CREDITOR GARANTAT. CONTESTAŢIE PLAN DE DISTRIBUIRE. INTERPRETAREA ART.121 ŞI ART.123 DIN LEGEA NR.85/2006
Comentarii |
|
Curtea de Apel Craiova - Sectia a II-a civila Decizie nr. 4 din data de 14.01.2015
Art. 121 alin. 2 stabilește regula conform căruia partea din creanța garantată ce nu este acoperită din vânzarea bunurilor supuse garanției se convertește în creanță chirografară, cu drepturile conferite de această nouă calitate. Această regulă se menține și în situația reglementată de art. 121 alin. 3, care este subsecvent art.121 alin. 2 și nu derogă de la acesta, respectiv în cazul în care se fac distribuiri de sume obținute în cadrul procedurii înainte de vânzarea bunurilor care au fost constituite ca garanții în favoarea unui anumit creditor, acesta din urmă poate participa la distribuire, dar în calitate de creditor chirografar. Această concluzie logică rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale, care impun un regim juridic unitar pentru creanțele garantate, independent de momentul vânzării bunurilor asupra cărora au fost instituite garanțiile ( adică anterior sau ulterior distribuirii de sume provenite din vânzarea altor bunuri). În cazul participării la acest gen de distribuții, sumele primite de creditorul garantat vor fi luate în calcul în momentul vânzării bunurilor care s-au constituit ca garanție a creanței sale. Suma primită la distribuirea precedentă este considerată doar ca un avans asupra plății cuvenite creditorului din prețul bunului constituit ca garanție a creanței sale și numai pentru motivul că acest bun s-a vândut abia ulterior celeilalte distribuiri.
Prin sentința nr. 1176 din 30.09.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 2987/95/2010/A1.10, s-a respins contestația formulată de creditoarea BCC SA prin Sucursala Tg-Jiu, împotriva planului de distribuire a sumelor nr. 5 din 15.07.2014, în contradictoriu cu intimatul CC IPURL lichidator judiciar al debitoarei SC TS SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin raportul asupra fondurilor rectificat, lichidatorul judiciar a arătat că, în cadrul procedurii, au fost valorificate o parte din bunurile debitoarei fiind încasată suma de 1.139.427,88 lei din care s-au efectuat plăți în valoare de 867.765,57 lei, în contul bancar de lichidare deschis la BT SA Sucursala Tg-Jiu aflându-se la 9.01.2014 un disponibil de 1.111.150,26 lei.
Prin raportul de activitate s-a arătat că în conformitate cu aprobarea adunării creditorilor a continuat organizarea de licitații pentru vânzarea bunurilor din averea debitoarei, a bunurilor imobile situate în loc. Bălești și bunurilor mobile.
Bunurile mobile, ambarcațiune agrement cu motor tip Alpha Super au fost oferite periodic la licitație săptămânală, la cel mai bun preț oferit, în cele două etape aprobate însă, până în prezent nu s-a prezentat nici un cumpărător iar autoturismul Daewoo Matiz a fost adjudecat la licitația din 31.07.2014 de către UC, fiind plătit prețul integral de 2678,40 lei inclusiv TVA.
Pentru bunul Mercedes Benz CLS500 oferit la licitație la prețul de 8500 Euro exclusiv TVA, nu s-a prezentat nici un cumpărător, continuându-se organizarea de licitații și pentru celelalte bunuri mobile din averea debitoarei, fiind primită o ofertă de preț de 8000 Euro inclusiv TVA, ofertă ce va fi discutată în adunarea creditorilor.
Au fost continuate licitațiile pentru celelalte bunuri mobile din averea debitoarei, la cel mai bun preț oferit, în două etape, au fost continuate demersurile legale pentru recuperarea creanțelor din averea debitorului conform anexei 6 la raport în care este prezentată situația detaliată a stadiului dosarelor.
Contestatoarea BCC SA a formulat contestație la data de 29.07.2014 împotriva planului de distribuire a sumelor nr. 5, anexat raportului asupra fondurilor nr. 2707 depus de lichidatorul judiciar la 15.07.2014, arătând că în mod nelegal nu a fost trecută cu nicio sumă în acest plan de distribuire.
Raportul asupra vânzării nr.2707 din 14.07.2014 și planul de distribuire nr. 5 au fost publicate în BPI nr. 13293/15.07.2014 dar acestea au fost rectificate prin raportul și planul nr.3284/4.09.2014, depuse la dosar la 5.09.2014, întrucât executorul judecătoresc nu a virat în contul debitoarei întreaga sumă de 1.520.112,39 lei, propusă prin raportul inițial a fi distribuită creditorilor, sumă ce provenea din executarea silită a unei sentințe împotriva debitorului CLP.
Sumele virate de executorul judecătoresc au fost de 720.000 lei și 78.000 lei, astfel că lichidatorul judiciar s-a văzut nevoit să rectifice și planul de distribuire, în care a fost distribuită suma de 798.000 lei ce a fost efectiv încasată, raportul și planul rectificate fiind publicate în BPI nr. 15701/5.09.2014.
În raportul nr.3284/4.09.2014, depus la dosar la data de 5.09.2014, lichidatorul judiciar a arătat că până la data de 2.09.2014, a fost obținută din lichidare suma de 1.139.427,88 lei, cu TVA, fără TVA, suma de 1.132.606,31 lei, fiind prezentată în amănunt situația bunurilor vândute și a creanțelor încasate, a cheltuielilor efectuate, a sumelor distribuite anterior.
1. În planul de distribuire rectificat se menționează că suma disponibilă pentru distribuție este de 1.111.284, 05 lei, din care, se atribuie conform art. 123 pct. 1, suma de 141.409,85 lei, respectiv pentru onorariu lichidator 140.443,18 lei și taxe locale 966, 67 lei.
2. Pentru fondul de lichidare s-a distribuit suma de 18.036,13 lei, respectiv cei 2%.
3. Pentru rezervă, a fost constituită suma de 50.000 lei.
4. Apoi, pentru creditori, suma distribuită celor cu creanțe garantate, a fost de 8431,73 lei, conform art.121, distribuită creditorului AJFP Gorj, cheltuielile legate direct de vânzarea autoturismului Mercedes sunt de 2248,27 lei.
5. Prin acest plan, suma distribuită creditorilor cu creanțe prioritare a fost de 749.036,29 lei, conform art.123 pct.3.
6. Pentru creditorii care dețin creanțe bugetare, s-a distribuit suma de 144.370,05 lei, conform art. 123, pct.4.
Acest nou plan de distribuire rectificat a prevăzut sume pentru creanțe de rang superior celor deținute de contestatoare, adică creanțe prev. de art. 123 pct. 1, 3, 4, din Legea 85/2006.
La distribuirea sumelor obținute în urma lichidării bunurilor și încasării creanțelor debitorului, lichidatorul judiciar trebuie să aibă în vedere atât disp. art. 121, cât și disp. art. 123 din Legea nr. 85/2006, în speță, lichidatorul judiciar a respectat aceste dispoziții legale.
Astfel, potrivit art. 121 alin. 1 și 2, " (1) Fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
1. taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24;
11. creanțele creditorilor garantați născute în timpul procedurii de insolvență după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste creanțe cuprind capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel;
2. creanțele creditorilor garantați, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel, precum și cheltuielile, pentru creanțele născute înainte de deschiderea procedurii.
Acest articol reglementează ordinea distribuirii sumelor obținute din lichidarea unui bun afectat de garanții mobiliare sau imobiliare.
(2) În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanțe garantate, creditorii vor avea, pentru diferență, creanțe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123, și vor fi supuse dispozițiilor art. 41. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferență în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului, în contul averii debitorului";.
Ordinea generală de distribuire este prevăzută de art.123, conform căruia, "Creanțele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine:1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 și ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4); 2. creanțele izvorâte din raportul de muncă; 3. creanțele reprezentând creditele, cu dobânzile și cheltuielile aferente, acordate după deschiderea procedurii, precum și creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii; 4. creanțele bugetare; 5. creanțele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terți, în baza unor obligații de întreținere, alocații pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență; 6. creanțele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreținerea debitorului și a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
7. creanțele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii; 8. alte creanțe chirografare; 9. creanțele subordonate, în următoarea ordine de preferință: a) credințele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținând cel puțin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; b) creanțele izvorând din acte cu titlu gratuit.";
Din cuprinsul acestui articol rezultă că înaintea creanțelor ce reprezintă credite bancare se achită cheltuielile de procedură, creanțele salariale, creanțele născute după deschiderea procedurii, creanțele rezultând din obligații de întreținere și abia apoi, la pct. 7, cele rezultând din credite bancare.
Dispozițiile art.121 alin.3 potrivit cărora, "un creditor cu creanță garantată este îndreptățit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului supus garanției lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptățit să le primească ulterior din prețul obținut prin vânzarea bunului supus garanției sale, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanției sale ar fi fost vândut anterior distribuirii.";, se aplică coroborate cu art. 123 și nu independent de acesta, sau cu încălcarea lui.
Un creditor cu creanță garantată este îndreptățit să participe la aceste distribuiri dar, cu respectarea regimului juridic al creanței pe care o deține față de averea debitorului, cu respectarea rangului tuturor creanțelor superioare deținute de alți creditori.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea BCC SA prin SUCURSALA TG.JIU, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, modificarea sentinței, în sensul refacerii "Planului de distribuire"; nr.5 publicat în BPI nr.13293/15.07.2014, în conformitate cu prevederile art.121 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006 și distribuirea către BCC SA a sumelor cuvenite, prin raportare la ponderea creanței deținute de instituție, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivare, a arătat că dispozițiile art.121 alin.3 din Legea insolvenței trebuie aplicate independent, și nu coroborate cu art.123, cum a reținut prima instanță. Consideră că textul art.121 se coroborează cu dispozițiile art.123 doar în cazul expres prevăzut de art.121 alin.2, doar atunci când, ulterior valorificării tuturor bunurilor asupra cărora sunt constituite gajuri, ipoteci, creditorii garantați nu sunt pe deplin îndestulați.
Această împrejurare rezultă chiar din formularea textului de lege ";sumele realizate din vânzarea acestor bunuri";și denotă faptul că textul se aplică ulterior vânzării integrale a bunurilor grevate de garanții, în continuare, textul de lege precizând că doar ulterior vânzării bunurilor, creditorii garantați vor avea creanțe chirografare "care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art.123";.
Mai arată că în cazul în care mai sunt de valorificat bunuri grevate de sarcini, dispozițiile art.121 alin.2 nu sunt incidente și, prin urmare, nu este incidentă nici coroborarea dispozițiilor art.121 cu cele ale art.123, așa cum este prevăzut în textul alin.2.
În opinia recurentei, ideea independenței art.121, alin.3 rezultă și din textul : "Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptățit să le primească ulterior din prețul obținut prin vânzarea bunului supus garanției sale";. Interpretând aceste norme, rezultă că, dacă la data întocmirii planului de distribuire, mai sunt de valorificat bunuri grevate de sarcini, devin aplicabile dispozițiile alin.3, iar nu ale alin.2.
Recurenta susține că textul alin.2 face trimitere expresă la art.123, în timp ce în textul alin.3 nu este inserată o asemenea mențiune, ceea ce justifică aplicabilitatea art.121 alin.3, independent de art.123 din Legea nr.85/2006.
Având în vedere faptul că în patrimoniul societății debitoare mai sunt de valorificat o serie de bunuri afectate de sarcini constituite în favoarea instituției, recurenta apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.121 alin.3 din legea insolvenței, dispoziții care prevăd faptul că "un creditor cu creanța garantată este îndreptățit să participe la orice distribuire de sume făcute înaintea vânzării bunului supus garanției lui";, independent de aplicarea textului art.123 din Legea nr.85/2006. În patrimoniul debitoarei mai sunt de valorificat, dintre garanțiile constituite în favoarea Băncii : autoturism Mercedes Benz și terenuri arabile în suprafață de 591,38 mp, 8547,41 mp, 480 mp, 4.320 mp, 720 mp și 6.300 mp.
În concluzie, recurenta apreciază că acțiunea sa este admisibilă, astfel că se impune refacerea planului de distribuire nr.5.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.121,122 și 127 din Legea nr.85/2006, art.304 alin.9 din C.proc.civ.
Intimatul CC IPURL pentru debitoarea SC TS SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta interpretează eronat prevederile alin.2 al art.121, susținând că aceste prevederi s-ar aplica doar atunci când ulterior valorificării tuturor bunurilor în garanție nu ar fi pe deplin îndestulate creanțele garantate, și nu pentru distribuțiile de sume efectuate anterior vânzării bunurilor în garanție.
Potrivit naturii sale, creanța deținută de creditor este o creanță chirografară prevăzută de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006: "creanțele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii";.
Art.121 alin.2 și 3 din Legea nr.85/2006, prevede că un creditor cu creanță garantată este îndreptățit să participe la orice distribuire de sume făcută înaintea vânzării bunului supus garanției lui, dar ținând cont de natura creanței pe care o deține, în speța de față creanță chirografară prevăzută de art.123, pct.7 din lege.
A nu ține cont de natura creanței deținută de recurenta contestatoare, ar însemna că înainte de vânzarea bunului supus garanției, creditoarea BCC SA ar trebui să participe la orice distribuție și să intre în concurs cu creditorii deținând creanțe de orice natură.
În drept au fost invocate disp. art. 115-118 C.proc.civ. , art. 121, art.123 din Legea nr. 85/2006.
Recursul a fost apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta își întemeiază criticile privind hotărârea instanței de fond pe disp. art. 304 pct.9 C.proc.civ. conform căruia "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii";, susținând în esență că dispozițiile art.121 alin.3 din Legea insolvenței trebuie aplicate independent, și nu coroborate cu cele ale art.123, cum a reținut prima instanță, adică textul se aplică ulterior vânzării integrale a bunurilor grevate de garanții, moment din care creditorii garantați vor avea creanțe chirografare "care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art.123";. În cazul în care mai sunt de valorificat bunuri grevate de sarcini, disp. art. 121 alin 2 nu sunt incidente și prin urmare nu este incidentă nici coroborarea dispozițiilor art. 121 cu cele ale art. 123.
Curtea a reținut criticile ca neîntemeiate.
O hotărâre este lipsită de temei legal atunci când, din modul cum este redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, lipsa de temei legal netrebuind a fi însă confundată cu violarea legii sau nemotivarea. Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată. Cu alte cuvinte, pentru ca această susținere să fie întemeiată trebuie a se constata, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată în drept ( dacă ea este motivată, dar greșit, atunci viciul constă în violarea legii, cu nuanțele ei - greșita interpretare sau aplicare a legii), iar pe de altă parte, că nu există în legislația în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în cauză.
În cauză prima instanță a motivat în drept hotărârea pronunțată, respectiv a indicat normele juridice în baza cărora și-a fundamentat silogismul judiciar prin care a justificat soluția pronunțată, astfel că hotărârea nu este lipsită de temei legal.
În ceea ce privește încălcarea sau aplicarea greșită a legii, adică nesocotirea de regulă a unei norme de drept substanțial ori interpretarea eronată a normei juridice aplicabile, pot exista două ipoteze: a) Pentru a fi în prezența primei ipoteze trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: legea pretins încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății; să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii; viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, care contravine exigențelor legii stabilite corect în considerente. În cauză nu sunt întrunite aceste condiții, adică dispozitivul hotărârii nu contravine exigențelor legii stabilite corect în considerente. b) Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze, trebuie ca instanța, recurgând la textele de lege aplicabile litigiului, să le fi dat o greșită interpretare sau faptele reținute să fi fost greșit calificate, în raport cu exigențele textelor de lege.
În cauză Curtea a constatat că, în mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea disp. art. 121 coroborat cu cele ale 123 din Legea nr. 85/2006 M. Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, în temeiul disp. art. 122 din Legea nr. 85/2006 M, prin Planul de distribuire nr. 5/15.07.2014 rectificat în 05.09.2014 lichidatorul judiciar a făcut o distribuire parțială a sumelor obținute din lichidare, cu luarea în considerare a ordinii legale de distribuire prevăzută de art. 123 din Legea nr. 85/2006 M.
Articolul 121 din Legea nr. 85/2006 M reglementează modul de distribuire a sumelor obținute din lichidarea bunurilor mobile și imobile asupra cărora creditorii au constituite gajuri, ipoteci, alte garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție. Din economia textului de lege rezultă că creditorii cu garanții reale asupra bunurilor din averea debitorului sunt favorizați, deoarece sunt plătiți cu prioritate din prețul vânzării bunurilor constituite ca garanții reale în favoarea lor.
Astfel, conform prevederilor art. 121 pct.1, din sumele rezultate ca urmare a vânzării bunurilor imobile ipotecate și a bunurilor constituite ca garanții reale mobiliare, vor fi acoperite, mai întâi, cheltuielile aferente vânzării acelor bunuri, inclusiv cheltuielile necesare conservării și administrării bunurilor și retribuțiile persoanelor angajate. Sumele rămase vor fi destinate stingerii creanțelor cu garanții reale asupra bunurilor vândute. Mai întâi se vor stinge creanțele reprezentând dobânzi, majorări, penalități și cheltuieli și apoi se vor stinge creanțele reprezentând capital ( art. 121 alin 1 pct.2 ). Rezultatul efectuării plăților către creditorii cu garanții reale asupra bunurilor vândute poate fi concretizat deci în trei ipoteze: a) acoperirea exactă și stingerea integrală a creanțelor garantate; b) stingerea numai parțială a creanțelor garantate; c) stingerea totală a creanței garantate și degajarea unui excedent de fonduri. În practică, probleme prezintă numai ultimele două ipoteze, reglementate de disp. art. 121 alin.2 din Legea nr. 85/2006 M care stabilește regula conform căreia partea din creanțele cu garanții reale rămasă nestinsă din prețul vânzării bunurilor constituite ca garanție va avea regimul juridic de creanță chirografară. Această creanță chirografară va concura cu celelalte creanțe chirografare, potrivit naturii sale și conform disp. art. 123 și va fi supusă disp. art. 41 în sensul că nu va mai produce dobânzi sau alte majorări. Dacă se sting integral creanțele cu garanții reale asupra bunurilor vândute și rezultă o diferență în plus, fondurile excedentare vor fi consemnate de lichidator în contul prevăzut la art. 4 alin 2 din Legea nr. 85/2006 M.
Prin urmare, art. 121 alin. 2 stabilește regula conform căruia partea din creanța garantată ce nu este acoperită din vânzarea bunurilor supuse garanției se convertește în creanță chirografară, cu drepturile conferite de această nouă calitate. Această regulă se menține și în situația reglementată de art. 121 alin 3, care este subsecvent art.121 alin 2 și nu derogă de la acesta, respectiv în cazul în care se fac distribuiri de sume obținute în cadrul procedurii înainte de vânzarea bunurilor care au fost constituite ca garanții în favoarea unui anumit creditor, acesta din urmă putând participa la distribuire dar în calitate de creditor chirografar. Această concluzie logică rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale sus citate, care impun un regim juridic unitar pentru creanțele garantate, independent de momentul vânzării bunurilor asupra cărora au fost instituite garanțiile ( adică anterior sau ulterior distribuirii de sume provenite din vânzarea altor bunuri). În cazul participării la acest gen de distribuții, sumele primite de creditorul garantat vor fi luate în calcul în momentul vânzării bunurilor care s-au constituit ca garanție a creanței sale. Conform disp. art. 121 alin 3 fraza finală, acest creditor nu va putea primi, în total, ținând seama și de ceea ce a primit anterior, mai mult decât prețul obținut din vânzarea bunului constituit ca garanție a creanței sale. Așadar suma primită la distribuirea precedentă este considerată doar ca un avans asupra plății cuvenite creditorului din prețul bunului constituit ca garanție a creanței sale și numai pentru motivul că acest bun s-a vândut abia ulterior celeilalte distribuiri.
În cauză, sumele distribute prin Planul de distribuire nr. 5/15.07.2014 rectificat în 05.09.2014 au provenit din valorificarea unor bunuri și drepturi asupra cărora recurenta nu avea instituită vreo garanție, anterior valorificării bunurilor garantate în favoarea acesteia (autoturism Mercedes Benz și terenuri arabile în suprafață de 591,38 mp, 8547,41 mp, 480 mp, 4.320 mp, 720 mp și 6.300 mp), astfel că în mod corect lichidatorul judiciar a făcut o distribuire parțială a sumelor obținute din lichidare, cu luarea în considerare a ordinii legale de distribuire prevăzută de 123 din Legea nr. 85/2006 M și a disp. art. 125 alin 1 din Legea nr. 85/2006 M.
În raport de cele de mai sus Curtea a constatat că motivele invocate de recurentă privind aplicarea greșită a legii de către prima instanță sunt neîntemeiate, sentința nr. 1176/30.09.2014 fiind temeinică și legală, astfel că în temeiul disp. art. 312 alin 1 C.proc.civ. recursul acesteia a fost respins ca nefondat.
← CONFIRMARE PLAN DE REORGANIZARE. „TĂCEREA” CREDITORILOR.... | Cerere de despăgubiri pentru amplasarea unui post de... → |
---|