contestatie la exeecutare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1126 din data de 02.04.2013
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU
DOSAR NR. 18/270/2013 - contestație la executare -
Înreg. 4.01.2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1126
Ședința publică din data de 02.04.2013
Completul de judecată format din:
Președinte -
Grefier -
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul --- în contradictoriu cu intimații ---, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat---reprezentând contestatorul, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat --- arată că nu are cereri.
Instanța, constatând că nu sunt cereri noi de formulat și probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat ---, având cuvântul, invocă beneficiul discuțiunii având în vedere că sunt sub incidența vechiului cod civil. Precizează că ANAF prin decizia nr. 10/2012 constată că printr-o răspundere solidară cu debitoarea mai sunt angajate și alte 3 persoane fizice. ANAF-ul nu avea voie să emită o decizie de solidaritate a debitorilor și singurul urmărit să fie ---, căruia i s-a pus sechestru pe apartament, atâta timp cât acesta a vândut societatea numitei ---- care ulterior a vândut numitului --- - acesta fiind singurul asociat unic al societății debitoare. La momentul când contestatorul a vândut societatea și a cesionat părțile sociale din firmă aceasta nu avea înregistrate debite restante către stat. Firma ajunge de la numita ---- la --- și debitul înregistrat este din perioada cât firma a fost gestionată de ---. Solicită admiterea excepției și a contestației, urmând a fi anulată decizia 10/2012. Precizează că nu a contestat decizia nr. 1/20102 pe cale administrativă și este în termen cu privire la contestarea actului întrucât a făcut dovada că contestatorul era plecat din țară la momentul comunicării deciziei. Mai arată că apartamentul contestatorului a fost închiriat numitei --- care de altfel a semnat confirmarea de primire prin care s-a comunicat decizia și nu s-a făcut plângere penală.
Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunțare.
I N S T A N Ț A
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față;
Constată că, prin cererea înregistrată sub nr. 18/270/2013, contestatorul --- a chemat în judecată pe intimata --- solicitând anularea formelor de executare silită în dosar nr. --- respectiv somația --- și titlul executoriu ---
În motivarea acțiunii (timbrată cu 210 lei și 03, lei timbru judiciar) contestatorul arată că în dosarul nr. 76451/2012 întocmit de intimat s-au emis 2 acte de executare silită la baza căreia a stat decizia nr. ---- act administrativ fiscal care nu i-a fost comunicat.
Prin întâmpinare intimata arată că cererea reprezintă o contestație la titlu și, că decizia fiscală este titlul executoriu și nu a fost atacată de contestator neputând fi modificată pe calea contestației (filele 60-61).
În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri, s-a atașat dosarul de executare nr. 76451/2012, reținându-se:
Contestatorului i s-a stabilit un debit de 5454336 lei prin decizia nr. --- emisă de DGFP Bacău (filele 28-31).
În baza acestei decizii prin care s-a atras răspunderea solidară a contestatorului cu --- s-a emis pentru debitul de 5454336 lei titlul executoriu nr. -- de către AFP Onești, s-a înființat dosarul de executare nr. --- de către AFP Onești și s-a emis somația nr. --- de către AFP Onești.
Întrebat de instanță contestatorul, prin apărător, a arătat că nu a formulat cale de atac împotriva deciziei nr. --- emisă de DGFP Bacău ce stă la baza dosarului de executare (fila 65).
În cerere contestatorul a invocat faptul că nu i-a fost comunicată decizia nr. 10(7.11.2012 și față de această susținere s-a admis la 5.03.2013 proba solicitată de contestator și s-a emis adresă către AFP Onești pentru a face dovada comunicării deciziei nr. --- către contestator și pentru a preciza dacă la data predării societății --- către numita --- s-a făcut inspecția fiscală pentru perioada anterioară, iar în caz afirmativ să se înainteze raportul de inspecție fiscală.
Dovada comunicării deciziei nr. -- a fost făcută cu confirmarea de primire din 12.11.2012 (filele 24,25 dosar) în care apare semnătură dar și cu anunțul colectiv nr. -- (filele 69-70) în care figurează contestatorul.
S-a depus la dosar și raportul de inspecție fiscală din 26.07.2012.
Așa fiind nu poate fi reținut acest motiv invocat în acțiune privind faptul că nu i-au fost comunicate contestatorului actele.
La termenul din 5.03.2013 AFP Onești prin consilier juridic a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Bacău motivat de faptul că actele de executare nu au fost emise de aceasta.
Conform art. 1 din HG nr. 495/2007 "Agenția de Administrare Fiscală se organizează ca instituție publică cu personalitate juridică";.
Potrivit art. 2 din același act normativ "În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică";.
per a contrario, rezultă că administrația finanțelor publice la nivel de municipiu nu are personalitate juridică și este necesar a figura ca pârâtă în cauză DGFP Bacău așa cum în mod corect a procedat contestatorul, urmând a fi respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Bacău invocată de AFP Onești prin consilier juridic.
Contestatorul a invocat beneficiul discuțiunii.
Acest motiv însă nu poate fi invocat în cadrul verificării legității Deciziei nr. --- emisă de DGFP Bacău care excede cadrului procesual al contestației la executare și care nu a fost atacată până la acest moment, așa cum arată contestatorul.
Solidaritatea între debitori a fost stabilită prin Decizia nr. --- emisă de DGFP Bacău care nu poate fi atacată printr-o procedură distinctă de către contestator.
În dosarul de executare nr. --- s-a emis titlul executoriu nr. ---urmat de somația nr. ---. Aceste acte sunt legale și de altfel nici contestatorul nu a invocat nelegalitatea acestora.
Așa fiind instanța constată că în dosarul de executare nr. --- actele de executare emise sunt legale, conforme titlului executoriu și urmează a fi respinsă contestația ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge contestația formulată de contestatorul --- în contradictoriu cu intimații ---
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Bacău.
Respinge cererea privind anularea actelor de executare în dosar de executare nr. ---, somația --- și titlul executoriu nr. ----
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.04.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
← fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar | pretentii. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri) → |
---|