Desfacere disciplinară a contractului de muncă. Procedura de efectuare a cercetării disciplinare prealabile. Cerinţe
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 267 alin. (1) din C.muncii, nicio sancţiune – cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată de textul de lege menţionat cu nulitatea absolută. De asemenea, cu referire la procedura de efectuare a cercetării disciplinare prealabile, textul alineatului 2 al aceluiaşi articol impune cerinţa convocării în scris a salariatului, cu precizarea obiectului, a datei, orei şi locului întrevederii. Este adevărat că norma legală evocată nu pretinde preluarea sub semnătură a convocării, însă angajatorul are obligaţia de a face dovada comunicării respectivei convocări cu salariatul. Afişarea acesteia la avizierul instituţiei nu este de natură a suplini cerinţa impusă de art. 267 alin. (2) din C.muncii, deoarece nu conferă garanţia luării la cunoştinţă de către salariat, mai ales în situaţii precum cazul din speţă, când obiectul cercetării disciplinare îl constituie absenţele nemotivate de la locul de muncă. De asemenea, nici invocarea împrejurării că reclamantul nu s-ar fi aflat la adresa de reşedinţă, nu o exonerează pe pârâtă de obligaţia respectării cerinţei impuse prin dispoziţiile art. 267 alin. (2) din C.muncii, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză rezultă că acesta avea cunoştinţă despre actualul domiciliu al reclamantului.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 282 din 7 aprilie 2011
Prin Sentința civilă nr. 1665/18 octombrie 2010, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâtul T.L. E.T. Craiova și, drept consecință:
- a anulat decizia nr. 248/14 mai 2010 emisă de pârât;
- a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei nr. 248/14 mai 2010, cu consecința reintegrării reclamantului în postul deținut anterior;
- a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsit acesta, începând cu data de 1.06.2010 și până la data efectivei reintegrări în post a reclamantului, drepturi salariale la care se va adăuga dobânda legală, calculată începând cu data de 14 iunie 2010 și până la plata efectivă a debitului;
- a respins restul pretențiilor reclamantului;
- a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că decizia nr. 248/14.05.2010, prin care pârâtul a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, este lovită de nulitate absolută pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 267 alin. (1) din C.muncii, în sensul că reclamantul nu a fost convocat în scris, cu respectarea exigențelor impuse de art. 267 alin. (2) din același act normativ, în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Prin urmare, constatând existența cazului de nulitate menționat, tribunalul a apreciat ca nefiind utilă examinarea celorlalte motive invocate de reclamant în susținerea acțiunii, astfel că a dispus anularea deciziei contestate, reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale, împreună cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii, conform prevederilor art. 1088 C.civ.
în schimb, s-a apreciat că nu este întemeiată cererea privind reactualizarea drepturilor salariale, pe lângă dobânda legală, deoarece s-ar produce o dublă reparație și s-ar ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului, astfel că aceste pretenții au fost respinse.
împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâtul, solicitând, prin invocarea prevederilor art. 299-316 C.proc.civ., modificarea acesteia și respingerea integrală a acțiunii.
Prin intermediul memoriului cuprinzând detalierea motivelor de recurs, pârâtul a susținut că a respectat procedura prevăzută de art. 267 din C.muncii, în sensul că a afișat la avizierul instituției convocarea reclamantului în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, deoarece acesta nu se afla la adresa de reședință din municipiul Craiova, care este aceeași cu a teatrului al cărui angajat este.
S-a mai susținut că dispozițiile art. 267 alin. (2) din C.muncii nu pretind imperativ o semnătură de primire a convocării, situație în care afișarea acesteia la avizierul instituției respectă cerința prevăzută de textul de lege menționat, mai ales că, potrivit art. 18 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a teatrului, „personalului artistic îi revine obligația de a lua la cunoștință zilnic de anunțurile afișate la avizier până la ora 12 în cursul săptămânii”.
în fine, pârâtul a mai arătat că reclamantul a luat cunoștință de această convocare prin însuși faptul că până la data prevăzută în cuprinsul acesteia - 10.05.2010, s-a prezentat la sediul instituției pentru a depune adeverința medicală, aceasta fiind singura apărare pe care o avea pentru a-și justifica absențele nemotivate după data de 23.04.2010.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul a solicitat respingerea recursului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, susținând legalitatea hotărârii atacate.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 și 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea a constat că acesta este nefondat, astfel că a fost respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 267 alin. (1) din C.muncii, nicio sancțiune - cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată de textul de lege menționat cu nulitatea absolută.
De asemenea, cu referire la procedura de efectuare a cercetării disciplinare prealabile, textul alineatului 2 al aceluiași articol impune cerința convocării în scris a salariatului, cu precizarea obiectului, a datei, orei și locului întrevederii.
Este adevărat că norma legală evocată nu pretinde preluarea sub semnătură a convocării - astfel cum susține pârâtul recurent, însă acesta avea obligația de a face dovada comunicării respectivei convocări cu reclamantul, ceea ce nu s-a întâmplat, contrar prevederilor art. 287 din C.muncii. Afișarea acesteia la avizierul instituției nu este de natură a suplini cerința impusă de art. 267 alin. (2) din C.muncii, deoarece nu conferă garanția luării la cunoștință de către salariat, mai ales în situații precum cazul din speță, când obiectul cercetării disciplinare îl constituie absențele nemotivate de la locul de muncă.
De asemenea, nici invocarea împrejurării că reclamantul nu s-ar fi aflat la adresa de reședință din municipiul Craiova - care coincide cu cea a instituției pârâte, nu o exonerează pe aceasta de obligația respectării cerinței impuse prin dispozițiile art. 267 alin. (2) din C.muncii, deoarece - astfel cum rezultă din adeverințele eliberate la data de 27.10.2008, respectiv 25.03.2009, avea cunoștință despre actualul domiciliu al reclamantului, situat în comuna Sângeorgiu de Mureș ( fila 89 dos. fond).
Pe de altă parte, Curtea a observat și faptul că anunțul afișat la avizier și apreciat de către pârât ca fiind „convocare” în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile a reclamantului, nu cuprinde elementele prevăzute de art. 267 alin. (2) din C.muncii, respectiv obiectul, data, ora și locul întrevederii, solicitându-i-se doar ca până la data de 10 mai 2010 să prezinte justificarea pentru absențele nemotivate din perioada 23 - 30 aprilie 2010, în caz contrar urmând a se proceda la desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Prin urmare, este lipsită de relevanță și invocarea împrejurării că reclamantul a avut cunoștință de așa-zisa „convocare”, întrucât s-a prezentat la data menționată și a depus adeverința medicală solicitată.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constat că prima instanță a reținut în mod corect faptul că angajatorul-pârât este culpabil de neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, pretinse de art. 267 alin. (1) din C.muncii sub sancțiunea nulității absolute, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de acesta, neidentificând în cauză niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C.proc.civ.
De asemenea, în aplicarea prevederilor art. 274 C.proc.civ., pârâtul-recurent a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului.
| ← Servitute de trecere. Loc înfundat. Constituirea servituţii... | Contract de muncă. Suspendarea contractului de muncă încheiat... → |
|---|
