Stabilirea paternităţii. Mijloace de probă. Refuzul pârâtei de a supune minorul la expertize medico-legale în vederea stabilirea paternităţii. Consecinţe
| Comentarii |
|
în acţiunea în tăgăduirea paternităţii, judecătorul poate recurge la probe ştiinţifice, precum expertiza de determinare a datei probabile a concepţiei, expertiza serologică şi cea dermatoglifică, ce evidenţiază mai riguros şi cu o mai mare certitudine elemente care să permită formarea convingerii privitoare la adevărata stare de fapt.
Calificând refuzul mamei ca fiind o recunoaştere a faptului că soţul ei nu este tatăl copilului născut în timpul căsătoriei s-ar ajunge la sancţionarea copilului, căci statutul lui civil este în discuţie, iar nu acela al mamei.
C.A. Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 679 din 30 martie 2001, în B.J. 2001, p. 258-263
Prin sentinta civilă nr. 10918 din 3 decembrie 1999 a Judecătoriei
Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 5340/1998, a fost respinsă acţiunea civilă înaintată de reclamantul S.C.V. împotriva pârâtei S.L.L., având ca obiect tăgada paternităţii minorului S.E.R., născut la data de 28 noiembrie 1997.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă , că minorul S.E.R. s-a născut în timpul căsătoriei părţilor, din raportul de expertiză medico-legal efectuat în cauză rezultând că perioada probabilă a concepţiei minorului este 25 ianuarie 1997 - 9 aprilie 1997.
Din răspunsurile la interogatoriu ale ambelor părţi a reieşit că acestea au întreţinut relaţii intime în primăvara anului 1996, iar după o întrerupere de câteva luni le-au reluat la începutul anului 1997.
La interogatoriu, reclamantul a declarat şi că pârâta i-a comunicat în luna ianuarie 1997 că ar fi însărcinată, motiv pentru care au hotărât -de comun acord - devansarea datei căsătoriei lor din luna noiembrie 1997 în luna martie 1997.
Din probele administrate în cauză nu a reieşit imposibilitatea ca reclamantul să fie tatăl copilului, pentru a se răsturna prezumţia de paternitate instituită de art. 53 alin. (1) C. fam.; dimpotrivă, probele au evidenţiat că părţile au întreţinut relaţii intime inclusiv în perioada, determinată ştiinţific, a concepţiei minorului.
împotriva sentinţei reclamantul a declarat apel, admis prin decizia civilă nr. 1939/A din 17 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj, cu consecinţa schimbării în totul a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii şi stabilirii faptului că este cu neputinţă ca reclamantul să fie tatăl copilului.
Totodată, s-a dispus efectuarea cuvenitelor rectificări în registrul stării civile, cu 3.178.500 Ici cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Motivând decizia, tribunalul a arătat că din ansamblul probaţiunii testimoniale administrate în cauză rezultă cu evidenţă că temerile reclamantului sunt pe deplin întemeiate, având în vedere că pârâta a refuzat să acccpte sugestiile sale referitoare la numele minorului, că l-a anunţat pc acesta despre naşterea minorului la o zi după eveniment şi că nu i-a permis reclamantului să-l viziteze pe minor.
In speţă, este aproape evident că reclamantul nu este tatăl copilului, la aceasta concluzie ducând tocmai atitudinea pârâtei, care în mod cu totul nejustificat a refuzat să se prezinte cu minorul pentru expertize, deşi toate cheltuielile urmau să fie suportate de către reclamant.
Din adresa nr. 3870 din 15 noiembrie 1999 a I.M.L. „Prof. dr. Mina Minovici”, Laboratorul Exterior Târgu Mureş, rezultă că pârâta refuză prelevarea sângelui în vederea efectuării expertizei serologice, fară de care nu se poate efectua expertiza dermatoglifică.
In acelaşi timp, deşi în apel s-au acordat mai multe termene de judecată pentru prezentarea pârâtei în vederea expertizării, aceasta a refuzat sub motivul ca are conştiinţa împăcată, copilul fiind al reclamantului.
Or, simpla convingere a pârâtei nu este de natură să certifice paternitatea minorului, putându-se însă presupune că pârâta se teme de rezultatele unei expertizări.
Accastă conduită a pârâtei conducc la o singură concluzie, accea că pârâta cunoaşte că reclamantul nu este tatăl minorului, astfel că apelul şi acţiunea reclamantului trebuie admise.
In contra deciziei pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nelc-galitate şi netemeinicie şi solicitând casarca ei, cu păstrarea hotărârii primei instanţe.
Rccursul este fondat şi a fost admis pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 53 alin. (1) C. fam., copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, dispoziţiile art. 54 din acelaşi cod stabilind însă că paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Prevederile legale sus-evocate nu stabilesc împrejurările a căror dovedire să conducă la concluzia imposibilităţii soţului mamei de a fi tatăl copilului, însă din formularea întrebuinţată de lege („dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului”) se desprinde că este nevoie să se facă dovada unor împrejurări de fapt care să îngăduie, tară echivoc, concluzia că soţul nu poate fi tată.
In acelaşi timp, este de observat că legea nu stabileşte, cu referire strictă la această acţiune în justiţie, nici mijloacele de dovadă pe care judecătorii să-şi întemeieze hotărârea, ceea ce are consecinţa că, tinzându-se la dovedirea unui fapt juridic, este admisibil, în principiu, orice mijloc de dovadă susceptibil de a permite judecătorului, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., aflarea adevărului.
Nu se poate însă ignora că, deşi din punct de vedere legal nu există o ierarhie prestabilită a mijloacelor de dovadă, rămânând judecătorului să aprecieze în concret măsura în care se poate încrede în ele, într-o acţiune civilă, precum cea în tăgăduirea paternităţii probele ştiinţifice, precum expertiza de determinare a datei probabile a concepţiei, expertiza serologică şi cea dermatoglifică, pot evidenţia mai riguros şi cu o mai mare certitudine elemente care să permită judecătorilor formarea convingerii privitoare la adevărata stare de fapt.
Asemenea probe ştiinţifice, deşi utile, nu rămân singurele ce se pot administra, iar formarea părerii judecătorilor se va putea face ţinându-se seama de întregul probatoriu administrat în cauză.
Mai mult, nu este nelegal a se decide, atunci când s-au propus şi administrat alte dovezi decât expertiza medico-legală din care să rezulte posibilitatea ca soţul mamei să nu fie tatăl copilului, ca instanţa sa respingă proba cu expertiza, apreciind că nu există indicii care să evidenţieze utilitatea unei asemenea dovezi.
Pe de altă parte, trebuie observat şi că, în cazul în care administrarea probei cu expertiza presupune, în mod necesar, prezenţa părţilor, precum în cazul expertizei serologice şi al celei dermatoglifice, legea nu înţelege să dea o anumită valoare conduitei părţii de a refuza să se înfăţişeze înaintea laboratorului sau institutului de specialitate, precum o face în cazul refuzului părţii de a răspunde la interogatoriu sau de a se prezenta la interogatoriul ce s-a propus şi încuviinţat (art. 225 şi art. 174 C. proc. civ.) ori atunci când se referă la proba cu înscrisuri în sensul art. 178 alin. (3) şi art. 182 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
în lipsa unei asemenea prevederi legale, judecătorul nu ar putea decât, cu depăşirea propriilor prerogative, să dea, fie şi cu efecte limitate la pricina dedusă judecăţii, o anumită valoare sau semnificaţie refuzului unei părţi de a permite efectuarea expertizei medico-legale, lui rămânându-i însă posibilitatea cercetării fondului prin alte mijloace de dovadă.
In fine, deşi dovada faptelor juridice poate fi făcută, în principiu, şi prin prezumţii, fundamentarea soluţiei de admitere a unei acţiuni în tăgăduirea paternităţii doar pe refuzul mamei de a permite efectuarea expertizei medico-legale face netemeinică hotărârea ce s-ar da, căci
dispoziţiile art. 1203 C. civ. permit judecătorului a se întemeia pe prezumţii doar atunci când acestea au „(...) o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea”.
Or, nu s-ar putea considera că un asemenea refuz al mamei poate îngădui o concluzie atât de gravă precum aceea că nu soţul ei este tatăl copilului, interesul de ocrotit - acela al minorului - obligând la verificări de fapt şi administrare de dovezi care să facă fară echivoc concluzia instantei.
Rămâne de observat, totodată, că, dând refuzului mamei valoarea unei recunoaşteri a faptului că soţul ei nu este tatăl copilului născut în timpul căsătoriei, s-ar ajunge, pe cale ocolită, la sancţionarea copilului, căci statutul lui civil este în discuţie, iar nu acela al mamei.
In speţă, instanţa de apel a înţeles să-şi întemeieze hotărârea de admitere a apelului şi a acţiunii reclamantei exclusiv pe refuzul pârâtei de a permite efectuarea expertizei medico-legale serologice şi a celei dermatoglifice, dându-i valoarea unei recunoaşteri a susţinerilor reclamantului.
Prin accasta, hotărârea instanţei de apel se fondează, sub aspcct probator, pe o prezumţie care, nesusţinută şi de alte mijloace de dovadă, nu ar avea, în sensul legii, greutatea necesară pentru a face neîndoielnică starea de fapt reţinută în baza ei.
Or, celelalte probe administrate în cauză nu confirmă o asemenea concluzie, din declaraţiile martorilor audiaţi - inclusiv din cele ale surorii şi mamei reclamantului - rezultând că acesta a început a avea suspiciuni cu privire la paternitatea minorului E.R. doar ulterior naşterii, întrucât pârâta nu i-a cerut părerea cu privire la prenumele ce urma a-i fi dat minorului.
Această atitudine a pârâtei îşi are însă explicaţia în împrejurarea că la data naşterii minorului părţile erau despărţite în fapt, relaţiile dintre ele fiind deteriorate.
Pe de altă parte, este de observat că nu s-a făcut dovada că în perioada determinată prin expertiză ca fiind a concepţiei minorului (şi anume 25 ianuarie 1997 - 9 aprilie 1997) pârâta ar fi întreţinut relaţii cu alţi bărbaţi, trebuind remarcat şi că reclamantul însuşi a recunoscut, în chiar motivarea cererii de chemare în judecată, că a reluat legăturile intime cu pârâta la începutul lunii ianuarie 1997, în acelaşi fel declarând şi la interogatoriul ce i s-a luat în primă instanţă.
Faţă de cele ce preced, recursul a fost admis, s-a casat decizia dată în apel, iar în rejudecare s-a respins apelul dcclarat de reclamant împotriva sentinţei.
| ← Copil născut în timpul căsătoriei. Inadmisibilitatea... | Acţiune în contestarea filiaţiei din căsătorie. Termen de... → |
|---|
