Contract de împrumut. Ipotecă. Cauţiune reală. Plată. Imputaţie asupra dobânzilor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1111
Garanţii care prin contractul încheiat s-au obligat să garanteze atât împrumutul, cât şi dobânzile aferente, rămân în continuare obligaţi pentru creanţa neachitată, a cărei restituire au garantat-o, în condiţiile în care din cuprinsul chitanţei rezultă că obiectul plăţii îl reprezintă doar dobândă credit, iar conform art. 1111 C. civ. suma plătită se impută cu întâietate asupra dobânzilor.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 3138 din 24 iunie 2003
(B.J. - bază de date)
Tribunalul Mureş, secţia comercială, prin sentinţa nr. 72 din 21 ianuarie 2000 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.B. SA, sucursala Alba Iulia, precizată, şi a obligat în solidar pe pârâţii M.I. şi M.R., C.E. şi C.O. la plata sumelor de: 4.000.000 lei credit restant, 18.080.268 lei dobândă aferentă, 3.524.732 lei cheltuieli de judecată, în baza şi în limita contractelor de garanţie încheiate de aceştia pentru restituirea creditului restant, în sumă de 8.000.000 lei, acordat de bancă la 14 octombrie 1994 pârâtului M.I.
Prin decizia nr. 618 din 23 octombrie 2000, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâta garantă C.O. împotriva sentinţei.
Schimbând în parte sentinţa, a respins, ca nefondată, acţiunea promovată de reclamanta SC C.B. SA Alba Iulia împotriva pârâtei garante C.O., menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în motivarea deciziei, că reclamanta C.B. a acordat, prin contractul de împrumut nr. 10 din 14 octombrie 1994, un împrumut de 8.000.000 lei, cu termen de rambursare la data de 25 octombrie 1995, Asociaţiei Familiale T.M. din Tâmăveni, împrumut a cărui restituire a fost garantată, până la concurenţa sumei de 4.000.000 lei, prin contract de ipotecă şi de soţii C.O. şi C.E.
La data de 8 iunie 1998, pârâta garantă C.O. a plătit suma de 4.000.000 lei, iar, cum din contractul de ipotecă rezultă că s-a garantat restituirea unui împrumut acordat persoanei fizice M.I., iar nu Asociaţiei Familiale T.M., acţiunea, faţă de această garantă, s-a apreciat a fi neîntemeiată.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta C.B., solicitând casarea acesteia, respingerea apelului pârâtei şi menţinerea sentinţei tribunalului.
Se critică decizia pentru greşita apreciere a probelor, deoarece, pe chitanţa de plată a sumei de 4.000.000 lei eliberată intimatei, s-a înscris ca obiect al plăţii „dobânzi” şi pentru neaplicarea prevederilor art. 1111 C. civ.
Recursul este fondat.
Prin contractul de împrumut nr. 10 din 14 octombrie 1994, reclamanta C.B. a acordat Asociaţiei Familiale T.M., reprezentată prin administratorii M.I. şi M.R., un credit de 8.000.000 lei, iar restituirea lui a fost garantată şi de intimaţii C.O. şi C.E., care au semnat contractul de împrumut, aceştia încheind şi contractul de ipotecă, autentificat sub nr. 24964 din 13 octombrie 1994, prin care se obliga să garanteze împrumutul de 4.000.000 lei şi dobânzile aferente cu imobilul proprietate personală.
Intimaţii nu contestă acest lucru, dar opun chitanţa nr. 21484 din 8 iunie 1998, care reprezintă, susţin aceştia, dovada plăţii sumei de 4.000.000 lei a cărei restituire au garantat-o.
Este de observat, însă, că intimaţii au garantat nu numai o sumă într-un anumit cuantum, dar şi dobânda aferentă acesteia, iar, din chitanţa invocată, rezultă că obiectul plăţii îl reprezintă dobândă credit Asociaţia Familială T.M., ceea ce reprezintă, practic, o concretizare a regulilor imputaţiei plăţii, în sensul că suma plătită se impută cu întâietate asupra dobânzilor, conform art. 1111 C. civ.
Prin urmare, greşit instanţa de apel a stabilit că suma de 4.000.000 lei reprezintă plata sumei garantate, situaţie în care a fost admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare pentru a determina dobânda aferentă cotei părţi din creditul garantat -4.000.000 lei, urmând a se constata sau nu plătită suma prin chitanţa eliberată de reclamantă la 8 iunie 1998.
Curtea de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 725 alin. (2) teza II C. proc. civ. „în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii
noi, privitoare la competenţă, sunt pe deplin aplicabile”, reconsiderând calea de atac cu consecinţele aferente.
| ← Accesiune imobiliară artificială. Ipotecă. Principiul... | Contract de împrumut bancar. Ipotecă asupra unui bun comun.... → |
|---|
