Titularul dreptului la acţiune în contestarea recunoaşterii de paternitate. Admisibilitatea acţiunii atunci când autorul recunoaşterii nu se află în eroare
| Comentarii |
|
Recunoaşterea de paternitate care nu corespunde adevărului poate fi contestată pe cale jurisdicţională. Calitate procesuală activă are orice persoană care dovedeşte un interes, respectiv autorul recunoaşterii, moştenitorii acestuia, copilul recunoscut, mama acestuia, moştenitorii copilului, procurorul. Cel ce a făcut recunoaşterea poate să o conteste chiar dacă nu a fost în eroare, adică a cunoscut că nu este tatăl copilului pe care l-a recunoscut.
Trib. Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 327 din 20 februarie 1982
Prin acţiunea introdusă, Z.G. a chemat în judecată pe soţia sa, Z.R., solicitând să se constate că recunoaşterea de către el a paternităţii minorului L., născut de pârâtă la 3 iunie 1971, nu corespunde realităţii şi să se dispună radierea recunoaşterii, trecută în registrul de stare civilă în actul de naştere al minorului.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a cunoscut-o pe pârâtă în luna decembrie 1971, când minorul era născut; că acesta a rezultat din relaţiile intime avute de pârâtă cu numitul C.C., însă, în vederea realizării unei căsătorii armonioase cu pârâta, a acceptat să recunoască paternitatea sus-numitului minor.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3620 din 3 iunie 1981, a respins acţiunea, soluţia fiind menţinută de Tribunalul municipiului Bucureşti, care, prin decizia nr. 2156 din 17 august 1981, a respins ca nefondat recursul reclamantului.
In motivarea soluţiei s-a reţinut că, deşi este exact că minorul L. nu este copilul reclamantului, totuşi acţiunea introdusă de accsta trebuie respinsă, dcoarccc sus-numitul, cunoscând că minorul nu este fiul său, nu s-a aflat în eroare la data când a dat dcclaraţia de recunoaştere a paternităţii.
Prin recursul extraordinar declarat de procurorul general, hotărârile menţionate au fost criticate, dcoarece contestarea recunoaşterii nu este o simplă retractare, ci implică o procedură contcncioasă în cursul căreia trebuie să se stabilească dacă recunoaşterea corespunde sau nu realităţii; ca atare, acţiunea trebuie admisă.
Recursul extraordinar este întemeiat, astfel cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 57 C. fam., copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de tatăl său; recunoaşterea se face prin declaraţie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament; recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate rcvoca.
In art. 58 din acelaşi cod, se arată că recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.
Este adevărat că contestarea recunoaşterii nu trebuie confundată cu revocarea acesteia.
Revocarea, constituind o manifestare unilaterală de voinţă, poate fi făcută, în principiu, fără a se cere vreo justificare celui care revocă actul. Contestarea recunoaşterii implică însă o procedură jurisdicţio-nală, în cadrul căreia trebuie să se stabilească, pe bază de probe legal administrate, dacă autorul recunoaşterii este sau nu tatăl celui recunoscut de el, dacă recunoaşterea este conformă cu adevărul.
Faţă de cele arătate şi ţinând seama de împrejurarea că legea prevede în mod expres că recunoaşterea ce nu corespunde realităţii poate fi contestată, precum şi de faptul că datele de stare civilă trebuie să corespundă adevărului, deoarece statutul civil al persoanei interesează atât pe cel în cauză, cât şi societatea, s-a reţinut că constatarea recunoaşterii poate fi făcută oricând şi că printre persoanele care pot face o atare contestare trebuie cuprins şi autorul recunoaşterii.
Tot astfel, s-a reţinut că cel ce a făcut recunoaşterea poate să o conteste, chiar dacă a ştiut că nu este tatăl copilului pe care l-a recunoscut, deci că nu a fost în eroare atunci când a făcut recunoaşterea paternităţii.
In acest mod se asigură înlăturarea oricăror inexactităţi existente în legătură cu statutul persoanei şi se sancţionează unele acte prin care s-a urmărit fraudarea legii.
In speţă, aşa cum s-a arătat, instanţele au respins acţiunea pe motiv că reclamantul nu s-a aflat în eroare la data când a făcut recunoaşterea, soluţie ce se dovedeşte a fi criticabilă în raport de principiile mai sus expuse.
In justa soluţionare a cauzei, instanţele erau datoare să constate că autorul recunoaşterii paternităţii poate contesta accastă recunoaştere, chiar dacă nu a fost în eroare atunci când a făcut-o.
Totodată, s-a constatat că din probele dosarului (recunoaşterea pârâtei şi depoziţiile martorilor) rezultă că minorul a rezultat din relaţiile intime avute de pârâtă cu un alt bărbat, reclamantul nefiind deci tatăl acestui minor.
In atare situaţie, trebuia ca instanţele să admită acţiunea şi să constate că recunoaşterea paternităţii minorului făcută de reclamant nu corespunde realităţii şi să se dispună anularea menţiunilor din actul de naştere al minorului de la rubricile „numele de familie al tatălui” şi „prenumele tatălui”.
Neprocedând în acest mod, instanţele au pronunţat hotărâri vădit netemeinice şi cu încălcarea esenţială a legii. A fost admis recursul extraordinar şi au fost modificate hotărârile atacate, în sensul mai sus arătat.
| ← Acţiune în anularea recunoaşterii de paternitate. Cerere de... | Testament olograf. Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei → |
|---|
