Contract de muncă. Suspendarea contractului de muncă încheiat cu o asociaţie constituită în temeiul O.G. nr. 26/2000. Organul competent să dispună măsura suspendării
| Comentarii |
|
Potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 hotărârile adunării generale a asociaţiei sunt obligatorii chiar şi pentru membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă. Condiţia impusă de lege ca aceste hotărâri să fie în limitele legii, statutului sau actului constitutiv nu înlătură puterea lor obligatorie pentru asociaţi. Astfel nu se poate susţine cu succes că o hotărâre a organului de conducere al persoanei juridice nu îi este opozabilă membrului asociat, având în vedere că dispoziţiile legale reglementează în mod expres obligativitatea acesteia. Potrivit prevederilor statutare ale pârâtei coroborate cu dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 conducerea persoanei juridice este asigurată, între două conferinţe, de Consiliul Director. Consiliul Director poate împuternici una sau mai multe persoane să îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 24 alin. (2) lit. b) şi d) din O.G. nr. 26/2000. Întrucât, în speţă, componenţa Consiliului Director a fost modificată, fosta preşedintă a pârâtei nu se mai afla în drept să acţioneze în numele persoanei juridice deoarece nu era mandatată în acest sens, nemaiputând să emită dispoziţii sau să încheie acte juridice în numele şi pe seama persoanei juridice. În acest context decizia de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului emisă de fosta preşedintă a asociaţiei este nelegală şi se impune a fi anulată.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 284 din 7 aprilie 2011
Prin Sentința civilă nr. 100/14 ianuarie 2011, Tribunalul Mureș a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul K.L. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Mureș și, drept consecință, a anulat Decizia nr. 211832/06.05.2010, emisă de către pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia atacată, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului un debit de 260 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit, însă nu a făcut dovada comunicării deciziei nr. 211832/18 august 2009, prin care s-a procedat la recalcularea pensiei reclamantului și care a stat la baza emiterii deciziei de recuperare a debitului menționat.
în aceste condiții, s-a apreciat că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, deoarece fiind emisă în baza art. 187 din Legea nr. 19/2000, are caracter accesoriu față de decizia de recalculare a cuantumului pensiei, emisă în baza art. 89 din aceeași lege și susceptibilă de a fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare, conform prevederilor art. 87. Or, nefăcându-se dovada comunicării deciziei de recalculare, aceasta nu era definitivă la data la care pârâta a emis decizia de recuperare a debitului, aflată în litigiu. Prin urmare, s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 86 alin. (3) și ale art. 169 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, fiind eludat chiar dreptul de contestație garantat de art. 155 din aceeași lege și art. 21 din Constituție.
împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâta, susținând că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că reclamantul nu a avut posibilitatea de a contesta decizia de recalculare, câtă vreme aceasta i-a fost comunicată împreună cu decizia de recuperare a drepturilor de pensie încasate necuvenit.
De asemenea, pârâta a susținut că a dispus în mod corect recuperarea sumelor încasate necuvenit de către reclamant, respectând astfel prevederile art. 89 și 187 din Legea nr. 19/2000, precum și pe cele ale art. 992 - 993 și 1092 din C.civ.
în drept, au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C.proc.civ.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 și 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea a constat că acesta este nefondat, astfel că a fost respins ca atare, pentru considerentele relevate în continuare:
Din cuprinsul deciziei contestate în cauză rezultă că aceasta a fost emisă în vederea recuperării unui debit în sumă de 260 lei, reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit pentru perioada 1.06.2007 - 30.09.2007.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, în situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile și modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovați, însă aceasta nu înseamnă că persoanei vizate de procedura revizuirii nu trebuie să i se acorde dreptul de a contesta în justiție decizia nou emisă, mai ales în situația în care drepturile de pensie i-au fost diminuate. în caz contrar s-ar încălca prevederile art. 87 din Legea nr. 19/2000, mai ales că, potrivit dispozițiilor art. 88 din lege, decizia casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă. De asemenea, s-ar aduce atingere și îngrădire dreptului constând în accesul liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție și de art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prin urmare, în condițiile necomunicării cu reclamantul a deciziei de revizuire prin care drepturile de pensie i-au fost diminuate retroactiv, aceasta nu a rămas definitivă, astfel că nu putea constitui, în mod legal, temei pentru emiterea deciziei de recuperare a debitului rezultat în urma revizuirii, cu atât mai mult cu cât decizia de recuperare constituie - conform prevederilor art. 187 din Legea nr. 19/2000, titlu executoriu.
De asemenea, pentru considerentele anterior expuse, nu poate fi primită nici critica referitoare la comunicarea concomitentă a celor două decizii - de recalculare a pensiei și de recuperare a debitului rezultat în urma acestei operațiuni, în caz contrar fiind negat însuși dreptul reclamantului de a recurge la procedura prevăzută de art. 87 din Legea nr. 19/2000.
Având în vedere motivele arătate, Curtea a constat că recursul dedus judecății este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ.
| ← Desfacere disciplinară a contractului de muncă. Procedura de... | Decizie de sancţionare disciplinară. Încălcarea dreptului la... → |
|---|
