contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 499 din data de 17.02.2016
SENTINȚA CIVILĂ NR. 499
Ședința publică din data de 17.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte - Anca Crăciun
Grefier - Florentina Cristian
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul … în contradictoriu cu intimatul … având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din această hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea data de 10.02.2016, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru această dată.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.05.2015 pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. 3042/270/2015 contestatorul … a formulat în contradictoriu cu intimatul … contestație la executare prin care a solicitat să se constate că taxele și amenzile de circulație sunt prescrise conform cap. VII art. 131 din OG 92/2003, întrucât nu a fost anunțat de eventuala amendare prin întocmirea proceselor verbale.
Cererea este timbrată cu 50 lei taxă de timbru. Pentru diferența de taxă de timbru datorată contestatorul a formulat cerere de ajutor public judiciar. Prin încheierea din camera de consiliu din 28.08.2015 instanța a admis în parte cererea, a redus taxa de timbru cu 50%, rămânând o diferență de achitat de 334 lei. Contestatorul a plătit această diferență de taxă de timbru cu chitanța de la fila 88.
Prin cererea depusă de contestator la fila 68 acesta a formulat precizări în sensul că ultimul act de plată a fost la 01.10.2009, dată de la care curge un nou termen de prescripție; organul fiscal avea obligația de a verifica actualul domiciliu al contestatorului în vederea comunicării titlului executoriu, procedura de comunicare se face recomandat și doar în situația în care nu este posibil acest mod, se trece la afișarea documentului.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare (fila 29) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției economico financiare (respinsă de instanță ca rămasă fără obiect față de precizările contestatorului în sensul că înțelege să cheme în judecată ca intimat pe …), respingerea excepției prescripției întrucât au mai fost emise și alte acte de executare, urmând a fi scăzut din evidențele fiscale debitul de 560 de lei reținut în baza procesului verbal de contravenție seria CC nr. 068327 din 10.04.2012.
La termenul din 16.12.2015 instanța a unit excepția prescripției cu fondul cauzei, iar pe fond a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, intimatul a depus la dosarul cauzei copia certificată a dosarului de executare silită nr. 3678/2010 (filele 11-28), conform dispozițiilor art. 402 alin. 1 Cod procedură civilă din 1865, aplicabil în speță având în vedere că numărul dosarului de executare silită este 3678/2010, precum și dispozițiile art. 24 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Intimatul a emis titlul executoriu nr. 1358 din 17.09.2008 (fila 11) pe numele debitorului …, pentru suma de 3072 lei reprezentând taxe garaje și copertine în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 77/2002.
În baza acestui titlu executoriu a fost emisă somația nr. 1359/17.09.2008, comunicată contestatorului la adresa din …, fără a fi menționată scara, cu confirmare de primire, semnată de contestator la data de 19.09.2008 (fila 13).
La data de 29.062009 intimatul a emis titlul executoriu nr. 6010 (fila 15) pentru suma de 8266 lei reprezentând taxă garaj și impozit clădire, a emis somația nr. 6011/29.06.2009 (fila 16), care a fost comunicată la aceeași adresă ca somația anterioară, cu menționarea scării B. Comunicarea s-a făcut cu confirmare de primire (fila 17), însă confirmarea a fost restituită cu motivarea "lipsă domiciliu";.
La data de 11.06.2010 a fost emis titlul executoriu nr. 3678 în dosarul de executare nr. 1358/17.09.2008 pentru suma de 8928 lei reprezentând taxă garaje sau copertine (fila 41), s-a emis somația nr. 3679/11.06.2010, care a fost comunicată la aceeași adresă ca somația anterioară, cu menționarea scării B. Comunicarea s-a făcut cu confirmare de primire (fila 44), însă confirmarea a fost restituită cu motivarea "lipsă domiciliu";.
La data de 28.09.2010 s-a emis titlul executoriu nr. 5544 pentru suma de 9150 lei (fila 45), somația nr. 5545/28.09.2010 (fila 46).
La data de 13.05.2015 a fost emis titlul executoriu nr. 32568 în dosarul de executare nr. 3678/11.06.2010 (fila 48) pentru suma de 12.856 lei reprezentând amenzi de circulație și taxă garaje sau copertine, s-a emis somația nr. 32568/13.05.2015 (fila 47), comunicată contestatorului cu confirmare de primire la data de 15.05.2015 (fila 51) la adresa din …
Împotriva acestor ultime acte de executare din 13.05.2015, comunicate la data de 15.05.2015, debitorul a formulat prezenta contestație la executare, invocând excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Potrivit dispozițiilor art. 131 din OG 92/2003 aplicabil în speță:
Începerea termenului de prescripție
(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
Contestatorul este în eroare cu privire la aplicarea acestei instituții a prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Astfel, debitorul invocă faptul că ultimul act de plată a fost în data de 01.10.2009, pentru suma de 200 de lei, calculând că de la acest act de plată au trecut mai mult de 5 ani până s-a emis o nouă somație, cu referire la somația din data de 13.05.2015. Instanța reține însă faptul că executarea silită a fost începută încă din anul 2008, astfel cum a fost prezentată situația anterior, în somațiile ulterioare reluându-se debitele actualizate și cu majorări de întârziere.
Odată începută executarea silită prin emiterea somației, nu mai sunt incidente dispozițiile art. 131 precitate, acest termen de prescripție de 5 ani fiind reglementat pentru dreptul de a cere executarea silită, care în speță s-a cerut. Faptul că debitorul a achitat doar o mică parte din debit în octombrie 2009 și un timp îndelungat nu s-au mai făcut acte de executare sau alte plăți, nu atrage incidența prescripției dreptului de a cere executarea silită.
În această situație s-ar fi putut, eventual, pune problema perimării executării silite, având în vedere că din anul 20101 până în anul 205 nu s-au mai făcut acte de executare. Însă în speță este o executare fiscală, se aplică dispozițiile speciale ale Codului de procedură fiscală, care, în art. 142 alin. 4 prevede că executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator.
Pe fondul cauzei:
Contestatorul invocă faptul că procedura de comunicare a actelor de executare este viciată în sensul că debitorul locuia în … și comunicarea s-a făcut în …
Instanța nu va reține acest motiv invocat având în vedere, astfel cum a fost prezentată situația anterior, actele de executare din anul 2008 i-au fost comunicate personal contestatorului la adresa din …, fără a se menționa scara; în luna octombrie 2009 contestatorul a plătit suma de 200 de lei din debit, deci avea cunoștință de debitul datorat și de executarea silită; iar actele de executare din 13.05.2015 i-au fost comunicate personal contestatorului, acesta fiind, de altfel, în termen de a contesta doar aceste acte de executare.
Cu privire la sumele menționate în titlul executoriu nr. 32568/13.05.2015, instanța reține din precizările intimatului faptul că suma de 560 de lei reprezentând amenda contravențională aplicată contestatorului prin procesul verbal seria CP nr. 683257 din 10.04.2012 nu mai reprezintă debit în sarcina contestatorului pentru că procesul verbal de contravenție a fost restituit organului care a aplicat sancțiunea.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 174 alin. 3 din OG 92/2003, va admite în parte contestația și va dispune după cum urmează.
În temeiul art. 19 din OUG 51/2008 ajutorul public judiciar de care a beneficiat contestatorul rămâne în sarcina statului.
Având în vedere dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu a căzut în pretenții le contestatorului, soluția de admitere în parte fiind determinată de chiar precizările intimatului în sensul că a restituit un proces verbal de contravenție organului care a aplicat sancțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatorul ….
Admite în parte contestația formulată de contestatorul …, CNP …, domiciliat în … în contradictoriu cu intimatul … cu sediul în ...
Dispune îndreptarea actelor de executare întocmite de intimat în dosarul de executare nr. 3678/2010 în sensul că se va scădea din debitul datorat de contestator debitul reprezentat de amenda contravențională aplicată contestatorului prin procesul verbal seria CP nr. 683257 din 10.04.2012, inclusiv majorările de întârziere aferente acestui debit.
Ajutorul public judiciar de care a beneficiat contestatorul rămâne în sarcina statului.
Respinge cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2016.
← pretentii. Jurisprudență Plăţi | uzucapiune. Jurisprudență Coproprietate şi indiviziune → |
---|