Validare poprire. Putere de lucru judecat faţă de hotărârea judecătorească formulată în cadrul acţiunii având ca obiect contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Justificarea legalităţii ingerinţei statului în dreptul de proprietate al cetăţeanului prin incidenţa crizei mondiale nu este nici legală, nici morală şi nu poate fi reţinută ca un motiv temeinic de reeşalonare a acestor plăţi, statul trebuind să găsească alte soluţii de rezolvare a unei situaţii financiare dificile decât aceea de neonorare a obligaţiilor sale.
Secţia I civilă, Decizia nr. 6687 din 29 mai 2012
La data de 17.11.2010, creditoarea T. E. a solicitat validarea popririi și obligarea terțului poprit Trezoreria Municipiului Craiova să îi plătească suma de 31392,56 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu și cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal nr. 327/E/2009 din data de 7.04.2009.
în fapt, creditoarea a arătat că prin titlul executoriu, debitorul Casa de Asigurări de Sănătate Dolj îi datorează suma de 31392,56 lei, inclusiv cheltuieli de executare.
Pentru acoperirea acestei sume s-a emis debitoarei somația cu nr. 327/E/2009 din data de 7.04.2009, după care s-a dispus înființarea popririi la terțul poprit Trezoreria Craiova, aceasta fiind comunicată la data de 11.11.2010.
Creditoarea a menționat că, întrucât s-a primit răspuns negativ din partea terțului poprit cu privire la înființarea popririi, a solicitat validarea acesteia și amendarea terțului poprit.
La data de 24.01.2011, debitorul Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea validării popririi.
în motivare, debitorul a arătat că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, în cursul termenelor prevăzute în acest act normativ, orice procedură de executare silită se suspendă de drept, astfel că orice sume prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar urmează a fi plătite conform acestui act normativ.
Debitoarea a mai arătat că la momentul la care i s-a comunicat adresa de înființare a popririi, executarea silită era suspendată de drept, Trezoreria Craiova neavând obligația legală de a efectua poprirea, fiindu-i interzis de lege să efectueze acte de executare cu privire la sumele respective.
Prin sentința civilă nr. 162126/31.10.2011, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr. 33681/215/2010, a fost admisă acțiunea formulată de creditoarea T.E., în contradictoriu cu CAS Dolj și terțul poprit Trezoreria Craiova.
A fost validată poprirea înființată de BEJ T. și T. la data de 1.11.2010, în dosarul de executare silită nr.327/E/2009 până la concurența sumei de 31.392,56 lei( treizeci și unu mii trei sute nouăzeci și doi și cincizeci și șase bani )în mâinile terțului poprit Trezoreria Craiova asupra conturilor debitoarei CAS Dolj, în beneficiul creditoarei T. E.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2559/4.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 11648/63/2008, rămasă irevocabilă, s-a dispus ca debitorul CAS Dolj, să plătească creditoarei T. E suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% pentru fiecare supliment, începând cu data de 23.04.2005.
Executorul judecătoresc a emis, la data de 7.04.2009, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, adresa de înființare a popririi către terțul poprit Trezoreria Municipiului Craiova, acesta din urmă a răspuns restituind în original titlul executoriu nr. 327/E/2009, cu mențiunea că trebuie respectate dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 art. 1 alin. (2).
Conform art. 460 C.proc.civ. „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța citat creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate a rezultat că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că executarea silită a fost pornită la data de 7.04. 2009, prin cererea creditoarei T. E, formându-se dosarul de executare nr. 327/E/2009 al BEJ T.N. și T.
Deci, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Cât privește drepturile salariale cuvenite creditoarei, instanța a reținut că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Șandor contra României, V. Ionescu contra României, Sabin Popescu contra României).
întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
în Cauza Șandor contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”.
Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului sau altei instituții publice să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. (1) din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui “să fie prevăzută de lege”, “să urmărească un scop legitim”, iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța a constatat că ingerința este prevăzută de lege.
însă cerința de a corespunde interesului legitim public, nu este îndeplinită; astfel, aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea „menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar”, însă jurisprudența CEDO menționează constant că „complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii”; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic, în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public. Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr. 71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice sau până la intrarea în insolvență, în cazul persoanei juridice.
Pentru cheltuielile de executare, stabilite prin procesul - verbal din data de 7.04.2009 nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.
împotriva acestei sentințe a formulat apel debitoarea C.A.S. Dolj, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare privind înființarea popririi.
în esență, apelanta a arătat că, în mod greșit, prima instanță a respins contestația la executare, întrucât actul normativ invocat în apărarea recurentei, respectiv O.U.G. nr. 71/2009 este în concordanță cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
O.U.G. nr. 71/2009 și modificările și completările ulterioare este în concordanță cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. în cauza Petro contra României este subliniat faptul că întârzierea în executare a unei sentințe este imputabilă autorităților care în speță nu au furnizat nicio justificare valabilă pentru ingerința suportată de reclamanți. Notorietatea crizei economice mondiale și implicit naționale, oferă însă o justificare valabilă întârzierii în executarea hotărârii judecătorești, fiind subliniată în însăși partea introductivă a O.U.G. nr. 71/2009.
în continuare, apelanta a arătat că în speță sunt îndeplinite cele trei condiții la care face referire cauza Brumărescu contra României: amânarea este prevăzută de lege, fiind reglementată de O.U.G. nr. 71/2009, act normativ declarat constituțională de către Curtea Constituțională a României; privarea urmărește un interes legitim - posibilitatea plății drepturilor bănești într-un termen rezonabil fără a afecta bugetul asigurărilor sociale de sănătate, fără a limita accesul asiguraților la servicii medicale și medicamente din cauza diminuării fondurilor cu această destinație; cerința proporționalității măsurii este îndeplinită prin faptul că norma legală reglementează raportat la interesul public eșalonarea și nu exonerarea de la plată; în plus, pentru a înlătura situația în care persoana în cauză ar putea suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei), O.U.G. nr. 71/2009 menționează și actualizarea debitului cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică.
Apelanta a arătat, de asemenea, că instanța de fond nu a ținut cont nici de deciziile Curții Constituționale a României nr. 188/02.03.2010 și nr. 190/2.03.2010, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 și nu a făcut nici un fel de referire la acestea, ceea ce a condus la soluționarea greșită a cauzei.
Prin decizia civilă nr. 66 din 10 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 33681/215/2010, s-a respins apelul formulat de debitoarea C.A.S. DOLJ, împotriva sentinței civile nr. 162126/31.10.2011, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr. 33681/215/2010, în contradictoriu cu creditoarea T. E. și terțul poprit Trezoreria Craiova.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, aceasta a reținut în mod corect că, în cauză, au prioritate la aplicare prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului față de prevederile legale interne, același principiu fiind înscris și în art. 20 din Constituție.
în acest sens, așa cum în mod constant s-a decis în jurisprudența CEDO, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii încalcă atât prev. art. 1 Protocolul 1, cât si prevederile art. 6 CEDO, text legal conform cu care statele membre sunt ținute a asigura executarea silită a hotărârilor judecătorești, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat de întârziere a acestei executări.
Același principiu se regăsește și în cauzele Broniowski contra Poloniei - Hotărârea Marii Camere din 22,06,2004, Hornsby contra Greciei, Ruianu contra României, Pini, Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Sandor contra României, Sabin Popescu contra României, în toate aceste cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând că administrația publică are obligația de a executa voluntar hotărârile judecătorești, orice omisiune a acesteia in executare sau întârziere în executare lipsind de eficacitate prev. art. 6 CEDO.
Justificările recurentei ca O.U.G. nr. 71/2009 se încadrează în situația de excepție în care ingerința statului în drepturile patrimoniale ale cetățenilor este justificată, deoarece în cauză sunt întrunite toate cele 3 condiții ale unei asemenea situații de excepție - privarea de bun este prevăzută de lege, urmărește un interes legitim și este respectată cerința proporționalității dintre interesul public care a dictat o asemenea măsură, modalitatea în care s-au restrâns drepturile cetățenilor și interesul privat al cetățeanului supus unei asemenea masuri - nu sunt nici reale, nici conforme cu situația de fapt.
Astfel, în cauza Bourdov contra Rusiei s-a rezolvat de către CEDO o situație similară, reclamantul beneficiind de asemenea de creanțe împotriva statului, creanțe care nu au fost onorate de administrația financiara din cauza lipsei banilor in cont.
S-a stabilit cu acea ocazie ca „o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Sigur, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1(35). în cauză, reclamantul nu trebuia să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care viza repararea unei vătămări a sănătății sale, din pricina dificultăților financiare ale statului (36).”
Hotărârea este importantă pentru că expune cu claritate obligația statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa.
Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. Autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
S-a statuat că autoritatea pârâtă avea obligația de a lua toate măsurile necesare, fie singură, fie în cooperare cu alte autorități responsabile federale sau locale pentru a se asigura că fondurile necesare erau disponibile în vederea executării obligației Statului.
Recurenta a apreciat că existența crizei mondiale justifică în planul Convenției Europene a Drepturilor Omului neexecutarea obligațiilor bănești care îi revin față de salariații din sistemul bugetar.
O asemenea susținere este lipsită de substanță și neconformă cu starea de fapt, astfel:
Recurenta a ajuns în situația obligării sale la plata acestor sume din propria culpa, deoarece a refuzat să le acorde în mod voluntar salariaților din sistemul bugetar drepturile salariale cuvenite prin lege.
Incidenta crizei mondiale este suportată în final de omul simplu, acesta fiind în situația de a-si schimba dramatic modul de viața fie ca urmare a pierderii locului de muncă, fie ca urmare a diminuării considerabile a veniturilor.
A-l forța tot pe acesta să suporte greutatea crizei mondiale prin neonorarea de către stat a creanțelor pe care le are față de el atinge însăși substanța dreptului la proprietate al acestuia.
în condițiile în care, ca urmare a crizei mondiale, cetățeanul român nu mai beneficiază decât de condiții minimale de asistență medicală sau de servicii de asigurări sociale, însă trebuie să-și onoreze cu promptitudine datoriile către stat, către furnizorii de servicii de întreținere, și de multe ori către instituții de credit, în situația în care, așa cum se demonstrează statistic prin creșterea șomajului și prin reducerea veniturilor prin lege, cetățeanul simplu nu mai are loc de muncă sau are venituri diminuate, amânarea plății de către stat a sumelor pe care i le datorează rupe justul echilibru care trebuie sa existe între stat și cetatea, punând întreaga povară a crizei pe umerii acestuia și punându-l în imposibilitate de a-și onora la rândul său datoriile sau chiar de a-și susține nevoile de întreținere proprii și ale familiei sale.
Ca atare, justificarea legalității ingerinței statului în dreptul de proprietate al cetățeanului prin incidența crizei mondiale nu este nici legală, nici morală și nu poate fi reținută ca un motiv temeinic de reeșalonare a acestor plăți, statul trebuind să găsească alte soluții de rezolvare a unei situații financiare dificile decât aceea de neonorare a obligațiilor sale.
în ce privește speța de față, s-a constatat că Statul nu și-a executat obligațiile de plată către intimată, deși creanța este scadenta deja de aproape 2 ani, decizia Curții de Apel, ce constituie titlu executoriu fiind pronunțată la data de 4.12.2008.
în ce privește critica vizând neaplicarea deciziilor nr. 188/2010 și respectiv nr. 190/2010 ale Curții Constituționale ale României, care au constatat că sunt constituționale prevederile O.U.G. nr. 71/2009, s-a reținut că dacă legea internă conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului se aplică cu prioritate dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Tribunalul a constatat că prima instanță în mod legal a verificat compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, față de circumstanțele concrete ale speței, cu dispozițiile art. 6 din Convenție, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și jurisprudența constantă a CEDO în materia executării hotărârilor judecătorești care are o aplicare directă în dreptul intern
Conform art. 20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Curtea de la Strasbourg este interpreta supremă a Convenției, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în România, astfel că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, urmând ca judecătorul național să dea eficiență acesteia.
în lumina jurisprudenței CEDO deja menționate, s-a concluzionat că, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
în condițiile în care art. 44 alin. (1) din Constituție garantează creanțele asupra statului și a lipsei dovedirii din partea instituției debitoare a demersurilor pe care a încercat să le întreprindă pentru a îndeplini obligația de plată, susținerile recurentei privind întârzierea justificată în executarea hotărârii judecătorești, sunt neîntemeiate
De altfel, pentru perioada 4.12.2008,(când s-a pronunțat decizia Curții de Apel, ce constituie titlu executoriu) și până la apariția O.U.G. nr. 71/17 iunie 2009, contestatoarea nu a furnizat nicio justificare pentru întârzierea executării.
împotriva acestei decizii a formulat recurs debitoarea Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece în mod greșit instanța de apel a respins apelul formulat.
în motivare a invocat prevederile art. 460 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Conform prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, în cursul termenelor prevăzute în acest act normativ, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Astfel, sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar urmează a fi plătite conform acestui act normativ.
Din textul de lege enunțat, a rezultat că, la momentul la care i s-a comunicat adresa de înființare a popririi, terțul poprit trebuia să aibă „obligația” de a efectua poprirea. Ori, la acea dată, executarea silită era suspendată de drept, Trezoreria Craiova neavând obligația legală, ci, dimpotrivă, fiindu-i interzis de lege să efectueze acte de executare cu privire la sumele respective.
în acest context, a rezultat că o cerere de validare a popririi solicitată cu privire la un act de executare, respectiv poprirea, suspendat printr-o ordonanță de urgență, este nelegală.
Referitor la motivarea deciziei pronunțate de către instanța de apel pe dispozițiile Convenției și al jurisprudenței Curții de la Strassbourg, a considerat că, în mod greșit aceasta a respins apelul declarat, întrucât actul normativ invocat în apărarea CAS Dolj, respectiv O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare este în concordanța cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Această afirmație este susținută de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Cu privire la noțiunea suspendării de drept a oricărei proceduri de executare silită dispusă prin O.U.G. nr. 71/2009, în raport cu norma și jurisprudența comunitară, a arătat că actul normativ în cauză nu contravine acestora având în vedere aprecierile Curții în cazul „Paicu vs. România”, potrivit cărora, omisiunea autorităților, fără o justificare prealabilă, de a executa într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă pronunțată împotriva lor reprezintă o încălcare a dreptului de acces la o instanță, precum și a dreptului la respectarea bunurilor. Astfel, însăși promovarea actului normativ în cauză prin care se dispune plata eșalonată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, constituie dovada certă a intenției statului de a pune în executare hotărârile judecătorești într-un termen rezonabil și strict delimitat. Prin urmare, a considerat că având în vedere asigurarea stabilității economice a țării, statul a procedat corect promovând actul normativ în cauză și oferind în același timp o justificare prealabilă pertinentă cu privire la executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești. în raport cu cele arătate mai sus, a considerat că o încălcare a jurisprudenței comunitare s-ar fi produs dacă statul rămânea indiferent, fără a promova actul normativ în cauză, neoferind astfel o justificare prealabilă nepunerii în executare a hotărârilor judecătorești.
De asemenea, în cauza Petro contra Români” s-a subliniat faptul că „întârzierea în executarea unei sentințe este imputabilă autorităților care, în speță nu au furnizat nici o justificare valabilă pentru această ingerință suportată de reclamanți”. Notorietatea crizei economice mondiale și, implicit, naționale, oferă însă o justificare valabilă întârzierii în executarea hotărârii judecătorești, fiind subliniată în însăși partea introductivă a O.U.G. nr. 71/2009, cuprinzând motivarea necesitații emiterii acestui act normativ.
Referitor la situația de excepție la care face referire cauza „Brumărescu împotriva României'', cu privire la condițiile în care poate opera o astfel de măsură fără a se încălca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a considerat că, în speța de față, sunt îndeplinite toate cele trei condiții, respectiv:
- privarea (în speță amânarea) este prevăzută de lege, fiind reglementată de O.U.G. nr. 71/2009, act normativ declarat constituțional de către Curtea Constituțională a României;
- privarea urmărește un interes legitim. Aceasta oferă posibilitatea plății drepturilor bănești într-un termen rezonabil, fără a afecta, în speța de față, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv fără a limita accesul asiguraților la servicii medicale și medicamente din cauza diminuării fondurilor cu această destinație;
- cerința proporționalității măsurii este îndeplinită prin faptul că norma legală reglementează, raportat la interesul public, eșalonarea și nu exonerarea de la plată; în plus, pentru a înlătura situația în care persoana în cauză ar putea suporta o sarcină specială și exorbitantă (Cauza Sporrong și Lannroth împotriva Suediei), O.U.G. nr. 71/2009 menționează și actualizarea debitului cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică.
în aceste condiții, jurisprudența CEDO invocată în motivarea hotărârii nu face decât să sublinieze legalitatea, legitimitatea și proporționalitatea măsurii reglementate prin O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare.
S-a mai subliniat și faptul că prin deciziile Curții Constituționale a României nr. 188/2.03.2010 și nr. 190/2.03.2010, au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, Curtea constatând că acest act normativ urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. De altfel, deciziile Curții Constituționale sunt motivate pe jurisprudența CEDO, respectiv cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004. Instanța nu a ținut cont de deciziile Curții Constituționale a României menționate mai sus și nu a făcut nici un fel de referire la acestea, fapt care a condus la soluționarea greșită a cauzei.
Din expunerea de motive menționată mai sus, a rezultat că prevederile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României nu sunt aplicabile în prezenta cauză, nefiind vorba despre „neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte”, și O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare. în această situație, dreptul intern, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare au aplicabilitate în cauză și au fost înlăturate în mod nelegal de către instanța de fond.
A solicitat admiterea recursului, modificarea atât a deciziei cât și a sentinței, cu consecința respingerii cererii de validare a popririi.
în drept, și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. raportat la art. 399 alin. (2) C.proc.civ.
Recursul nu este fondat.
Prin motivele de recurs,debitoarea Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 care dispun suspendarea executării silite în perioada prevăzută în actul normativ, arătând că aceste dispoziții sunt în conformitate cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului ,la care România este parte.
Prin adresa nr. 327/1.11.2010 Biroul Executorului Judecătoresc T.N. și T. a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit Trezoreria Craiova asupra contului debitoarei Casa de Asigurări de Sănătate Dolj pentru acoperirea sumei ce reprezintă debit conform titlului executoriu ce-l constituie decizia nr. 2559/4.12.2008 dată de Curtea de Apel Craiova,plus cheltuieli de executare.
Prin adresa nr. 22654/9.11.2010 emisă de terțul poprit a fost restituit titlul executoriu cu motivarea că în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 orice procedură de executare silită se suspendă de drept în perioada prevăzută de lege.
Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2010 pe rolul Judecătoriei Craiova, debitoarea Casa de Asigurări De Sănătate Dolj a formulat contestație la executare împotriva actului de executare privind înființarea popririi ,datat în 1.11.2010 privind pe creditoarea T.E., solicitând anularea acestuia și suspendarea executării potrivit art. 403 C.proc.civ.
în motivarea contestației la executate au fost invocate aceleași dispoziții ale O.U.G. nr. 71/2009.
Prin sentința civilă nr. 2384/7.02.2011 a Judecătoriei Craiova irevocabilă prin decizia civilă nr. 1154/30.05.2011 a Tribunalului Dolj a fost respinsă atât contestația la executare formulată cât și cererea de suspendare a executării silite.
în motivarea hotărârilor ,cele două instanțe care au soluționat cauza privind contestația la executare formulată,au analizat compatibilitatea legii interne cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului reținând că O.U.G. nr. 71/2009 contravine art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție ,încălcând dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor proprii, întrucât îngrădesc executarea hotărârilor definitive care constată creanțe ale persoanelor fizice și juridice împotriva statului și instituțiilor sale.
în consecință în ceea ce privește suspendarea executării în cauza de față și compatibilitatea legii interne, în speță O.U.G. nr. 71/2009 cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte Curtea constată că ,raportat la sentința 2384/7.02.2011 a Judecătoriei Craiova irevocabilă prin decizia 1154/30.05.2011 a Tribunalului Dolj există putere de lucru judecat, aceste aspecte fiind analizate și tranșate în mod irevocabil.
Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect ,aceeași cauză și purtat între aceleași părți ci și contrazicerile între două hotărâri judecătorești ,în sensul ca drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces.
în cauza de față obiectul este diferit (validare poprire și nu contestație la executare)însă prin motivele invocate de către debitoarea Casa de Asigurări Dolj scopul final urmărit este același.
Potrivit dispozițiilor art.460 C.proc.civ., validarea popririi constă în verificarea de către instanță a condițiilor legale pentru obligarea directă pe cale judecătorească a terțului poprit față de creditorul popritor, creditorul trebuind să facă dovezi corespunzătoare privitoare la existența raportului de creanțe dintre debitorul său și terțul poprit.
Cum prin recursul formulat nu au fost invocate alte critici referitoare la aceste condiții legale de obligare directă pe cale judecătorească a terțului poprit față de creditorul popritor, ci numai motive analizate deja în litigiul având ca obiect „contestație la executare „Curtea a urmat să îl respingă.
| ← Acţiune în anulare act. Excepţie de la principiul resoluto... | Acţiune confesorie. Cale de atac → |
|---|
