Contract de împrumut bancar. Ipotecă asupra unui bun comun. Nulitate. Subrogaţie convenţională în drepturile creditorului. Condiţii
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1107 pct. 2
In cazul în care unul dintre soţi a dat o împuternicire celuilalt soţ să încheie un contract de ipotecă asupra imobilului bun comun pentru a garanta un împrumut bancar, iar fostul soţ, după desfacerea căsătoriei prin divorţ şi în baza aceleiaşi împuterniciri, încheie un al doilea contract de împrumut cu ipotecă asupra aceluiaşi imobil, de conivenţă cu un nou creditor, cel de-al doilea contract este lovit de nulitate pentru lipsa consimţământului celuilalt fost soţ. De asemenea, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1107 alin. (2) C. civ., privitoare la plata devizului prin subrogaţie în drepturile băncii creditoare, cel de-al doilea împrumut nu poate beneficia de ipoteca anterioară, valabil constituită.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 2942 din 6 iunie 2003
(B.J. - bază de date)
Prin acţiunea introdusă la 11 martie 1997, reclamanta A.E. a chemat în judecată pe fostul soţ C.D. şi pe M.G.L. pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă, autentificat la data de 14 noiembrie 1996, şi a se dispune radierea ipotecii instituită asupra apartamentului situat în municipiul Botoşani, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu primul pârât, iar la 30 octombrie 1995, s-a pronunţat hotărârea de divorţ, care a rămas definitivă prin neapelare.
După introducerea acţiunii de divorţ, la stăruinţa primului pârât, i-a dat o procură în vederea încheierii unui contract de garanţie imobiliară asupra apartamentului bun comun, pentru un împrumut făcut de acesta, anterior, la
B.K, filiala Flămânzi.
După desfacerea căsătoriei, pârâtul, profitând de procura obţinută anterior, în înţelegere cu cea de a doua pârâtă, a utilizat-o în vederea garantării unui nou împrumut, despre care reclamanta nu a avut cunoştinţă. Prin sentinţa civilă nr. 3976 din 3 iunie 1998 a Judecătoriei Botoşani, s-a admis acţiunea introdusă de reclamantă, aşa cum a fost formulată, reţinându-se că
procura dată de reclamantă primului pârât a avut în vedere contractul de credit nr. 100/1995 şi nu cel încheiat în 1996.
Apelul declarat de către pârâta M.G.L. a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 198 din 19 februarie 1999.
Prin decizia nr. 1776 din 26 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta M.G.L. şi s-au casat cele două hotărâri date în apel şi fond, cu trimiterea cauzei, pentru rejudecare în primă instanţă, la Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, competentă a rezolva litigiul, având în vedere natura creanţei, care este comercială.
Rejudecând cauza după casare, Tribunalul Botoşani, prin sentinţa nr. 471 din 20 septembrie 2000, a admis acţiunea introdusă de reclamantă, a constatat nulitatea contractului de împrumut cu ipotecă din 14 noiembrie 1996, autentificat de Biroul notarului public C.A., a dispus radierea ipotecii asupra imobilului şi a respins acţiunea faţă de un al treilea pârât R.R.E.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut că procura din 26 mai 1995 a fost dată pârâtului C.D. în vederea instituirii unei garanţii imobiliare pentru contractul încheiat de acesta cu B.K., filiala Flămânzi, sub nr. 100/1995 şi nicidecum pentru următorul contract de împrumut, autentificat sub nr. 4173 din 14 noiembrie 1996, după un an de la desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi primul pârât.
împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Botoşani, după casarea cu trimitere, a declarat apel pârâta M.G.L., în motivarea căruia a arătat că, în speţă, a operat o subrogare convenţională, potrivit art. 1107 pct. (2) C. civ., în sensul efectuării plăţii unui debit cu o sumă împrumutată anterior şi că, în această situaţie, a operat subrogarea împrumutătorului în drepturile creditorului, astfel că noul credit beneficiază de garanţiile anterioare, noul creditor putând să urmărească pe debitor sau debitorii fidejusori, pe terţii deţinători de imobile ipotecate etc.
în concluzie, apelanta a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea ca nefondată a acţiunii introdusă de reclamantă.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 196 din 26 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reţinându-se că banii împrumutaţi de fostul soţ, în temeiul contractului nr. 100/1995, au fost utilizaţi de beneficiar în interes propriu, reclamanta neavând în vedere alte împrumuturi viitoare, pe care urma a le face fostul soţ şi care ar fi putut fi garantate cu imobilele bun comun, în atare împrejurări nu operează dispoziţiile art. 1107 pct. 2 C. civ.
în contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta M.G.L., criticând soluţia pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că, în cauză, operează subrogaţia prevăzută de art. 1107 pct. (2)
C. civ., iar contractul de împrumut, autentificat sub nr. 100/1995, consideră că este o datorie comună a soţilor, instanţa de apel apreciind eronat că acest împrumut nu este o datorie comună, întrucât pârâtul a utilizat aceşti bani la administrarea societăţii.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că reclamanta, la presiunile fostului său soţ C.D., a dat o procură acestuia în vederea contractării unui împrumut ce a format obiectul contractului nr. 100/1995, bani ce au fost utilizaţi exclusiv de pârât, iar pentru împrumutul contractat de C.D., autentificat la un an şi şase luni de la data când soţii C. au divorţat, nu a existat procură dată de reclamantă, cum corect au reţinut celelalte instanţe (fiind dată pentru primul împrumut).
Din probele administrate rezultă că mandatul dat de reclamantă era destinat garantării primului împrumut făcut şi, la data de 14 noiembrie 1996, când părţile erau divorţate de mai mult de un an de zile, pârâtul s-a folosit de procura dată de reclamantă şi împreună cu cealaltă pârâtă, care ştia că părţile erau divorţate, au încheiat contractul de împrumut cu ipotecă, autentificat la nr. 4173 din 14 noiembrie 1996, prin care s-a instituit ipoteca asupra bunului comun al reclamantei şi pârâtului.
în aceste împrejurări, nu se poate reţine că reclamanta şi-a dat acordul pentru ca fostul ei soţ să împrumute de la pârâtă, garantând cu locuinţa, cum corect s-a reţinut de celelalte instanţe.
Aşa cum arată susţine şi reclamanta, banii împrumutaţi de pârât, în baza contractului nr. 100/1995, au fost utilizaţi de către C.D. în interes propriu, reclamanta neavând în vedere alte împrumuturi viitoare, pe care le-ar fi putut face acesta.
Analizând actele de la dosar, Curtea a constatat că, legal şi temeinic, instanţele au considerat că, în cauză, nu este vorba de o plată prin subrogaţie, prevăzută de art. 1107 pct. (2) C. civ., reclamanta M.G.L., plătind datoria pârâtului C.D., are o acţiune personală împotriva lui, care nu îi dă nici o garanţie în cazul insolvabilităţii debitorului.
în consecinţă, Curtea, în temeiul art. 316 raportat la art. 296 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← Contract de împrumut. Ipotecă. Cauţiune reală. Plată.... | Contract de credit ipotecar. Garantarea prin fidejusiune.... → |
|---|
