Acţiune în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei. Schimbarea numelui copilului pe cale administrativă
| Comentarii |
|
Admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii nu produce efecte asupra numelui copilului. In actul de naştere al minorului, la rubrica „tată” se va înscrie numele şi prenumele bărbatului faţă de care s-a stabilit paternitatea prin hotărâre judecătorească, dar copilul va păstra numele pe care mama l-a avut în momentul naşterii sale.
C.A. Alba lulia, Secţia pentru minori şi familie, decizia civilă nr. 80 din 27 iunie 2006
Prin acţiune, C.D. a solicitat, în contradictoriu cu B.G., stabilirea paternităţii minorului C.G.D., născut la data de 17 august 2003, faţă de pârât şi obligarea la plata pensiei de întreţinere în cuantum legal.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că din anul 1999 a întreţinut relaţii intime cu pârâtul, deşi acesta era căsătorit, întrucât i-a promis că va divorţa şi vor rămâne împreună. Când a avut două luni de sarcină, i-a spus pârâtului că vrea să facă întrerupere, dar acesta s-a opus, promiţându-i că vor fi împreună. A continuat să o viziteze în timpul celor nouă 9 luni de sarcină, inclusiv la maternitate. Apoi, urmare a faptului că pârâtul a avut discuţii cu cele două fiice majore ale sale, a refuzat să mai recunoască copilul.
Prin sentinţa civilă nr. 6177 din 26 octombrie 2005, Judecătoria Alba lulia a admis acţiunea reclamantei, a stabilit că tatăl minorului este pârâtul, a dispus ca la rubrica „tată” în actele de stare civilă să fie trecut acesta şi l-a obligat la plata lunară a contribuţiei de întreţinere.
în motivare, instanţa de fond a reţinut că starea de fapt prezentată de reclamantă în acţiune a fost confirmată prin probele testimoniale administrate în cauză, din care a rezultat că părţile au avut relaţii apropiate de mai mulţi ani.
Instanţa de fond a reţinut că, în raport cu data probabilă a conceperii copilului, declaraţiile martorilor audiaţi confirmă că cei doi au
întreţinut relaţii intime în acel interval.
S-a reţinut în considerente că pârâtul a manifestat o atitudine de totală lipsă de colaborare, a refuzat să se prezinte la expertiză, iar în faţa instanţei de judecată numai cu mandat de aducere.
Prin decizia civilă nr. 31/A din 1 februarie 2006, Tribunalul Alba, Secţia civilă, a respins apelul declarat de pârât, însuşindu-şi concluziile instanţei de fond.
In termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. a dcclarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel pârâtul B.G. Criticilc formulate de recurcnt nu au fost încadrate în drept, dar, examinând aceste critici, Curtea de Apel a constatat că sunt circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Şi-a întemeiat recursul pe susţinerea conform căreia este cu neputinţă să fie tatăl minorului a cărui paternitate s-a solicitat a fi stabilită, deoarece în perioada concepţiei nu a avut relaţii intime cu aceasta, relaţiile de prietenie fiind situate între anii 1998-1999.
A mai precizat că în realitate reclamanta urmăreşte distrugerea familiei sale, deoarece „s-a lăudat” în comunitate că-1 va despărţi de soţie.
Curtea de Apel Alba Iulia, judecând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că este nefondat şi l-a respins pentru următoarele considerente:
In cauză, existenţa relaţiilor intime dintre părţi a fost dovedită şi recunoscută de către pârât, care în declaraţia dată în faţa instanţei de fond a precizat că a întreţinut relaţii intime cu reclamanta, dar nu poate preciza când. A mai arătat că reclamanta nu i-a spus că o să aibă un copil şi că nu este tatăl acestuia.
Din depoziţiile martorilor audiaţi a rezultat că părţile au fost împreună 4-5 ani, pârâtul i-a solicitat reclamantei să scape de copil, dar după naşterea acestuia s-a dus cu martora A.P., a cumpărat haine copilului. La rândul său, mama reclamantei a declarat că pârâtul a recunoscut în faţa sa că este tatăl copilului.
în acest context probator, s-a dovedit fară putinţă de tăgadă că părţile au întreţinut relaţii intime, inclusiv în perioada de concepţie, aşa cum este aceasta definită în art. 61 C. fam.
Concluzia s-a reţinut atât prin prisma celor anterior menţionate, cât şi prin prisma atitudinii pârâtului carc a refuzat să se prezinte pentru efectuarea expertizei. S-a mai reţinut că acţiunea de stabilire a paternităţii din afara căsătorici, reglementată în art. 59 C. fam., este o acţiune ce aparţine copilului, iar instanţa de judecată trebuie să sta
bilească, prin toate mijloacele de probă admise de lege, dacă cel
chemat în judecată este sau nu tatăl. In sensul respectării interesului superior al copilului, scopul unei hotărâri judecătoreşti nu este stabilirea unui tată pentru copilul din afara căsătoriei, ci stabilirea unei paternităţi reale.
Prin aceste considerente, Curtea de Apel a răspuns notelor scrise depuse de recurent, în care, pe un ton imperativ, a anunţat că nu se poate prezenta în faţa instanţei de recurs şi a solicitat să i se ia de bună declaraţia conform căreia prin acţiune s-a urmărit destrămarea familiei sale.
Recurentul a susţinut că acţiunea reprezintă o încălcare a vieţii sale de familie. Deşi nu a indicat textul legal, este evident că recurentul a avut în vedere încălcarea art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care în prezenta cauză nu este aplicabil sub dimensiunea „respectării vieţii familiale”, deoarece stabilirea adevăratei paternităţi a copilului este de interes general.
Cum, în cauză, recurentul a negat paternitatea şi a refuzat să se supună testelor, instanţa a analizat şi a determinat valoarea probelor administrate pentru stabilirea faptelor.
S-a ţinut seama că în cauză există un interes vital pentru aflarea adevărului cu privire la un aspect important al identităţii personale a copilului, care a fost corect valorificat.
Aşadar, o acţiune în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei nu arc un alt scop (şicanator, răzbunător), ci respectarea dreptului copilului la stabilirea relaţiei de filiaţie pe linie paternă (în accst caz) cu adevăratul tată. Chiar dacă am admite că atitudinea de refuz a pârâtului de a se prezenta la efectuarea expertizelor (inclusiv HLA, ADN) care ar fi putut concluziona cu o probabilitate de până la 99% dacă pârâtul este sau nu tatăl copilului şi de negare a accstei relaţii de filiaţie ar echivala cu o „prezumţie” favorabilă acestuia, această „prezumţie” a fost înlăturată în totalitate prin probele (chiar dacă nu ştiinţifice) administrate în cauză. Câtă vreme legiuitorul nu a legat dovada paternităţii de obligativitatea unor probe ştiinţifice, întrucât paternitatea porneşte de la o stare de fapt şi aceste probe au confirmat existenţa relaţiilor intime între pârât şi reclamantă în perioada concepţiei, susţinerile din motivele de recurs sunt lipsite de consistenţă.
în prezenta cauză, copilul G.C. este din afara căsătoriei, iar prin procedurile judiciare s-a stabilit că recurentul este tatăl său natural, adevărul biologic fiind stabilit prin probele administrate.
In aceleaşi motive de recurs se arată de către B.G. că nu cunoaşte rezultatul raportului de expertiză medico-legală efectuat de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş. Aceste aspecte, deşi nu se încadrează într-un motiv de recurs, Curtea de Apel le-a examinat, pentru o completă examinare a cauzei.
Astfel, fiind parte în cauză şi apelant, recurentul avea obligaţia şi posibilitatea să le studieze, deoarece au fost înaintate de Institut la dosarul cauzei. De altfel, expertizele medico-legale sunt înaintate la dosarul cauzei, nu se depun în mai multe exemplare şi nu se comunică părţilor. în plus, în motivele de apel depuse după dezbateri nici nu a contestat rezultatul acestei expertize. Oricum, dacă nu ar fi fost de acord cu aceste concluzii, avea posibilitatea să solicite expertiza HLA, ceea ce recurentul nu a făcut în această cauză (a se vedea C.E.D.O., hotărârea din 7 februarie 2002, cauza Mikulic c. Croaţia).
Curtea de Apel a constatat că nu există alte motive de recurs care să fie examinate din oficiu, dar, ca instanţă de casare, cu un veritabil rol de îndrumare a instanţelor de fond, deşi nu poate îndrepta hotărârea instanţei de fond, a remarcat o problemă legată de interpretarea dispoziţiilor art. 64 C. fam.
Astfel, instanţa de fond, în considerentele hotărârii, a arătat că, datorită faptului că reclamanta a solicitat doar după închiderea dezbaterilor încuviinţarea ca minorul să poarte numele de familie al pârâtului, o astfel de cerere nerespectând dispoziţiile art. 112 şi art. 113 C. proc. civ., nu s-a pronunţat asupra ei.
Menţionăm că, şi dacă ar fi fost formulată această cerere cu respectarea dispoziţiilor menţionate, admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii nu poate duce decât la rectificarea actului de naştere al minorului, în sensul înscrierii la rubrica „tată” a numelui şi prenumelui acelui faţă de care paternitatea s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, iar copilul va păstra numele pe care mama l-a avut în momentul naşterii sale (în acelaşi sens, C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 2186 din 13 noiembrie 1990).
Concluzia se desprinde din dispoziţiile art. 64 C. fam., conform cărora copilul dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. Schimbarea ulterioară a numelui de familie poate fi solicitată numai pe cale administrativă.
| ← Admiterea acţiunii în stabilirea filiaţiei. Posesie de stat.... | Admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii. Numele... → |
|---|
