ART. 1000 alin 3 Cod procedură civilă. Chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, pentru acordare de despăgubiri.
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 195/2014 din data de 03.03.2014
ART. 1000 alin 3 Cod procedură civilă. Chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, pentru acordare de despăgubiri.
Dosar nr…..
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 195/2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE X
Judecător X
Grefier X
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanții reclamați B.N, Ș.C și D.G. împotriva sentinței civile nr…. din … pronunțată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr. …. în contradictoriu cu intimatul pârât S.R prin M.F.P.B.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanții reclamați B.N,Ș.C și D.G, fiind reprezentați de avocat M.I și intimatul pârât S.R prin M.F.P.B.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a depus de către apărătorul apelanților chitanța nr. 14346911-62-0056 din 03.03.2014 privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4034 lei, după care, constatându-se apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul:
Avocat M.I pentru apelanții reclamanți a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii pentru sumele solicitate de reclamanți, sume ce reprezintă cuantumul cu care au fost reduse cheltuielile de judecată de instanța de recurs prin decizia nr. ….. pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. …., hotărâre vădit ilegală deoarece în recurs nu se puteau analiza motive de netemeinice, cum ar fi cuantumul cheltuielilor de judecată, ci doar motive de nelegalitate, fapt arătat și prin alte decizii ale instanței supreme.
Că temeiul răspunderii îl constituire art. 6 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și art. 1000 alin.3 din Codul civil anterior privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, în cauză nu există autoritate de lucru judecat, hotărârea precedentă fiind pronunțată împotriva unui alt pârât și pe un alt temei, diferit de cel din prezenta cauză. Solicită cheltuieli de judecată constând în cuantumul taxei judiciare achitate.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 23.04.2013, sub nr. …., reclamanții B.N, Ș.C și D.G. au chemat în judecată pârâtul S.R prin M.F.P, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 24.000 lei către B.N, 9.500 lei către Ș.C și 5.750 către D.G, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărare în dosarul nr. …., cu cheltuieli de judecată, efectuate în prezenta cauză.
În motivare au arătat petenții că prin sentința civilă nr. …., pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. …. a fost admisă în parte acțiunea formulată împotriva pârâtei X, care a fost obligată la plata drepturilor de autor de 463.069 lei către reclamantul B.N, 192.945 lei către reclamantul Ș.C și 115.767 lei către reclamantul D.G sume ce vor fi actualizate la data plății efective și s-a respins cererea privind acordarea de dobânzi, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 48.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.N, 19.000 lei către reclamantul Ș.C și 11.500 lei către reclamantul D.G.
Că, împotriva sentinței civile nr. … a Tribunalului Gorj au declarat apel atât reclamanții cât și pârâta X și prin decizia nr. …. pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. …. a fost respins apelul declarat de X și a fost admis apelul declarat de reclamanți, fiind schimbată în parte sentința în sensul că a fost admisă cererea referitoare la plata dobânzii, a fost obligată pârâta la achitarea dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii - 12.07.2007 și până la data plății și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
În continuare a arătat că împotriva deciziei nr. …. a Curții de Apel Craiova a declarat recurs pârâta X, iar prin decizia nr. …. pronunțată de ÎCCJ Secția Civilă și de Proprietate intelectuală în dosarul nr. …. a fost admis recursul, fiind modificată decizia recurată în sensul că a fost admis apelul și schimbată în parte sentința nr. …. a Tribunalului Gorj și a fost obligată pârâta la 24.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul B.N, 9.500 lei către reclamantul Ș.C și 5.750 lei către reclamantul D.G, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și respectivei decizii și astfel au fost reduse cheltuielile de judecată reprezentând onorariu apărător, cu 24.000 lei către reclamantul B.N, 9.500 lei către reclamantul Ș.C și 5.750 către reclamantul D.G, motivându-se că față de dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă și reținând că problemele de drept supuse cenzurii instanței au mai fost dezlegate într-un proces anterior, dosar nr. …., cu obiect similar, sumele acordate reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată sunt disproporționat de mari față de amplitudinea și complexitatea activității depuse de apărători.
Au susținut reclamanții că prin pronunțarea deciziei nr. …. a ÎCCJ în dosarul nr. …… s-au aplicat greșit dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă deoarece cuantumul cheltuielilor de judecată reprezintă motiv de netemeinicie a hotărârii recurate care nu pot fi analizate în recurs, față de dispozițiile art. 304 alin. 1 Cod proc. civilă, care prevăd că în recurs, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar practica ÎCCJ este constantă cu privire la faptul că în recurs nu poate fi analizat motivul ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată ce urmează a fi suportate de partea care a căzut în pretenții, deoarece reprezintă un motiv de netemeinicie ce nu poate fi analizat față de disp. art. 304 alin. 1 Cod proc. civilă.
Cu titlu de exemplu a fost amintită decizia nr. …. pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. …. prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de reclamantul I.G.D și pârâta X împotriva deciziei nr. …. a Curții de Apel Craiova, cu privire la cheltuielile de judecată reținându-se că aprecierea instanței asupra dimensiunii cheltuielilor de judecată ce urmează a fi suportate de partea care a căzut în pretenții, reprezintă motive de netemeinicie ce nu pot fi analizate în recurs față de disp. art. 304 alin. 1 Cod proc. civilă. S-a menționat și decizia nr. 451/27.01.2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. …. prin care s-au respins ca nefondate recursurile formulate de reclamantul B.N și pârâta X împotriva deciziei nr. 477/14.12.2010 a Curții de Apel Craiova, reținându-se cu privire la cheltuielile de judecată că disp. art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă, permit instanțelor să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Au apreciat reclamanții că instanța de fond a făcut uz de aceste dispoziții,ceea ce a permis instanței de apel constatarea aplicării criteriilor legale în sensul reducerii cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți cu plata onorariului de avocat,confirmând totodată și temeinicia soluției din perspectiva proporției de reducere aplicate, iar aceste din urmă evaluări nu pot fi cenzurate de instanța de recurs care exercită exclusiv un control de legalitate pentru cazurile expres și limitative prevăzute de art.304 Cod proc. civilă.
În același sens au menționat și decizia nr.2662 din 06.04.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr…..
Au susținut că prin pronunțarea deciziei nr.2551/2010 a Î.C.C.J., prin care au fost reduse cheltuielile pentru apărare, le-a fost încălcat dreptul prevăzut de art.6 din CEDO privitor la un proces echitabil, de către o instanță independentă și imparțială, fiind evident faptul că în spețe similare pronunțate de aceeași instanță, motivul de recurs vizând cuantumul cheltuielilor de judecată a fost respins ca inadmisibil.
Că, prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată achitate apărătorului, Î.C.C.J a adus o evidenta atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile si valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 274 alin. (3) și 304 alin 1 Cod proc. civilă, art. 1000 Cod civil, art.6 din CEDO și art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO.
Spre dovedire au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 185/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, decizia nr.174/28.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și decizia nr.2551/27.04.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. ….., decizia nr. 2221/13.04.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. ….., decizia nr. 451/27.01.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr……, decizia nr. 2662/06.04.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr…….
Legal citat în cauză, pârâtul S.R, prin M.F.P, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a S.R reprezentat prin M.F.P având în vedere faptul că în raportul juridic procesual în cadrul căruia a fost soluționată irevocabil problema lichidării cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii avocațiale calitate de părți au avut X, B.N, Ș.C și D.G (nu S.R), iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă partea din onorariile avocațiale ce nu a fost acordată, întrucât prin decizia nr. 2551/27.04.2010 Inalta Curte de Casație si Justiție a redus cheltuielile de judecată la care a fost obligata X de la 48.000 lei la 24.000 lei, de la 19.000 lei la 9.500 lei, de la 1500 lei la 5.750 lei.
Că art. 274 C.proc. civ. permite ca partea să solicite restituirea cheltuielilor de judecata pe calea unei acțiuni separate, într-un proces distinct, însa aceasta nu poate fi formulata decât in contradictoriu cu partea adversa din litigiul în care au fost ocazionate aceste cheltuieli si nu cu un terț așa cum este S.R reprezentat de M.F.P.
A invocat, de asemenea, inadmisibilitatea acțiunii raportat la obiectul cauzei având în vedere faptul ca aceste cheltuieli au fost solicitate si acordate în cadrul dosarului nr. …., fiind atributul exclusiv al instanței să se pronunțe asupra cuantumului acestor cheltuieli și a precizat că a constata admisibila o asemenea acțiune echivalează cu repunerea in discuție a unei chestiuni asupra căreia o instanța naționala, în speța Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat în mod irevocabil (chiar daca nu in sensul care si-ar fi dorit reclamanții si chiar in ipoteza in care in spete similare soluțiile ar fi fost contrare).
S-a învederat că motivele invocate de reclamanți cu privire la existenta unei practici neunitare la nivelul instanței supreme asupra modului de soluționare a motivului de recurs privitor la cuantumul cheltuielilor de judecata nu sunt de natura să conducă la admisibilitatea unei asemenea acțiuni in pretenții, iar pe de alta parte, cuantumul onorariului avocațial solicitat ca si cheltuiala judecata in dosarul nr. …. nu se încadrează in noțiunea de bun cum este definit de art. 1 din Protocolul 1 nici sub aspectul unei speranțe legitime, același articol cerând ca ingerința autorității publice in exercitarea drepturilor la respectarea bunurilor să fie legala, legalitatea presupunând existența unor norme interne suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor, fără a se putea susține de către reclamanți că nu au avut in vedere si posibilitatea ca instanța de judecata sa procedeze la diminuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii avocațiale, cu atât mai mult cu cât din chiar cuprinsul deciziilor anexate de aceștia reiese faptul că instanțele de fond și de control judiciar au procedat, în diverse etape procesuale la aplicarea dispozițiilor legale ce le permit să diminueze cheltuielile de judecată atunci când le apreciază ca fiind disproporționate în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 08.07.2013, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, susținând în esență că o acțiune pe cale separată împotriva X nu mai poate fi promovată, existând autoritate de lucru judecat, iar diminuarea nelegală a cheltuielilor de judecată s-a datorat culpei ÎCCJ, care potrivit art.1 alin.(4) din Constituția României este parte a Statului Român.
Prin sentința civilă nr. 6026 din 12.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr. ….. a fost respinsă cererea formulată de reclamanții B.N, Ș.C și D.G în contradictoriul cu pârâtul S.R prin M.F.P.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că potrivit art 274 alin 1 C pr civ ,,partea care cade în pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată";, iar principiul care rezultă din dispozițiile legale menționate, impune ca toate cheltuielile suportate cu procesul sa fie restituite, indiferent că acestea sunt cerute pe cale accesorie sau pe cale principală .
Drept expresie a principiului disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, așa cum prevede, de altfel, chiar art. 274 alin. 1 C.pr.civ. În cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată ori, deși au fost cerute, instanța a omis să se pronunțe asupra solicitării, partea le poate cere pe calea unei acțiuni separate, în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care i s-a dat câștig de cauză, în temeiul art. 998 C.civ.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții "care cade în pretenții";.
Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoana fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, iar pentru această activitate avocatul are dreptul la onorariu, element care trebuie menționat obligatoriu în cuprinsul contractului de asistență juridică, conform art. 127 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.
Așadar, cuantumul onorariului plătit de client avocatului său este stabilit prin contractul de asistență juridică, iar depunerea în proces a originalului chitanței de plată a onorariului, emisă în baza contractului de asistență juridică, naște prezumția că acesta este onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică pentru respectiva cauză.
Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență ( Cauza Costin împotriva României, Cauza Străin și alții împotriva României, Cauza Stere și alții împotriva României, Cauza Raicu împotriva României, Cauza Petre împotriva României), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Alineatul 3 al art. 274 C.pr.civ. stipulează că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță a reținut instanța că prin decizia nr. 2551/27.04.2010, ÎCCJ Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală uzând de aceste dispoziții legale a redus cheltuielile reprezentând onorariu de avocat, obligând pârâta la 24.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul Bercea Nicolae, 9.500 lei către reclamantul Ș.C și 5.750 lei către reclamantul D.G.
Că nu poate fi reținută susținerea reclamanților în sensul că aceste cheltuieli de judecată constând în plata onorariului de avocat nu pot fi cenzurate de instanța de recurs care exercită exclusiv un control de legalitate pentru cazurile expres și limitative prevăzute de art.304 Cod proc. civilă, motivat de faptul că în cazuri similare ICCJ s-a pronunțat în acest sens, întrucât în România jurisprudența nu este izvor de drept, precum și că litigiul dintre părți a fost tranșat irevocabil cu privire la cheltuielile de judecată la care sunt îndreptățiți reclamanții în dosarul nr. ….. al Tribunalului Gorj.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B.N, Ș.C și D.G solicitând casarea sentinței și rejudecarea cauzei în fond și să fie obligat S.R. prin M.F la plata sumelor solicitate prin acțiune, precum și la cheltuielile de judecată din prezentul litigiu.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că sentința cuprinde motivare străină de natura pricinii întrucât nu au solicitat obligarea X la despăgubiri pentru aprecierea necorespunzătore a cuantumului onorariilor cuvenite apărătorului, ci pentru că ÎCCJ nu avea dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile pentru apărare, analizarea cuantumului onorariului pentru apărare constituind motiv de netemeinicie a unei hotărâri ce nu poate fi analizat în recurs, precum și că disp. art. 274 alin. 3 nu puteau fi aplicate de judecătorii investiți cu judecarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă.
Că este greșită motivarea potrivit căreia litigiul dintre părți a fost tranșat irevocabil cu privire la cheltuielile de judecată la care sunt îndreptățiți reclamanții în dosarul nr. ….. și ca urmare, va fi respinsă acțiunea, întrucât în speță nu operează autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2551/27.04.2010 a ÎCCJ, în respectiva cauză figurând ca părți reclamanții, X ca pârâtă, iar în actualul litigiu este pârât X.
Prin încheierea de ședință din 03.02.2014 s-a calificat calea de atac ca fiind apel întrucât acțiunea a fost formulată la 23.04.2013, este supusă dispozițiilor noului Cod de procedură civilă și sentința poate fi atacată doar cu apel conform art. 466 Cod procedură civilă.
Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului, constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 480 alin. 1 cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat obligarea S.R la plata sumelor de 24.000 lei, 9.500 lei și 5.750 lei, sume cu care au fost reduse cheltuielile de judecată ce li s-au acordat în dosarul nr….. cu motivarea că în mod eronat ICCJ a admis recursul X și a diminuat cheltuielile de judecată, întrucât, ca instanță de recurs, aceasta exercită exclusiv un control de legalitate pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.proc.civ., iar motivul de recurs era unul de netemeinicie, că ICCJ este putere judecătorească și potrivit Constituției României este parte a Statului Român, și, cum culpa admiterii recursului aparține în totalitate instanței supreme, statul român este cel ținut să răspundă.
Deci, reclamanții susțin că li s-a cauzat prejudiciu ca urmare a unei soluții greșite în cadrul unei judecăți, prin hotărârea pronunțată în recurs de ÎCCJ și solicită ca statul să răspundă patrimonial pentru repararea acestui prejudiciu.
Apelanții reclamanți au stabilit fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, susținând, atât la fond, cât și în apel, că au formulat o acțiune în răspundere civilă delictuală, având ca temei de drept ar.1000 alin.3 C.civil.
Aplicarea dispozițiilor ar.1000 alin.3 C.civil presupune în primul rând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.998-999 C.civil privind răspunderea civilă delictuală.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în condițiile art.998-999 C.Civil este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, aceasta este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Deși de natură a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu are caracter ilicit, prin urmare nu se pune problema angajării răspunderii civile, atunci când ea a fost săvârșită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
De asemenea, această faptă trebuie să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, acționând deci cu vinovăție.
Ori, în cazul de speță, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat nu poate constitui în sine o faptă ilicită, atâta timp cât există dispoziții legale care prevăd posibilitatea acestei reduceri (art.274 alin.3 C.procedură civilă anterior) și nu reprezintă o abatere de la normele procedurale săvârșită cu vinovăție în vreuna din formele sale.
Modul de interpretare și aplicare de către judecători a dispozițiilor art.274 alin.3 și art.304 alin.1 C. procedură civilă nu poate constitui un fapt ilicit în sensul art.998-999 C.civil.
În acest sens, are relevanță și că apelanții reclamanți nu au formulat nici o sesizare disciplinară către Consiliului Superior al Magistraturii ori vreo plângere penală prin care să fi reclamat aspecte care să atragă sancționarea disciplinară ori penală a judecătorilor pentru fapte de natura neglijenței sau imprudenței cu care ar fi acționat în cursul soluționării recursului. Lipsa oricărei sesizări împotriva magistraților de caz constituie implicit o recunoaștere tacită a faptului că în cauză aceștia au acționat cu respectarea și limitele normelor legale, nefiind vorba despre săvârșirea unei fapte ilicite comise cu vinovăție.
Apelanții reclamanți nu se pot prevala nici de dispozițiile art.1000 alin.3 C.civil, deoarece definitoriu pentru calitățile de comitent și prepus este existența raportului de subordonare , ceea ce presupune posibilitatea pentru comitent dea da instrucțiuni , de a direcționa, îndruma și controla activitatea prepușilor, aceștia din urmă având obligația de a urma îndrumările și directivele primite.
În speță nu se poate reține existența unui raport de subordonare, de prepușenie, întrucât art.124 al.3 din Constituție prevede că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar art.2 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor arată că judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali.
Principiul independenței judecătorilor implică cerința soluționării litigiilor fără nici o ingerință din partea vreunui organ de stat sau din partea vreunei persoane, precum și că nimeni nu poate dea dispoziții, să facă sugestii sau să impună judecătorilor cum să soluționeze un anumit litigiu .
Rezultă așadar că dispozițiile art.998-999 și art.1000 alin.3 C.civil, care constituie dreptul comun pentru răspunderea civilă delictuală, nu pot constitui temei al răspunderii statului pentru repararea prejudiciilor produse prin erori judiciare.
Tocmai de aceea, pentru respectarea art.52 alin.3 din Constituție, potrivit cu care statul răspunde patrimonial, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, există dispoziții cu caracter special prin care sunt prevăzute condițiile și situațiile în care se antrenează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Astfel, art. 96 din Legea 303/2004 prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, că pentru repararea prejudiciului persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva Statului reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, dar și că dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Cum în cauză nu există vreo astfel de hotărâre, care să fi stabilit în prealabil răspunderea penală sau disciplinară a magistraților, nu poate fi antrenată nici răspunderea patrimonială a statului.
Cheltuielile de judecată stabilite printr-o hotărâre judecătorească împotriva cărei se putea exercita o cale de atac nu se încadrează în noțiunea de bun cum este definit de art.1 din Protocolul 1 Adițional la CEDO sub aspectul unei speranțe legitime, deoarece reclamanții puteau avea în vedere posibilitatea reducerii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaților prin prisma dispozițiilor art.274 alin.3 C.p.civilă, normă juridică suficient de clară și accesibilă.
Nu a rezultat nici încălcarea art.6 CEDO privind dreptul reclamanților la un proces echitabil, devreme ce nu s-a dovedit în nici un fel afectarea independenței și imparțialității instanței care a soluționat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanții reclamați B.N, Ș.C și D.G împotriva sentinței civile nr.6026 din 12.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr. ….. în contradictoriu cu intimatul pârât S.R prin M.F.P.B .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.03.2014, la Tribunalul Gorj.
| ← Cerere de revizuire . Jurisprudență Cereri; Revizuire | Recursul inadmisibil.Potrivit disp. art. 200 alin. 4 C.pr.civ.,... → |
|---|
