Decizie similară: C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1180 din 31 martie 1999
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 399, art. 400
Potrivit art. 399 C. proc. civ., se stabileşte că orice executare silită se poate contesta de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar prin art. 400 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., este arătată instanţa căreia îi pot fi adresate cererile incidente şi contestaţiile formulate de părţi sau de terţii interesaţi, privitoare la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută sau cele ce s-ar ridica asupra urmăririi înseşi.
în interpretarea corectă a acestor dispoziţii legale, trebuie observat că părţilor sau terţilor interesaţi li se dă posibilitatea de a cere să se lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti ce se execută ori să atace actele de executare nelegale. Prin acest mijloc procedural, însă, nu pot fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuţie, în faţa instanţei de executare, legalitatea şi temeinicia titlului executoriu, căci ar însemna să se încalce principiul puterii lucrului judecat.
Deci, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare nu era îndreptăţită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părţi, ci trebuia să se conformeze hotărârii puse în executare.
← Decizie similară: C.A. Galaţi, secţia civilă, decizia nr.... | Decizie similară: C.A. Bucureşti, decizia civilă nr. 701 din... → |
---|