Contract de arenda -contract de locatiune. Jurisprudență Contracte
| Comentarii |
|
Judecătoria BRAŞOV Hotărâre nr. 12809 din data de 05.04.2018
Dosar nr. X/197/201
ROMÂNIA
JUDEȚUL BRAȘOV
JUDECĂTORIA BRAȘOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 12.809
Ședința publică din data de 20.12.20
Instanța constituită din :
Președinte - G.S
Grefier - L.I
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. TG P S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul W.B având ca obiect "pretenții"; și a cauzei civile privind pe reclamantul W.B în contradictoriu cu pârâta S.C. TG P S.R.L., având ca obiect "obligație de a face";.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20.12.2017.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
I. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 13.02.2015 sub dosar nr. X/197/2015, reclamanta S.C. TG P S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul W.B a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 48.115,08 lei reprezentând despăgubiri contractuale, cu cheltuieli de judecată, pentru ca ulterior cu ocazia dezbaterilor în fond acesta să fie solicitate pe cale separată.
În motivarea acțiunii, în esență, s-a arătat că în 2003 părțile au încheiat un contract de arendă pentru o suprafață de 23 ha care urma să intre în vigoare în data de 01.01.2014. Întrucât între părțile litigante au apărut neînțelegeri cu privire la durata contractului, pârâtul a înțeles să notifice APIA cu privire la încălcări ale contractului de arendă motivat de faptul că s-ar fi schimbat categoria de folosință a terenului arendat. Astfel, APIA a refuzat să achite reclamantei subvențiile cuvenite pentru anul 2014 care totalizau 3.588 euro și a aplicat penalizări în cuantum de 7.176 euro (dublul subvenției).
În privința duratei contractului s-a arătat că aceasta a fost menționată a fi 10 ani, cu data începerii în 01.01.2014 și data încetării în 31.12.2014. Deși într-adevăr există o neconcordanță între cele două mențiuni data încetării contractului este menționată expres 31.12.2014. Mai mult decât atât, ultimul alineat al articolului din contract prevede că părțile sunt obligate să aducă la cunoștința celeilalte părți intenția de a reînnoi sau rezilia contractul cu cel puțin un an înainte de expirarea contractului. În cauză manifestarea în legătură cu încetarea contractului a fost făcută de pârât abia în 15.04.2013, deci la mai puțin de un an distanță de momentul expirării contractului.
Referitor la schimbarea categoriei de folosință a terenului în cauză s-a arătat că acesta nu a fost folosit ca pășune, ci ca teren arabil.
Față de îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, având în vedere că pârâtul nu a asigurat liniștita folosință a bunului arendat, că nu s-a schimbat categoria de folosință a bunului și față de reaua-credință a pârâtului s-a solicitat admiterea acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1.073, art. 1.084 cod civil 1865.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.048,47 lei, conform art. 3 alin. 1 lit. d din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 5).
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată întrucât durata contractului a fost cu certitudine de 10 ani, începând cu data de 01.01.2004. Astfel, data încetării contractului ar fi fost 31.12.2013, iar nu 31.12.2014. De asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Nerespectarea termenului de un an prevăzut de contract în vederea anunțării celeilalte părți cu privire la încetarea contractului nu a fost prevăzută sub nicio sancțiune.
Asupra categoriei de folosință a terenului s-a arătat că reclamanta nu a respectat categoria de folosință arabil, terenul fiind folosit ca pășune fără acordul pârâtului.
Referitor la sancționarea de APIA a reclamantei s-a arătat că pârâtul a acționat în baza dreptului la petiționare pentru sesizarea schimbării nelegale a categoriei de folosință a terenului. Astfel, reclamanta a dat curs fără obiecțiuni solicitării APIA retrăgându-și cererea de acordare a subvenției pentru suprafața de 23 ha.
II. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 11.02.2015 sub dosar nr. Y/197/2015, reclamantul W.B în contradictoriu cu pârâta S.C. TG P S.R.L. a solicitat instanței să constate că efectele contractului de arendă nr. 46/04.11.2003 încheiat între părți au încetat prin ajungerea la termen, în data de 31.12.2013, să dispună obligarea pârâtei la predarea de îndată a terenului arendat, precum și să o oblige pe aceasta la plata sumei de 20.451,47 euro din care 16.843 euro reprezentând contravaloare beneficiul nerealizat ca urma a cultivării terenului în cauză și 3.608,47 euro reprezentând contravaloare subvenție APIA.
În motivarea acțiunii, în esență, s-a arătat că din eroare în contractul de arendă încheiat pe o durată de 10 ani s-a menționat ca dată a încetării acestuia 31.12.2014, în loc de 31.12.2013. Pârâta a profitat de această eroare chiar dacă a fost înștiințată de reclamant folosind în continuare în mod abuziv terenul în cauză. Mai mult decât atât, pârâta a schimbat categoria de folosință a terenului fără acordul reclamantului și nu a achitat arenda la termen.
În continuare, s-a arătat că reclamantul în calitate de utilizator direct al terenului intenționa să îl cultive în anul 2014 cu grâu urmând a fi obținut un profit net de 16.843 euro, precum și să depună cerere la APIA pentru a beneficia de subvenție.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 16/1994, ale O.U.G. nr. 125/2006 și ale H.G. nr. 863/2014 și ale art. 1.084 C.civ.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.911 lei, conform art. 3 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 3 și 25).
Pârâta a formulat întâmpinare reiterând ca apărări în privința duratei contractului aceleași motive ca în cazul acțiunii formulate de aceasta.
Referitor la schimbarea ramului de cultură s-a arătat că terenul în cauză a fost cultivat în principal cu iarbă fiind folosit ca pășune permanentă și doar în plan secundar ca teren arabil.
Asupra predării terenului s-a arătat că petitul este lipsit de obiect față de faptul că pârâta nu a mai folosit terenul în cauză încă de la sfârșitul anului agricol 2014.
În privința despăgubirilor solicitate de reclamant s-a arătat că acesta nu a făcut dovada unui beneficiu nerealizat, sumele solicitate de acesta fiind iluzorii față de realitățile agriculturii de astăzi.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ., art. 7 lit. g din Legea nr. 16/1994.
Prin încheierea de ședință din 05.06.2017, instanța, la cererea părților, a conexat dosarul nr. Y/197/2015 la dosarul nr. X/197/2015.
La solicitarea părților, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți, cu martorii GȘ pentru reclamantă și BO și TNL pentru pârât și proba cu expertiza specialitatea agricultură pentru pârât.
În cauză au fost realizate expertize de expert B.D și B.V.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
I. Asupra acțiunii care face obiectul dosarului nr. X/197/2015 al Judecătoriei Brașov, instanța, în fapt, constată faptul că între reclamanta S.C. TG P S.R.L., în calitate de arendaș și pârâtul W.B, în calitate de arendator s-a încheiat contractul de arendă nr. 46/04.11.2003 asupra suprafeței de 23 ha teren arabil situat pe raza teritorială a comunei Feldioara în tarlaua A Z/1 (f. 7-8).
Conform mențiunilor din contract durata acestuia a fost stabilit la o perioadă de 10 ani începând cu data de 01.01.2004 până în data de 31.12.2014.
În cazul de față, instanța urmează a stabili durata contractului în funcție de voința reală a părților.
Conform art. 5 și 7 din Legea nr. 16/1994 - Legea arendării :
" ART. 5
(1) Contractul de arendare va cuprinde:
a) părțile contractante și domiciliul sau sediul acestora;
b) obiectul contractului, complet și precis determinat; obiectul contractului trebuie să cuprindă descrierea amănunțită a tuturor bunurilor agricole arendate, inventarul acestora și planul de situație al terenurilor;
c) obligațiile fiecăreia dintre părți, expres și complet menționate;
d) durata arendării;
e) arenda, modalitățile și termenele de plată a acesteia;
f) răspunderile fiecărei părți; orice suprafață de teren sau orice alt bun agricol ce se va reține de către arendator se va specifica separat în contract;
g) alte clauze convenite de părți și permise de lege.
(2) Părțile vor include în contractul de arendare clauze de asigurare a bunurilor agricole, care sunt în sarcina arendașului.
ART. 7
Durata arendării se stabilește de către părți în contractul de arendare.";
În cazul de față, dispozițiile privind durata contractului sunt contradictorii, în sensul că deși s-a indicat o durata de 10 ani, calculul duratei acesteia începând cu data de 01.01.2004 ar fi trebuit să fie până în data de 31.12.2013, iar nu 31.12.2014 cum a fost menționat în contract.
În registrul de la Primăria comunei Feldioara unde a fost înregistrat contractul de arendă este menționat ca termen de executare 10 ani, iar data înregistrării este 04.11.2013 (f. 65-66).
Și APIA - Centru județean Brașov prin notificarea nr. 9789/21.08.2014 (f. 16) adresată reclamantei a arătat că urmare a notificării nr. 7967/10.07.2014 formulată de B.W care a adus la cunoștință cererea de reziliere nr. 2463/15.04.2013 a contractului de arendă se impune ca aceasta să-și retragă suprafața care face obiectul cererii de reziliere, neprezentarea pentru retragerea suprafeței de 23 ha UAT Feldioara BF 1534 atrage după sine blocarea la plată a întregului dosar de subvenție.
Față de toate cele mai sus arătate, instanța constată că părțile au convenit ca durata contractului să fie de 10 ani începând cu 01.01.2004 și până în data de 31.12.2013, iar nu până în data de 31.12.2014 care ar fi însemnat o durată de 11 ani care însă nu a fost menționată în contract expres. Apoi, de principiu, părțile unui contract de arendă stabilesc, în general, o durată a acestuia de 3, 5 sau 10 ani, iar nu de 11 ani cum dorește să acrediteze reclamanta, fapt care rezultă și din registrul în care sunt înscrise contractele de arendă (f. 65-66).
În concluzie, contractul de arendă în cauză a avut o durată de 10 ani care a început în data de 01.01.2004 și a expirat în data de 31.12.2013, din eroare fiind menționată data de 31.12.2014 (probabil că s-a calculat, astfel, 2004+10 = 2014).
Asupra nerespectării dispoziției contractuale prin care orice parte contractantă era obligată să aducă la cunoștința celeilalte părți cu cel puțin un an înainte de expirarea contractului despre intenția de a reînnoi sau rezilia contractul, în primul rând, instanța constată că părțile nu au stabilit o sancțiune în cazul nerespectării acesteia.
În al doilea rând, instanța reține că dispozițiile contractului de arendă se completează cu cele ale contractului de locațiune, în speță, cu cele ale art. 1.437 Cod civil 1864 privind tacita relocațiune.
Astfel, dacă după împlinirea termenului contractului, locatorul, mai exact arendașul continuă să folosească bunul și să își îndeplinească obligațiile, fără vreo împotrivire din partea locatorului, a proprietarului, se consideră că s-a încheiat o nouă arendare, în condițiile celei vechi, însă pe o durată nedeterminată.
În cazul de față, arendatorul s-a opus la continuarea contractului, manifestându-și expres dorința de a înceta contractul la împlinirea termenului de 10 ani, adică la 31.12.2013. Astfel, acesta a trimis în acest sens reclamantei o notificare încă din 15.04.2013 (f. 10 dosar nr. Y/197/2015) prin care i-a pus în vedere că la data de 04.11.2013 contractul în cauză a expirat și că nu mai dorește prelungirea acestuia și să se închidă definitiv de la acea dată.
În atare condiții, față de lipsa sancțiunii pentru nerespectarea termenului de un an prevăzut în contract coroborată cu poziția pârâtului care a arătat expres că nu mai dorește continuarea contractului, instanța reține că acesta a încetat prin ajungerea la termen în data de 31.12.2013.
În concluzie, în lipsa unui contract de arendă, reclamanta nu mai avea dreptul de a folosi terenul în cauză și, implicit, nici dreptul la subvenția acordată de APIA și care a fost solicitată prin prezenta acțiune.
În atare condiții, instanța apreciază că nu mai este necesar a analiza și celelalte motive invocate de reclamantă prin acțiune și implicit și a apărărilor pârâtului împotriva acestora.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanța va respinge acțiunea reclamantei S.C. TG P S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul W.B, ca neîntemeiată.
Față de soluția de mai sus, instanța, în baza art. 453 C.pr.civ., va obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de 2.480 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.
II. În privința acțiunii care face obiectul dosarului nr. Y/197/2015 al Judecătoriei Brașov, instanța, în fapt, raportat și la soluția dată în dosarul nr. X/197/2015, constată că între reclamantul W.B, în calitate de arendator și pârâta S.C. TG P S.R.L., în calitate de arendaș s-a încheiat contractul de arendă nr. 46/04.11.2003 asupra suprafeței de 23 ha teren arabil situat pe raza teritorială a comunei Feldioara în tarlaua A Z/1 (f. 7-8).
Durata contractului astfel, cum s-a stabilit mai sus a fost de 10 ani începând cu data de 01.01.2004 și până în data de 31.12.2013.
În atare condiții, începând cu 01.01.2014 terenul în suprafață de 23 ha ar fi trebuit să reintre în folosința proprietarului acestuia, în speță, a reclamantului W.B.
Referitor la persoana care a folosit terenul în cauză în anul 2014, instanța reține că din declarația martorului BO, propus de reclamant (f. 34 dos. nr. X/197/2015) rezultă că acesta a fost folosit de pârâtă. Cu excepția a 4 ha care au fost cultivate cu grâu, restul suprafeței de teren a fost folosită ca fâneață. Mai mult decât atât, aceasta a arătat că reclamantul intenționa să cultive terenul respectiv cu anumite culturi în funcție de necesitățile gospodăriei, ba chiar intenționa să-l planteze cu cătină după accesarea unor fonduri europene.
Martorul GȘ, propus de pârâtă (f. 35 dos. nr. X/197/2015) a arătat că terenul în cauză a fost folosit în anul 2014 de pârâtă, o parte din acesta de circa 2,7 ha fiind cultivat cu sfeclă de zahăr. S-a mai arătat că în anul 2012 terenul în cauză a fost cultivat cu iarbă, mai exact un amestec de lolium, golomăț, timoftică și trifoi alb, mai precis s-a făcut o reînsămânțare. Totodată au fost efectuate lucrări de îngrășare a terenului cu îngrășământ natural și carbonat de calciu.
Martorul TNL (f. 33 dos. nr. X/197/2015) a arătat că, din câte i-a spus o persoană care are grijă de animalele lui, terenul în cauză a fost încă dinainte de revoluție și până în prezent, folosit ca făneață-pășune.
Din cele mai sus arătate, instanța constată că terenul în cauză a fost folosit în 2014 de pârâtă, deși contractul de arendă mai sus amintit încetase.
Față de lipsa de folosință a terenului în cauză, reclamantul a solicitat instanței suma de 20.451,47 euro din care 16.843 euro reprezentând contravaloare beneficiul nerealizat ca urma a cultivării terenului în cauză și 3.608,47 euro reprezentând contravaloare subvenție APIA. Mai precis, reclamantul ar fi intenționat să cultive terenul în cauză cu grâu.
În privința beneficiului nerealizat, lucrum cessans, instanța reține că prin natura sa acesta se raportează la o virtualitate, la o probabilitate. Beneficiul nerealizat înseamnă deci un beneficiu ipotetic (ce ar fi fost obținut în situația când reclamantul și-ar fi folosit terenul în cauză, cultivându-l cu grâu) și deci se situează la un nivel probabilistic. Însă probabilitatea înseamnă într-adevăr o rigurozitate a susținerilor și a dovezilor nefiind suficient ca să existe simpla posibilitate a obținerii acelui beneficiu, ci trebuie să se demonstreze că cel mai probabil acel beneficiu ar fi fost obținut.
Astfel, în cazul de față, în primul rând instanța este chemată să stabilească care ar fi fost probabilitatea ca reclamantul să fi cultivat terenul în cauză cu grâu și ce câștig net ar fi putut acesta obține de pe urma culturii pe care ar fi dorit să o efectueze.
Din probele administrate în cauză, instanța constată că într-adevăr reclamantul este proprietar al unor utilaje cu care ar fi putut efectua o parte din lucrările agricole necesare înființării unei culturi de grâu. Astfel, acesta deține tractor, plug agricol, cultivator agricol și secerătoare agricolă (f. 44-48 și 139 dos. nr. X/197/2015), conform facturii fiscale nr. 8277380/28.04.2007 pentru furnizor S.C. T W.B S.R.L. Interesant este faptul că deși reclamantul deține utilajele agricole în cauză încă din 2007 nu și-a lucrat terenul în cauză la momentul care s-a rezolvat problema privind folosința terenului în suprafață de 23 ha.
Din adresa nr. YY/2016 emisă de Primăria comunei Feldioara rezultă că în privința terenului în cauză în anul 2015 nu s-au înregistrat contracte privind cesionarea folosinței terenului. Mai mult decât atât terenul în cauză a fost folosit ca fâneață lucrările de cosire, balotare și transport fiind efectuate de numitul B.I, iar după aceea a fost pășunat de ciobani din Întorsura Buzăului cu circa 600 oi. Reclamantul nu a efectuat nicio lucrare asupra terenului în cauză.
În data de 11.04.2016 între reclamant, în calitate de arendator și S.C. P E S.R.L., în calitate de arendaș s-a încheiat contractul de arendă nr. 53 privind terenul în cauză pentru perioada 11.04.2016 și până în 11.04.2021 (f. 142-143 și 145 dos. nr. X/197/2015).
Asupra ofertei de colaborare din partea numitului NS (f. 86 dos. nr. X/197/2015), instanța constată că aceasta a fost emisă în data de 09.05.2016, deci nu pentru anul 2014 când reclamantul pretinde că ar fi vrut să cultive terenul cu grâu.
Nu în ultimul rând, trebuie constatat că terenul în cauză nu a fost cultivat niciodată integral cu vreo altă cultură decât cu iarbă, fie ea semănată, fie crescută în mod natural - a se vedea declarațiile martorilor TNL și GȘ, precum și adresa nr. YY/2016 emisă de Primăria comunei Feldioara. Mai precis terenul în cauză nu a fost arat pentru înființarea unei culturi ca cea pe care reclamantul pretinde că ar fi efectuat-o.
Concluzia generală pe care o desprinde instanța din cele mai sus arătate este că în perioada 2004-2013 și 2016-2021 terenul în cauză nu a fost folosit de reclamant, ci a fost arendat. În anul 2014 terenul a fost folosit de pârâtă, iar în anul 2015 acesta a fost folosit ca fâneață, lucrările de cosire, balotare și transport fiind efectuate de numitul B.I, iar după aceea a fost pășunat de circa 600 oi. Deci, reclamantul nu a folosit și nu a cultivat terenul în cauză niciodată în perioada începând cu 01.01.2004 și până în prezent. Cu excepția anilor 2014 și 2015, terenul a făcut și face obiectul unor contracte de arendă.
Simplul fapt că reclamantul deține anumite utilaje agricole și 6 cai - astfel cum rezultă din declarațiile martorilor propuși de acesta - nu conduce în mod automat la concluzia că acesta ar fi și cultivat terenul respectiv, în condițiile în care acesta s-a comportat față de terenul în cauză mai mult ca un proprietar-arendator decât ca un proprietar-utilizator care își lucrează cu forțe proprii pământul.
De asemenea, nu trebuie omis faptul că terenul în cauză a fost folosit ca fâneață-pășune și nu ca teren arabil, pe care se înființeze diverse culturi, cum ar fi grâu, cartofi, sfeclă de zahăr, porumb, etc., ceea ce face puțin probabilă înființarea unui culturi de grâu cum ar fi intenționat reclamantul.
Nicio eventuală accesare de fonduri europene în vederea înființării unei culturi de cătină nu a fost dovedită în cauză de reclamant.
Interesul reclamantului față de agricultură, mai precis lucrarea terenului în cauză, nu pare a fi o prioritate, în condițiile în care la termenul din 05.12.2017, prezent în fața instanței a arătat că nu se poate ocupa de lucrarea terenului întrucât își construiește o pensiune.
Toate cele mai sus arătate, duc la concluzia că probabilitatea ca reclamantul să fi cultivat singur terenul cu grâu este extrem de redusă, motiv pentru care instanța apreciază că petitul privind obligarea pârâtei la plata contravalorii sumei de 16.843 euro reprezentând beneficiu nerealizat ca urmare a cultivării cu grâu, este neîntemeiat.
Asupra subvenției acordat de APIA, instanța reține că aceasta se acordă utilizatorului terenului în cauză, proprietar, uzufructuar, concesionar sau arendaș, în condițiile realizării culturilor pentru care solicită subvenția.
În cazul de față, instanța nu doar că a stabilit că reclamantul nu și-a lucrat terenul, dar și că probabilitatea de a fi făcut un asemenea lucru era foarte puțin probabilă.
În atare condiții, și solicitarea contravalorii subvenției, este neîntemeiată.
Așadar, față de cele mai sus arătate instanța urmează a admite primul petit al acțiunii și, pe cale de consecință, va constata că efectele contractului de arendare nr. 46/04.11.2003 au încetat în data de 31.12.2013.
Având în vedere că începând cu 2015, terenul în cauză nu a mai fost folosit de pârâtă, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța va respinge petitul privind obligarea pârâtei să predea terenul, ca neîntemeiat.
Nu în ultimul rând, instanța va respinge și petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 20.451,27 euro, ca neîntemeiat.
În privința onorariului de expert, instanța constată că în cauză, mai întâi, s-a efectuat o expertiză de expert B.D al cărei cost total solicitat a fost de 1.300 lei (f. 51-57 și 79-81 dosar nr. X/197/2015). Asupra valorii acestuia, instanța apreciază că este mare față de durata în ore a fiecărei operațiuni prin care s-a realizat expertiza. Astfel, durata de documentare și elaborarea putea fi realizată în aprecierea instanței în 3 ore, iar tehnoredactarea și copierea în 2 ore. La fel și în cazul răspunsului la obiecțiuni efectuat de același expert. În atare condiții instanța va reduce onorariul total al expertului B.D la 1.000 lei și având în vedere că reclamantul a achitat 600 lei din acesta (f. 70 și 91), îl va obliga pe acesta să achite expertului diferența de 400 lei.
De asemenea, față de considerentele de mai sus, instanța apreciază, pentru același motive că se impune reducerea și onorariului expertului B.V la suma de 1.100 lei sumă pe care instanța îl va obliga pe reclamant să o achite expertului.
În final, instanța, în baza art. 453 C.pr.civ., față de soluția de admitere în parte a acțiunii va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei reprezentând parte cheltuieli de judecată - parte taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorariu expert -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
I. Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. TG P S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul W.B, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta să plătească reclamantei suma de 2.480 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
II. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul W.B în contradictoriu cu pârâta S.C. TG P S.R.L.
Constată că efectele contractului de arendă nr. 46/04.11.2003 încheiat între părțile litigante au încetat în data de 31.12.2017.
Respinge celelalte petite ale acțiunii, ca neîntemeiate.
Reduce onorariul total expertului B.D de la 1.300 lei la 1.000 lei.
Reduce onorariul expertului B.V de la 1.200 lei la 1.100 lei.
Obligă reclamantul să plătească expertului B.D suma de 400 lei reprezentând diferență de onorariu și expertului B.V suma de 1.100 lei reprezentând onorariu.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 100 lei reprezentând parte cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată prin punerea la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 20.12.2017.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G.S L.I
Red./Tehnored./jud. G.S.
4 ex./20.12.2017
| ← Pretentii-restituire suma compensata din pretul medicamentelor | Actiune in despagubiri -asigurare rca. Jurisprudență... → |
|---|
