cerere de valoare redusă. Jurisprudență Contracte
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 12299/2014 din data de 11.12.2014
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12299/2014
Camera de consiliu de la 11 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE …
Grefier ………..
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant ……..și pe pârât ……., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită prin necitarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
In baza 131 Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței și în baza art. 1027 coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. j si art. 130 alin 3 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză.
În baza art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le concludente și utile soluționării cauzei, constată că nu mai sunt alte excepții, cereri de formulat sau probe de administrat, considerând cauza lămurită declara închisă cercetarea procesului și procedează la judecarea cauzei pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusa înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 19.11.2014, sub nr. 23795/271/2014, legal timbrata cu suma de 70 lei taxa judiciara de timbru, reclamanta S.C. ……….A., in contradictoriu cu pârâta SC …… SRL a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 466,55 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pe perioada mai 2014 -octombrie 2014 plus penalități de întârziere in cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la scadenta fiecarei facturi si pana la data platii efective a debitului si suma de 365 lei reprezentand contravaloarea discountului acordat si suma de 243,65 lei reprezentând contravaloarea abonamentelor aferente perioadei cuprinse între data rezilierii contractului si data expirării perioadei contractuale, cu cheltuieli de judecata .
In motivarea cererii, se arata ca intre parți a intervenit contractul de furnizare servicii nr. 9………….12095, prin care reclamanta s-a obligat sa furnizeze pârâtei serviciile specificate în contracte, pârâta obligându-se la exploatarea acestora si la plata tarifelor convenite de comun acord. A mai susținut că art. 3, pct. 3.4, 3.5 și 3.6 din contractul de furnizare servicii prevede obligația pârâtei de a achita abonamentul lunar, pana la sfârșitul lunii respective, iar în cazul neefectuării plății la termen, ……… poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere până la data achitării integrale a sumei restante. A mai arătat că pârâta datorează reclamantei și contravaloarea 365 lei reprezentand contravaloarea discountului acordat la achizitionarea telefonului mobil marca Samsung S5610, precum si suma de 243,65 lei reprezentând contravaloarea abonamentelor aferente perioadei cuprinse intre data încetării contractului si data expirării duratei contractuale .
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1025 si urm. Cod procedură civila, art. 969 si urm. Cod civil, art. 1270 Noul Cod Civil.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar, în copie, contracte, facturi fiscale, si a precizat ca nu solicita o dezbatere orala.
La data 26.11.2014, i s-a comunicat paratei la sediul acesteia care rezultă din evidentele Registrului Comertului, singurul opozabil tertilor in cf. cu art 229 alin2 cod civil , o copie a cererii introductive insotita de inscrisurile depuse de reclamantă, dar aceștia din urmă nu au depus formularul de raspuns si nici nu au depus raspunsul lor, neprecizandu-si astfel pozitia procesuala.
Instanța a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 1025 alin 1 din Noul Cod de procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței si nu face parte dintre cererile exceptate procedurii potrivit alin 2 si 3 ale art. 1025 din Noul Cod de procedură civilă, astfel ca instanța constata ca prezenta cerere poate fi soluționata potrivit prevederilor Titlului X care reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusa.
Pe fondul cauzei, instanța va retine faptul ca între părți au intervenit contractele de furnizare servicii nr. …. prin care reclamanta s-a obligat sa furnizeze pârâtei serviciile specificate în contract, pârâta obligându-se la exploatarea acestora si la plata tarifelor convenite de comun acord.
Potrivit art. 3, pct. 3.4, 3.5 și 3.6 din contractul de furnizare servicii prevede obligația pârâților de a achita abonamentul lunar, pana la sfârșitul lunii respective, iar în cazul neefectuării plății la termen, ………. poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere până la data achitării integrale a sumei restante.
Pe de altă parte, pârâții datorează reclamantei și contravaloarea echipamentelor care au fost predate de reclamantă în custodie și care nu au fost recuperate de reclamantă, conform prevederilor procesului-verbal de predare-primire echipamente încheiat la data de 12.04.2013 (fila 13 dosar), în sumă totală de 40 Euro.
Articolul 1270 cod civil consacră principiul forței obligatorii a contractelor, în temeiul căruia părțile unui contract sunt ținute să-și execute întocmai obligațiile asumate prin încheierea contractului.
Instanța constată că pârâții și-au asumat obligația de plată atât cu privire la debit, cât și cu privire la penalitățile de întarziere și la contravaloarea echipamentului care i-a fost predat în custodie, prin semnarea contractului de furnizare servicii depuse în probațiune de către reclamantă și care respectă prevederile art. 272, art. 273 și art. 274 din Noul Cod de procedură civilă.
Instanța retine ca reclamanta deține o creanța certă, respectiv existența sa este neîndoielnică, rezultând din înscrisurile depuse la dosar de creditoare - respectiv contractele și facturile fiscale emise de creditoare, este lichidă - câtimea ei fiind precis determinată prin facturile fiscale depuse la dosar și exigibilă -fiind ajunsă la scadență, astfel că se poate solicita executarea, la nevoie, chiar silit. Creanța este dovedită prin înscrisuri, respectiv prin contractele încheiate între parți, semnate de ambele părți, precum și facturile fiscale emise de creditoare, acte care au putere doveditoare conform art. 273 din Noul Cod de procedură civilă.
De asemenea, obligația de plata consta intr-o suma de bani, iar temeiul acestei creanțe îl reprezintă un contract încheiat intre părți.
Coroborând probele administrate în cauză, respectiv contractul pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice și facturile fiscale emise de reclamantă, instanța apreciază ca fiind dovedită obligația de plată a pârâtei față de reclamantă pentru suma de 466,55 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pe perioada mai 2014 -octombrie 2014 .
In privința capătului de cerere accesoriu privind plata penalităților se retine că creditorul are dreptul in temeiul art. 1530 cod civil la repararea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării la scadenta de către debitor a obligației sale iar părțile au stipulat la art.3 din contract clauza penala convenind astfel asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor după ce s-a produs încălcare obligației asumate, astfel ca instanța urmează a admite si capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere calculate de la data scadentei facturilor în procent de 0,2% pe zi întârziere la suma reprezentând debit restant pana la plata efectiva.
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 365 lei, instanța retine ca acesta suma reprezintă diferența dintre prețul promoțional achitat de către pârâtă la achiziționarea telefonului mobil mobil marca Samsung S5610 si prețul din lista .
Se rețin prevederile contractuale, art. 5.5 cf. cărora încetarea contractului din orice motiv, mai devreme de expirarea Noi Durate Inițiale va obliga Beneficiarul sa achite, cu titlu de justa despăgubire diferența de preț dintre contravaloarea aparatului telefonic contractat la preț subvenționat si contravaloarea prețului de lista al acestuia.
Se retine faptul că a încetat contractul încheiat intre părți anterior expirării duratei iar pârâta, la data încheierii actelor adiționale, a achitat suma de 5 lei reprezentând preț al telefonului achiziționat in timp ce prețul cf. listei de preturi era de 370 lei.
Fata de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca întemeiata cererea reclamantei urmând a obliga pârâta la plata sumei de 365 lei reprezentând diferența preț .
In privinta cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de suma de 243,65 lei reprezentând contravaloarea abonamentelor aferente perioadei cuprinse între data rezilierii contractului si data expirării perioadei contractuale instanța retine faptul că despăgubirile reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea parțială de către debitor (pârâtă) a obligației sale. Întrucât în prezenta cauză reclamanta nu a dovedit, in cf. cu prevederile art. 1530 cod civil si art. 1532 cod civil existența unui prejudiciu cert decurgând din faptul că reclamanta a procedat la rezilierea unilaterala a contractului de furnizare servicii, acest capăt de cerere urmează a fi respins ca neîntemeiat.
In temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 70 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte cererea formulată de reclamanta SC ………, cu sediul în ., în contradictoriu cu parata SC ……., având ….., cu sediul in …….. și, în consecință:
Obliga paratasă plătească reclamantei suma de 466,55 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pe perioada mai 2014 -octombrie 2014 plus penalități de întârziere in cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la scadenta fiecarei facturi si pana la data platii efective a debitului si suma de 365 lei reprezentand contravaloarea discountului acordat si 70 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge celelalte pretenții.
Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare . Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 11 decembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
………
Red…………..
← obligaţie de a face. Jurisprudență Autorizare | recuzare executor. Jurisprudență Executarea silită → |
---|