Copil născut în timpul căsătoriei. Inadmisibilitatea acţiunii în contestarea recunoaşterii. Probă extrajudiciară. Hotărâre judecătorească pronunţată cu încălcarea principiului nemijlocirii
| Comentarii |
|
Recunoaşterea de paternitate priveşte numai pe copilul din afara căsătoriei, paternitatea copilului din căsătorie putând fi doar tăgăduită.
în soluţionarea acţiunii în tăgăduirea paternităţii, cauza nu poate fi soluţionată pe baza unei probe extrajudiciare (expertiza ADN efectuată pentru contestarea recunoaşterii de paternitate) ce nu a fost administrată nemijlocit în procesul care privea tăgăduirea paternităţii.
C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1.688 din 20 iunie 2002
Prin decizia civilă nr. 1688 din 20 iunie 2002, Curtea a admis recursul declarat de pârâta T.D.F. împotriva deciziei civile nr. 530/A din 15 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Timiş, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
In motivarea deciziei s-au reţinut următoarele:
Judecătoria Timişoara a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul B.C. împotriva pârâtei T.D.F. şi a constatat că reclamantul nu este tatăl minorului B.C.S., născut la 7 februarie 1994, dispunând rectificarea actului de naştere al minorului.
Prima instanţă a reţinut că minorul s-a născut în timpul căsătoriei părţilor, iar în condiţiile art. 53 alin. (1) C. fam., filiaţia minorului faţă de reclamant s-a stabilit în baza prezumţiei legale de paternitate.
Reclamantul a contestat recunoaşterea de paternitate, însă acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că recunoaşterea de paternitate priveşte numai pe copilul din afara căsătoriei, iar
paternitatea copilului din căsătorie poate fi doar tăgăduită. In acea cauză s-a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale ADN de către Institutul de Medicină Legală Timişoara, care a stabilit că reclamantul este exclus de la paternitate.
Prevalându-se de această expertiză, reclamantul a promovat acţiunea în tăgăduirea paternităţii, iar instanţa a apreciat că, în temeiul art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, este repus în termenul de prescripţie prevăzut de art. 55 alin. (1) C. fam., termen ce curge de la data efectuării expertizei medico-legale, acţiunea neputând fi considerată prescrisă.
Faţă de concluziile raportului de expertiză, ce îl exclud pe reclamant de la paternitate, prima instanţă a admis acţiunea.
Instanţa de apel a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamantul B.C. împotriva sentinţei civile nr. 1305 din 28 ianuarie 2002, pronunţată de Judecătoria Timişoara, şi a respins apelul declarat de pârâta T.D.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Tribunalul a considerat că toate criticile formulate de pârâtă sunt neîntemeiate, deoarece participarea procurorului la judecarea cauzei nu este obligatorie, iar în ce priveşte prescrierea acţiunii, reclamantul a fost repus în termenul de prescripţie, termen ce a început să curgă de la data raportului medico-legal.
Pe fond, tribunalul a apreciat că hotărârea primei instanţe este temeinică, deoarece proba ştiinţifică, respectiv expertiza ADN, a concluzionat că reclamantul este exclus de la paternitatea minorului.
In ce priveşte efectuarea unei noi expertize la Institutul de Medicină Legală Bucureşti, tribunalul a apreciat că cererea nu este utilă cauzei, susţinerile pârâtei privind atitudinea părtinitoare a medicilor fiind lipsite de temei. Criticile formulate de pârâtă în recurs privesc faptul că în cauză nu s-a administrat nici o probă, iar cererea sa de probaţiune a fost respinsă de ambele instanţe.
Analizând recursul declarat de pârâtă în raport de criticile formulate, ce vizează motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Curtea a apreciat ca este întemeiat.
Potrivit art. 169 C. proc. civ., administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată dacă legea nu dispune altfel. Aceste dispoziţii reglementează principiul nemijlocirii administrării probelor, potrivit căruia instanţa care soluţionează cauza administrează probele care justifică soluţia pronunţată.
în speţă însă nu s-a administrat nici o probă nemijlocit de către instanţa sesizată cu judecarea acţiunii în tăgada paternităţii, atât prima instanţă, cât şi tribunalul reţinând că în dosarul nr. 7918/C/2001, ce a avut ca obiect apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea de contestare a recunoaşterii de paternitate, s-a încuviinţat efectuarea unei expertize
medico-legale ADN, probă în baza căreia s-a promovat apoi acţiunea de tăgăduire a paternităţii, concluziile acesteia fiind apoi invocate pentru admiterea acţiunii şi respingerea apelului declarat de pârâtă.
La termenul din 14 ianuarie 2002, conform încheierii din dosarul de fond, pârâta a solicitat efectuarea unei expertize ADN la Institutul de Mcdicină Legală Bucureşti, însă instanţa a respins această cerere.
în apel, pârâta a solicitat din nou efectuarea acestei probe ştiinţifice, însă tribunalul a apreciat că proba nu este utilă cauzei şi a respins-o.
Astfel fiind, cele două instanţe au pronunţat hotărâri lovite de nulitate în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că hotărârile s-au pronunţat pe baza unei probe extrajudiciare, ce nu a fost administrată nemijlocit de instanţa care a judecat cauza, pricinuindu-se pârâtei o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Nulitatea hotărârii recurate are semnificaţia necercetării fondului, iar art. 297 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ. nu îngăduie casarea sentinţei primei instanţe, urmând ca tribunalul să procedeze în raport de aceste dispoziţii şi de cele ale art. 315 C. proc. civ.
| ← Probe. Coroborarea mărturisirii mamei cu depoziţiile martorilor | Stabilirea paternităţii. Mijloace de probă. Refuzul pârâtei... → |
|---|
