Contract de împrumut. Dovada contractului. Aplicarea dispoziţiilor art. 1198 C.civ. Imposibilitate morală de preconstituire a contractului. Înţeles
| Comentarii |
|
Imposibilitatea de preconstituire a probei constituie o excepţie, care trebuie interpretată restrictiv, aşa încât se aplică doar în acele situaţii în care relaţiile ce există în mod obişnuit între părţi ar fi incompatibile cu solicitarea de a încheia un înscris constatator, deoarece ar rezulta o lipsă de încredere din partea celui ce pretinde înscrisul, de natură să afecteze relaţiile părţilor în viitor. Atunci când părţile contractante au înţeles să consemneze în scris un anumit act juridic, nu mai pot invoca pentru alte raporturi contractuale derulate în aceeaşi perioadă aproximativă de timp că au fost în imposibilitate morală de a preconstitui înscrisul doveditor al contractului.
Secţia I civilă, Decizia nr. 7250 din 14 iunie 2012
La data de 8.02.2010, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâții R.L. și L.A.M.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i restituie suma de 138 .164 lei, actualizată la zi conform indicelui de inflație, până la data efectivă a plății.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 20.05.2006, pârâții urmau să-i restituie un împrumut de 110000 lei, dar după ce au restituit banii, au solicitat reclamantului să le înapoieze suma, urmând să o restituie peste 2 luni.
Susține reclamantul că la împlinirea acestui termen pârâții i-au restituit doar 14 000 lei, urmând ca diferența să o achite până la 25.04.2007.
La 15.12.2006 le-a împrumutat pârâților suma de 42.164 lei pentru care au încheiat două convenții, una pentru suma de 17.840 lei și alta pentru suma de 24.324 lei, pârâții garantând restituirea până la data de 25.04.2007, cu un teren de 38,11 ha, situat pe raza comuna O., dar pârâții nu și-au îndeplinit obligația de restituire.
Menționează reclamantul că pentru împrumutul de 96.000 lei nu au încheiat o convenție scrisă, ci l-a acordat în baza unei convenții verbale, fiind prieteni de peste 15 ani, că le mai împrumutase și alte sume de bani pe care pârâții le-au restituit, sumele fiindu-le acordate ambilor pârâți și urmând a fi folosite în scopuri comerciale.
La data de 14.06.2010, pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care solicită pe cale de excepție respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 1, alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv trecerea celor 3 ani de la 25.04.2007, data scadentei datoriei, excepția litispendenței având în vedere că pe rolul Judecătoriei Craiova se mai află un dosar înregistrat sub nr. 12797/215/2008 suspendat la 6.10.2008 si care are același obiect.
Pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii învederând că suma de 110.000 lei nu a fost împrumutată niciodată de către pârâți, nu există nicio dovadă scrisă în acest sens, iar achitarea sumei de 14.000 RON prin cont bancar a reprezentat achitarea unui alt împrumut. Mai mult, calitatea de debitor o are doar R.L. și nu și L.A.M.S., aceasta având doar calitatea de garant.
In ședința din 22.11.2010 instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nefiind împlinit la data formulării acțiunii, respectiv la 8.02.2010 și excepția litispendenței, dosarul față de care se invocă această excepție, nemaifiind în lucru, ci este suspendat în baza art. 243 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr.11982/4.07.2011 pronunțată de Judecătoria Craiova a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B.C. împotriva pârâtului R.L.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 42.164 lei și la 227 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
A fost obligat pârâtul R.L. la plata în favoarea statului a sumei de 2070 lei reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru acordat reclamantului.
A fost respinsă acțiunea față de pârâta L.A.M.S.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 15.12.2006, între reclamantul B.C. și pârâtul R.L. s-au încheiat două contracte de împrumut, având ca obiect suma de 24.324 lei și respectiv 17.840 lei, pârâtul obligându-se să restituie sumele împrumutate până la data de 25.04.2007, dar sumele de bani nu au fost restituite.
în cele două contracte, părțile au introdus și clauza prin care cealaltă pârâtă, L.S., garanta restituirea împrumutului cu două terenuri, în suprafață de 20,27 ha și respectiv 17,84 ha.
Această clauză a fost constatată ca fiind nulă prin sentința nr. 18573/12.12.2007, iar în condițiile în care nu s-a făcut nici o dovadă că sumele de bani ar fi fost împrumutate ambilor pârâți, din însăși înscrisurile depuse rezultând că singurul împrumutat este pârâtul R.L., instanța a respins acțiunea față de pârâta L.A.M.S.
Cât privește petitul referitor la restituirea sumei de 96000 lei, în condițiile în care prin încheierea din 7.02.2011 instanța a respins solicitarea reclamantului de a fi administrată proba cu martori, nu există nici o altă dovadă care să ateste încheierea unui asemenea act și.
Având în vedere că instanța a acordat reclamantului ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru, în baza dispozițiilor art.18 din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligat R.L. la plata în favoarea statului a sumei de 2070 lei reprezentând ajutor public judiciar, acordat în limita pretențiilor admise.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs calificat drept apel atât reclamantul B.C. și cât și pârâții R.L. și L.A.M.
în apelul declarat, reclamantul B.C. arată că instanța de fond, în mod greșit a respins proba cu martori solicitată de acesta în dovedirea convenției verbale de împrumut a sumei de 96.000 lei, respingând astfel excepția invocată, aceea de imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris.
Se mai arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea față de pârâta L.A.M.S., de obligare a acesteia la plata în solidar a sumei împrumutate, reținând că nu s-a făcut dovada că suma a fost împrumutată celor doi pârâți, care au recunoscut prin răspunsul la interogatoriu, întrebarea nr. 6 și prin întâmpinare, că din împrumutul de 110.000 lei au restituit către reclamant suma de 14.000 lei prin cont bancar și că de fapt această sumă ar reprezenta o dobândă a sumei de 96.000 lei; sumele de bani au fost încasate de cei doi pârâți, aceștia fiind concubini, și au fost folosiți tot împreună în scopuri comerciale, rezultând că obligația acestora este solidară.
Apelantul consideră greșită susținerea instanței că, această clauză a fost constatată ca fiind nulă prin sentința nr.18573/12.12.2007, în realitate prin acea sentință a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta L.A.M.S. și acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Cu privire la apelul declarat de pârâții R.L. și L.A.M.S., s-a reținut că aceștia nu au timbrat corespunzător, respectiv cu suma de 1149 lei, astfel cum au fost înștiințați prin citațiile emise la data de 5.10.2011 pentru termenul de judecată din data de 26.10.2011.
Potrivit art. 20 alineat 1 din Legea nr. 146/1997 s-a anulat ca netimbrat apelul pârâților.
Prin decizia civilă nr. 61 din 8 februarie 2012 a Tribunalului Dolj s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Tribunalul a reținut că probatoriile administrate în primă instanță relevă faptul că între reclamantul B.C. și pârâtul R.L. s-au încheiat 2 contracte succesive de împrumut, primul pentru suma de 17.840 lei și un al doilea pentru suma de 24.324 lei, ambele cu termen de restituire 25.04.2007.
Din cuprinsul celor două înscrisuri care materializează contractele de împrumut rezultă cu certitudine faptul că persoana împrumutată și care s-a obligat la restituirea sumelor este intimatul pârât R.L.
Prin sentința civilă nr. 18573/12.12.2007 s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că între apelantul B.C. și intimatul R.I. s-au încheiat două contracte de împrumut ambele garantate de intimata L. A.M. S.
în cursul judecății cauzei civile nr. 15826/215/2007, finalizată cu sentința irevocabilă nr. 18573/12.12.2007, a fost statuată calitatea de debitor - împrumutat în persoana intimatului pârât RL. pentru cele două împrumuturi și de garant al celor două împrumuturi în persoana intimatei pârâte L.A.M.S.
Pentru ca o chestiune litigioasă să beneficieze de prezumția puterii lucrului judecat, considerându-se astfel că a fost tranșată în cadrul unei alte judecății, este necesar să fi format obiectul învestirii acelei instanțe și al cercetării judecătorești, chiar și în mod conex raporturilor litigioase cu a căror soluționare a fost învestită instanța de judecată.
în cauza civilă nr. instanța a fost învestită cu o acțiune în constatarea valabilității convențiilor intervenite la data de 15.12.2006 între apelantul B.C. și intimata L.A.M. S., prin care aceasta s-a obligat să transmită apelantului dreptul de proprietate asupra a două terenuri, în măsura în care debitorul împrumutat R.L. nu va restitui la data scadentă - 25.04.2007 cele două împrumuturi în sumă de 17.840 lei și respectiv de 24.324 lei
S-a constatat așadar că au făcut obiectul învestirii și al cercetării judecătorești atât raporturile juridice dintre apelantul împrumutător B.C. și intimatul împrumutat R.L. cât și raporturile de garanție dintre apelantul B.C. și intimata L.A.M.S., instanța reținând caracterul accesoriu și subsidiar al obligației asumate de intimata pârâtă.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a dat eficiență puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 18573/12.12.2007 reținând statuările pe care acesta le conține în ceea ce privește raporturile contractuale dintre părți, calitatea de împrumutat și împrumutător, raporturi ce au primit dezlegare în cursul judecății acestei cauze.
în ceea ce privește criticile referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1198 C.civ. pentru dovedirea împrumutului în cuantum de 96.000 lei, s-a constatat că sunt nefondate, că părțile nu au fost în raporturi care să presupună imposibilitatea morală absolută de preconstituire a unui înscris cu privire la pretinsa sumă împrumutată în cuantum de 96.000 lei.
în chiar cuprinsul acțiunii apelantul reclamant arată faptul că a încheiat două contracte de împrumut în formă scrisă pentru sumele de 17.840 lei și un al doilea pentru suma de 24.324 lei, contracte care au fost însoțite și de o garanție asumată de intimata pârâtă L.A.M.S., pentru ipoteza nerestituirii sumelor împrumutate.
Prin urmare dacă pentru aceste împrumuturi, într-un cuantum de aproximativ de 4 ori mai mic decât pretinsul împrumut de 96.000 lei, apelantul a încheiat nu numai contract scris ci și contracte de garanție, nu se justifică în mod rezonabil și obiectiv acele impedimente morale care să justifice imposibilitatea preconstituirii unui înscris cu privire la pretinsa suma împrumutată de 96.000 lei.
înscrisurile depuse de apelantul reclamant în ședința publică din data de 7.02.2011 fac dovada că între părți au existat raporturi comerciale constante, de durată, însă pentru toate sumele acordate pârâtului sau societății administrate de acesta, reclamantul a avut cel puțin un înscris apt să facă dovada remiterii unei sume de bani, deci cu valoare de început de dovadă scrisă în privința unui contract de împrumut.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, reiterând criticile din apel.
S-a criticat soluția instanței de admitere a acțiunii doar față de pârâtul R.L., arătându-se că trebuia să fie obligată și pârâta L., raporturile contractuale fiind derulate și cu aceasta. S-a arătat că acțiunea trebuia admisă pentru întreaga sumă solicitată de reclamant și că în mod greșit s-a respins proba cu martori pentru a dovedi existența convenției. S-a susținut că în mod nelegal s-a respins cererea pentru suplimentarea probei cu martori în apel pentru dovedirea imposibilității morale de preconstituire a înscrisului.
Recurentul a arătat că se afla în relații de prietenie cu pârâtul, că instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 1198 C.civ., că pârâtul nu s-a opus administrării probei cu martori până la prima zi de înfățișare, întâmpinarea fiind depusă după această dată.
S-a făcut referire la recunoașterile pârâților, la faptul că s-a reținut greșit puterea de lucru judecat a sentinței civile din dosarul nr. 15286/215/2007.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 295 alin. (2) C.proc.civ., instanța de apel poate încuviința suplimentarea probelor administrate în prima instanță sau administrarea unor noi probe, atunci când apreciază că situația de fapt nu este pe deplin lămurită. Administrarea probelor în apel este supusă regulilor judecății în primă instanță, iar în ceea ce privește proba cu martori sunt aplicabile prevederile art. 186-200 C.proc.civ., cu raportare și la dispozițiile art. 292 alin. (1) C.proc.civ. Potrivit acestora, apelantul are obligația de a indica prin motivele de apel probele de care înțelege să se folosească în calea devolutivă de atac, iar cum cererea de apel este formulată potrivit art. 112 C.proc.civ., atunci când se solicită administrarea probei cu martori apelantul trebuie să indice prin motivele de apel numele și domiciliile acestora, în acest sens fiind dispozițiile art. 112 punct 5 C.proc.civ.
Administrarea probelor în apel este supusă regulilor prevăzute de art. 167 și urm. C.proc.civ., în sensul că instanța încuviințează probele pe care le consideră utile, concludente și pertinente.
Instanța de control nu are obligația de a administra alte probe în apel atât timp cât apreciază întemeiat că situația de fapt este pe deplin lămurită. Declarațiile martorilor și actele depuse la dosar au fost concludente și au format convingerea instanței cu privire la modul în care s-au derulat relațiile dintre părți, astfel că audierea unor alți martori pentru a dovedi aceeași stare de fapt avută în vedere și de prima instanță nu constituia o probă utilă, ci ar fi dus la prelungirea nejustificată a cursului judecății, încălcând dreptul părților la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
în speță, se constată că apelantul reclamant a solicitat prin motivele de apel probe noi cu acte și martori, fără a indica numele martorilor sau conținutul actelor. Proba cu martori a respinsă de instanța de apel, prin practicaua deciziei, faptul că nu au fost administrate noi probe testimoniale neafectând legalitatea deciziei.
Cu privire la părțile cu care reclamantul a încheiat contracte de împrumut, în mod corect instanțele au apreciat că raporturile contractuale nu s-au creat între reclamant și pârâta L.A., avându-se în vedere și prezumția de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești anterior pronunțate între aceleași părți.
Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 15826/215/2007, soluționată prin sentința civilă nr. 18573/12.12.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova și decizia civilă 779 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj, reclamantul B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta L.S. să se constate valabilitatea convențiilor încheiate la data de 15.12.2006, prin care reclamantul a împrumutat debitorului R.L. sumele de 24 324 lei și respectiv 17 840 lei, iar parata L.S. s-a obligat la transmiterea in favoarea reclamantului a dreptului de proprietate asupra a 17,84 ha și respectiv 20,27 ha, în situația în care debitorul nu își va îndeplini obligația de restituire a sumelor de bani.
Instanța a motivat soluția de respingere a acțiunii pe considerentul că debitorul obligației de restituire a sumelor de bani este R.L., că obligația asumată de pârâta L.S. prin fiecare dintre cele două convenții încheiate la 15 decembrie 2006 reprezintă o clauza penală și a avut ca scop garantarea obligației principale, nefiind un antecontract de vânzare cumpărare.
Prezumția de lucru judecat se reflectă în speță în calificarea raporturilor dintre reclamant și pârâtă ca fiind acelea de creditor și garant, nicidecum de creditor ( împrumutător) și debitor( împrumutat). De altfel, nici reclamantul nu a solicitat în dosarul anterior să se constate că pârâta a avut calitatea de împrumutat.
Soluția de respingere a acțiunii față de pârâtă se justifică și din perspectiva calificării contractului de împrumut și a posibilității reclamantului de a proba conținutul contractului și obligațiile părților în condițiile în care clauzele pretinse nu au fost consemnate într-un act scris.
Așadar, motivele care duc la respingerea acțiunii față de pârâtul R. L. pentru obligarea la plata sumei de 96.000 lei sunt comune respingerii acțiunii față de pârâtă.
Contractul de împrumut de consumație poate fi dovedit prin înscrisuri sau prin proba testimonială, dacă partea adversă nu se opune administrării acesteia.
Potrivit art. 1191 C.civ., proba cu martori nu este permisă în contra sau peste ceea ce cuprinde un act juridic civil cu o valoare mai mare de 250 lei, însă părțile pot conveni ca dovada să poată fi făcută și cu martori.
Este nefondată susținerea recurentului în sensul că pârâții nu s-au opus administrării probei cu martori până la prima zi de înfățișare, astfel că erau decăzuți din dreptul de a face opoziție față de administrarea probei.
Art. 115 C.proc.civ., forma în vigoare la data promovării acțiunii, stabilește care este conținutul întâmpinării, însă dispozițiile alineatului 2 al fostului art. 114 C.proc.civ., care reglementau întâmpinarea și care sancționau nedepunerea întâmpinării cu decăderea din dreptul de a propune probe și a ridica excepții, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005.
Oricum, dreptul pârâtului de a se opune administrării probei cu martori nu constituie o excepție în sensul legii, așadar, pârâtul poate uza de acest drept la termenul când reclamantul solicită proba cu martori, indiferent dacă a formulat sau nu întâmpinare, fiind în acest sens dispoz. art. 171 C.proc.civ. Aceasta rezultă din faptul că art. 1191 C.civ. interzice administrarea probei, după cum s-a arătat, și doar convenția expresă a părților în sensul de a fi audiați martorii chiar peste conținutul actului juridic înlătură efectele de interdicție ale textului.
Prin întâmpinarea depusă la judecătorie la fila 36 a dosarului, pentru termenul din 14.06.2010, pârâții au invocat aplicarea dispozițiilor art. 1191 C.civ., opunându-se probei cu martori pentru a dovedi existența unor convenții de împrumut . Prima zi de înfățișare în cauză a fost la 14.06.2010, deoarece la termenele anterioare s-au soluționat cererea de amânare pentru angajare apărător și cererea de acordare a ajutorului public judiciar, iar potrivit art. 132 C.proc.civ. prima zi de înfățișare este termenul la care părțile, legal citate, pot pune concluzii. La termenul respectiv s-a solicitat de către reclamant proba cu martori și s-a depus întâmpinarea, fără a se consemna în încheierea de ședință că a fost comunicat reclamantului un exemplar. întâmpinarea a fost înregistrată la această dată, cum rezultă din rezoluția înscrisă de judecător, astfel că nu se poate susține că pârâtul nu a respectat obligația de a - și formula apărările în termen. La termenul din data de 22.11.2010 prima instanță a încuviințat proba cu martori pentru a dovedi că părțile s-au aflat în imposibilitate morală de preconstituire a înscrisului, date fiind relațiile lor de prietenie, așa cum susține reclamantul.
Critica recurentului vizând omisiunea primei instanțe de a se pronunța prin încheierea din 7.02.2011 asupra cererii apărătorului reclamantului de a observa actele depuse la dosar nu este fondată, cât timp s-a acordat un alt termen de judecată și părțile au avut posibilitatea de a cunoaște actele depuse, dreptul lor la apărare și la desfășurarea procesului în condiții de contradictorialitate nefiind încălcat.
Instanțele de fond au apreciat corect faptul că dispozițiile art. 1198 C.civ. nu sunt aplicabile. Astfel, cu privire la conținutul declarațiilor martorilor și la starea de fapt ce rezultă din acestea, instanța de recurs nu mai poate reveni, criticile care vizează acest aspect fiind critici de netemeinicie, inadmisibile în această cale de atac, potrivit art. 304 C.proc.civ.
Cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 1198 C.civ., se constată că între reclamant și pârât s-au încheiat deja două convenții, sub forma înscrisurilor sub semnătură privată, așa încât nu mai poate fi vorba despre imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisurilor.
Proba scrisă preconstituită este prevăzută de lege în domeniul actelor voluntare pentru a evita incertitudinea privind drepturile și obligațiile părților. Imposibilitatea de preconstituire a probei constituie o excepție, care trebuie interpretată restrictiv, așa încât se aplică doar în acele situații în care relațiile ce există în mod obișnuit între părți ar fi incompatibile cu solicitarea de a încheia un înscris constatator, deoarece ar rezulta o lipsă de încredere din partea celui ce pretinde înscrisul, de natură să afecteze relațiile părților în viitor.
Atunci când părțile contractante au înțeles să consemneze în scris un anumit act juridic nu mai pot invoca pentru alte raporturi contractuale derulate în aceeași perioadă aproximativă de timp că au fost în imposibilitate morală de a preconstitui înscrisul doveditor al contractului.
Cu referire la situația în speță, instanța constată că din declarațiile martorilor a rezultat că reclamantul și pârâtul au încheiat în timp mai multe contracte de împrumut, pentru care au avut înscrisuri ori au plătit sumele de bani prin conturile lor bancare, iar la 15.12.2006 au semnat două acte de împrumut, pentru două sume diferite, restituibile la 25.04.2007.
Chiar reclamantul a arătat prin motivele de apel și cele de recurs că a fost necesară consemnarea în scris a obligației pârâtului pentru că părțile încheiaseră o convenție de împrumut pentru o sumă de 110.000 lei, care avea scadență la data de 20.05.2006, iar pârâtul a cerut prelungirea împrumutului, astfel că reclamantul a considerat că se impune încheierea unei convenții scrise la data de 15.12.2006, însă sumele de bani erau date anterior. Așadar, chiar reclamantul a apreciat că este în interesul său să aibă o dovadă scrisă a convenției încheiate cu pârâtul, ceea ce duce la concluzia că relațiile dintre aceștia nu mai erau bazate pe încredere, împrumutătorul considerând că este necesar să își ia măsuri de siguranță pentru restituirea împrumutului.
în atare condiții, nu a existat o imposibilitate morală de a încheia în scris contractul de împrumut, nimic nu îl împiedica pe reclamant să ceară consemnarea în scris și a convenției de împrumut pentru suma cea mai mare, de 96.000 lei, cât timp pentru sume de bani mai mici, de 24.324 lei și respectiv 17.840 lei, părțile au înțeles să încheie contractele în scris.
Față de toate aceste considerente, se apreciază că tribunalul a făcut o cercetare completă și corectă a fondului cauzei și, nefiind incidente motive de nelegalitate a deciziei potrivit art. 304 C.proc.civ., se va respinge recursul ca nefondat.
| ← Legea nr. 10/2001. Daune morale pentru soluţionarea cu... | Acţiune în anulare act. Excepţie de la principiul resoluto... → |
|---|
