Daune interese moratorii sub forma dobânzii legale. retinerea de contributii sociale. cererea de restituiere şi sumele retinute. legalitatea cererii

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Sentinţă civilă nr. 273 din data de 11.04.2017

Prin acțiunea civilă formulată la data de _, reclamanții _, au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel _ și Tribunalul _ , obligarea pârâților, la restituirea sumelor acordate cu titlu de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale prin sentința civilă nr. _ a Tribunalului _ definitivă prin decizia civilă nr. _ a Curții de Apel _, cu consecința executării hotărârii judecătorești fără reținerea unor sume de bani cu acest titlu.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat care au calitatea de judecători pensionari, respectiv asistent judiciar și, prin hotărâri judecătorești, pârâții au fost obligați la plata unor drepturi de natură salarială, iar urmare faptului că acestea au fost eșalonate și plătite cu întârziere, prin sentința civilă nr. _ a Tribunalului _, definitivă prin decizia civilă nr. _ a Curții de Apel _, s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții la plata prejudiciului cauzat, reprezentat de dobânda legală aferentă sumelor datorate începând cu data de _ și până la data plății efective, instanța reținând faptul că, prin executarea eșalonată a obligației de plată, în calitate de creditori, au suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de O.U.G. nr. 71/2009.

Totodată, reclamanții au arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1082 și art. 1088 din Codul Civil din 1864, respectiv ale art. 1531 alin. 1, alin. 2, teza întâi și art. 1535 alin. 1 din Codul Civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

S-a mai susținut de către reclamanți, ca prin decizia nr. 2/2014 pronunțata in recurs in interesul legii de către Înalta Curte de Casație si Justiție s-a statuat ca pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonata a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale din sectorul bugetar in condițiile OUG nr. 71/2009, aprobate cu modificări prin Legea nr. 230/2011, aceste daune interese moratorii fiind datorate pentru executarea cu întârziere a obligației de plata stabilita printr-o hotărâre judecătoreasca.

De asemenea, s-a învederat că, prin decizia nr. 21/2015 pronunțata de către Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat, in raport de considerentele deciziei nr. 2/2014, ca dobânzile nu au caracter accesoriu debitului principal si nu reprezintă daune interese datorate in temeiul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, astfel că, nefiind un accesoriu al debitului principal, aceste dobânzi nu intra in categoria veniturilor asimilate salariilor, fiind acordate ca forma de penalizare a debitorului care nu si-a îndeplinit la timp obligația de executare a hotărârii judecătorești.

În fine, reclamanții au susținut că, în raport de deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție anterior menționate, daunele interese moratorii acordate pentru repararea integrală a prejudiciului sub forma dobânzii legale nu au caracter salarial în sensul dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal, astfel că nu sunt supuse regulilor de impunere proprii veniturilor din salarii.

În consecință, reclamanții au arătat că pârâții au procedat, în mod greșit, la reținerea impozitului și a contribuțiilor de asigurări sociale aferente dobânzilor acordate prin hotărâre judecătoreasca, acestea fiind exceptate de la impozitare potrivit art. 7 pct 47 din Codul Fiscal.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul filele 62-24.

S-a solicitat în cauză și judecata în lipsă.

Pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând în esență ca tribunalele si curțile de apel au personalitate juridica, iar drepturile bănești stabilite prin sentințe au fost calculate si plătite direct de către instituția angajatoare, Tribunalul _, care a calculat si virat contribuțiile sociale către stat, Ministerul îndeplinindu-și doar obligația legala de alocare a fondurilor necesare plății debitului.

Mai arată acest pârât că potrivit disp. art. 143 lit. d din Ordinul nr 120/2011 pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare Ministerul Justiției prin direcția financiar -contabilă, efectuează plăți exclusiv pentru proprii angajați, iar în calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile acestuia se concretizează în cele prevăzute la art. 147 pct. 1 lit. a, e ,f și i din Ordinul nr. 120/2011, neavând așadar obligația de plată a drepturilor salariale către reclamanți.

Totodată învederează că potrivit deciziei nr. 13/13 06 2016, pronunțată de ICCJ în dosarul nr 12/2016, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea disp. art. 21 din legea nr. 500/2002, în calitatea sa de ordonator principal de credite (…) , nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.

De asemenea precizează pârâtul că reținerea și virarea contribuțiilor și impozitelor datorate de salariați, în condițiile legii, prin reținere la sursă, este o operațiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al bugetului statului -în acest sens fiind prevederile art. 57 alin. 1 Cod Fiscal.

Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare în cauză prin care invocă excepția necompetenței funcționale a completului specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în soluționarea prezentei cauze, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Teleorman, excepția lipsei calității procesuale-pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepția inadmisibilității acțiunii și solicită respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere următoarele motive:

Asupra excepția necompetenței funcționale a completului specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în soluționarea prezentei arată acest pârât că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții sociale din sumele acordate cu titlu de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale prin sentința civilă nr. _ a Tribunalului _, definitivă prin decizia civilă nr. _ a Curții de Apel _ și plata pe viitor a sumelor cuvenite conform hotărârii menționate, fără reținerea impozitului și celelalte contribuții, actualizate, temeiul de drept invocat fiind, art. 117 din Codul de procedură fiscală, art. 42 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, deci drepturile și obligațiile părților din proces decurg din raporturi juridice fiscale privind administrarea impozitelor datorate bugetului de stat, raporturi reglementate de Codul de procedură fiscală.

În aceste condiții, litigiul dedus judecății este de natura contenciosului administrativ și fiscal, fiind întemeiat pe raporturi juridice supuse normelor juridice de drept public, ceea ce atrage competența de soluționare a completului specializat în contencios administrativ și fiscal.

Față de excepția necompetenței materiale a _ în soluționarea prezentei cauze, arată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care reclamanții, chiar dacă nu specifică în petitul acțiunii, solicită anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a ll-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența soluționării prezentei cereri aparține Curții de Apel _.

A invocat excepția inadmisibilității acțiuniii având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Mai mult, potrivit art. 193 alin. (1)"Cod procedura civilă, "Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dafca legea prevede în mod expres aceasta."

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă dacă reclamanții au formulat plângere prealabilă, astfel că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare nu este îndeplinită, neîndeplinirea acesteia în condițiile legii având drept consecința inadmisibilitatea acțiunii.

Pe de altă parte, în ceea ce privește contestarea de reclamanți a actelor emise de Ministerul Finanțelor Publice susține pârâtul:

Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, definește actul administrativ după cum urmează: "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Astfel, adresa nr. _ din _ reprezintă punctul de vedere exprimat de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la solicitarea Ministerului Justiției, transmisă cu adresa nr. _ din _, referitoare la regimul fiscal al hotărârilor judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2015 având ca obiect acordarea de daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Prin raportare la definiția dată de legiuitor actului administrativ, este fără echivoc că nu ne aflăm în situația unor raporturi juridice născute, modificate sau stinse, odată cu adresa răspuns transmisă de Ministerul Finanțelor Publice către Ministerul Justiției.

Prin urmare, este evident că adresa sus-menționată nu acoperă cerințele definiției dată prin lege pentru a fi considerată un act administrativ și, ca atare, nu poate fi supusă cenzurii instanței de contencios administrativ.

Așa cum am arătat mai sus, adresele contestate de către reclamantă nu pot fi caracterizate drept acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru ca instanța de contencios administrativ să pronunțe o soluție referitor la legalitatea acestora.

Mai mult decât atât, nu se poate reține că prin aceste adrese, reclamanții au fost vătămati în drepturile acestora, atâta timp cât aceștia sunt, practic, nemulțumiți de situația existentă ca urmare a raporturilor juridice dintre ei și Ministerul Justiției (în calitate de ordonator principal de credite), ce privesc punerea în executare a unor hotărâri judecătorești.

A mai invocat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice excepția lipsei calității procesuale pasive a sa în această cauză, având în vedere următoarele motive:

In doctrină, dar și în practica judiciară, s-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

Pornind de la acest concept și prin raportare la acțiunea dedusă judecății, este evident că în speță nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât (Ministerul Finanțelor Publice) și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, în procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispozițiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei-autorități publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, și autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ emis de autoritatea publică.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, pretențiile reclamanților vizează raporturile juridice dintre aceasta și Ministerul Justiției, respectiv solicitând restituirea sumelor reprezentând impozit și contribuții individuale reținute de Ministerul Justiției cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eșalonată a titlurilor executorii.

Conform art. 170 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare de la data de 01.01.2016, "(1) în situația în care plătitorul a reținut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului depusă în termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea prevăzut la art. 219.

(2) Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta cu obligațiile fiscale de același tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea prin depunerea unei declarații de regularizare/cerere de restituire.

Pentru diferențele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.

(3) în cazul contribuabililor nerezidenți care depun certificatul de rezidență fiscală ulterior reținerii la sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea și regularizarea, potrivit prezentului articol, se efectuează chiar dacă pentru perioada fiscală în care creanța fiscală restituită a fost datorată s-a ridicat rezerva verificării ulterioare, ca urmare a efectuării inspecției fiscale.

(4) Pentru impozitul pe venit care se regularizează potrivit prezentului articol, plătitorul nu depune declarație rectificativa.

(6) Plătitorul are obligația de a corecta, dacă este cazul, declarațiile informative corespunzătoare regularizării efectuate.

(7) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al

președintelui A.N.A.F."

Prin urmare, întrucât se solicită restituirea impozitului și contribuțiilor individuale (reținute la sursă) reclamanții trebuiau să se adreseze cu o astfel de cerere plătitorului de salariu.

Având în vedere cele menționate, precum și prevederile art. 36 din codul de procedură civilă potrivit cărora "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios" și ale art. 38 Cod procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de subiect pasiv al vreunui raport juridic, neavând calitatea de debitor față de reclamantă sau față de pârâtul Ministerul Justiției în baza vreunei dispoziții legale sau în baza vreunui contract.

Prin urmare, în mod greșit reclamanții s-au îndreptat prin acțiunea formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, motiv pentru care solicită admiterea excepției.

Pe fondul cauzei solicită acest pârât respingerea acțiunii ca nefondată arătând că impozitul pe salarii și contribuțiile individuale au fost reținute sau urmează să fie reținute la punerea în executare a sentinței judecătorești prin care angajatorul a fost obligat la plata unor daune moratorii sub forma dobânzii legale pentru sumele datorate reclamanților în baza titlurilor executorii reprezentate de hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În opinia Ministerului Finanțelor Publice, sumele reprezentând dobânzi legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii (hotărâri judecătorești prin care au fost stabilite drepturi salariale acordate personalului din Sectorul bugetar) nu au cum să fie disociate de drepturile salariale, în acest sens fiind dispozițiile art. 55 alin. 2 lit. jA1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până la data de 31.12.2015, potrivit cărora debitul principal - salariul, imprimă dobânzilor acordate în legătură cu acesta, un regim fiscal propriu, distinct de regimul fiscal al despăgubirilor reglementate la art. 42 lit. b din Codul fiscal.

Aceasta întrucât, chiar dacă art. 42 lit. b din Codul fiscal stabilește că despăgubirile sunt neimpozabile, prin norma specială - art. 55 alig. 2 lit. jA1), legiuitorul a asimilat salariilor aceste tipuri de dobânzi din perspectiva impunerii, indiferent care este natura lor juridică din perspectiva dreptului comun.

Susține pârâta că prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare de la data de 01.01.2016 -"(1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor."

Potrivit alin. (2) lit. p) a aceluiași articol, (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...) p) sume reprezentând salarii/solde, diferențe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii;

Conform art. 78 alin. (4) din Codul fiscal, "în cazul veniturilor reprezentând salarii/solde, diferențe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plății pentru veniturile realizate în afara funcției de bază, și se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite."

În același sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 21/2015.

Prin această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarele aspecte: "44. Pe de altă parte, față de dezlegările din Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dobânzile nu pot fi considerate o pretenție nouă, absolut independentă de litigiul anterior, pentru ca, prin însăși acțiunea în răspundere civilă având ca obiect astfel de dobânzi penalizatoare, debitorul să fie pus în întârziere și, prin urmare, prejudiciul să fie datorat de la data introducerii acestei acțiuni, pentru viitor, cu consecința începerii curgerii dobânzilor de la data introducerii acțiunii.

Potrivit art. 1088 alin. 2 din Codul civil de la 1864, dobânda nu este datorată decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazul în care, după lege, curge de drept.

Or, aceste dobânzi, ca formă de penalizate a debitorului care nu și-a îndeplinit la timp obligația de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu referitor la drepturi salariate, curg de drept de la momentul pronunțării hotărârii, hotărâre executorie de drept potrivit art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865 și art. 274 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceasta fiind data scadenței obligației respective, până la plata efectivă a acestui debit.

Prin urmare, în principiu, data de la care începe să curgă dobânda legală pentru drepturile salariale cuprinse în titlul a cărui -executare silită a fost eșalonată este data pronunțării hotărârii, iar dobânda continuă să curgă, succesiv, pentru fiecare perioadă de întârziere, până la data plății efective a debitului."

Faptul că Ministerul Justiției a apreciat, prin adresa nr. _, asupra regimului fiscal ai dobânzilor legale acordate prin hotărârile judecătorești, calificându-le drept daune interese moratorii, în sensul că pentru acestea nu se datorează impozit pe venit și nici contribuții sociale, nu este de natură a înlătura dispozițiile art. 55 alin. 2 lit. jA1 din Codul fiscal.

Consideră pârâtul că, din perspectiva situației de fapt existente și a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificările și completările ulterioare, dobânda legală acordată prin hotărârile judecătorești reprezintă o sumă de bani primită ca urmare a plății cu întârziere a drepturilor salariale.

Această sumă de bani primită de reclamanți este calificată de prevederile Codului fiscal ca fiind un venit ce a fost primit de către acestia ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/definitive.

În drept, își întemeiază pârâtul întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod Procedură civilă și pe actele normative invocate în cuprinsul întâmpinării.

Pârâții Curtea de apel _ și Tribunalul _, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță spre a opune eventuale excepții sau spre a-și face apărarea.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată la data de _, reclamanții _,au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel _ și Tribunalul _, obligarea pârâților, la restituirea sumelor acordate cu titlu de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale prin sentința civilă nr. _ a Tribunalului _ definitivă prin decizia civilă nr. _ a Curții de Apel _, cu consecința executării hotărârii judecătorești fără reținerea unor sume de bani cu acest titlu.

Înainte de analiza fondului, in conformitate cu disp. art. 248 CPC, urmează a se soluționa excepțiile invocate in cauză de pârâți.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului _ și a completului specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța apreciază ca nefiind fondate, reținând următoarele:

Litigiul dedus judecății este un conflict de muncă.

În conformitate cu disp. art. 269 alin. 1 CM, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

În speță nu se contestă așa cum susține precitatul pârât anularea unor acte emise de autoritatea publică centrală, ci se solicită plata unor despăgubiri consecință a executării unor hotărâri judecătorești.

Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de muncă prevazute de Cm, privind raporturile juridice dintrre partenerilor sociali, stabilite potrivit codului-art 266 CM.

Ca atare, solicitările reclamanților circumscriindu-se jurisdicției muncii, excepțiile invocate sub aspectul competenței funcționle si teritoriale, de acest pârât vor fi respinse ca nefondate. În ceea ce privește excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice invocată de acesta, se reține că dreptul dedus judecății este un drept de natură salarială, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE neaflându-se în raporturi juridice cu reclamantele - nici raporturi juridice de muncă și nici vizând din calitatea de debitor.

Obligația legală de a asigura în bugetele proprii și ale ordonatorilor terțiari de credite a sumelor necesare pentru efectuarea plăților rezultate din titluri executorii revine ordonatorului principal de credite care, în speță, este MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul dedus judecății, reclamanta fiind cea care trebuie să justifice atât calitatea pasivă, cât și cea activă.

Calitatea de pârât într-un proces poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut dreptul.

Având în vedere că dreptul dedus judecății este un drept de natură salarială, că reclamanții s-au aflat în raporturi juridice de muncă cu Tribunalul _, instanța apreciază că pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu poate avea calitate procesuală pasivă, urmând a admite excepția invocată în cauză ,și pe cale de consecință a se respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției , și a Curții de Apel _, invocată de instanță din oficiu, se reține:

Calitatea de pârât într-un proces poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut dreptul.

Având în vedere că dreptul dedus judecății este un drept de natură salarială, că reclamanții s-au aflat în raporturi juridice de muncă cu Tribunalul Teleorman, și că este vorba de sume reprezentând impozit și contribuții individuale reținute și virate de către angajatorul reclamanților, în speță Tribunalul _, instanța apreciază că acești pârâti nu au calitate procesuală pasivă, urmând a admite excepția invocată în cauză, și a respinge acțiunea față de acești pârâți ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei se reține că:

Prin sentința civilă nr. _ a Tribunalului _, definitivă prin decizia civilă nr. _ a Curții de Apel _, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL _ și TRIBUNALUL _ au fost obligați să plătească reclamantilor dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite, de la data pronunțării hotărârii și până la data plății integrale a sumelor neachitate.

În baza art. 54 din O.U.G. nr. 47/2015, raportat la art. 34 și art. 35 din O.U.G. nr. 83/2014, reclamantelor li s-a făcut plata eșalonată a sumelor acordate în baza titlului executoriu anterior menționat, cu titlu de dobândă, iar sumele acordate au fost supuse regulilor de impunere proprii veniturilor din salarii.

Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabil începând cu noiembrie 2015, "(1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.";

Alin. 2 al aceluiași text legal statuează ca regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și altor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor, după cum urmează:

a) indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

b) indemnizații din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;

c) drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

d) indemnizația lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;

d1) remunerația obținută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii societăților comerciale;

d2) remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari;

e) sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;

f) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și în comisia de cenzori;

g) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii;

h) indemnizația lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări sociale;

i) indemnizația și orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituțiile publice. Aceste prevederi se aplică și în cazul salariaților reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine;

i1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării şi detaşării, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;
j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor;

j1) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile;

j2) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă;

k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.

Prin urmare, din analiza prevederilor art. 55 alin. 2 lit. j1, rezultă că sunt asimilate veniturilor din salarii și sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.
Analizând, însă, natura drepturilor plătite de către pârâţi in baza sentinţei civile precitate , se constată că reclamanţii au obţinut dreptul la daune moratorii sub forma dobânzii legale aferente unor creanţe cuvenite in baza unor alte hotărâri judecătoreşti a căror executare a fost eşalonata in timp, instanţa apreciind că neexecutarea a produs prejudicii acestora , astfel că dobânzile acordate cu titlu de daune interese moratorii nu reprezintă un accesoriu al drepturilor salariale si nici nu au fost acordate in temeiul art. 166 alin. (4) din Codul muncii.

De altfel, acest aspect a fost tranșat prin decizia nr. 21/2015, ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia s-a statuat ca aceste dobânzi nu au un caracter accesoriu debitului principal şi nu reprezintă daune-interese datorate în temeiul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de drept în întârziere de la data scadenţei obligaţiei de plată a salariului.
Așadar, dobânzile sunt distincte de cele aferente dreptului salarial a cărui neplată a fost sancţionată prin hotărârea ce constituie titlu executoriu.

Pe de altă parte, având în vedere, Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, precum și decizia anterior menționată, se constată că daunele interese moratorii acordate reclamantelor prin sentința civilă nr. _ a Tribunalului _, definitivă prin decizia civilă nr. _ a Curții de Apel _, reprezintă sume acordate cu titlu de penalitate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, astfel că nu au caracter de drept salarial în sensul prevederilor art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal și, prin urmare, nu sunt supuse regulilor de impunere proprii veniturilor din salarii.

În plus, se impune a se preciza că sumele acordate prin hotărârile judecătorești precitate nu reprezintă dobânzi acordate în legătură cu salariile, ci acestea reprezintă sume acordate pentru pierderea efectiv suferită de reclamante, fiind evident că acordarea dobânzii s-a impus pentru executarea cu întârziere a sumelor stabilite prin titluri executorii, aşa încât, în privința acestor sume nu sunt incidente dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal.

În aceste condiţii, constatând că acestor dobânzi nu le pot fi aplicate regulile de impunere proprii veniturilor din salarii, ci dispoziţiile art. 42 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, potrivit cărora nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale (art. 62 lit. h) din Noul Cod fiscal), Tribunalul apreciază acțiunea întemeiată.

În consecință, apreciind că sumele stabilite în titluri executorii reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanţi, instanţa constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. j1) din Codul fiscal, nefiind impozite și contribuții sociale obligatorii în sensul art. 7 pct. 47 din Codul fiscal.

Având in vedere elementele de fapt si de drept prezentate, instanţa va admite acţiunea civilă promovată de _, urmând a fi obligaţi pârâtul Tribunalul _ la restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii sociale şi impozit din penalităţile acordate ca daune interese moratorii sub forma dobânzii legale prin sentinţa civilă nr. _ pronunţată de Tribunalul _ şi definitivă prin decizia civilă nr. _ a Curţii de apel _, cu consecinţa executării hotărârii judecătoreşti fără reţinerea unor sume de bani cu acest titlu, faţă de Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel _ şi Ministerul Justiţiei urmând a fi respinsă acţiunea ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

← Pretentii. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)		Acţiune în anulare dispozitie primar. imputarea angajatului a... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Daune interese moratorii sub forma dobânzii legale. retinerea de contributii sociale. cererea de restituiere şi sumele retinute. legalitatea cererii