Cauze privind răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Procedură administrativă prealabilă. Caracter facultativ. Instanța competentă

Persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, cu consecința urmării procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 95/2006, fie instanței judecătorești competente, potrivit dreptului comun.

Dacă persoana care urmează procedura administrativă nu este de acord cu decizia Comisiei poate sesiza instanța de judecată competentă conform art. 676 din Legea nr. 95/2006, adică judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Potrivit art. 673 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun. Rezultă că procedura administrativă prealabilă nu este obligatorie, iar persoana vătămată se poate adresa direct instanței de judecată, conform dreptului comun, cu aplicarea regulilor de competență prevăzute de legea generală - codul de procedură civilă (competența după valoare relativ la dispozițiile art. 998-999 C.civ. [art. 1357 NCC, n.n.] - judecătoria sau tribunalul, respectiv competența teritorială determinată de domiciliul sau sediul pârâtului). Față de conținutul univoc și permisiv al dispozițiilor art. 673 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, nu se poate reține susținerea conform căreia s-ar încălca principiul de drept potrivit cu care legea specială se aplică cu prioritate față de legea generală (specialia generalibus derogant).

Alegerea procedurii de către persoana prejudiciată trebuie să se facă însă cu respectarea principiului de drept electa una via non datur recursus ad alteram, potrivit cu care, odată aleasă o cale pentru realizarea unui drept, nu se poate urma o altă cale pentru realizarea aceluiași drept.

C.A. București, dec. nr. 1057/R din 2 septembrie 2010. irevocabilă, nepublicată

Prin sentința civilă nr. 1168/30.06.2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a Ill-a civilă, a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, reținând că, potrivit art. 676 din Legea nr. 95/2006, „instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat’'.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, recurs admis de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1057/R din 02.09.2010, cauza fiind trimisă de Curtea de Apel București spre continuarea judecății la Tribunalul București, pentru următoarele considerente:

Curtea a reținut că relevant în speță este alin. (2) al art. 673 din Legea nr. 95/2006, conform căruia „procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun”. Recunoașterea de către însăși legea specială a posibilității sesizării instanței potrivit dreptului comun semnifică, pe de o parte, faptul că urmarea procedurii administrative prealabile (sesizarea Comisiei) nu este obligatorie, iar, pe de altă parte, că, odată introdusă o acțiune potrivit dreptului comun, acesteia i se aplică normele legale privitoare la competența materială și teritorială. Față de cele arătate. Curtea a reținut că reclamantul avea fie posibilitatea sesizării comisiei, cu consecința urmării procedurii prevăzute de Legea nr. 95/2006, fie posibilitatea sesizării instanței judecătorești competente potrivit dreptului comun.

Trebuie precizat că, în speță, reclamantul nu s-a adresat atât Comisiei, potrivit legii speciale, cât și instanței judecătorești, potrivit dreptului comun, astfel că nu se poate reține susținerea conform căreia în cauză s-ar încălca principiul de drept electa una via non datur recursus ad alteram, potrivit cu care, odată aleasă o cale pentru realizarea unui drept, nu se poate urma o altă cale pentru realizarea aceluiași drept.

De asemenea, trebuie precizat că, față de conținutul univoc și permisiv al dispozițiilor art. 673 alin. (2), redat anterior, nu se poate reține susținerea conform căreia în cauză s-ar încălca principiul de drept cuantificat în adagiul latin specialia generalibus derogant, potrivit cu care legea specială se aplică cu prioritate față de legea generală.

În sensul celor arătate sunt chiar dispozițiile art. 14 din Normele metodologice de aplicare a titlului XV din Legea nr. 95/2006, invocate de intimatul Spitalul Universitar de Urgență în întâmpinare. Potrivit acestor dispoziții, „persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, denumită în continuare Comisia, fie instanței judecătorești competente, potrivit legii".

În speță, fapta de malpraxis reclamată a fost săvârșită în București, unde pârâții își au sediul, respectiv domiciliul, iar pretențiile reclamantului sunt mai mari de 500.000 lei, ceea ce atrage competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București [art. 2 pct. 1 lit. b) C.proc.civ.].

← Contestatie amenda. Lipsa mentiunilor din procesul verbal. PV...  Procedura prealabilă de stabilire a cazurilor de malpraxis.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cauze privind răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.