executoriu care a făcut obiectul dosarului de executare silită l-a constituit sentința comercială nr…….. pronunțată de Tribunalul ….., sentință definitivă, care putea fi pusă în executare încă de la data pronunțării, rămasă irevocabilă prin decizia nr….. pronunțată de Curtea de Apel ……., ca urmare a strămutării soluționării recursului, dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție de la Curtea de Apel ……….
Nici măcar în intervalul ……. contestatoarea nu și-a executat obligația derivând dintr-un titlu executoriu de data aceasta rămas irevocabil, astfel încât toate actele materiale efectuate după data de ……..nu mai pot fi considerate ca o executare voluntară a obligației, ci ca pe una realizată în cursul executării silite declanșate.
Motivul invocat de contestatoare în sensul că nu avea cum să ia cunoștință de depunerea unei cereri de executare silită, decât odată cu comunicarea încheierii de încuviințare a executării silite, nu poate fi reținut de Tribunal, deoarece executorul judecătoresc a comunicat reprezentantului debitoarei, care avea funcția de director economic faptul înregistrării dosarelor de executare silită, obligație în conformitate cu dispozițiile art. 664 din c.pr.civilă. De altfel, oricum debitorul era deja în întârziere încă de la pronunțarea sentinței Tribunalului, devenită irevocabilă prin decizia Curții de Apel …….., și avea pe deplin cunoștință de cele cuprinse în titlul executoriu.
Pe de altă parte, debitorul nici nu mai trebuia să aștepte o eventuală cerere de executare silită, în condițiile în care hotărârea judecătorească devenise irevocabilă în data de ……... Întrucât orice obligație dintr-un titlu executoriu trebuie adusă la îndeplinire de bunăvoie la momentul scadenței, legiuitorul îl prezumă pe debitor în întârziere și stabilește că acesta va suporta cheltuielile efectuate după înregistrarea cererii de executare, chiar dacă debitorul nu este înștiințat despre începerea executării silite până la încuviințarea acesteia de către instanță.
Prin urmare, tribunalul reține legalitatea efectuării în cauză a actelor de executare silită efectuate în dosarul nr….., neavând nici o relevanță nefinalizarea procedurii ofertei reale, în contextul în care deja se reține că debitorul era în întârziere, iar executarea silită a început.
S-a susținut în completarea contestației la executare, prin care s-a solicitat anularea procesului verbal nr…… întocmit de BEJ …….. că acesta nu a fost întocmit în prezența directorului economic al contestatoarei sau nu cuprinde semnătura acestuia, ceea ce atrage nulitatea sa, în conformitate cu dispozițiile art.682 lit.l din NCPC, dar cum procesele-verbale la care se referă legea se întocmesc pentru actele de executare efectuate în cursul executării, nu sunt aplicabile speței de față, deoarece nu s-a întocmit niciun act de executare.
Tribunalul constată însă că apelanta contestatoare realizează o interpretare pro domo a dispozițiilor legale referitoare la acest aspect.
Astfel, după cum s-a reținut în considerentele expuse anterior, pe de o parte executarea silită începe odată cu adresarea cererii de executare silită, iar pe de altă parte, directorul economic al contestatoarei nu face parte din categoria persoanelor interesate de executare sau care asistă la efectuarea actului de executare, pentru a fi necesară semnătura acesteia pe procesul verbal întocmit de executor și aflat la dosarul de executare.
De altfel, procesul verbal contestat atestă doar o stare de fapt, respectiv aducerea în mod incident la cunoștința reprezentantului debitoarei a faptului că pe rolul acestui executor s-au înregistrat alte dosare de executare ce vizează debitorul reprezentat, acesta prezentându-se la executor pentru achitarea întregului debit.
Prin urmare, se apreciază că acest proces verbal nu face parte efectiv din procedura de executare silită propriu-zisă, nu este un act de executare intrinsec acestei proceduri, care se realizează în mod formal și curent, ci doar atestă o stare de fapt conjuncturală.
Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, tribunalul reține ca fiind corectă aprecierea instanței de fond în sensul că este adevărat că potrivit art. 669 alin. 4 Noul Cod proc. civ., acesta poate fi cenzurat de instanța de judecată, ținându-se cont de volumul activității depuse de executor, însă chiar și în ipoteza din speță, când debitoarea somată potrivit art.667 C.proc.civ. a executat obligația de îndată, reducerea onorariului executorului nu este obligatorie pentru instanță, care este ținută să aibă în vedere așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.669 alin.2 C.proc.civ. nu doar executarea obligației de îndată de către debitoare, ci și activitatea depusă de către executorul judecătoresc.
Cum în speță, executorul judecătoresc a procedat la deschiderea dosarului de executare silită, a emis în acest sens încheierea din data de ……., a solicitat instanței competente încuviințarea executării silite, a solicitat eliberarea încheierii de încuviințare a executării silite, acte ce au presupus inclusiv deplasări la instanța de executare, a dispus efectuarea raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, a întocmit până la momentul achitării debitului încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare, a emis somația nr………, a efectuat demersuri pentru comunicarea actelor din dosarul de executare silită debitoarei, instanța apreciază că perceperea unui onorariu maximal de către acesta pentru activitatea depusă este justificată, faptul că nu a mai fost necesară trecerea la una dintre modalitățile de executare silită prevăzute de lege neprezentând relevanță în speță.
Împrejurarea că, cheltuielile privind efectuarea acestor acte au fost stabilite în mod separat de cuantumul onorariului, precum și că pe lângă aceste cheltuieli privind emiterea somațiilor și adreselor de executare, s-au stabilit și cheltuieli reprezentând consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale în cuantum de ….. lei, nu sunt de natură să justifice reducerea onorariului executorului, întrucât însăși prevederea distinctă a acestor cheltuieli de onorariul executorului judecătoresc dovedește faptul că aceste taxe au o justificare diferită și nu se exclud sau se influențează reciproc în ce privește cuantumul.
De asemenea, nu prezintă nici o relevanță faptul că pe rolul aceluiași executor se află executări silite pornite de alți creditori ai societății, având ca obiect o creanță decurgând din același titlu executoriu - sentința comercială nr. …….., precum și creanțe similare decurgând dintr-o altă hotărâre pronunțată într-un litigiu având același obiect, astfel că activitatea executorului s-ar fi rezumat la formularea unor adrese și somații, acest aspect neconstituind un criteriu obiectiv în analiza activității depuse de executor, deoarece fiecare executare silită presupune un efort distinct realizat în cadrul unui dosar de executare pentru care sunt alocate resurse de timp și intelectuale care nu pot fi apreciate și cenzurate de părți decât în măsura în care încalcă dispozițiile legale.
În ce privește onorariul avocatului în procedura executării silite, tribunalul reține că potrivit art.451 alin.2 C.proc.civ. instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei sau cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, iar măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
În speță, creditorul a achitat pentru a primi apărarea calificată a unui avocat în procedura executării silite un onorariu avocațial în cuantum de …….. lei, onorariu care a fost inclus de către executorul judecătoresc în cheltuielile de executare silită imputate debitoarei prin încheierea nr……...Executarea de îndată a obligației prevăzute în titlul executoriu (după primirea somației) și raportul între cheltuielile datorate și activitatea efectiv prestată de către executor sau avocat sunt chestiuni de fapt lăsate de legiuitor la aprecierea executorului, în primă instanță.
Este adevărat că, așa cum s-a susținut și prin întâmpinare, onorariul avocațial a fost stabilit inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele prevăzute în alin. 3 al textului menționat, care sunt: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurarea poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
O eventuală reducere a onorariului avocatului ales de creditor se poate realiza doar în contextul în care se face o raportare la toate aspectele care presupun activitatea de executare silită, neputându-se anticipa nici durata executării, nici activitatea de executare silită, aceste onorarii negociindu-se de client cu avocatul său și numai în măsura în care acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei sau cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, poate fi reapreciat de instanță.
De altfel, se constată că însăși prezenta contestație la executare este o dovadă a faptului că executarea silită nu este una care să nu ridice probleme, necesitând aportul avocatului care a anticipat această perspectivă. Mai mult, conform art.669 alin.1 din c.pr.civilă, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită să avanseze cheltuielile necesare în acest scop.
Onorariul avocatului pentru activitatea depusă de acesta în cursul executării silite nu se cuantifică doar în raport cu actele materiale efectuate în dosarul de executare, ci presupune și întreaga activitate de consiliere juridică, inclusiv cu privire la toate aspectele care pot surveni, aspect anticipat de avocat având în vedere experiența anterioară cu alți creditori din același titlu executoriu în privința recuperării sumelor datorate de debitoarea contestatoare.
Onorariul de avocat este inclus în cheltuielile de executare, conform art. 669 alin.3 din c.pr.civ.și se suportă de debitor, în măsura în care au fost efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
Mai mult decât atât, acest onorariu este supus taxelor și impozitelor aferente venitului, respectiv TVA, astfel încât, din suma de ….. lei brut, valoarea netă ce ar rămâne în urma deducerilor legale este de ……. lei, ceea ce subliniază și mai mult ideea că onorariul efectiv perceput nu a fost disproporționat față de volumul de muncă anticipat.
Așadar, va fi respins ca nefondat apelul declarat de apelanta contestatoare și va fi obligată apelanta contestatoare ……… la plata cheltuielilor de judecată în sumă de …….. lei reprezentând onorariul avocat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta contestatoare …. împotriva sentinței civile nr. … din ……. pronunțată de Judecătoria ….. în dosarul nr. ……., în contradictoriu cu intimații ……… și BEJ ……., având ca obiect contestație la executare.
Obligă apelanta ……… la plata cheltuielilor de judecată în sumă de …….lei către intimată ……….
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la ………, la Tribunalul ……..
← Recursul inadmisibil.Potrivit disp. art. 200 alin. 4 C.pr.civ.,... | Excepţiei de necompetenţă funcţională a Secţiei Conflicte... → |
---|