Cerere de radiere a ipotecii. Active bancare preluate de
| Comentarii |
|
A.V.A.B. Competenţă materială
C. proc. civ., art. 315 O.U.G. nr. 51/1998, art. 45 Legea nr. 409/2001, art. 19, art. 25 C. civ., art. 1658, art. 1746, art. 1774, art. 1776, art. 1800, art. 1814
Prin derogare de la dreptul comun, în cazul cererilor de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A. V.A.B., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice sau juridice, este stabilită competenţa materială a curţilor de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtei.
Aceeaşi normă de competenţă se aplică şi cererii privind radierea ipotecii formulate împotriva A. V.A.B.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1475 din 7 martie 2003
(B.J. - Baza de date)
Notă: O.U.G. nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor a fost aprobată cu modificări de Legea nr. 409/2001 (M. Of. nr. 398 din 19 iulie 2001).
O.U.G. nr. 51/1998 a fost republicată (M. Of. nr. 948 din 24 decembrie 2002).
Reclamanta T.G. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.B., solicitând radierea ipotecii constituită cu titlu de garanţie imobiliară, la 18 decembrie 1996, pentru împrumutul de 117.300.000 lei, acordat de B.A. şi achitat la 26 iulie 2001.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 1556/C din 8 noiembrie 2001, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 409/2001 stabilind competenţa curţilor de apel pentru cererile de orice natură, care privesc drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 33 din 21 martie 2002, a respins cererea reclamantei, considerând că neplata cauţiunii stabilite de art. 25 din Legea nr. 409/2001 împiedică instanţa să se pronunţe asupra fondului cauzei.
Curtea Supremă de Justiţie, în recursul declarat de reclamantă, prin decizia nr. 5410 din 26 noiembrie 2002, a admis cererea şi a casat decizia curţii de apel, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa supremă a stabilit că obiectul acţiunii îl formează cererea de radiere a ipotecii şi nu o contestaţie la executare, dispoziţiile art 1658, art. 1746, art. 1774, art. 1776, art. 1800 şi art. 1814 C. civ. fiind deplin aplicabile, astfel încât nu se impunea plata unei cauţiuni.
în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 7 din 29 ianuarie 2003, caracterizează acţiunea reclamantei ca fiind de natură civilă şi declină competenţa de soluţionare la Judecătoria Sibiu.
împotriva sentinţei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, litigiul purtând asupra unor obligaţii în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. Pe de altă parte, recurenta critică hotărârea instanţei de fond, care nu s-a conformat deciziei de casare.
Recursul este fondat.
Ierarhia dispoziţiilor normative face ca fiecare normă de drept, faţă de norma superioară care o reglementează, să alcătuiască un act de executare al acesteia. în logica normativistă, se ajunge la concluzia că cel mai tipic act de aplicare a dreptului, hotărârea judecătorească, reprezintă o normă individualizată, care se impune, la nevoie, prin forţa publică.
De aceea, legiuitorul a impus, prin art. 315 C. proc. civ., ca hotărârile instanţei de recurs, asupra problemelor de drept dezlegate, să fie obligatorii pentru judecătorii fondului. Orice altă logică sau principiu contrar, invocat de aceştia, dau nota insubordonării faţă de lege.
Stabilind competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând Curţii de Apel Bucureşti, în considerarea unui act normativ special, derogator, Curtea Supremă de Justiţie a caracterizat natura juridică a actului dedus judecăţii, cu autoritatea care nu-i poate fi contestată de o instanţă inferioară.
Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 409/2001 şi art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 reprezintă norma derogatorie, care stabileşte competenţa materială a instanţei de judecată.
Dacă cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice sau juridice, sunt de competenţa curţii de apel, nici o altă interpretare privind competenţa de soluţionare a acestor cauze nu este pertinentă.
De aceea, Curtea, în temeiul art. 313 C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 7 din 29 ianuarie 2003, pronunţată
de Curtea de Apel Bucureşti, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
| ← Contract de împrumut încheiat prin reprezentant. Ipotecă.... | Creanţe bancare neperformante. Radierea unei ipoteci.... → |
|---|
