CONTESTATIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 560 din data de 23.08.2013
Prin decizia civilă nr. 560/23.08.2013, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta-contestatoare SC FLR IFN SA.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 05.09.2012 pe rolul Judecătoriei Videle, județul Teleorman, sub nr. 1818/335/2012, contestatoarea SC M SCS, a formulat contestație la executare, solicitând să se constate perimarea de drept a executării silite începute de executorul Judecătoresc ÎN în dosarul execuțional nr. 103/1202/2009 și ca urmare desființarea ei; anularea procesului verbal întocmit de către executor întrucât actele îndeplinite după împlinirea termenului de perimare atrag anularea executării; lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de contactul de leasing financiar nr. 713/21.11.2005 reziliat conform notificării de reziliere nr. 1964/21.02.2007 în sensul de a se stabili valoarea pentru care putea fi executat silit debitorul-contestator, urmând a înlătura obligația de plată în cuantum de 2.054,28 lei, reprezentând debit principal și suma de 8.231,24 euro reprezentând daune interese. De asemenea, se contestă executarea însăși întrucât contestatoarea nu a primit somația și a luat la cunoștință de primul act de executare la data de 24.08.2012 în momentul în care Executorul Judecătoresc ÎN s-a deplasat la sediul social al contestatorului. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 03.06.2009 intimata SC FLR SA, a înaintat cerere de executare silită împotriva sa, iar în baza încheierii nr. 85 din dosarul nr. 1202/335/2009 Judecătoria Videle a pronunțat încuviințarea executării silite. In dosarul execuțional menționat, creditoarea nu a mai stăruit în executare, din data formulării cererii de executare silită și nici nu a transmis alte acte. În data de 28.10.2010 a fost efectuat ultimul act de executare, anume transmiterea către Primăria V a unei adrese pentru identificare bunuri, iar de la acea dată creditoarea nu a mai depus diligențe și nici un alt act de executare nu a fost îndeplinit până la data de 24.08.2012. Astfel, conchide că a operat perimarea de drept a executării silite, iar executorul judecătoresc nu avea dreptul să mai efectueze nici un act de executare începând cu anul 2011 luna aprilie și trebuia să constate perimată executarea,iar conform Codului de procedură civilă creditorul să înainteze o altă cerere de executare.
A mai motivat contestatoarea că prezenta acțiune are caracterul unei contestații la titlu prin care se solicită lămurirea întinderii titlului executoriu, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 401 alin.1 indice 1 Cod procedură civilă, contestația putând fi promovată oricând înăuntrul termenului de a cere executarea silită și a contestării executării însăși.
A precizat că va depune la dosarul cauzei chitanțele aferente plăților efectuate de aceasta în vederea constatării că la data formulării cererii de executare silită nu datorează debit principal societății de leasing și nici daune interese întrucât rezilierea vine din partea societății de leasing, ratele fiind achitate conform scadențarului de plată.
De asemenea, a precizat că nu i s-a comunicat modalitatea de calcul a daunelor interese solicitate, executarea silită fiind începută doar în baza menționării acestora.
Totodată, a arătat că modalitatea de calcul a daunelor interese prin contractul de leasing nu este precizată clar, nu se poate determina proveniența acestora în contract, acestea fiind menționate în diferite capitole însă în termeni generali. A considerat că , în baza contractului și-a îndeplinit obligațiile contractuale si astfel solicitarea societății de leasing este abuzivă.
Contestatoarea a depus la dosarul cauzei copii de pe procesul-verbal din data de 24 august 2012 încheiat în dosarul de executare nr.103/1202/2009 al BEJA ÎN și ÎDM, cererea de executare silită formulată de SC FLR IFN SA, Contractul de leasing financiar nr.713/21 noiembrie 2005 și adresa nr.12630/10 noiembrie 2010 emisă de Primăria Videle.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
La dosarul cauzei a fost depus dosarul de executare nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN.
Prin sentința civilă nr.1581/5 decembrie 2012 a Judecătoriei Videle s-a admis în parte contestația la executare, constatându-se perimată de drept executarea silită începută în dosarul nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN, fiind desființată întreaga executare silită și anulat procesul-verbal din data de 24 august 2012 încheiat de BEJA ÎN și ÎDM, ca efect al constatării perimării. Totodată a fost respins capătul de cerere privind lămurirea întinderii titlului executor, ca efect al constatării perimării.
Împotriva acestei sentințe contestatoarea a formulat recurs, ce a fost admis de către Tribunalul Teleorman prin decizia civilă nr.89/8 februarie 2013, sentința recurată fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
La data de 7 martie 2013 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Videle, sub nr.1818/33572012*.
La data de 20 martie 2013 intimata SC FLR IFN SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea contestației la executare, iar în subsidiar respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului.
Prin sentința civilă nr. 859din 07/05/2013 , Judecătoria Videle a admis în parte acțiunea având ca obiect contestație la executare ; a constatat perimată de drept executarea silită începută în dosarul nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN privind pe creditoarea SC FLR IFN SA, contra debitoarei SC M SCS ; a desființat întreaga executare silită ; ca efect al constatării perimării, a anulat procesul verbal din data de 24.08.2012 încheiat de BEJ ÎN și ÎDM ; a respins celelalte capete de cerere ; a obligat intimata creditoare la plata către contestatoarea debitoare a sumei de 2292 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel , prima instanță a reținut că , în cauză , sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 389 cod procedură civilă potrivit cărora - executarea silită se perimă de drept dacă de la ultimul act de executare a trecut mai mult de 6 luni fără a fi urmat de alte acte de executare; încălcarea acestor dispoziții atrag anularea executării potrivit art.391 C.pr.civ.-
Astfel a reținut că , întrucât de la data ultimului act de executare și până la încheierea PV contestat - din 24/08/2012 - a trecut mai mult de 1 an, în cauză a intervenit perimarea.
Prima instanță nu a reținut susținerile intimatei, în sensul aplicabilității dispozițiilor art. 390 C.pr.civ. în contextul în care, în cauză, executarea silită a fost pornită prin comunicarea somației și a titlului executoriu, încuviințarea executării a vizat toate formele de executare, iar ultimul act de executare, înaintea perimării, s-a referit la executarea silită imobiliară.
De asemenea , constatând perimarea executării silite, a apreciat că , celelalte capete de cerere ale contestației nu vor mai putea fi cercetate , urmând a fi respinse ca efect al constatării perimării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul - intimat FLR IFN SA solicitând admiterea recursului , modificarea în tot a sentinței civile nr. 859/07/05/2013 a Judecătoriei Videle în sensul respingerii contestației la executare și obligării intimatului contestator la plata cheltuielilor de judecată.
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a invocat următoarele motive:
1.Instanța de fond în mod greșit a constatat perimată de drept executarea silită începută în dosarul nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN și a desființat întreaga executare silită .
În susținerea motivului de recurs invocat , a arătat că dispozițiile art. 389 alin. 1 CPC nu sunt aplicabile în cauză , aplicabilitate gășindu-și dispozițiile art. 390 alin. 1 CPC care se interpretează în sensul că , în situația în care în cadrul dosarului de executare silită a fost instituită măsura popririi asupra unui cont deschis la o bancă , executarea silită nu se perimă.
2.Instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată întrucât vinovată de declanșarea activității judiciare se face intimata contestatoare SC M SCS VIDELE . Prin urmare , contestația la executare nu a fost formulată din vina sa , pentru ca să poată fi obligată la cheltuieli de judecată , în temeiul art. 274 CPC.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 ind. 1 CPC.
La data de 22/08/2013 intimatul- contestator SC"; M SCS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta- intimată SC"; FLR SA ca neîntemeiat și menținerea SC nr. 859/07/05/2013 a Judecătoriei Videle motivând , în esență că, apărările recurentei în sensul întreruperii cursului perimării ca urmare a popririi contului bancar nu pot fi admise întrucât poprirea constituie un act singular de executare efectuat la începutul executării silite , cont bancar din care nu s-au generat plăți către creditoare.
În cursul cercetării judecătorești a recursului nu au fost administrate probe noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate , Tribunalul reține că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea și corecta interpretare a dispozițiilor legale.
În ce privește motivul de recurs prin care se critică sentința instanței de fond pe considerentul că, prima instanță în mod greșit a constatat perimată de drept executarea silită începută în dosarul nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN și a desființat întreaga executare silită , se constată că este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 389 alin.1 c.proc.civ., "dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei";.
Art. 390 alin.1 prevede că : "dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație";.
În consecință, este înlăturată susținerea recurentului intimat în sensul aplicării în cauză a prevederilor art. 390 C.pr.civ., textul legal vizând situațiile în care executarea silită pornește fără somație. Ori , în speță, așa cum corect a reținut prima instanță , executarea pornește doar după comunicarea titlului executoriu, cu somarea de plată în termen de 5 zile de la primire.
Tribunalul reține că, în cauză comunicarea titlului executoriu a fost efectuată la data de 29/06/2009 - fila 82 dosar fond - , act de executare ce a fot urmat de adresa de înființare a popririi asupra conturilor contestatoarei , potrivit art. 452-459 CPC .
Recurenta intimată a probat efectuarea și a altor acte de executare din acel moment , respectiv 29/06/2009 , însă acestea se circumscriu lunii noiembrie 2010 anume: procesul verbal din 27/01/2010 încheiat de executorul judecătoresc , afișat la sediul debitoarei, prin care a somat-o încă o dată să achite sumele datorate, în caz contrar urmând a se trece la identificarea bunurilor mobile sau imobile ale acesteia, ce vor fi valorificate la licitație publică, în vederea recuperării debitului ; procesul verbal din 24.06.2010 încheiat tot de către executorul judecătoresc , prin care se urmărea identificarea bunurilor mobile și imobile ale debitoarei în vederea sechestrării lor, operațiune ce nu s-a putut însă realiza la acea dată ; adresă către Primăria V (28.10.2010), emisă de executor în vederea identificării bunurilor debitoarei , aceasta răspunzând în 12.11.2010 în sensul inexistenței unor bunuri mobile sau imobile în proprietatea debitoarei.
Tocmai la 24/08/2012 , la BEJ Î a fost încheiat procesul verbal contestat .
Întrucât de la data ultimului act de executare , respectiv 28/10/2010 și până la încheierea procesului verbal contestat a trecut mai mult de un an , Tribunalul constată că , în mod corect a reținut prima instanță că în cauză a intervenit perimarea.
Pe cale de consecință, corect s-a dispus desființarea întregii executări silite și anularea procesului verbal din 24/08/2012 încheiat de BEJ Î .
Având în vedere considerentul care a condus la admiterea contestației la executare - perimarea executării silite, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu mai pot fi analizate celelalte solicitări ale intimatei contestatoare privitoare la lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 713/21/11/2005 și la executarea înseși motivat de împrejurarea că o asemenea analiză presupune existența unei executări silite. Or, în speță, față de admiterea excepției de perimare, prin raportare la art. 391 C.pr.civ., executarea silită declanșată de SC"; FLR SA este anulată.
Cât privește al doilea motiv de recurs prin care se critică sentința instanței de fond pe considerentul că, prima instanță , în mod greșit a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată întrucât vinovată de declanșarea activității judiciare se face intimata contestatoare SC M SCS VIDELE este de asemenea nefondat.
Norma procedurală prevăzută de articolul 274(1) Cod procedură civilă prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată.
Prin urmare , la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretențiuni";; așa fiind, nu se poate discuta de aplicarea greșită a legii în raport de reținerea culpei procesuale a recurentului intimat în ce privește declanșarea procesului, având în vedere că , prin cererea nr. 5391/03.06.2009 (fila 92 dosar 1818/335/2012 dosar fond ), creditoarea SC FLR IFN SA recurenta intimată în prezenta cauză a solicitat executarea silită a debitoarei SC M SCS, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 713/21.11.2005, pentru recuperarea sumei de 2054,28 lei și 8231,24 euro la care se vor adaugă cheltuieli de executare, solicitarea vizând toate formele de executare silită: mobiliară, imobiliară și poprire , executare care din vina sa nu a mai continuat. .
În fine, susținerea recurentei intimate în sensul că , onorariul de avocat în cuantum de 2.000 lei acordat , este disproporționat de mare în raport cu serviciile avocațiale prestate în cauză, este neîntemeiată.
Argumentul adus de recurenta intimată în sprijinul acestei susțineri se referă la timpul și volumul de muncă depuse de avocat , în condițiile în care , nu s-a prezentat în fața instanței de fond nici în primul ciclu procesual nici în rejudecare.
Cât privește cererea de diminuare a onorariului formulată în calea de atac a recursului, Tribunalul reține dispoziția prevăzută de articolul 274(3) Cod procedură civilă care statuează dreptul judecătorilor să mărească sau să micșoreze onorariile ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În aceste condiții, Tribunalul reține că onorariul total de 2.000 lei nu este disproporționat de mare nici față de valoarea contractului 11.490 euro a cărui punere în executare s-a solicitat și nici față de munca depusă de avocat.
Complexitatea cauzei dedusă judecății nu se examinează nici în raport de modul în care s-a soluționat aceasta (excepție, fond, renunțare la judecată) și nici de numărul termenelor acordate de instanță, ci față de obiectul acesteia, și nu în ultimul rând de activitățile necesare în mod normal a fi desfășurate de apărătorii aleși pentru examinarea legislației în materie, înscrisurilor, raporturilor juridice dintre părțile în litigiu și, concretizarea apărării (întâmpinare).
În acest context, raportat la dispoziția din articolul 274(3) Cod procedură civilă care stabilește criteriile necesare a fi avute în vederea de judecător în aprecierea onorariilor și anume: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, se reține, că în cauză, se poate spune că apar îndeplinite cumulativ aceste criterii.
Valoarea pricinii, este una semnificativă, iar munca avocatului ales pe deplin dovedită, atât pentru considerentele arătate în precedent dar și față de actele cauzei (filele 20-22 întâmpinare ce vizează apărări și pe fondul cauzei, filele 31-33 probe).
În aceste condiții, Tribunalul apreciază în raport de onorariul avocațial solicitat sub forma cheltuielilor de judecată, că acesta este proporțional cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, că aceste cheltuieli a fost necesar a fi efectuate de intimata contestatoare care le-a făcut în mod real și în limita unui cuantum rezonabil.
Cu aceste considerente, apreciindu-se că în cauză nu sunt motive de modificare sau casare ale hotărârii atacate potrivit articolului 3041 Cod procedură civilă Tribunalul a constatat că recursul este nefondat și în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă l-a respins.
| ← SFERA DE APLICARE A DISP. OUG NR. 71/2009. CONTESTAŢIE LA... | ORDIN DE PROTECTIE. Jurisprudență → |
|---|
