Decizie de sancţionare disciplinară. Încălcarea dreptului la apărare al salariatului
| Comentarii |
|
Prin art. 267 alin. (2) şi (4) din C.muncii este consacrat dreptul angajatului cercetat disciplinar de a formula şi susţine în cadrul cercetării disciplinare toate apărările pe care acesta le consideră a fi în favoarea sa şi să solicite comisiei de disciplină să administreze toate probele şi să indice motivaţiile pe care el le consideră necesare. Tocmai din aceste raţiuni angajatorul este obligat ca ulterior, prin decizia de sancţionare să se refere în mod expres la apărările formulate de salariat cu ocazia cercetării disciplinare (art. 268 alin. (2) lit. c) din C.muncii), în cadrul căreia acestea trebuie, obligatoriu, administrate. Atât C.muncii, cât şi Contractul colectiv lasă la aprecierea strictă a salariatului formularea probatoriului, angajatorul fiind obligat să aprecieze asupra acestuia ulterior administrării lui, prin decizia de sancţionare. Având în vedere că în cursul cercetării prealabile pârâta a refuzat să audieze martorii propuşi de reclamant, deşi în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se prevede obligativitatea ascultării şi verificării apărărilor salariatului ascultat, formularea cuprinsă în contractul colectiv fiind cât se poate de categorică, nelăsând la aprecierea comisiei de cercetare disciplinară posibilitatea de a aprecia asupra oportunităţii apărărilor anterior administrării lor, se impune a se constata că dreptul la apărare al reclamantului a fost încălcat în cadrul cercetării prealabile şi ca atare decizia de sancţionare este nelegală.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 366 din 10 mai 2011
Prin cererea înregistrată la data de 22.06.2010 formulată de reclamantul Boilă Romulus în contradictoriu cu pârâta S.N.G.N. Romgaz s-a cerut instanței anularea deciziei nr. 48 din 20 mai 2010 prin care a fost sancționat cu avertisment scris și scăderea a două ore de absență nemotivată din pontajul zilei de 21 aprilie 2010.
în motivarea cererii formulate reclamantul a arătat că cercetarea disciplinară a fost incompletă. S- a arătat de reclamant că nu a avut până în prezent abateri disciplinare ci dimpotrivă numai calificative de foarte bine. în calitatea sa de șef secție transport tehnologic trebuie să efectueze zilnic deplasări în afara biroului secției. Prin Decizia directorului general al S.N.G.N. Romgaz în luna aprilie 2010 a fost constituită o comisie de control în obiectivele căreia se afla și verificarea activității desfășurate de secția pe care o conduce. Persoana desemnată a fost d-nul. B. care în 20 aprilie 2010 i-a adus la cunoștință că dorește să verifice situația consumurilor de carburanți închiriate la punctul de lucru din Grebeniș. în data de 21 aprilie 2010 reclamantul împreună cu d-l B. s-au deplasat la Grebeniș informând pe Ș.I., director exploatare investiții și C.C., directorul sucursalei despre acest aspect. în jurul orelor 13.00 s-au reîntors rămânând la sediul sucursalei de pe str. Barajului aspect ce l-a comunicat adjunctului său L.A. A doua zi a aflat că în ziua de 21.04.2010, în jurul orelor 13 s-a deplasat la sediul secției o comisie pentru verificarea angajaților
S-a arătat că cele susținute în referatul nr. 5482 din 23.04.2010 de către Ș.I. nu sunt reale deoarece respectiva persoană a fost plecată la Mediaș de unde a revenit de abia în jurul orelor 15.00. în cursul cercetării disciplinare a solicitat audierea ca martor a d-lui. B. cerere care nu a fost acceptată. S-a susținut că nu a părăsit locul de muncă ci a fost în deplasare cu organul de control și că a dus la cunoștința despre efectuarea deplasării șefilor ierarhici.
S-a mai arătat de reclamant că cercetarea disciplinară a fost făcută superficial și fără respectarea dreptului la apărare. Totodată nu s-a indicat în decizie motivele pentru care apărarea sa a fost înlăturată. S-a mai precizat că temeiul invocat în decizie pentru sancționare este greșit invocat reclamantul nefiind în situațiile de la art. 27, 157 lit. b) din contractul colectiv de muncă respectiv art. 18 din Regulament. De asemenea i s-a aplicat reclamantului o sancțiune inexistentă prin scăderea cu două ore a pontajului și nu s-au avut în vedere la aplicarea sancțiunii criteriile indicate de art. 158 alin. (7) din Contractul colectiv de muncă.
Prin Sentința civilă nr. 1768 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B.R., în contradictoriu cu pârâta S.N.G.N. Romgaz - Sucursala de Transport Tehnologic și Mentenanță Târgu Mureș, a anulat în parte Decizia nr. 48/20.05.2010, emisă de pârâtă, în sensul că a eliminat sancționarea reclamantului cu scăderea a 2 ore de absență nemotivată din pontajul zilei de 21.04.2010.
Prin aceeași hotărâre s-au respins restul pretențiilor reclamantului iar pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Pârâta a respectat prevederile legale în ceea ce privește cercetarea prealabilă și dreptul la apărare a angajatului.
în ceea ce privește fondul cauzei instanța de fond a reținut că în data de 21.04.2010 în intervalul orar 7-14 reclamantul a fost ocupat cu punerea la dispoziția organului de control financiar reprezentat de dl. B.G.P., a actelor necesare controlului. Deși în acest interval reclamantul a părăsit unitatea fără a respecta prevederile art. 18.1 din Regulamentul intern al pârâtei, această ieșire a fost determinată de verificările efectuate de organul de control financiar.
Instanța de fond a reținut că reclamantul nu face parte dintre persoanele cărora li se permite să părăsească sediul recurentei în interes de serviciu fără bilet de voie. Pentru a părăsi unitatea reclamantul trebuia să solicite ori includerea în tabel ori acceptul conducătorului ierarhic pentru efectuarea deplasării, în caz contrar încălcând prevederile Regulamentului intern și cele ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Nu s-a putut justifica absența reclamantului între orele 14:00-15:30 astfel că a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, fiind în mod corect sancționat cu avertisment.
Cuprinderea însă în decizia atacată a mențiunii scăderii a două ore de absență nemotivată din pontajul zilei de 21.04.2010 este nelegală atâta timp cât decizia trebuia să cuprindă doar sancțiunea disciplinară ce trebuia să se încadreze între cele de la art. 24 din Regulamentul intern sau art. 264 din C.muncii.
Instanța de fond a făcut aplicarea art. 274 C.proc.civ.
împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs reclamantul solicitând modificarea în tot în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost modificată.
în motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., reclamantul a arătat:
Hotărârea cuprinde motive contradictorii în sensul că deși se apreciază că nu era necesar adoptarea măsurii de scădere a două ore de absență, s-a considerat eronat că în intervalul 14:00-15:30 reclamantul a absentat nejustificat.
Art. 304 pct. 8 a fost invocat cu referire la art. D din Actul adițional nr. 5040/10.06.2008 la Contractul individual de muncă al reclamantului unde se arată că locul de muncă al acestuia este Sucursala S.T.T.M. Târgu.Mureș iar nu punctele de lucru ale acesteia. în virtutea atribuțiilor de conducere și control stabilite prin fișa postului, în calitate de șef secție, reclamantul nu are nevoie de ordine de deplasare și nici bilete de voie pentru a putea să se deplaseze în incinta secției.
în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., s-a arătat că instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 263, 266, 267, 268 coroborat cu art. 8 din C.muncii.
S-a arătat că s-a invocat tocmai nelegalitatea cercetării prin refuzul administrării probei testimoniale cu martorul B. și astfel încălcării dreptului la apărare, instanța nefăcând altceva decât să se substituie comisiei de cercetare.
Cercetarea prealabilă a fost incompletă, fiind încălcat, prin refuzul nejustificat al pârâtei de a administra probele propuse de reclamant, cel mai elementar drept la apărare. Totodată, această comisie nu a verificat fișa postului reclamantului pentru a verifica atribuțiile acestuia care îi justificau deplasarea făcută la Grebeniș și nici nu a luat în considerare că deplasarea s-a făcut cu acordul conducerii sucursalei.
S-a mai arătat că decizia de sancționare este lovită de nulitate și sub aspectul încălcării prevederilor art. 268 din C.muncii, respectiv a faptului că nu se indica apărările și motivele pentru care au fost înlăturate eventualele apărări formulate de reclamant în cadrul cercetării prealabile.
Temeiul juridic privind sancționarea reclamantului este greșit invocat dat fiind că acesta nu se află în situațiile menționate în art. 27, 157 lit. b) din Contractul colectiv de muncă, respectiv art. 18 din Regulament.
De asemenea, la aplicarea sancțiunii disciplinare nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 265 C.muncii .
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea recursului arătând în esență, următoarele:
în mod corect instanța de fond a reținut lipsa nejustificată a recurentului de la locul de muncă și că locul de muncă al recurentului este Secția de Transport Tehnologic Târgu. Mureș situată în Sâncraiu de Mureș str. Sălciilor nr. 20.
Activitatea desfășurată de reclamant se desfășoară la sediul secției și doar în cazuri izolate se impune să părăsească locul de muncă, cu aprobarea conducerii, dat fiind că poate urmării de la sediu întreaga activitate a personalului din subordine.
Susținerea privind încălcarea dreptului la apărare nu este reală deoarece cu ocazia cercetării prealabile recurentului i-a fost respectat acest drept. Singura probă solicitată și despre care s-a făcut mențiune în procesul-verbal as fost martorul B. O eventuală declarație a acestui martor nu avea cum să acopere lipsa aprobării șefilor direcți ai recurentului.
Examinând sentința atacată în raport de motivele invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3041și art. 306 C.proc.civ., Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 48/20.05.2010 reclamantul a fost sancționat disciplinar cu avertisment scris și scăderea a două ore de absență nemotivată din punctajul zilei de 21.04.2010 pentru încălcarea prevederilor art. 27 și art. 158 lit. s) din Contractul colectiv de muncă și art. 18 din Regulamentul Intern.
S-a reținut că abaterea disciplinară constă în aceea că reclamantul a părăsit locul de muncă fără a avea aprobarea conducerii sucursalei și fără a deține un ordin de deplasare în data de 21.04.2010.
Din punct de vedere formal reținem că prin emiterea deciziei contestate, pârâta a încălcat dispozițiile art. 76, art. 241 alin. (1) lit. a) și art. 243 din C.muncii și ale art. 158 alin. (5) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, în contractul colectiv se prevede în obligativitatea ascultării și verificării apărărilor salariatului ascultat.
Or, deși reclamantul a solicitat, în cursul cercetării prealabile, în apărare, audierea martorilor B.G. și D.V., pârâta a refuzat să administreze aceste probe.
Formularea cuprinsă în contractul colectiv este cât se poate de categorică, nelăsând la aprecierea comisiei de cercetare disciplinare posibilitatea de a aprecia asupra oportunității apărărilor anterior administrării lor.
Atât C.muncii cât și Contractul colectiv lasă la aprecierea strictă a salariatului formularea probatoriului, angajatorul fiind obligat să aprecieze asupra acestuia ulterior administrării lui, prin decizia de sancționare.
Art. 267 alin. (2) și (4) din C.muncii, consacră un drept, respectiv acela al angajatului cercetat de a formula și susține în cadrul cercetării disciplinare, toate apărările pe care acesta le consideră a fi în favoarea sa și să solicite comisiei de disciplină să administreze toate probele și să indice motivațiile pe care el le consideră necesare.
Tocmai din aceste rațiuni angajatorul este obligat ca ulterior, prin decizia de sancționare să se refere în mod expres la apărările formulate de salariat - art. 268 alin. (2) lit. c) din C.muncii - în cadrul cercetării disciplinare în care acestea trebuie, obligatoriu, administrate.
în consecință, dreptul la apărare al reclamantului a fost încălcat în cadrul cercetării prealabile.
în ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a reținut că reclamantul se face vinovat de faptul că a părăsit locul de muncă fără a avea aprobarea conducerii sucursalei și fără a deține un ordin de deplasare.
într-adevăr, salariații pot ieși din unitate, în interes de serviciu, numai cu ordin de deplasare semnat de conducerea executivă.
Reclamantul nu a susținut că ar fi avut un asemenea ordin, însă, din nota explicativă semnată în cadrul cercetării disciplinare rezultă că reclamantul a anunțat telefonic conducerea executivă despre motivul părăsirii locului de muncă. Semnarea unui ordin de deplasare era deja o chestiune pur formală atâta timp cât angajatorul, prin organele sale de conducere, a dat acceptul salariatului de a părăsi unitatea.
într-adevăr acest aspect, respectiv al acordului verbal al conducerii ar fi putut fi lămurit prin audierea martorului B. aflat împreună cu reclamantul, ori, tocmai acest lucru i-a fost refuzat reclamantului.
Același aspect și cu privire la faptul că deși un membru al conducerii a fost căutat anterior părăsirii de către reclamant a sediului societății tocmai pentru a-i fi adus la cunoștință motivul plecării, directorul nefiind în incintă, putea fi edificat tot prin audierea martorilor împreună și la solicitarea cărora reclamantul a părăsit locul de muncă în interes de serviciu.
în aceste condiții este evident că, dată fiind și sarcina probei în litigiile de muncă precum și dreptul la apărare nerespectat, trebuie luate în considerare ca fiind conforme cu realitatea, susținerile reclamantului.
în consecință, dat fiind că nu s-a făcut dovada că reclamantul a părăsit locul de muncă în interes de serviciu fără aprobare prealabilă, tocmai prin neluarea în considerare a probei solicitate de reclamant, decizia de sancționare este lovită de nulitate.
Astfel fiind, în temeiul prevederilor art. 312 C.proc.civ., Curtea de Apel a admis recursul declarat de reclamantul B.R. și a modificat în tot sentința atacată în sensul că a admis integral acțiunea reclamantului și a anulat decizia de sancționare nr. 48/20 mai 2010 emisă de pârâtă.
Văzând și prevederile art. 274 C.proc.civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în fond în cuantum de 3.000 lei, în favoarea reclamantului.
| ← Contract de muncă. Suspendarea contractului de muncă încheiat... | Prezumţia puterii de lucru judecată. Deosebiri faţă de... → |
|---|
