COPROPRIETATE FORŢATĂ. INADMISIBILITATEA UNEI CERERI DE IEŞIRE DIN INDIVIZIUNE. POSIBILITATEA EFECTUĂRII UNUI PARTAJ DE FOLOSINŢĂ
| Comentarii |
|
Curtea unui imobil şi terenul aflat sub clădirea de locuit sunt spaţii aflate în folosinţa comună a proprietarilor apartamentelor din clădirile cu mai multe locuinţe, spaţii care constituie proprietate comună a acestor coproprietari şi care sunt destinate exclusiv bunei şi normalei folosinţe a locuinţelor respective. Prin urmare, aceste elemente constituie o proprietate comună care este indivizibilă, ceea ce în doctrina şi practica dreptului civil a fost desemnată “coproprietate forţată”, deci o proprietate comună care nu se poate partaja. Acest drept este în mod necesar legat de soarta dreptului de proprietate asupra locuinţelor ce compun acea clădire, motiv pentru care nu se poate concepe o individualizare pe calea partajului a dreptului exclusiv de proprietate asupra unor parcele din compunerea terenului aferent clădirii.
(Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 2820 din 4 aprilie 2001)
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 9.11.2000, reclamanta E.V. a chemat în judecată pe pârâţii C.E., A.B.E. şi S.P, solicitând instanţei să dispună ieşirea părţilor din indiviziune cu privire la terenul situat în Bucureşti, str. C.A., nr. 7, sector 5, în suprafaţă totală de 600 mp., fiecare parte având în proprietate o cotă de 150 mp., cu păstrarea parcelelor care au fost stabilite prin bună învoială de către părţi.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat la această adresă, format din apartamentul nr. 2 din compunerea construcţiei situate pe terenul aflat în indiviziune, precum şi din cota indiviză de 150 mp. din terenul aferent clădirii, titlul său de proprietate constituindu-l contractul de schimb încheiat cu L.D. încă din 1956 cei patru coproprietari de la acel moment ai imobilului au procedat la partajarea în fapt a terenului aferent clădirii, această împărţeală fiind în vigoare şi în prezent, iar reclamanta deţine parcelele care în 1956 aparţineau lui T.N. în drept a invocat prevederie art. 728 C. civ.
La dosar au depus cereri intitulate “întâmpinare şi cerere reconvenţională” pârâţii A.B.E. şi S.P., cereri care însă nu prezintă decât caracter de întâmpinare, întrucât părţile nu formulează pretenţii proprii în contradictoriu cu reclamanta, ci doar aduc precizări referitoare la situaţia de fapt existentă pe terenul aferent clădirii în care locuiesc toate părţile, declarându-se de acord cu împărţeala terenului respectiv în conformitate, în cele din urmă, cu
aceeaşi partajare efectuată de comun acord de coproprietarii din 1956.
în speţă au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică topometrică. în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar titlurile de proprietate ale tuturor părţilor, însoţite de certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra unei cote de 118 mp. din terenul aferent clădirii corespunzătoare fiecărui coproprietar. Raportul de expertiză tehnică a fost întocmit, după obiecţiunile formulate de părţi, în conformitate cu situaţia de fapt existentă pe teren, redând parcelele pe care fiecare dintre părţi le folosesc în mod exclusiv, conform înţelegerii intervenite între părţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Aşa cum reiese din cuprinsul titlurilor de proprietate ale părţilor din prezentul proces, acestea sunt coproprietare ale unui imobil situat în Bucureşti, sector 5, imobil constituit dintr-o clădire având în compunere 4 apartamente, clădire construită pe un teren în suprafaţă totală de 600 mp. Clădirea ocupă suprafaţa de 128 mp., terenul liber de construcţii măsurând în total 472 mp. Toate cele 4 părţi din proces deţin în coproprietate o cotă-parte de 1/4 din imobil, cu referire atât la construcţie, cât şi la teren. Terenul aflat în coproprietatea celor 4 părţi este teren aferent clădirii (care cuprinde cele 4 apartamente proprietatea exclusivă a părţilor) şi constituie terenul situat sub clădire şi curtea imobilului respectiv.
Aşa cum este statuat în dreptul civil român, pe cale de principii mai vechi, aplicabile, reluate în dispoziţii legale actuale, cum ar fi art. 34 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 (cu referire la dreptul de concesiune asupra terenului aferent construcţiilor) şi art. 3 lit. a şi c din Anexa nr. 2 a Legii nr. 114/ 1996, curtea unui imobil şi terenul aflat sub clădirea de locuit sunt spaţii aflate în folosinţa comună a proprietarilor apartamentelor din clădirile cu mai multe locuinţe, spaţii care constituie proprietate comună a acestor coproprietari şi care sunt destinate exclusiv bunei şi normalei folosinţe a locuinţelor respective. Prin urmare, potrivit alin. 2 al art. 3 lit. c din Anexa nr. 2 a Legii nr. 114/1996, aceste elemente constituie o proprietate comună care este indivizibilă, ceea ce în doctrina şi practica dreptului civil a fost desemnată drept “coproprietate forţată”, deci o proprietate comună care nu se poate partaja, tocmai pentru că nu se poate autonomiza în raport cu construcţia aflată pe acest teren, fiecare proprietar al unui apartament din compunerea clădirii având în mod necesar un drept de proprietate indiviză asupra terenului aferent clădirii. Cu alte cuvinte, acest drept este în mod necesar legat de soarta dreptului de proprietate asupra locuinţelor
ce compun acea clădire, motiv pentru care nu se poate concepe, astfel cum părţile cer, o individualizare pe calea partajului a dreptului exclusiv de proprietate asupra unor parcele din compunerea terenului aferent clădirii, indiferent de modul de partajare sau de existenţa unui acord, la un moment dat, al coproprietarilor asupra acestui aspect. Soluţia contrară ar crea posibilitatea înstrăinării unor asemenea parcele în mod independent de soarta locuinţei din clădirea situată pe teren, ceea ce este în mod evident inadmisibil.
Nu mai puţin adevărat este că toţi coproprietarii pot conveni asupra unui partaj de folosinţă asupra curţii unui imobil, ceea ce - se pare - este cazul în această speţă. Dar, pentru motivele deja expuse, acest fapt nu dă dreptul la partajarea în natură a proprietăţii respective, cu recunoaşterea unor suprafeţe ca fiind în proprietatea exclusivă a unuia sau altuia dintre coproprietarii condominiului.
Faţă de cele mai sus expuse, acţiunea de partaj formulată de reclamantă apare ca inadmisibilă, fiind o operaţiune juridică interzisă de normele şi principiile dreptului civil român, motiv pentru care instanţa va respinge cererea ca inadmisibilă.
| ← DECRETUL NR. 92/1950. NECONSTITUŢIONALITATE. ACŢIUNE ÎN... | COMPETENŢĂ GENERALĂ. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA DECIZIEI... → |
|---|
