uzucapiune. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1070 din data de 27.03.2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr. 5149/270/2012 - uzucapiune -

Înreg. 18.09.2012

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1070

Ședința publică din data de 27 martie 2013

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN :

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta … în contradictoriu cu pârâtele …., având ca obiect "uzucapiune";.

La apelul nominal făcut în ședință a răspuns avocat … pentru reclamantă, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că raportul de expertiză dispus în cauză a fost depus la dosar și comunicat părților în data de 07.03.2013.

Avocat … pentru reclamantă, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru studiul expertizei.

Instanța admite cererea și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință a răspuns pentru reclamantă avocat …, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat … pentru reclamantă, nu are obiecțiuni la raportul de expertiză.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a ….

Avocat .. pentru reclamantă, este de acord cu excepția.

Instanța admite excepția, constată că …nu are calitate procesuală pasivă.

Avocat … pentru reclamantă, nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri noi de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat … pentru reclamantă, având cuvântul pe fondul cauzei, arată că expertiza a răspuns la obiectivele stabilite de instanță, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de față;

Constată că reclamanta … a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele …, să se constate dobândirea, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 718 m.p. teren, situată în intravilanul municipiului Onești, Cartier Borzești, Calea Mărășești, județul Bacău.

Prin Încheierea din data de 05.12.2012 instanța a încuviințat cererea reclamantei privind acordarea ajutorului public judiciar și, în consecință, a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1212 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că în data de 22.01.1961 a cumpărat acest teren, conform actului sub semnătură privată, și de mai mult de 40 de ani stăpânește continuu și netulburată în nume de proprietar.

Deși stăpânește acest teren de peste 40 de ani, în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar, reclamanta nu poate face dovada dreptului de proprietate, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.

Pârâta … a formulat întâmpinare, prin care arată că, comparând Planul topografic scara 1:1000 s-a constatat că pe locul identificat în schiță pe numele Bortoc Maria apare înscrisă Bortoc Vochița cu 1184 m.p., tarla 32, parcela 991, cu vecinii la Nord - zonă protecție CFR, la Est - Neagu Gheorghe, la Sud - DCL 1063 - Calea Mărășești, la Vest - Marian Maria.

Se mai arată în întâmpinare că la punerea în posesie în baza Legii nr. 18/ 1991, suprafața de 718 m.p. pentru care reclamanta invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, a fost înscris …( ce apare ca vânzător olograf din 22.01.1061), însă acesta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, lăsând soluția la aprecierea instanței.

Pârâta … nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri și s-a efectuat o expertiză tehnică în specialitatea topo - cadastru, probatorii din analiza cărora instanța reține următoarele:

Reclamanta are gospodăria situată în municipiul Onești, Calea Mărășești, nr. 153, Județul Bacău.

În data de 22.01.1961 reclamanta a cumpărat de la soțul pârâtei …, în prezent decedat, o suprafață de teren arabil intravilan, cu coordonatele înscrise în actul sub semnătură privată denumit de părți "Chitanță"; ( fila 7 dosar), teren aflat lângă gospodăria reclamantei și pe care l-a stăpânit în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar.

Din expertiza tehnică topo - cadastru efectuată în cauză rezultă că terenul în litigiu este în suprafață de 718 m.p. teren, situat în intravilanul municipiului Onești, Cartier Borzești, Calea Mărășești, județul Bacău, categoria de folosință arabil, în T.32, A.991, megieșit la N - Proprietate Bortoc Maria și zona protecție CFR, S - DN Onești - Adjud(Calea Mărășești), E - Sima Ion și Postolache Ion, V - Bortoc Maria (T.32, Cc 992).

Întrucât reclamanta nu deține titlu de proprietate pentru această suprafață de teren, a formulat prezenta acțiune.

În ședința de judecată din data de 27.03.2012 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a …, excepție ce a fost admisă cu motivarea consemnată în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Față de cele de mai sus și de dispozițiile art. 1890 din vechiul Cod civil, instanța va admite acțiunea și va constata că reclamanta este proprietară, prin uzucapiune, asupra suprafeței de teren precizată anterior.

În conformitate cu art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 va fi obligată reclamanta la plata către stat a sumei de 1212 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat.

Se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Se va dispune ca B.L.E.T.J. din cadrul Tribunalului Bacău să plătească expertului Socaci Ștefan suma de 900 lei pentru expertiza topo - cadastru efectuată în cauză.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția.

Admite acțiunea formulată de reclamanta .., domiciliată în .. împotriva pârâtei .., domiciliată în …

Respinge, pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei …

Constată că reclamanta este proprietara, prin uzucapiune, a suprafeței de 718 m.p. teren, situat în intravilanul municipiului Onești, Cartier Borzești, Calea Mărășești, județul Bacău, categoria de folosință arabil, în T.32, A.991, megieșit la N - Proprietate Bortoc Maria și zona protecție CFR, S - DN Onești - Adjud(Calea Mărășești), E - Sima Ion și Postolache Ion, V - Bortoc Maria (T.32, Cc 992).

Obligă reclamanta să restituie statului suma de 1.212 lei, reprezentând ajutorul public judiciar acordat.

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Dispune ca B.L.E.T.J. din cadrul Tribunalului Bacău să plătească expertului Socaci Ștefan suma de 900 lei pentru expertiza topo - cadastru efectuată în cauză.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

02.04.2013 - Gh.A./N.D.V.

Exemplare - 6(șase)

Com. recl. 1 ex. - 02.04.2013

Com. pârâte 2 ex. - 02.04.2013

Ex. civile 1 ex.

1

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre uzucapiune. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)