Contract de imprumut-prescriptia dreptului material la actiune
Comentarii |
|
Judecătoria BRAŞOV Hotărâre nr. 11750 din data de 05.04.2018
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRAȘOV
DOSAR CIVIL NR.X/197/201
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11750
Ședința publică din data de
Instanța compusă din:
Președinte - M.S - judecător
Grefier - M.C
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în ședința publică din data de ....., conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța a pronunțat sentința de mai jos.
J U D E C Ă T O R I A
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.01.2016 sub nr. X/197/2016, reclamantul C.C în contradictoriu cu pârâta S.G, a solicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea împrumutului acordat în cuantum de 21.244 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că i-a împrumutat pârâtei suma de 21.244 lei conform chitanței depuse la dosar, sumă care trebuia restituită la data de 30.11.2015.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 194, 451 NCpc, art. 1516 C.civ, art. 2158, și urm. N.C.civ.
În probațiune au fost depuse la dosar : cărți de identitate (f. 6-7), chitanță (f. 5).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1167 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare (f. 19-22) prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și a solicitata respingerea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată. În motivare, pârâta a arătat că împreună cu soțul ei, S.C, a împrumutat începând cu luna februarie 2088 și până în anul 2009, diferite sume de bani de la reclamant, acre trebuiau restituite în anul 2010. Ultimul împrumut a avut loc la data de 14.03.2009, suma totală împrumutată din de 24.571,65 lei. Din această sumă, a fost restitută suma de 271,65 lei la data de 12.09.2009, suma de 200 lei la data de 16.10.2009, suma de 2556 lei la data de 25.11.2009, suma de 300 lei la data de 16.03.2010 și suma de 150 lei la data de 17.12.2010, arătând că din suma împrumutată a rămas un rest de 20.794 lei. evidența acestor sume a fost ținută strict de către reclamant conform înscrisurilor anexate. Pentru că pârâta nu a amai putut restitui împrumutul în anul 2013, în urma amenințărilor reclamantului, pârâta împreună cu soțul ei au semnat o chitanță pentru suma de 21.244 lei iar în anul 2015, în luna iulie, pârâta a semnat o nouă chitanță. Ca urmare, afirmația potrivit căreia suma de 21244 lei ar fi fost împrumutată de pârâtă în anul 2013 și care ar fi trebuit restituită în anul 2015, nu este reală, această chitanță fiind semnată de pârâtă ca urmare a numeroaselor injurii și amenințări proferate de reclamant. S-a arătat că termenul de prescripție a început să curgă din anul 2010, cand trebuia restituit inițial împrumutul. S-a arătat că chitanța depusă la dosarul cauzei nu respectă dispozițiile art. 275 NCpc.
Au fost anexate înscrisuri (f. 24-31).
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că i-a împrumutat pârâtei suma de 21.244 lei conform chitanței depuse la doar, urmând ca acest împrumut să fie restituit la data de 30.11.2015. Întreaga sumă împrumutată pârâtei a avut un cuantum mai mare care s-a diminuat prin mici plăți parțiale și dacă se admite faptul că împrumutul a avut loc în data de 14.03.2009, plățile parțiale efectuate ar întrerupe cursul prescripției și ar da naștere unui nou curs. În speță, s-au efectuat plăți parțiale ale datoriei și s-au solicitat termene de plată prin semnarea chitanțelor de reînnoire a împrumutului, ultima având termen de restituire la data de 30.11.2015 (f. 35-37).
În cursul judecății a fost audiat martorul M.P (f. 52).
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele:
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că reclamantul i-a împrumutat începând cu luna februarie 2008 și până în anul 2009, suma totală de 24.571,65 lei care trebuia restituită, conform înțelegerii părților până la sfârșitul anului 2010. Întrucât a fost în imposibilitatea materială de a restitui împrumutul, pârâta a semnat, împreună cu soțul, în anul 2014 o chitanță prin care recunoștea existența unei datorii de 21.244 lei și în anul 2015 a semnat, singură, chitanța depusă la dosarul cauzei prin care recunoștea că a primit, de la reclamant, la data de 21.03.2013 suma de 21.244 lei pe care s-a obligat să o restituie până la data de 30.11.2015.
Deși prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că împrumutul ar fi fost acordat la data de 21.03.2013, totuși, prin răspunsul la întâmpinare formulat, acesta a recunoscut că împrumuturile au fost acordate în anul 2009 și că pârâta a făcut plăți parțiale.
Față de poziția părților și față de înscrisurile întocmite de reclamant privind evidența împrumuturilor acordate și sumele restituite de pârâtă, depuse la dosarul cauzei și necontestate de acesta (f. 25-28), instanța reține că împrumuturile ce fac obiectul prezentei cauze au fost acordate pârâtei din anul 2008 și până la data de 11.03.2009, când totalul sumei datorate era de 24.571,65 lei (f. 25).
Din această sumă, pârâta a restituit 271,65 lei la data de 12.09.2009, 200 lei la data de 16.10.2009, 2556 lei la data de 25.11.2009, 300 lei la data de 16.03.2010 și 150 lei la data de 17.12.2010, rămânând un rest de 20.794 lei (f. 26).
Ca urmare, întrucât împrumuturile i-au fost acordate pârâtei în perioada 2008-11.03.2009, instanța constată că raporturile juridice născute între părți sunt supuse dispozițiilor Decretului Lege nr. 167/1958 conform art. 201 din Legea nr. 71/2011 și dispozițiilor Codului civil de la 1864 conform art. 3 din Legea nr. 71/2011.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege"; iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani, prescripția începând sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Potrivit art. 1584 C.civ. (în vigoare la momentul încheierii contractului) "împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate, și la termenul stipulat"; iar potrivit art. 1582 C.civ. "nefiind defipt termenul restituțiunii, judecătorul poate să dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurările";, de la data stabilită de părți sau de judecător pentru restituirea împrumutului, începând să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune.
Atât reclamantul cât și pârâta au recunoscut existența contractului de împrumut încheiat între ei însă niciuna dintre părți nu a făcut dovada înțelegerii inițiale referitoare la termenul de restituire a sumelor de bani împrumutate.
Astfel, deși pârâta a arătat că termenul de restituire a împrumutului a fost stabilit la sfârșitul anului 2010, totuși aceasta nu a dovedit acest fapt, din declarația martorului audiat în cauză, rezultând doar că pârâta nu a contestat niciodată împrumutul ce i-a fost acordat de reclamant (f. 52). Totodată, singurul termen de restituire indicat de către reclamant este 30.11.2015 însă acest termen a fost stabilit conform susținerilor reclamantului în anul 2013 și nu la momentul acordării împrumuturilor.
În lipsa stipulării unui termen de restituire a împrumuturilor acordate în anii 2008-2009, acesta trebuia să fie stabilit de către judecător potrivit art. 1582 C.civ. sau prin acordul părților.
Or, prin chitanța semnată de ambele părți (f. 5), s-a stabilit termenul de restituire a împrumuturilor ce i-au fost acordate pârâtei, respectiv 30.11.2015, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani al dreptului material la acțiune.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 08.01.2016, în cadrul termenului de prescriptive de 3 ani, instanța va respinge excepția invocată.
Susținerile pârâtei în sensul întocmirii chitanței anexate cererii de chemare în judecată în cursul anului 2015 și nu în cursul anului 2013, sunt pe de o parte nedovedite iar pe de altă parte, nu au relevanță asupra obligației asumate de restituire a împrumutului la data de 30.11.2015.
În privința sumei împrumutate, față de considerentele mai sus prezentate privind perioada în care au fost acordate împrumuturile și evidența ținută de reclamant cu privire la acestea, în baza art. 1185 pct. 1 C.civ., instanța constată că pârâta are obligația de a-i restitui reclamantului suma de 20.794 lei și nu de 21.244 lei cum s-a indicat în chitanță și s-a solicitat prin acțiunea formulată.
În consecință, reținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a-i restitui reclamantului împrumutul acordat la termenul stabilit, instanța va admite în parte acțiunea formulată și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.794 lei reprezentând împrumut nerestituit.
În baza art. 453 NCpc, reținând culpa procesuală a pârâtei și admiterea în parte a acțiunii formulate, pârâta va fi obligatăla plata către reclamant a sumei de 1144,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru achitată pentru pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C.C în contradictoriu cu pârâta S.G.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.794 lei reprezentând împrumut nerestituit.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1144,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Brașov.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 369 alin.2 Cpc, astăzi, 25.11.2016.
PRESEDINTE GREFIER
MS C.M
M.S. 21 Decembrie 2016 - 4 ex
← Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Pretentii-restituire suma compensata din pretul medicamentelor → |
---|