Eroare judiciară. Acordarea de despăgubiri în baza Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
| Comentarii |
|
Principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele cărora le-au fost cauzate prejudicii din cauza unor erori săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta. Astfel, în cazul în care nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală, victima erorii judiciare poate solicita acordarea de despăgubiri în baza Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Secţia civilă, Decizia nr. 445 din 20 aprilie 2011
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 2 iunie 2009, reclamanta S.S. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.904 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
în motivare, reclamanta a arătat că a fost citată în dosarul nr. 15423/55/2006 al Judecătoriei Arad în calitate de „făptuitor”, deși acest dosar a avut ca obiect plângerea formulată de A.D., în baza art. 2781 Cod procedură penală, împotriva rezoluției date în dosarul nr. 777/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii A.I., K.L. și reclamantă.
în aceste condiții, reclamanta și-a angajat un avocat pe care l-a plătit cu 1904 lei.
Cauza a suferit două cicluri procesuale, în final instanța de recurs respingând cererea reclamantei de obligare a părții vătămate la plata cheltuielilor de judecată cu motivarea că, deși citația i-a fost în mod evident trimisă din eroare, reclamanta nu a avut calitate procesuală în respectiva cauză, iar avocatul său a depus în mod nejustificat delegație în dosar și a încasat onorariul, serviciile acestuia fiind nejustificate datorită lipsei calității procesuale a recurentei.
în opinia separată la această decizie, s-a arătat că reclamanta poate promova o acțiune în contradictoriu cu Statul Român.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 52 alin. 3 din Constituția României, art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece vinovată este persoana care a emis citația către reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 337/7 iulie 2009 Tribunalul Arad și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Arad, instanță care la rândul său, prin sentința civilă nr. 1750/23.02.2010, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Arad și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul cauzei Curții de Apel Timișoara în vederea emiterii regulatorului de competență.
Prin sentința civilă nr.13/PI/22.04.2010 C.A. Timișoara a calificat acțiunea reclamantei ca fiind una în despăgubiri pentru eroarea judiciară, prevăzută de art. 504-506 Cod procedură penală și art. 52 alin. 3 din Constituție, stabilind competența de soluționare în primă instanță în favoarea Tribunalului Arad.
Prin sentința civilă nr. 616 din 21 septembrie 2010, pronunțată în dosarul, nr. 2420/108/2009, Tribunalul Arad a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.S. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru erori judiciare în procesele penale.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, având în vedere regulatorul de competență mai sus menționat, care stabilește în mod expres regimul juridic al acțiunii civile promovate de reclamantă, a stabilit în fapt următoarele:
Obținerea de despăgubiri în temeiul art. 504 din Codul de procedură penală ori chiar prin aplicarea directă a art. 52 alin. 3 din Constituția României este condiționată de prealabila constatare a săvârșirii unei „erori judiciare”.
în speță, decizia penală nr. 652/R/5 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad de care se prevalează reclamanta nu constată o eroare judiciară, ci dimpotrivă culpa reclamantei din prezenta cauză care a apelat în mod nejustificat la apărător în condițiile în care nu avea calitate procesuală în respectiva cauză.
Altfel spus, cu putere de lucru judecat s-a statuat că reclamantei nu i se cuvine acordarea cheltuielilor judiciare într-un proces, așadar în lipsa unei alte hotărâri judecătorești care să reformeze această statuare reclamanta nu se poate prevala de existența unei „erori judiciare” în sensul art. 52 din Constituție și art. 504 și urm. din C.proc.pen.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.S., cale de atac ce a fost recalificată ca fiind recurs, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul obligării pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 1904 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
în motivare, reclamanta recurentă a învederat, contrar celor reținute de către prima instanță, că prin decizia penală nr. 652/R/05.11.2007, Tribunalul Arad a recunoscut, în mod neîndoielnic, eroarea comisă de Judecătoria Arad prin citarea sa în calitate de făptuitor.
Astfel, a arătat recurenta, a stabili, în considerentele deciziei, că „citația a fost, în mod evident, trimisă din eroare”, ea „neavând calitate procesuală în cauza dedusă judecății”, nu poate însemna altceva decât o constatare a săvârșirii erorii judiciare de către Judecătoria Arad.
Recurenta a mai arătat că eroarea judiciară este cu atât mai mult evidentă cu cât instanța a constatat că nu avea calitate procesuală și totuși a citat-o ca făptuitor.
Că, în condițiile în care, datorită acestei erori judiciare a suferit un prejudiciu material, dovedit prin chitanțele nr. 3557865/04.01.2007 și nr. 3557916/06.03.2007, Statului, căruia îi aparține culpa, îi revine obligația de a-i repara paguba pricinuită, aspect prevăzut în mod expres în art. 52 alin. 2 din Constituția României.
Referitor la reținerea culpei sale, recurenta a susținut că este regretabilă atitudinea primei instanțe de a aprecia „nejustificată” angajarea unui apărător, în condițiile în care art. 24 din Constituția României garantează dreptul la apărare iar orice persoană interesată, citată în calitate de făptuitor, ar considera nu doar oportună, ci chiar necesară angajarea unui avocat pentru protecția intereselor sale.
în drept, reclamanta recurentă a invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 52 alin. 3 din Constituția României și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă, cu motivarea că prima instanță a reținut corect că obținerea de despăgubiri în temeiul art. 504 C.proc.pen. ori aplicarea directă a dispozițiilor art. 52 alin. 3 din Constituție este condiționată de prealabila constatare a săvârșirii unei erori judiciare, iar în cazul de față, decizia penală nr. 652/R/5.11.2007 a Tribunalului Arad, de care se prevalează recurenta, nu constată o eroare judiciară, ci, dimpotrivă, culpa acesteia, care a apelat nejustificat la apărător, aspecte ce au dobândit puterea de lucru judecat.
Totodată, pârâtul intimat a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precizând și faptul că citarea din eroare în proces nu este o „eroare judiciară” în sensul dispozițiilor art. 504 alin. 2 C.proc.pen.
Prin Decizia civilă nr. 445/R din 20 aprilie 2011, C.A. Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta S.S. împotriva Sentinței civile nr. 616 din 21.09.2010 a Tribunalului Arad, pe care a modificat-o în tot în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta S.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, obligându-l pe pârât să plătească reclamantei suma de 1904 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această soluție, C.A. Timișoara a avut în vedere considerentele mai jos arătate.
Potrivit art. 52 alin. 3 din Constituție, Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Astfel, principiul responsabilității statului față de persoanele cărora le-au fost cauzate prejudicii din cauza unor erori săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.
în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 45/1998, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
în speță, chiar dacă nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 504 C.proc.pen, aceasta nu înseamnă că reclamanta nu este îndreptățită la repararea pagubei, întrucât este vorba de încălcarea unor drepturi și libertăți recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în acest sens, art. 20 alin. 2 din Constituția României, prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Or, în prezenta cauză, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 652/5.11.2007 a Tribunalului Arad (definitivă), este evidentă eroarea judiciară săvârșită de către Judecătoria Arad, atâta timp cât în considerentele deciziei se reține că din eroare a fost trimisă citația reclamantei recurente, în care se menționează calitatea acesteia de făptuitor, deși nu avea calitate procesuală în cauza penală dedusă judecății, astfel încât este rezonabilă conduita reclamantei recurente care a apelat la serviciile unui avocat, care a perceput un onorariu de 1904 lei pentru apărarea intereselor sale.
Astfel, reclamantei recurente i s-au încălcat dreptul la libertate și la siguranță prevăzut de art. 5 din Convenție, precum și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragr. 3 lit. „a”, drept care interferează cu primul și care garantează celui acuzat că a săvârșit o faptă penală obținerea de informații suficiente, necesare spre a înțelege pe deplin natura și cauzele acuzației ce i se aduce și, pe cale de consecință, asigurarea pregătirii unei apărări corespunzătoare, instanța europeană statuând că dispozițiile acestui text evidențiază necesitatea ca autoritățile naționale să depună o maximă diligență cu privire la modul în care se face notificarea „acuzației” către cel acuzat, deoarece actul de acuzație are un rol determinant în procedura penală (cauza Mattocia c. Italia).
în virtutea acestor considerente, văzând că potrivit art. 13 din Convenție orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de Convenție au fost încălcare are dreptul să se adreseze instanței naționale, Curtea a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., a admis recursul reclamantei, a modificat sentința atacată și a admis acțiunea reclamantei în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 1904 lei cu titlu de despăgubiri.
(Judecător Gheorghe Oberșterescu)
| ← Prezumţia puterii de lucru judecată. Deosebiri faţă de... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Obiectul ei → |
|---|
