Acţiune în anulare dispozitie primar. imputarea angajatului a sumei constatate  prejudiciu prin act de control al camerei de conturi. legalitatea cererii. primarul nu are calitatea de funcţionar public.

Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 275 din data de 13.04.2017

Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr. XXXXX din XXXXX, reclamantul XXXXXX, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei XXXXX, jud. XXXXX, a solicitat anularea dispoziției XXXXX, emisă de Primarul comunei XXXXX, jud. XXXXX.

În motivare, a arătat că, prin procesul verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi XXXXX s-a constatat efectuarea unor cheltuieli fără baza legala la UAT Comuna XXXXX iar prin decizia nr. XXXXX emisa de Camera de Conturi XXXXX s-a dispus luarea masurilor necesare in vederea stabilirii intinderii prejudiciului si recuperarea acestuia de la persoanele vinovate.

Prin dispoziția nr. XXXXX emisa de primarul Comunei XXXXX, in calitate de primar al comunei, i-a fost imputata suma de 34300 lei reprezentând parte din prejudiciul in suma de 36300 lei stabilit prin decizia nr. XXXXX, si anume contravaloarea serviciilor de audit intern prestate de SC XXXXX SRL.

S-a reținut prin dispoziția menționată ca, prin actele de audit financiar emise de Camera de Conturi XXXXX, s-a constatat efectuarea unor cheltuieli fara baza legala reprezentate de plata c.v. serviciilor de audit public intern către SC XXXXX SRL fara ca acest auditor intern sa posede atestatul eliberat de Ministerul Finanțelor Publice prin Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern, veniturile realizate de auditorul intern constituind venit ilicit.

Dispozitia este nelegala in măsura in care el este ales local, nu funcționar public astfel incat răspunderea sa civila nu poate fi angajata pe calea dispoziției de imputare, față de art. 84 din Legea nr. 188/1999, art.55 din Legea 393/2004 și art. 23 din Legea 215/2001.

Răspunderea patrimoniala a primarului fata de comunitatea locala care 1-a ales și care i-a acordat mandatul de reprezentare nu poate fi antrenata în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile reglementate de art. 84 din Legea 188/1999, pentru ca atribuțiile acestuia nu deriva din calitatea de funcționar public.Aceasta răspundere nu se poate stabili si angaja decât pe calea dreptului comun, iar nu in temeiul dispoziției de imputare.

A mai arătat că nu a produs niciun prejudiciu Comunei XXXXX, astfel incat nu poate fi ținut sa răspundă civil pentru suma care i-a fost imputata.

Prin dispoziția contestata i-a fost imputata suma de 34300 lei parte din suma de 36300 lei reprezentad c.v. prestărilor de servicii de aaudit intern plătite de Comuna XXXXX apreciindu-se ca aceasta cheltuiala nu a avut fundament legal in măsura in care auditorul intern SC XXXXX SRL nu a avut atestat pentru aceasta calitate, astfel incat ,in temeiul art.l al.3 lit.a din Legea 12/1990,venitul realizat de aceasta a fost unul ilicit.

Activitatea de audit intern este obligatorie pentru autoritatea publica, potrivit art. 13 din Legea 672/2002 si ,1a nivelul Comunei XXXXX ,s-a desfășurat in temeiul contractului de prestări servicii încheiat cu un auditor intern. Primaria nu are organizat nici compartiment propriu de audit intern si nici nu a participat la o forma de cooperare in acest scop cu alte entități. Singura modalitate de a se asigura funcționarea auditului intern, prevazuta de Legea 672/2002, era incheierea unor contracte de prestări servicii cu un auditor intern. Aceste contracte de prestări servicii,incheiate anterior intrării in vigoare a OUG 26/2012 (asa cum este cazul contractului de prestări servicii incheiat de UAT XXXXX su SC XXXXX SRL) s-au menținut in vigoare pana la expirarea termenului pentru care au fost incheiate,in temeiul art.XVII din OUG 26/2012.

Fiind o activitate obligatorie pentru comuna,plata contravalorii serviciilor de audit intern nu poate constitui prejudiciu pentru aceasta entitate. Rapoartele incheiate de auditor au fost inaintate către toate instituțiile competente in verificarea acestora (UCAAPI, Curtea de Conturi etc.) si nu s-au formulat niciun fel de aprecieri cu privire la necorespunderea acestora.

Împrejurarea ca auditorul financiar a apreciat ca, in lipsa atestatului, auditorul intern ar fi incasat venituri ilicite nu justifica constatarea potrivit cu care plata serviciilor de audit prestate in aceste condiții ar constitui un prejudiciu pentru beneficiarul acestor servicii. Comuna XXXXX a beneficiat timp de 3 ani de aceste servicii, rapoartele intocmite de auditor au fost utilizate de entitatea auditata iar auditorul a acordat si consilierea pe care o presupune instituția auditului public intern.

Organele de control au incheiat proces verbal de constatare si sancționare a contravenției de către auditorul intern, dispunand si confiscarea sumelor apreciate ca venit ilicit de la auditorul intern astfel incat aceeași suma a fost imputata, respectiv confiscata de doua ori desi nu reprezintă nici prejudiciu pentru Comuna XXXXX si nici venit ilicit pentru auditor.

Contravaloarea prestărilor de servicii plătită de primărie are temei legal in contrctul de prestări servicii incheiat de entitatea publica cu auditorul intern, contractul fiind legea pârtilor si tinandu-le pe acestea sa-1 execute.

Chiar si in situația in care s-ar trece peste toate aceste argumente, avand in vedere dispozițiile Legii nr. 672/2002 si ale Ordinului nr. 659/2015, lipsa atestatului auditorului intern este justificata astfel incat nu se poate constata ca aceasta este imputabila auditorului si, cu atat mai putin, beneficiarului activității de audit intern.

In temeiul art.l pct.a 4) din Legea 191/2011 certificatul de atestare a auditorului intern din sectorul public este un document emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern care atestă îndeplinirea condițiilor necesare pentru ca un auditor intern să desfășoare activități de audit public intern în entitățile publice.

Prin adresa nr. XXXXX Ministerul Finanțelor Publice -Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern a comunicat că, până la intrarea in vigoare a OG nr. 26/2012 procesul de atestare a auditorilor interni nu a fost operational, situatie in care nicio persoana fizica care a incheiat contracte de prestări servicii nu a dobândit calitatea de persoana fizica atestata. Conform planificării UCCAPI, procesul de atestare al auditorilor interni din sectorul public si persoanelor fizice va fi operațional începând cu trimestrul II 2015.

In același sens sunt si adresa nr. XXXXX si adresa nr. XXXXX ambele emise de UCAAPI.

Mai mult decât atat, prin Ordinul nr. 659/8 iunie 2015 s-a aprobat Cadrul general de echivalare a competențelor profesionale necesare pentru obținerea certificatului de atestare a auditorilor interni din sectorul public si a persoanelor fizice. Potrivit art.2 al.2 din acest ordin "Atestarea auditorilor interni este un proces documentar care constă în analiza dovezilor cu privire la formarea profesională continuă prezentate de auditorii interni care sunt angajați în sectorul public și de persoanele fizice care doresc să lucreze în sectorul public în vederea obținerii certificatului de atestare."

In temeiul art.20 al.2 din Norma din 12 decembrie 2012 privind coordonarea și desfășurarea proceselor de atestare națională și de pregătire profesională continuă a auditorilor interni din sectorul public și a persoanelor fizice aprobate prin HG 1259/2012:"Dovada deținerii cunoștințelor și aptitudinilor se face cu ajutorul diplomelor și foilor matricole eliberate de instituții de învățământ superior acreditate de lege, precum și de furnizori de formare profesională, autorizați de Autoritatea Națională pentru Calificări." Rezulta ca procedura de obținere a atestatului de auditor intern nu presupune susținerea unui examen ci numai analiza dovezilor cu privire la formarea profesionala continua,analiza pe care o va face o comisie de atestare care se va numi prin ordinul ministrului Finanțelor Publice(art.l0 din Normele aprobate prin HG 1259/2012).

Potrivit art.3 al.5 din Ordinul 659/2015 "Auditorii interni aflați în funcție la data intrării în vigoare a Legii nr. 191/2011 au obligația obținerii certificatului de atestare în termen de 6 ani."

Cum, in momentul de fata, nu se poate obtine, din motive obiective (lipsa procedurilor de atestare care au fost aprobate abia la 8 iunie 2015) certificatul de atestare a auditorului public intern, nu se poate retine nici culpa auditorului intern in lipsa acestui certificat si nici producerea unui prejudiciu in bugetul Comunei XXXXX prin plata unor servicii de audit către un auditor care nu deține acest atestat. Potrivit Standardului ocupațional Auditor intern în sectorul public Cod: 241961, auditorul intern în sectorul public trebuie să aibă studii superioare absolvite cu o diplomă recunoscută de autoritatea competentă în domeniu. Condiția obligatorie pentru ca o persoană să desfășoare activități specifice de audit intern în sectorul public este absolvirea unui program de învățământ superior, cu diplomă de licență.

In raport de argumentele ce preced, prin hotărâre definitiva a fost admisa plângerea auditorului XXXXX SRL si a fost anulat procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției constând in desfășurarea de prestări de servicii ilicite de către acest auditor public intern.Aceasta hotărâre se bucura de prezumția de lucru judecat, constatările hotarârii nemaiputand fi contrazise de o alta hotărâre, care ar statua contrariul.

In drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 85 al. 2 din Legea 188/1999 si Legea 554/2004.

În susținerea cererii, a depus, în copie, înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare (filele 45 și urm.), prin care a solicitat respingerea cerere.

A arătat că, al emiterea dispoziției, s-au avut în vedere decizia nr. XXXXX din XXXXX a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi XXXXX, sentința nr. XXXXX din XXXXX a Tribunalului XXXXX, decizia nr. XXXXX.

A mai susținut că, prin referatul serviciului contabilitate, impozite și taxe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. XXXXX din XXXXX, s-a solicitat emiterea dispoziției cu privire la imputarea sumei de 34300 lei, sumă plătită î n mod direct din bugetul local de către Primăria comunei XXXXX, jud. XXXXX, către SC XXXXX SRL XXXXXX, reprezentând prestare servicii de audit intern.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul are calitatea de primar al comunei XXXXX, jud. XXXXX.

Prin dispoziția nr. XXXXX din XXXXX, i s-a imputat suma de 34300 lei, reprezentând o parte din prejudiciul stabilit prin decizia nr. XXXXX a Camerei de Conturi XXXXX.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Iar potrivit art. 85 din același act normativ, (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. 2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Din examinarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.

Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, care privesc angajare a răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant";.

În cauză, nu se poate reține că litigiul dedus judecății este unul având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, întrucât dispoziția privește primarul comunei, căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 55 din Legea nr. 393/2004, față de art. 23 din Legea nr. 215/2001.

Având în vedere aceste considerente, văzând și prevederile legale menționate, instanța va admite acțiunea, va anula dispoziția nr. XXXXX din XXXXX emisă de Primarul comunei XXXXX, jud. XXXXX și va exonera reclamantul de plata sumei de 34300 lei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune în anulare dispozitie primar. imputarea angajatului a sumei constatate  prejudiciu prin act de control al camerei de conturi. legalitatea cererii. primarul nu are calitatea de funcţionar public.