Competența instanței de a verifica soluția Comisiei de malpraxis sub toate aspectele, prin verificarea pe fond a actului de malpraxis.
| Comentarii |
|
Inexistența unei legături de cauzalitate între pretinsul act de malpraxis și afecțiunile dezvoltate ulterior. Începutul prescripției actului de malpraxis
1. În baza competenței atribuite de art. 36 din Ordinul nr. 1343/2006 și de Legea nr. 95/2006, instanța de judecată este îndreptățită să analizeze dacă în cauză s-a săvârșit un act de malpraxis, independent de existența unei soluții a Comisiei sau de conținutul acesteia.
Prin urmare, instanța a trecut la analiza cauzei și a reținut, în baza probelor științifice constând în expertize medico-lega-le, inexistența unei legături de cauzalitate între pretinsul act de malpraxis (tentativa eșuată de extragere DIU din anul 2006) și afecțiunile dezvoltate ulterior (abdomen acut - peritonită generalizată cu piosalpinx bilateral). Apariția peritonitei și necesitatea intervenției chirurgicale în anul 2009 au fost, cu siguranță, consecința unei infecții supraadăugate.
2. Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis a constatat în mod greșit că s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 677 din Legea nr. 95/2006, întrucât termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă, în condițiile legii, de la data producerii prejudiciului (anul 2009 - afecțiunile ulterioare ale pacientei constând în boală inflamatorie pelvină acută pe DIU, piosalpinx bilateral, care a necesitat intervenția chirurgicală histerectomie subtotală și anus iliac stâng), și nu de la data săvârșirii actului de malpraxis (anul 2006 - reprezentarea sa greșită cu privire la îndepărtarea steriletului).
Trib. Satu-Mare. dec. civ. nr. 174R din 25 aprilie 2014. irevocabilă, nepublicată
Prin sentința civilă nr. 6402 din 18.10.2013, Judecătoria Satu-Mare a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta P.M.E. Împotriva pârâtei Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul Direcției de Sănătate Publică Satu-Mare, având ca obiect constatarea actului de malpraxis.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în cursul anului 2010, petenta a depus la Colegiul Medicilor Satu-Mare plângere împotriva autorului actului de malpraxis, dr. R., motivând că nu i-a comunicat nereușita extragerii DIU (dispozitiv intrauterin) în cursul anului 2006, fapt ce a dus la complicațiile medicale ulterioare și la suferințe fizice. În conformitate cu prevederile art. 114 lit. a) din Statutul Colegiului Medicilor din România, prin Decizia nr. 4/05.01.2010, Colegiul Medicilor Satu-Mare a dispus stingerea acțiunii disciplinare, dat fiind că fapta nu constituie abatere disciplinară. Invocând incorectitudinea deciziei luate, prin sesizarea formulată către Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, înregistrată la Direcția de Sănătate Publică a județului Satu-Mare sub nr. 3664/14.06.2010, petenta-reclamantă a reiterat acuzația privind actul de malpraxis săvârșit de dr. R. În intervalul 09.02.2006-10.02.2006.
Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis s-a constituit, potrivit deciziei nr. 127/24.06.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 668 din Legea nr. 95/2006 și ale Regulamentului de organizare și funcționare stabilit de Ordinul nr. 1343/2006. În vederea elucidării acțiunii promovate de către petentă s-a solicitat și încuviințat expertiză de specialitate, efectuată atât de Serviciul Medico-Legal Satu-Mare prin expertiza nr. 1367/Il/m/332/2011, cât și de Institutul de Medicină Legală de la Cluj-Napoca prin expertiza nr. 626/VI/f/2/2012, cu completările aferente. În baza documentelor existente și a raporturilor de expertiză de specialitate a rezultat că toate comisiile din cadrul Colegiului Medicilor din Satu-Mare, Serviciului de Medicină Legală Satu-Mare, Institutului de Medicină Legală Cluj, dar și Comisia Superioară din cadrul Institutului de Medicină Legală M.M. au ajuns la aceleași concluzii, și anume că „nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între faptul că s-a extras DIU în 2006 și afecțiunile suferite ulterior, respectiv în 2009".
Dată fiind epuizarea posibilităților de a efectua o nouă expertiză medico-legală, având în vedere concluziile comisiilor din cadrul instituțiilor competente și dispozițiile art. 677 din Legea nr. 95/2006, instanța, în baza prevederilor art. 424 NCPC, ale Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacienților și ale Ordinului nr. 1343/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și. În urma rejudecării, admiterea cererii promovate de recurenta-reclamantă prin care a solicitat - referitor la decizia de clasare a sesizării ei înregistrate sub nr. 3664/14.06.2010 la Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul Direcției de Sănătate Publică Satu-Mare - să se constate că actul de malpraxis nu este prescris și să se dispună obligarea Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul Direcției de Sănătate Publică Satu Mare la soluționarea pe fond a sesizării sale.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât respectiva
instanță nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, ci a soluționat ea însăși cauza pe fond, deși raportat la petitul formulat trebuia să se pronunțe doar cu privire la aspectul dacă cazul de malpraxis este prescris sau nu. Or, instanța nu a făcut referire în motivare cu privire la acest aspect, motiv pentru care a solicitat casarea hotărârii și admiterea acțiunii conform petitului.
Actul de malpraxis presupune în mod cert răspunderea civilă delictuală a persoanei care săvârșește un astfel de act. Răspundere civilă delictuală este prescriptibilă în termenul de prescripție de 3 ani, astfel cum este reglementat de art. 3 alin. (1) teza I din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 8 alin. (1) din același act normativ.
În prezenta cauză s-a solicitat doar obligarea Comisiei de malpraxis să soluționeze pe fond sesizarea recurentei-reclamante. În mod incorect, Comisia a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție care a fost calculat de la data efectuării actului de malpraxis sesizat, mai precis 09.02-10.02.2006, și nu de la data producerii prejudiciului, care este anul 2009. Or, chiar prin adresa trimisă recurentei este arătat că termenul de 3 ani curge de la data producerii prejudiciului.
Recurenta a aflat despre faptul că nu i s-a extras DIU în anul 2009
- și anume la data de 01.08.2009, când a fost internată de urgență la ginecologie, reanimare, pentru boală inflamatorie pelvină acută pe DIU. așa cum rezultă din biletul de ieșire din spital întocmit la data de 14.08.2009. Înainte de această dată era ferm convinsă că nu are DIU, pentru că în data de 09.02.2006 a fost internată în secția ginecologie din cadrul Spitalului de Urgență Satu-Mare pentru metroragie, așa cum rezultă din biletul de ieșire din spital întocmit la data de 10.02.2006, foaia de observație nr. 2107911. Diagnosticul stabilit a fost endometrită hemoragică pe DIU. Tratamentul aplicat a fost extracție DIU și chiuretaj uterin. În data de 10.02.2006 a fost externată. Deși în actul medical
- și anume biletul de ieșire din spital întocmit la data de 10.02.2006
- se precizează faptul că s-a efectuat extracție DIU, în realitate această extracție nu a avut loc. Așa cum rezultă din actul aflat la dosarul de fond, solicitat de la Policlinica Satu-Mare, recurenta s-a prezentat peste 3 săptămâni la control, respectând indicațiile, însă nici cu acea ocazie nu a aflat că nu i s-a extras DIU. În anul 2009, având dureri abdominale și pelvine insuportabile, s-a prezentat la medicul de familie, care a îndrumat-o către un urolog, întrucât acuza dureri în regiunea lombară, pelvină și în abdomen. Fiind convinsă că i s-a îndepărtat steriletul, nu și-a închipuit nicio clipă că durerile ar putea fi din cauza acestuia. Medicul urolog, dr. O.H., i-a efectuat investigații, de asemenea ecografie, ocazie cu care i-a prescris tratament pentru infecție urinară. După 10 zile ar fi trebuit să se prezinte la control, însă starea ei s-a agravat și a ajuns la urgență la Spitalul Județean II. Examinarea recurentei a fost făcută de doamna dr. D„ care a întrebat-o de când are sterilet. Atunci a aflat cu stupoare că nu i s-a îndepărtat steriletul, deși în biletul de ieșire se menționase clar și expres „extracție DIU". A fost internată de urgență în secția reanimare a Spitalului de Urgență Satu-Mare cu diagnosticul de boală inflamatorie pelvină acută pe DIU, piosalpinx bilateral. Având în vedere că ambele trompe au fost pline de puroi, s-a hotărât intervenția chirurgicală și s-a practicat histerec-tomie subtotală și anus iliac stâng. Menționează că I-a reclamat pe medicul R. și la Colegiul Medicilor, Comisia Superioară de Disciplină, aplicându-i-se acestuia sancțiunea disciplinară a avertismentului.
Întrucât recurenta a aflat doar la data de 01.08.2009 despre faptul neextragerii DIU, cu ocazia internării de urgență la spital, nefiind făcută o dovadă contrară acestei date, a considerat că se impune admiterea acțiunii, neintervenind prescripția, contestația promovată neputând fi clasată, ci. dimpotrivă, consideră că trebuie obligată intimata la soluționarea contestației pe fond.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Direcția de Sănătate Publică a județului Satu-Mare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și nelegal (...).
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, tribunalul a retinut următoarele:
Cu privire la motivele de casare invocate, respectiv instanța de fond nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, în sensul înlăturării excepției privind prescrierea constatării actului de malpraxis și obligarea Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis să soluționeze pe fond sesizarea recurentei, motive de recurs ce se subsumează celor prevăzute de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., respectiv instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, ipoteză în care instanța de fond nu a respectat principiul disponibilității procesuale. Admiterea căii de atac pentru acest motiv de recurs poate să determine modificarea hotărârii atacate în tot sau în parte, și nu casarea acesteia.
Prin decizia nr. 1/13.07.2010, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul Direcției de Sănătate Publică Satu-Mare a constatat, în legătură cu sesizarea recurentei, că s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 677 din Legea nr. 95/2006 și a clasat cauza. Față de această dispoziție a Comisiei, recurenta a solicitat înlăturarea prescripției și analizarea pe fond a actului de malpraxis în baza criteriilor prevăzute de art. 34 din Ordinul nr. 1343/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, invocat în baza sesizării nr. 3664/14.06.2010. Instanța de fond. În urma formulării contestației împotriva deciziei Comisiei, a înlăturat excepția și a soluționat pe fond cauza. În baza art. 36 din Ordinul mai sus-amintit, instanța are competența de a verifica soluția Comisiei sub toate aspectele, prin verificarea pe fond a actului de malpraxis de către prima instanță, fără să aibă părerea Comisiei pe fondul problemei. Nu s-a creat recurentei nicio vătămare procesuală, finalitatea procesuală urmărită de recurentă fiind verificarea pe fond a actului de malpraxis săvârșit.
Reținerea prescripției de către Comisia de monitorizare în condițiile art. 677 din Legea nr. 95/2006 este eronată, întrucât termenul de prescripție începe să curgă, în condițiile legii, de la data producerii prejudiciului (anul 2009), și nu de la data săvârșirii actului de malpraxis (anul 2006).
Pe fondul cauzei, criticile formulate sunt nefondate, tribunalul apreciind că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ. Instanța de fond a reținut corect starea de fapt în baza documentelor medicale, interpretând corespunzător probele administrate în cauză. În cadrul sesizării nr. 3664/2010, recurenta invoca actul de malpraxis săvârșit de dr. R. În perioada 09.02.2006-10.02.2006, constând în reprezentarea sa greșită a îndepărtării unui sterilet, având credința că acesta a fost îndepărtat cu ocazia efectuării chiuretajului, prezentând metroragii la data intervenției medicale (anul 2006), în opinia recurentei, consecința acestui act medical neprofesionist a fost internarea sa de urgență la Spitalul Județean Satu-Mare cu diagnosticul de boală inflamatorie pelvină AC pe DIU, piosalpinx bilateral, care a necesitat intervenția chirurgicală histe-rectomie subtotală și anus iliac stâng. Din biletul de ieșire nr. 2/60 din 10.02.2006 a rezultat că recurenta s-a internat la spital pentru metroragie, care s-a interpretat ca endometrită hemoragică pe DIU și s-a efectuat extracție DIU, chiuretaj uterin cu evoluție favorabilă. Din foaia de observație nr. 2107911 - Ginecologie - data internării 09.02.2006, data externării 10.02.2006, la capitolul „intervenții chirurgicale" se menționează următoarele de către medicul curant dr. I.R.: extragere DIU eșuat chiuretaj. La epicriza din foaia de observație se arată că s-a efectuat chiuretaj uterin, se tentează extracția DIU nereușit, evoluție favorabilă tratament conform Rp și control peste 3 săptămâni prin policlinică.
În discuție este verificarea actului de malpraxis săvârșit în 2006 și consecința sa manifestată în 2009/2010 prin prisma criteriilor stabilite la art. 34 din Ordinul nr. 1343/2006 emis de ministrul sănătății, coroborat cu condițiile prevăzute de art. 998 C.civ., precum și verificarea respectării de către medic a standardului de calitate în acordarea asistenței medicale prevăzut de art. 655 din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „în acordarea asistenței medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul medical are obligația aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel național, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialității respective". Malpraxisul medical presupune încălcarea de către personalul medical a legii, neacordarea îngrijirii medicale la nivelul calitativ solicitat de lege. Conduita practicianului trebuie măsurată după criterii obiective în termenii unui profesionist la nivel mediu care ar fi profesat în circumstanțe identice.
Pentru a verifica legătura de cauzalitate între situația de malpraxis invocată și afecțiunile ulterioare ale recurentei s-au dispus probe științifice constând în expertize medico-legale începând de la serviciul de medicină legală la nivel județean, continuând cu LM.L. Cluj și terminând cu LM.L. M.M. București - Comisia superioară de medicină legală; conform acestui aviz, în consens și cu celelalte concluzii ale experților, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între tentativa eșuată de extragere DIU din anul 2006 și momentul apariției abdomenului acut - peritonită generalizată cu piosalpinx bilateral din 2009. acesta fiind un interval de timp aparent fără acuze. Apariția peritonitei și necesitatea intervenției chirurgicale au fost, cu siguranță, consecința unei infecții supraadăugate.
Prin urmare, nu se poate stabili o legătură certă de cauzalitate între faptul că nu s-a extras DIU în anul 2006 și afecțiunile suferite ulterior, respectiv în anul 2009, motiv pentru care tribunalul a considerat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 998 C.civ., respectiv criteriile prevăzute de art. 34 din Ordinul nr. 1343/2006 emis de ministrul sănătății și, în baza art. 312 C.proc.civ., a respins recursul declarat ca nefondat.
| ← Liberul acces la justiție și rolul Comisiei de malpraxis.... | Natura juridică a deciziei Comisiei de malpraxis. Consecințe... → |
|---|
